Tot ce ți s-a recomandat să mănânci și să bei în 2017
Fotografie via pxhere.

FYI.

This story is over 5 years old.

Food

Tot ce ți s-a recomandat să mănânci și să bei în 2017

A fost un an pe cinste pentru industria alimentară.

Domeniul alimentar tinde să fie destul de prescriptiv, iar media ne informează un pic cam des despre toate lucrurile pe care le ingerăm care ne omoară încet și ne corup corpurile fragile și capricioase. De ce să asculți de oamenii care spun să mâncăm ca iepurii (oameni care își asumă o falsă postură de autoritate, când tu poftești la o friptură? Prostii.

Doar dacă, bineînțeles, e vorba de oameni de știință.

Publicitate

Dacă pare ca și cum în fiecare zi mai apare un studiu care dezvăluie nu mai știu ce adevăr ascuns despre ce băgăm la stomac, sau, mai bine, confirmă suspiciunile netestate despre tractul digestiv.

Ritmul ciclului de știri poate diminua și umbri ce spun studiile astea de fapt. Deci, merită să revedem ceea ce ne-a învățat știința. Să pășim în lumea minunată a științei, corect? Cam așa arată anul 2017 în știința alimentelor.

Ah, „foametea” cauzată de un tsunami de alcool care ne transformă pe toți în niște fomiști febrili. Un grup de cercetători de la Francis Crick Institute din Londra a descoperit cum să stimuleze neuronii „AgRP” din creier, prezenți atât la șoareci (subiectul experimentului) și oameni, ce declanșează „supra-alimentarea rapidă”. Uimitor. Mă bucur că s-a rezolvat și asta.

Dr. Anthony Strickland de la Universitatea din Melbourne recomandă un plan în trei pași: se agită în sus, se întoarce cu gura în jos și se agită rapid, astfel încât sosul să se strecoare prin gâtul sticlei. Apoi, se înclină la un unghi de 45 de grade înainte de a se deschide și se bate cu putere fundul sticlei. (Deși Strickland a ajuns la concluzia că un ketchup nu ar trebui ambalat într-o sticlă de sticlă, lucru cu care sunt complet de acord.)

Coma de la mâncare, starea aia de amorțeală care apare atunci când mănânci prea mult și prea repede, fără pic de disciplină, se datorează în mare parte, așa cum a descoperit o gașcă de cercetători de la Ohio's Bowling Green State University și Scripps Research Institute, unei combinații periculoase de proteine și sare, care necesită o perioadă mai mare de digestie.

Publicitate

Știu ce-o să zici: orice e mai ok decât să studiezi matematică, sincer. Asta-i clar.

Dar tipul ăsta știe ceva. Doctorul Gordon Shepard, un neurolog și autorul cărții „Neuroenology: How the Brain Creates The Taste of Wine,” susține că vinul declanșează mai mult funcții în creier decât orice alt comportament uman, deși el notează și un dezavantaj semnificativ: dacă bei prea mult, vinul o să-ți altereze judecata. Ce chestie.

Pe și nu în corp, avertizează American Heart Association despre uleiul de cocos: 82% din grăsimea din uleiul de cocos este saturată, o concentrație mai mare decât în unt sau în untura de porc.

Tovarășii de la Societatea Americană de Chimie au găsit în sfârșit un motiv pentru a înțelege caracterul alarmant al acestui fruct: prezența compușilor care rezultă într-un terci mirositor, descris ca fiind „un miros de fructe, ceapă putredă și ceapă prăjită”, pe lângă „substanțe chimice cu note puternice de varză și sulf.” Mmm….

Alte vești fantastice, deloc tulburătoare, prezintă un studiu de la Universitatea din Ghent, Belgia, care a descoperit că oamenii care consumă fructe de mare pot înghiți neștiutori 11 mii de bucățele de plastic pe an. Plasticul se instalează în țesuturile corpului și poate să cauzeze probleme de sănătate pe termen lung.

Oameni buni, dacă ați fost vreodată criticați pentru combinațiile mai dubioase de mâncare care vă plac, există și vești bune.
Fizicianul de la Cambridge, doctorul Sebastian Ahnert a prezentat concluziile studiului în care a înregistrat o grămadă de rețele de arome, rezultând în combinații ipotetice de alimente diferite, aparent în dezacord. De exemplu: cafea și cartofi, ale căror arome se pot complimenta.

Publicitate

Citește și: Tipii ăștia au scris un studiu fals despre penis și lumea i-a luat în serios

Desigur, succesul acestor combinații se bazează mult pe preparare: Ahnert nu suporta combinația de cafea cu lapte și piure, deși un fel de mâncare cu cartofi și lapte încercat în Franța i s-a părut divin.

Mai multe studii din The Journal of Clinical Investigation, publicate în aprilie, au demontat ideea general acceptată că sarea în exces îți provoacă sete. De fapt, subiecții testați au fost și mai puțin însetați, dar mai înfometați. Pe bune.

Un studiu publicat în mai, într-o publicația literară, intitulată the Journal of Pain, a determinat că un nivel ridicat de alcoolemie de 0.08 amplifică rezistența la durere, iar intensitatea durerii scade. Vești minunate. Păcat că alcoolul nu poate diminua și durerea de la prea mult alcool.

Cercetările de la Universitatea din California, Departamentul de Biologie Moleculară și Celulară de la Berkeley, au descoperit ca lupeolul, un compus din mango, struguri și măsline, poate evita „hiper-activarea spermei” care practic diminuează potențialul de fertilizare a unui ovul. Bagă niște lupeol într-o pastilă și tada: există potențialul unei forme contraceptive pentru bărbați sub forma unui „prezervativ molecular”.

Un raport publicat în august în Scientific Reports sugerează că snobul de whiskey, care adaugă regulat câteva picături de apă pentru a evidenția și mai mult aroma alcoolului, s-ar putea să nu fie atât de nebun pe cât pare. Apa ridică moleculele de guaiacol prezente în whiskey până la vârful paharului, ceea ce oferă o experiență mai bogată și mai consistentă băuturii.

Publicitate

Să ciocnim pentru asta, zic.

Asta nu sună atât de bine: un studiu de caz publicat în septembrie în British Medical Journal, a documentat cazul unui pacient bolnav de cancer în vârstă de 67 de ani, care s-a intoxicat cu cianură de la prea mult extract de sâmbure de caisă, o formă comună deși netestată de tratament. Nivelul de cianură din organism a crescut de 25 de ori față de cantitatea normală pentru o ființă umană.

Yay, delicios. La mulți ani nenorociți. Conform cercetătorilor de la Clemson University, când sufli în lumânările de pe un tort, practic crește cantitatea de bacterii cu 1400%.
Autorul principal al studiului, Paul Dawson, a spus că riscul ca oamenii să se îmbolnăvească e în continuare relativ scăzut. Uimitor. Suflă cu tupeu.

O echipa de cercetători de la Universitatea din Connecticut a descoperit că adolescenții dependenți de alcool sau marijuana au tendința de a obține „niveluri mai scăzute de educație, joburi full time, e mai puțin probabil să se căsătorească și au un potențial socio-economic mult mai scăzut." O prognoză sumbră, cu siguranță.

Acestea fiind spuse, dragilor, cam asta e. Studii? Da, sunt peste tot. De abia aștept să văd ce mai apare în 2018.

Citește mai multe studii despre industria alimentară:
Îndulcitorii ăia cu „zero calorii” te fac grasă
De ce mâncarea bio și eco nu ajută cu nimic și e un moft al bogaților
Soylent are oficial o etichetă nutrițională