FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am întrebat români din satul lui Dragnea dacă i-a ajutat cu ceva de când conduce România

Oamenii se bucură de asfalt și canalizare, dar nu sunt chiar mândri c-au ajuns să locuiască într-unul din cele mai sărace județe din țară.

„Noi nu putem să zicem nimic, că Dragnea e de-aici, de la noi. E de-o seamă cu soțul meu, am fost în școală”, îmi spune o femeie, apoi pleacă grăbită de lângă mine. Dar am luat-o la pas, pe drumurile recent asfaltate de TelDrum, de prin satul lui Dragnea, Pleașov, la 150 de kilometri sud-vest de București, ca să înțeleg cum văd acțiunile celui dintâi fiu al satului.

E frig și plouă. Unii, mai bătrâni și cu mai puțin de pierdut, și-l amintesc pe Dragnea de când era mic. Alții, mai tineri, îi sunt azi angajați. „Sunt cățeii lor”, îmi zice un nene. „Îi păzesc conacul”. „Să nu mai facă nimic, că oricum n-au făcut nimic”, zice unul din ei, apoi pleacă repede. „Pune mistreții pe noi dacă zicem ceva”, se scuză bărbatul din mers.

Publicitate

Eram curios și cum se vede PSD-ul, între vecinii lui Dragnea, acum când șeful celui mai puternic partid din România a propus al treilea prim-ministru în decurs de un an.

Mulți s-au grăbit să-mi spună despre binecuvântările partidului, care s-au revărsat asupra județului - chiar dacă e între cele mai sărace din România. În același timp, oamenii privesc cu nostalgie perioada comunistă, când spun că le era mai bine. Mi-ar fi plăcut să găsesc mai mulți tineri, dar cu o rata a șomajului de 10,02%, ăia neangajați de Dragnea erau plecați la furat - așa cum mi-a zis, mai în glumă, mai în serios, un tip peste care am dat la plecare.

Miu

VICE: Ați fost de acord cu schimbarea premierului?
Miu: Ce face PSD-ul nu face bine. E ca și cum ți-ai da copiii sau părinții afară din casă. Nu consider că-i o faptă bună. În decurs de un an, să dai doi premieri afară? Uite, cum se duce premierul, crește și inflația. A ajuns acum euro la 4,7 lei. Țara asta nu merge atât timp cât există ceartă în gospodărie. Eu îl am pe fii-miu în străinătate. Îi e frică să mai vină în țară.

PSD a promis multe și diverse în campanie. Ce ziceți, și-a respectat promisiunile?
Într-adevăr, au crescut salariile și pensiile, nu zic că nu. Dar și prețurile au crescut. Combustibilul, curentul, gazele și așa mai departe. Au crescut prețurile pentru noi, ăștia, oamenii de rând.

„Nu mai sunt locuri de muncă. Și dacă nu mai sunt locuri de muncă e greu, e foarte greu să mai supraviețuim.”

Publicitate

Vă e mai bine, aici în sat, de când e PSD la guvernare?
Într-un fel, da. Dumnezeu e sus și mă vede. Avem străzile asfaltate, curent electric, avem un stadion de nota zece, am promovat echipă în divizia C.

Eu pe Dragnea l-am scăpat de la moarte. Nu pot să mai dau timpul înapoi. Înghețase un lac și s-a întâmplat de-am ieșit afară. „Mă înec, mă înec”, striga un copilaș, avea șase ani. Eu aveam 12. Am intrat după el în apă, l-am scos și l-am băgat în casa părintească.

Vă pare rău?
Nu, nu-mi pare rău. Am scăpat o persoană de la moarte.

Simion

VICE: A fost schimbarea premierului binevenită sau o greșeală?
Simion: Ce să spun, n-a fost capabil să-și țină funcția, să și-o tragă. Eu sunt apolitic. Singurul cu care am ținut vreodată în viața mea a fost Vadim Tudor. El le spunea pe nume la toate.

De Viorica Dăncilă ce părere aveți?

E o femeie foarte simpatică. Profesional, e foarte bună. Guvernul o susține. Este o fată deșteaptă și frumoasă. Dacă ești urât, nu faci nimic în viață.

Vi se pare că e mai bine, acum, de când e la guvernare PSD?
Guvernarea PSD e foarte bună. Nu se poate pădure fără uscături. Nu se poate face tot dintr-o dată. N-ai prins timpul lui Ceaușescu. Eu l-am prins. Bun rău de tot a fost. Ca s-a întâmplat, ultimii patru-cinci ani… Mă duceam în Gara de Nord și nu puteam să intru dacă n-aveam bilet de peron. Dormeam pe bancă și nu mă fura nimeni. Pai, acum te omoară. Nu mai este stabilitate.

