Cea mai bună muzică românească din decembrie 2017

Zilele astea mi-a stat în cap o piesă care zice așa: „Aho, aho, copii și frați, stați puțin și nu mânați, cu scaune nu aruncați, pentru că manele nu ascultați”. Da, trebuie să recunosc că mă simt foarte fericit când văd că cea mai virală știre de la începutul noului an are legătură cu muzica. Băieții ăia din Râmnicu Vâlcea care au aruncat cu scaune pentru că nu au intrat în 2018 pe nebunia lui Salam sunt niște eroi naționali. Sau cocalari, depinde din ce perspectivă vezi problema.

În orice caz, nemulțumirea lor mi-a dovedit din nou că românii nu pot trăi fără muzică. Fără muzică și fără alcool/violență. Dar hai să ne axăm doar pe muzică, singura chestie care nu te poate băga la pușcărie. Asta dacă nu ești Dani Mocanu. Românul fără muzică e un om frustrat. Poți să-i iei justiția, banii, demnitatea, tot ce vrei. Dar dacă nu-l ungi la suflet cu manele, o să primești diferite obiecte de mobilier în cap. Nu suntem noi cel mai civilizat popor, dar nimeni nu poate spune că nu iubim muzica.

Eu zic să continuăm aprecierea noastră înnăscută pentru sunetele cele mai fine cu cea mai bună muzică românească apărută în decembrie. Sunt sigur că întâlnirile cu rudele, pregătirile pentru revelion și excesul de cozonac te-au făcut să uiți de noile apariții pe piață din ultima lună a anului. Deci uite ce a ieșit:

Îmi place trupa asta din două motive total diferite: 1. pentru că dacă repeți foarte repede numele trupei, o să sune de parcă zici „Gucci gang”. Adică numele hitului semnat de Lil Pump, care m-a fermecat tot anul, deși nu-s în liceu, și 2. pentru că oamenii bagă black metal cu versuri în limba română. Deci ar putea cădea foarte ușor în penibil, la fel ca multe alte trupe care au mers pe filmul ăsta.

La Ucigan totuși funcționează treaba. Primul lor material e un album concept despre „autodistrugerea colectivă și a propriului pământ. Despre Dumnezeu și prostia oamenilor de a căuta răspunsuri în idoli.” Merită să-l asculți dacă nu te-ai bucurat de sărbătorile de Crăciun. Sau dacă vrei să asculți niște piese foarte mișto. Solo-ul de chitară din „Sfârșitul” e probabil cea mai faină chestie pe care o poți asculta din tot metalul underground actual.

Ascultă dacă: Ucigan, Ucigan, Ucigan, Ucigan, Ucigan / Spend 10 racks on new chain / My bitch love do cocaine.

E 2018, hai să nu ne mai prefacem că există doar minimale. Muzica electronică din România s-a împărțit în două tabere. Ăia care fac muzică inspirată de băieții de la a:rpia:r și restul. Din păcate, „restul” nu e băgat în seamă la fel de mult. E păcat. Dacă nu bagi cum vrea lumea, riști să primești scaune în cap.

Cel mai bun exemplu de proiect techno care nu e influențat de „arpiari” e Unknown Journey, un duo format din IV-IN și Panda. Cei doi bagă deja de mai bine de un an în clubul Form din Cluj-Napoca și în sfârșit s-au decis să scoată și materialul de debut. E un EP foarte ușor de digerat, cu influențe muzicale de tot felul, destul de diversificat încât să nu te plictisească. Muzica lor nu e doar pentru snobi.

Ascultă dacă: Ești genul de om care crede că muzica electronică e prea plictisitoare.

Cea mai bună metodă prin care te poți perfecționa e repetiția. Macanache e conștient de treaba asta. Omul scoate piese la bandă, cu rime faine și bine lucrate. A ajuns la un nivel la care e greu de crezut că poate da greș. E unul dintre cei mai mari MC din România și sunt sigur că 2018 va fi din nou anul lui. Dar știai asta deja.

Oricum, merită să-ți amintești de calitatea rapperului cu piesa „Poesie”, al treilea single extras de pe albumul MOFT, în care vorbește despre problemele omului creativ. Refrenul zice așa: „Nu există în univers mai mare crimă / Decât la coada fiecărui vers să pui o rimă”. O afirmație falsă. Sunt crime mult mai mari în univers. Dar ai înțeles lupta interioară a artistului și toate alea, nu? OK.

Ascultă dacă: Îți plac criminalii.

E foarte greu să-ți amintești toate colaborările dintre rapperi. În genul ăsta de muzică, toată lumea lucrează cu toată lumea. E o mare orgie artistică, care are loc în văzul și auzul tuturor. Se întâmplă de atâtea ori încât multă lume uită cine s-a combinat cu cine la scurt timp după ce apare piesa. Lucrurile stau un pic altfel când vorbim despre Bean, un om cu greutate în scenă. Când apare rapperul pe o colaborare, toată lumea bagă de seamă. Cu toate astea însă, în cazul piesei „Noroi și nori”, merită să-ți axezi atenția pe Phunk B și apoi pe Bean. Rapperul constănțean e la un alt nivel aici.

Ascultă dacă: Ai fost vreodată la Electric Castle, unde toată acțiunea are loc între noroi și nori.

