Ce nu trebuie să uiți niciodată după tragedia de la Colectiv

Am fost vinerea asta la comemorarea victimelor incendiului Colectiv, numită foarte frumos „Marșul Chitarelor" în onoarea muzicienilor, dar și pasionaților de rock care au murit sau au fost traumatizați de acest accident teribil. Au venit peste o mie de oameni, unii cu tricouri cu fețele victimelor, alții cu chitare cu care urmau să cânte în piața din fața fabricii Pionierul.

Dacă marșul din 2015 pentru Colectiv a fost unul al furiei împotriva politicienilor corupți, în 2016 a fost unul al tăcerii triste, că nu s-a schimbat nimic, ca și cum știau toți că vor reveni aceiași politicieni la conducere. Acum, în 2017, oamenii nu mai au nicio urmă din consternarea neputincioasă de acum un an și parcă a început să renască un pic scânteia de frustrare și nemulțumire care a dat jos un guvern.

Cel puțin asta era impresia mea de la oamenii din jur, care treceau de la momente de tăcere gravă din respect pentru victime la glumițe negre despre cei care ne conduc. S-au pus lumânări la pozele zecilor de tineri uciși de indolența autorităților, s-a vorbit despre situația sinistră din spitalele românești din cauza cărora mulți dintre ei au ajuns pe panoul ăla, apoi s-a cântat. S-a cântat la chitară până târziu în noapte, e adevărat, un pic mai mult folk decât melodiile celor de la Goodbye to Gravity cum se vorbise inițial, dar tot un tribut frumos dedicat muzicii care a unit toți acești tineri.

Ca să aflăm ce-a mai rămas din revolta oamenilor, am vorbit cu mai mulți oameni care au venit să-și arate respectul la Marșul Chitarelor. Evident, n-a fost niciun politician PSD și niciun preot BOR. Le-am pus o singură întrebare „Ce crezi că n-ar trebui să uităm după tragedia de la Colectiv". (Introducere de Mihai Popescu)

„Emoția colectivă și faptul că am ieșit atunci treizeci de mii de oameni să protestăm împotriva corupției din România. Cred că nu o să uităm, pentru că și în ziua de azi toată lumea își aduce aminte, toată lumea are o nouă poveste, toată lumea se supără din nou. Nu cred că o să se uite prea curând, pentru că nu a plătit încă nimeni și asta doare pe mulți oameni. Acum ies din ce în ce mai multe lucruri la lumină. Chiar și după doi ani de zile aflăm ce a fost în spate, conversațiile autorităților, incompetența lor. D-asta încă doare."

„N-ar trebui să uităm cum au fost tratate acele persoane care au fost în Colectiv, condițiile care au fost în spitale și care au fost foarte josnice pentru București și pentru țara noastră. N-ar trebui să uităm nici minciunile care ni s-au spus la televizor, cele pe care ni le-au spus politicienii - că totul este bine și că în spitale sunt toate condițiile care ar trebui să fie. N-ar trebui să uităm toate astea și, prin ieșirea în stradă, prin a-ți spune exact părerea, putem face presiune asupra Guvernului ca să facă ceva. În definitiv, doar prin politică se poate schimba ceva. Doar cei care sunt la putere pot să schimbe ceva în țara asta. Noi, oamenii care vrem să schimbă ceva în țară, ar trebui să ieșim în stradă și să ne spunem părerea, să-i facem să ne asculte, pentru că ei văd că nu ne ascultă."

„În primul rând, n-ar trebui să uităm indiferența față de sistemul precar pe care ni-l dă statul. Indiferența a fost a tuturor. As putea spune că toți am fost indiferenți, dar, mai ales, ar trebui să ne gândim bine pe cine votăm și cine ne reprezintă cu adevărat, pentru că ei ar putea schimba în mod direct locurile și nu numai locurile unde noi ne petrecem timpul liber.

Cred și că ar fi important să spunem mereu când ceva nu e în regulă. De exemplu, dacă ajungem într-un loc care nu ar trebui să fie cum este, noi ar trebui să facem ceva să nu mai fie așa. În cei doi ani de la incendiul Colectiv am fi putut schimba multe lucruri, cel puțin față de oamenii care au suferit și aici. Nu vorbesc de cei care și-au pierdut deja viața, ci la cei care au reușit să treacă peste. Pot spune că și ei au fost tratați cu indiferență și nu ar fi trebui să se întâmple lucrul ăsta. Sistemul medical este un pilon și ar fi trebuit să fie sprijinit mai mult de stat."

„Sunt prezentă aici pentru memoria celor care au suferit în urmă doi ani în Colectiv. Nu sunt româncă. Sunt din Palestina. Locuiesc aici de ceva vreme, nu vorbesc bine limba română, dar tot simt pentru ei. Am ceva pentru ei. Mă pun în locul părinților lor și cei care au suferit în urma acelui eveniment. D-asta sunt astăzi aici. N-ar trebui să uite că toți sunt oameni, tot români ca ei. Putea să fie oricine acolo în momentul respectiv, orice rudă, orice prieten și putea să sufere acel eveniment. D-asta spun că să nu uităm să fim uniți, să ne gândim unii la alții, să fim împreună. Ca să nu uităm suntem azi aici și în fiecare an ar trebui să facem chestia asta. Să ne unim și să nu mai pățim acel eveniment încă o data în România."