Publicitate

Nela

VICE: Ați fost de acord cu schimbarea premierului?
Nela: Schimbările astea prea dese nu sunt bune. La nimic bun nu duce treaba asta, atâta timp cât nu e stabilitate. Cu toate că domnul Dragnea e vecin cu mine, impresia mea e că el crede că tot ce spune e bine și că restul trebuie să facă exact ce spune el. Nu, stai să mă iau și după ăla. Ca într-o familie, nu întotdeauna bărbatul e ăla care are dreptate.

Cum ați văzut dumneavoastră, de aici, guvernul Tudose?

Pe Tudose eu l-am văzut bătătarnic - adică nu prea ține cont de ce zice ăla sau celălalt. Eu am văzut în asta ceva bun. Domnului Dragnea nu i-a convenit. Și cum Tudose n-a mai făcut ce-a zis domnul Dragnea, cum gata, hai să-l eliminam. Cu ce-a greșit el e că s-a băgat pe la justiție, unde zic eu că justiția trebuie lăsată să-și facă treaba ei.

V-a adus vreodată vreun beneficiu faptul că Dragnea e de aici din sat?
Cine aude, din alte părți, zice „Teleormanul, păi, domnul Dragnea-i d-acolo, înseamnă că aia sunt…”. Nu. Alții zic „Teleormanul, cel mai sărac județ”. Aici, da, au dreptate. Cel mai sărac și cel mai prăpădit. Ne-a făcut drumuri, canalizare. Dar e bine făcut lucrul ăla? Fac canalizare, am făcut șanțuri, dar totdeauna apa merge din deal la vale? La mine la poartă se strânge apa, degeaba am șanțul la 20 de metri. Drumul ăsta e făcut, dar materialul care trebuia băgat în el s-a băgat? Nu - 60%, restul nu se știe unde e.

Publicitate

Aveți încredere în Viorica Dăncilă?
Multă lume acum o să zică, „ah, păi e din Teleorman”. Are și bune și rele. Dar mai rar să fie o femeie mai bătătarnică, să nu se lase influențată. Una la un milion poate.

Răducan

VICE: Ce părere ai de schimbarea premierului?
Răducan: Nu prea mă interesează politica.

Ai vrea să rămâi aici în sat?
Chiar aș vrea să rămân în sat. Dar ar trebui să apară mai multe locuri de muncă.

Dragnea e și el de aici din sat. Ți se pare că s-a îmbunătățit ceva de când e PSD la guvernare?
Asfaltul, podurile, sunt făcute pentru că e el din comuna asta. Dar altceva, înafara de asta, n-a făcut absolut nimic în acest sat.

Mitică

VICE: E mai bine de când e PSD la guvernare? S-a schimbat ceva în sat?
Mitică: N-am avut niciun avantaj. Asta e părerea mea cel puțin, nu pot să vorbesc în numele la toți. Poate zece inși au spus că e bine cu Dragnea. Eu îți spun, unul singur, că nu e bine. Sâmbătă plec în Belgia. Aici nu se mai poate.

Cum vedeți schimbarea lui Tudose?
N-am fost de acord, trebuia să-l lase acolo. Ne-am făcut de râs acum cu premierul Japoniei. Se discutau afaceri, industrie, poate o duceam mai bine. Se creau locuri de muncă. Acum, ce încredere mai au ei în noi? Că Japonezii sunt dintr-o bucată. Foarte corecți. Nu se face asa.

Valeria

VICE: Ați fost de acord cu schimbarea lui Tudose?
Valeria: Acum, să facă ce-or vrea. Noi suntem prea mici. Dar ce e în țară, noi nu credem că-i așa de bine. E, așa, un haos. La fel ca o familie care nu se înțelege.

Publicitate

Cum a fost guvernarea Tudose?
Tudose a fost un om care a pus piciorul în prag la orice. Tudose a fost cel care a spus nu regelui, Tudose a fost cel care a spus „fără unguri”. Neînțelegerile lor nu le știe nimeni.

A ajutat vreodată în vreun fel faptul că Dragnea e de aici, din sat?
Noi ce-am avut aici, am avut un primar foarte bun. Că putea Dragnea să-i pună pe tavă - dacă primarul nu era bun. Numai cu ușa în cap i s-a dat, că vezi Doamne, e omul lui Dragnea. Dar să știți că nu s-a lăsat. Datorită primarului e comuna așa cum arată. Nu datorită lui Dragnea.