Încă din primele secunde ale piesei „Heartless”, o bucată pe care o tot cânta în concerte, dar nelansată până în decembrie, îți dai seama că Helen nu merge într-o direcție diferită decât ce a scos până acum. Asta mă bucură oh so much. Continui audiția și realizez că nici nu are de ce să o facă. Electro-pop-ul i se potrivește foarte bine. Și de data asta cântă atât de natural și divin refrenul, încât până și mesajul că cineva ar fi fără inimă mi se pare tolerabil. Helen ar trebui să-și facă un side-job în care anunță mesaje nasoale sub formă de piese pop. O și văd într-o sală de ședințe în timp ce anunță concedieri cu clapele în față. E trist, dar atât de frumos.

Ascultă dacă: Vrei ca dezamăgirea să fie tolerabilă.

O piesă nouă de la Șuie Paparude e motiv de bucurie. Nici nu trebuie să o asculți. Trebuie doar să dai share mai departe ca să vadă toată lumea cât de fericit ești că băieții au scos ceva nou. Cel puțin asta am dedus după numărul de oameni care au împrăștiat-o pe internet la câteva secunde după ce a fost postată. Da, Șuie Paparude e trupa aia, dar trebuie să ai grijă să-ți stăpânești entuziasmul. Toți s-au terminat când au văzut că a revenit La Familia și ce muie mare ne-am luat cu toții. Altfel stă treaba cu Șuie Paparude, care a ajuns în liga trupelor „legendare”, acolo cu Vița de Vie sau Omul cu Șobolani, adică artiști trecuți de 40 de ani care încă scot chestii de calitate.

Ascultă dacă: Te rogi la un album nou de la Șuie în 2018.

Cineva trebuia să o zică, nu? Toți poserii se îmbracă de la H&M, Bershka și alte magazine care scot tricouri cu Metallica, Nirvana, Misfits, Ramones, Sex Pistols, The Rolling Stones și alte trupe care contează, dar care nu prea-s ascultate de „millenials”. Exista un cuvânt în cultura metaliștilor români care-i descrie perfect: pokemoni. Pokemonii ăștia fără jenă sunt luați la mișto de Thetrapman, un fel de poliția muzicii când vine vorba de fashion. Trapperul a făcut o piesă despre oamenii ăștia de cea mai joasă speță. Nu toți eroii poartă tricouri cu trupe. El face asta în videoclip, dar înțelegi ce vreau să zic.

Ascultă dacă: Porți tricou cu Metallica și chiar asculți Metallica. Sau Thetrapman.

În mare parte, trap-ul din România se învârte în capitală. Mai toți artiștii sunt din București, pentru că Șatra, Seek Music, târfo, și sunt mai mulți oameni deschiși la minte care nu văd genul ăsta de muzică ca fiind o prostituție a RAPULUI ADEVĂRAT. Dar pe locul doi în topul orașelor din care vin artiști de trap blană e Arad. Și e datorită rapperului Exile, care și-a dat seama că dacă repeți „Gucci” de foarte multe ori într-o piesă o să dai lovitura. Mă rog, tipul a scos foc după foc pe tot parcursul anului trecut, dar cu bucata asta și-a cimentat poziția de cel mai promițător trapper din România.

Ascultă dacă: Porți Gucci în suflet pentru că nu-ți permiți țoalele lor.

Nici Connect-R nu mai e ce a fost. Și asta-i bine. Omul care nu doarme vara, și ăla care ne-a futut creierii cu „Burning Love”, care are un videoclip în care poartă un maieu făcut la comandă ca să i se vadă sfârcurile, s-a decis să revină la rap. Probabil pentru că ultima lui incursiune în genul ăsta a fost cu RACLA, împreună cu Rimaru, și nu dă bine în 2018. De fapt adevăratul motiv pentru care s-a întors e pentru că toată lumea vrea să profite de popularitatea trap-ului. Omul a colaborat cu Killa Fonic și e greu să nu tragi anumite concluzii similare între „Geneza” și „Exodus” de la membrul Șatra BENZ. Ambele au un titlu cu referință la Biblie și au un instrumental mai „cloudy” decât clasicul beat de trap. Ah, da, și ambele piese rup, deci I ain t even mad pe Connect-R.

Ascultă dacă: Îl iubești pe Dumnezeu, dar trap-ul este viața.

Parcă tot timpul ne începem noul an cu un plus de optimism. De parcă toate căcaturile se șterg la vederea unor artificii și cu o beție în care cazi peste bradul de Crăciun în timp ce încerci să faci sex. Adevărul e că la cum stau lucrurile în prezent, anul 2018 o să fie la fel de praf ca 2017. E bine să ne îmbătăm cu speranțe, măcar nu trecem printr-o mahmureală, dar nu strică să fim realiști. De aceea trebuie să asculți noua piesă de la Theory of Mind, în care, din păcate, personajul principal e din nou rănit, cu ochii în soare și cu oasele rupte. Trebuie să realizăm faptul că s-ar putea să ne trezim la fel la finele anului 2018. Doar așa putem să facem ceva în prezent, dacă știm că lucrurile pot fi întotdeauna mai nasoale.

Ascultă dacă: Ești realist.