Publicitate
Din București

În România anilor 90, în secția de vot se mânca slănină cu ceapă de pe buletine

Toată presa urla că o să fie fraudate alegerile și nu s-a întâmplat nimic.

de Mihnea Mihalache-Fiastru
22 Noiembrie 2019, 8:50am

Susținători ai lui Emil Constantinescu, la câștigarea alegerilor prezidențiale din 1996

Mihnea scrie în VICE proză documentară despre Capitală. Are deja la activ un volum despre Bucureștiul anilor 90 și 2000, cartea Expres (Curtea Veche, 2019), pe care o găsești în toate librăriile din țară și pe site-ul editurii. Urmărește-l în rubrica #dinbucurești.

3 noiembrie 1996

La 45 de ani am fost șefă de comisie la alegerile prezidențiale din 1996. Eram de 5 ani profesoară la școala generală numărul 100 din București și, ca majoritatea celor pe care îi cunoșteam, colegi, prieteni și apropiați, voiam ca următorul președinte al României să fie Emil Constantinescu.

Din alegerile alea a mai rămas dezbaterea televizată în care Emil Constantinescu l-a întrebat pe Ion Iliescu dacă crede în Dumnezeu, iar acesta din urmă a spus adevărul și a evitat un ferm „nu”. Se spune că în urma acestei întrebări și a răspunsului dat de Iliescu s-a decis soarta alegerilor. Poate că așa a fost, nu-mi amintesc dezbaterea asta, dar în 1996, dorința ca Emil Constantinescu sau altcineva în afară de Iliescu sau un alt membru PDSR, FDSN sau cum s-a mai numit partidul de-a lungul timpului, devenise, deja, o curiozitate națională.

Nu se mai discuta despre politici sau convingeri, erau mulți atunci care credeau că după Revoluție puterea în România fusese luată de Iliescu și cei din jurul lui, despre care se zicea că erau, de fapt, tot comuniști, iar oamenii voiau să vadă cum ar fi arătat viața lor cu un alt președinte și un alt guvern. Unii își imaginau că asta era tot ce trebuia să se întâmple pentru ca viața lor să devină una mai bună, pentru toți și că, odată cu schimbarea președintelui și a guvernului, totul va deveni, brusc, prosper, iar capitalismul se va desfășura pentru binele tuturor.

Am acceptat ușor propunerea de a fi șefă de comisie la secția de votare de lângă casă. Primul tur de scrutin a avut loc duminică, 3 noiembrie 1996. Cu o zi înainte, sâmbătă, am fos chemați la școală, unde era și secția de votare, pentru a ni se face instructajul cu ce avem de făcut a doua zi. Câte ștampile, câte buletine de vot, să le numărăm, ca să fim siguri că numărul lor era egal cu acela al cetățenilor înregistrați în zona de votare. Atunci nu s-a putut vota pe liste speciale decât la Gara de Nord, parcă, erau câteva secții, iar urne mobile au fost doar prin spitale și alte instituții. Dar, chiar și așa, deși era mult mai greu să votezi decât acum, la vot s-au prezentat 13 milioane de oameni, din 17 milioane care figurau pe liste.

Mă așteptam la fraude mari, așa cum comunica opoziția pe mai toate canalele media pe care se spunea că PDSR urma să fure voturile și să fraudeze major. Vadim Tudor, pe care îl cunoșteam din facultate, era convins că PDSR va fura. Dar așa era el și când era tânăr și nu ajunsese cunoscut, scandalagiu și nu se reținea de la nimic. M-am gândit că, dacă voi fi acolo, voi reuși să împiedic toate fraudele, nici prin minte nu mi-a trecut că nu voi avea ce să opresc, că nu va fi nicio tentativă de furt cu saci înlocuiți sau alte metode de fraudare despre care se mai vorbea.