Stana

VICE: Cum Dragnea e din sat, vă e mai bine de când e PSD-ul la guvernare?
Stana: Ce, Dragnea dacă e de aici, ne dă nouă ceva? Am muncit 35 de ani, zi de zi, la colectiv. Și mi-a dat 520 de lei. Numai lemnele costă peste trei pensii. Noroc că mai avem grădinile. Nu e bine ce face statul ăsta. Cu Ceaușescu era de zece ori mai bine.

Ce ar putea să facă Dragnea, acum, ca să vă fie mai bine?
Să ne dea și nouă pensii mai mari, să bage copiii ăștia tineri la muncă. Pe timpul lui Ceaușescu erau fabrici, avea omul unde să se ducă să muncească, câștiga o pâine. Ne arată la televizor că-i dă în cap omului. Păi dacă eu n-am ce mânca și le mai am și cu băutura?

Carmen

VICE: A fost bună schimbarea prim-ministrului, ce credeți?
Carmen: Ce mai avem de zis când miniștri ăștia ai noștri sunt demiși sau își dau demisia unul după altul? N-ai să mai vezi la mine televizorul dat decât pe Viasat History și Diva, la câte o dulcegărie de filmuleț. Fără politică. Dacă astăzi e un prim-ministru și mâine alt prim-ministru și răspoimâine alt prim-ministru, tu n-ai nicio încredere în ei.

Publicitate

„Asta nu înțeleg ei, că poporul și-a pierdut încrederea în politicieni.”

Mariana

VICE: Cum vedeți schimbarea lui Tudose?
Mariana: Eu sunt antipolitică. Noi până nu muncim, aici, la țară, nu ne dă nimeni nimic. Ei să-și pună pe care vrea ei, oricum și-i pun pe-ai lor.

E mai bine în sat de când e PSD-ul la putere?
Pentru cei care se ocupă de grădini, să facă piețe de desfacere. Noi facem zarzavaturi. Dar nu mai facem nici cu astea nimic. N-ai loc să te duci la piață cu marfa. Suntem obligați să mergem în en-gross-uri unde sunt prețuri de nimic. Vindem marfa la un preț de nimic, în timp ce ei trăiesc bine.

„Toată lumea promite. La noi nu s-a schimbat nimic. Și nu se va schimba niciodată.”

V-a ajutat vreodată faptul că Dragnea e din satul dumneavoastră?
Ne-a făcut, pentru comună a făcut, azilul de bătrâni, sala de sport. Nu știu prin ce împrejurări s-a făcut, dacă domnul Dragnea sau altcineva, dar s-a făcut.

Sătean speriat de Dragnea

Pentru că domnul speriat de Dragnea nu a dorit să fie fotografiat, am lăsat zidul ăsta istoric aici.

VICE: E mai bine de când e PSD la guvernare?
Sătean speriat de Dragnea: Cei mai nenorociți, cea mai proastă guvernare posibilă, cu toate că e Dragnea. Ce-a făcut pentru noi? Ce-a făcut în Turnu Măgurele? Ce-a făcut în Alexandria? Ce-a făcut în Videle? Ce locuri de muncă? A gonit Pirelli la Slatina.

Ați avut vreodată vreun avantaj că e Dragnea e de aici din sat?
Știți cine-l agreează pe el? Bătrânii. Pentru că ei se uită la televizor. Dragnea mi-a dat pensie - atât. Dar pe partea cealaltă, nu văd că le-a scumpit toate alea. Oamenii care gândesc nu-l agreează. Chiar și în Teleorman, că se zice că e fieful lor. Partidele celelalte n-au reprezentanți în zonă, sunt la pământ. Cum să nu facă ce vrea?

Vedeți vreo speranță acum cu Viorica Dăncilă?
Viorica Dăncilă e o marioneta. Atât timp cât va fi el sus acolo, nu se va schimba nimic. El, practic, își urmărește să scape de dosare penale.

Andrei

Andrei probabil m-a trollat când mi-a zis că „furatu-i baza”. Sau poate că nu.

VICE: Ce părere ai avut de schimbarea celui de-al doilea prim-ministru, Tudose?
Andrei: Eu n-am televizor acasă. L-a dat jos? Dar eu am crezut că e ăla, Dragnea. Nu mă interesează, n-am eu nicio treabă cu ăștia. Sincer, nici nu știu. Eu mă ocup cu furatul, furatu'-i baza.