„N-ar trebui să uităm faptul că au murit șaizeci și patru de oameni și ar trebui să învățăm din ceea ce s-a întâmplat. Putem să avem mai mare grijă atunci când suntem în spații interioare, ca să nu fie atâta lume și să se depășească numărul care ar putea să încapă acolo.

Din experiența Colectiv am mai învățat faptul că trebuie să avem o atitudine de păsare pentru viața noastră și pentru viața celuilalt. Suntem la un marș care comemorează evenimentul de la Colectiv și e foarte bună ideea că s-a înființat acea asociație care va sprijini familiile, atât moral, cât și psihic. Tot mai multe acțiuni de acest gen ar trebui să se organizeze pentru a preveni asemenea incidente."

„Atunci, în cel mai concret mod, ne-am dat seama că corupția ucide. Cred că această luptă ar trebui să continue, fiindcă am văzut atunci practic cum corupția a ucis oameni și, din păcate, a fost un act tragic, dar, din fericire, cred că o anumită trezire s-a întâmplat după aceea în societatea civilă.

Acest lucru trebuie să continue și d-asta sunt aici. Eu cred că se poate tot timpul mai mult. Ultimul raport care arată că nu s-a schimbat mare lucru legat de marii arși înseamnă că multe nu s-au dus în direcția potrivită, dar cred că și protestele #rezist nu erau așa puternice dacă nu exista și efectul Colectiv de dinainte. Cred totuși că societatea civilă începe să se coaguleze în România și ăsta e un moment foarte bun să continuăm acest lucru."

„După experiența Colectiv n-ar trebui să uităm ceea ce s-a întâmplat și faptul că țara noastră nu este capabilă, într-o situație asemănatoare, să vindece persoanele rănite. Nu avem resursele necesare pentru a putea salva cât mai multe vieți și a trebuit să apelăm mai mult la Uniunea Europeană și alte țări care ne oferă ajutor în aceste cazuri. Ar trebui să învățăm ce s-a întâmplat și, cât mai repede, să acționăm prin lege, adică să controlăm cât mai multe locuri, pub-uri, cluburi ca să aibă tot ceea ce trebuie, actele să fie în regulă. Trebuie să învățăm din asta pentru că, până la urmă, au murit persoane care nu aveau absolut nicio vină și totuși, acum ceva vreme, s-a întâmplat un eveniment asemănător într-un cămin de bătrâni. Înseamnă că nu s-a învățat nimic din ce s-a întâmplat aici, la Colectiv."

„Să nu uităm că, până la 30 octombrie 2015, autorizațiile erau date din pix și că nimeni nu verifica nimic. Sincer să fiu nu știu dacă cineva verifică acum ceva, dar până atunci, cu siguranță, nimeni nu verifica pentru ce se dau autorizații, dacă se îndeplinesc condițiile sau nu, dacă declarațiile pe proprie răspundere ale patronilor sunt corecte sau nu.

Al doilea lucru pe care n-ar trebui să-l uităm este că și incendiul, dar și moartea tinerilor în spitale au avut niște cauze și că acele cauze ar trebui căutate, analizate și înlăturate, că cineva ar trebui să recunoscă că lucrurile s-au întâmplat din anumite motive și că motivele alea ar trebui să dispară. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Nimeni nu vrea să își asume.

A început un proces care, de fapt, n-a început. Nimeni nu este pus sub acuzare. Sunt doar niște bănuiți și despre moartea celor treizeci și șapte de tineri în spitale nici măcar nu se vorbește. Mulți dintre ei au murit cu zile. Mulți dintre ei aveau șanse reale la viață și nu le-a fost oferită pentru că au fost îngrămădiți aici, în spitalele de urgență din București unde nu existau condiții, lucruri care acum sunt evidente, dovedite și care sunt foarte bine cunoscute și recunoscute prin spitale și de rapoarte care au fost făcute și acum sunt scoase la vedere."

„Nu ar trebui să îi uităm pe cei care au fost aici, prin ce au trecut și că putea să fie oricare dintre noi în locul lor."

„Astăzi am citit pe Facebook un text scris de Alexandra, o fată care a fost o victimă a accidentului de aici, care a trăit zile și săptămâni cumplite imediat după accident, care a supraviețuit și care știu că astăzi e bine și ajută și ea, la rândul ei, alți oameni. Ce n-ar trebui să uităm? Eu cred că după ce citești un astfel de text sau intri în rezonanță cu o astfel de ființă ai niște trăiri care greu pot fi descrise în cuvinte. Și ei i-a fost greu să le descrie. Eu cred că e important să nu uităm starea aceea de spirit, pentru că, atunci când avem impresia că ne e greu, amintindu-ne de lucrurile astea, ne dăm seama de fapt cât de mici suntem noi în viață, oricât de mult am vrea să creștem. Conștientizând cât de mici suntem, avem în fiecare clipă motive să creștem."