După instructajul care ni s-a făcut cu o zi înainte de vot, pe 2 noiembrie, școala cu secțiile de votare s-a închis, cu tot cu buletinele de vot înăuntru, ștampile și toate cele, iar mai mulți jandarmi și polițiști au rămas să păzească. A doua zi, m-am trezit la patru dimineața. Când am ieșit din bloc, în față, era vecinul de la scara cealaltă, Colonelu’, care își plimba câinele și bea vodcă dintr-o sticlă de sticlă.

- Să iasă Păunescu, dă-i în pizda mamii lor!, a zbierat atunci când am trecut pe lângă el. Adrian Păunescu a candidat din partea Partidului Socialist al Muncii (PSM, înființat de comunistul Ilie Verdeț), la alegerile din ’96.

- Păunescu vrei dumneata să iasă?, l-am întrebat din mers.

- Păunescu acum și data viitoare Erbașu primar!, a strigat.

În vara lui 1996, când avuseseră loc alegerile locale pentru primării, Colonelu’ făcuse campanie în cartier pentru candidatul la funcția de primar al aceluiași PSM, Mihai Erbașu, fondatorul companiei de construcții Erbașu, un personaj dubios, cu o sinucidere la fel de dubioasă, despre care s-a vorbit mult la momentul respectiv, în 2004. Însă atunci, în 1996, primar a fost Victor Ciorbea. Colonelu’ era unul dintre alcoolicii de la bloc care bea, de cele mai multe ori, în barul de peste drum, Sanrino. Era cunoscut în tot cartierul ca cel mai rezistent dintre alcoolici, se știa că bea în jur de trei litri de vodcă pe zi. Deși era, încă, ofițer activ, Colonelu’ își petrecea zilele mai mult în cârciumă, de unde și veneau mașinile să-l ridice, ori de câte ori avea misiune. Indiferent de cât băuse sau cât de beat era, atunci când venea mașina după el să-l ia în misiune, Colonelu’ îi ruga să-l lase jumătate de oră să-și revină. Se ducea acasă, făcea un duș, se bărbierea și se îmbrăca în 15 minute și dormea alte 15 minute. Apoi ieșea din bloc fresh, ca și cum nu pusese nicio picătură de alcool în gură.

Mai târziu, după prânz, a apărut și el la vot, beat, și a început să zbiere pe holul de la parter al școlii, încercând să covingă pe toată lumea să-l voteze pe Păunescu. Până la urmă au venit jandarmii cu poliția și l-au condus afară, fără să-l bruscheze sau să-l rețină, pentru că era cadru militar.

Dimineață, înainte să deschidem urnele, a trebuit să refacem numărătoarea buletinelor de vot și a ștampilelor de față cu observatorii și reprezentanții de la toate partidele care aveau candidat la alegeri. Aproape că am întârziat deschiderea secțiilor de votare din cauza omului de la România Mare (PRM), care a numărat buletinele de vot de două ori și a frecat cu degetele fiecare coală, de teamă să nu fie mai multe buletine lipite între ele. Era un bărbat pe la 60 de ani, cu părul alb și perciuni negri, care tot repeta că avea informații de la centru, că se pregătesc fraude împotriva lui Vadim de către toate celelalte partide.

Când l-am cunoscut pe Vadim, în 1974 sau 1975, pentru că aveam dinții din față crescuți un pic într-o parte, mi-a zis de la început că „am un dinte împotriva lui”. O glumă pe care a tot repetat-o de-a lungul anilor, până când anturajele noastre s-au schimbat și nu ne-am mai întâlnit prin oraș:

- Haide, domne, că așteaptă lumea la intrare, nu ți-l fraudează nimeni pe Vadim, hai să începem!, am spus și așa s-au deschis urnele.

Într-adevăr, statistica conform căreia la primele ore vin la vot mai mult persoane în vârstă s-a confirmat și în 1996, când reprezentanții Convenției Democrate Române (CDR), de la mai multe secții, șușoteau pe holul școlii, speriați că Emil Constantinescu va pierde alegerile.

La mine în secție era un moș enervant de la Partidul Unității Naționale Române (PUNR), care toată ziua a foșnit pungi din care scotea pâine, slănină și ceapă, pe care le întindea pe masa cu buletinele de vot, unde mânca. A umplut ștampilele cu grăsime, până când doamna de la PDSR i-a spus:

- Dar du-te, domne, și spală-te pe mîini și nu mai mânca aici că ai împuțit toată sala de ceapă!

Pentru PUNR, candida Gheorghe Funar, care în campania electorală, într-o dezbatere de la tv, se comparase cu Kennedy. În sala de clasă în care am stat toată ziua. a fost un miros îngrozitor, cu toții fumam și fiecare mânca ce își adusese de acasă, unul dintr-o secție de lângă își adusese cu el ciorbă într-un bidon de ulei de mașină. Cu toții eram obsedați de posibilele fraude, toată lumea avea impresia că cineva de la un alt partid va încerca să facă o manevră și așa cu toții eram cu ochii pe fiecare.

Eu acceptasem să fiu șefă de comisie pentru că voiam să fiu atentă la ce urma să se întâmple din partea PDSR-ului, dar în ziua asta lungă, cel mai bine m-am înțeles chiar cu doamna de la PDSR. Și dacă m-ar pune cineva să inventez că s-a întâmplat ceva ieșit din comun la alegerile prezidențiale din 1996, nu aș avea ce să spun. Nu am avut niciun incident, nu a încercat cineva să voteze de două ori sau să vină din altă parte.

La un moment dat, pe la ora 17 sau 18, pe seară, oricum, unul a scăpat, odată cu buletinul de vot, ștampila în urnă și a trebuit să oprim votarea, a venit poliția să desigilieze urna, ca să scoată ștampila de acolo, a fost o pauză de vreo 20-25 de minute, timp în care se făcuse o coadă mare la intrarea în secție.

Atunci, cea mai multă lume a venit la vot seara, cel puțin la noi la școală. Probabil că situația a stat diferit prin țară, mai ales că primul tur al alegerilor din noiembrie 1996 a fost câștigat de Iliescu. După acest prim tur, nu mă mai așteptam să iasă Constantinescu, așa că în turul doi, din 17 noiembrie, m-am dus neîncrezătoare. Nici atunci nu au fost fraude, n-am văzut pe nimeni să facă vreo furăciune, deși presa numai despre asta vorbea.

Se tot spunea și eram avertizați despre acești saci cu voturi gata ștampilate, care urmau să apară, pe care nu i-am văzut vreodată. Zilele în care am fost șefă de comisie la votul din 1996, în ambele tururi, au fost lungi și obositoare. La sfârșit, când s-au închis urnele, am trecut la numărat voturile. Am desfăcut urnele și, în mijlocul clasei, am făcut niște grămezi în care am separat voturile. La mine în secție a ieșit Iliescu, în ambele tururi.

Ce a fost mai greu și mai neplăcut s-a întâmplat după ce am numărat voturile și le-am pus în saci. Fiecare șef de comisie trebuia să se ducă personal cu sacii și să-i depună la sediul Primăriei Capitalei, de pe bulevardul Regina Elisabeta. Sacii, ștampilele și o declarație conform căreia nu au avut loc incidente în secția de votare. Totul a mers fără probleme. Plecai de la sediul secției cu poliția, care te însoțea până la primărie, unde era o coadă imensă la care, în primul tur, am așteptat până la ora două noaptea.

În turul al doilea, nu m-am mai dus la primărie. După ce am terminat de numărat voturile, am trimis-o pe doamna Ionescu, una dintre femeile de serviciu ale școlii și s-a dus ea și a stat la coadă cu sacii la primărie. A așteptat și ea, atunci, până pe la patru dimineața.

Editor: Ioana Moldoveanu

Tagged:
Locale
alegeri
anii 90
presedinte
frauda
Ion Iliescu
Emil Constantinescu
vot