Reprezentantul romilor din guvern mi-a explicat de ce nu sunt vaccinați copiii săraci

În ultimii doi ani, 32 de copii au murit din cauza faptului că nu au fost imunizați împotriva rujeolei. Dacă analizăm fiecare caz în parte, vom observa că decesele acelor copii au survenit fie pentru că sufereau și de alte boli grave, iar rujeola a agravat starea de sănătate a copilului până la colaps, fie pentru că acei copii proveneau din medii defavorizate și nu au fost tratați corespunzător. În raportul Ministerului Sănătății referitor la epidemia de rujeolă, publicat recent, statul român recunoaște că una dintre cauzele răspândirii îngrijorător de mult a acestei boli este lipsa vaccinării în mediile vulnerabile, de populație romă.

Am întrebat oficialii Ministerului Sănătății dacă există statistici referitoare la numărul deceselor la copiii de etnie romă, în mediile defavorizate și mi s-a răspuns că nu există astfel de statistici, cu precizarea că „segregarea după etnii ar produce discriminare".

Corect, dintr-o anumită perspectivă. Totuși, cum ai putea ca stat să realizezi politici de sănătate publică pentru mediile care au mai multă nevoie de ele, dacă nu cunoști, la modul obiectiv, dimensiunea problemei?

România înregistrează recorduri negative în UE nu numai din cauza epidemiei de rujeolă, dar și pentru alte maladii. De pildă, mortalitatea din cauza cancerului de col uterin este cea mai ridicată din UE, la fel și frecvența tuberculozei. Au existat programe finanțate de norvegieni, care au avut drept țintă sănătatea în mediile rome, defavorizate, dar lucrurile astea se întâmplă izolat și fără continuitate.

Vezi și:

În acest context, am stat de vorbă cu președintele Agenției Naționale pentru Romi, Daniel Rădulescu, pentru a înțelege cum poți face mai eficient educație medicală în mediile defavorizate și care ar fi metodele cele mai rapide pentru a vaccina copiii romi, care nu au acces la serviciile medicale.

VICE: Mai întâi vreau să lămurim un lucru. Dacă vrem să rezolvăm niște probleme ale etniei rome, ar trebui să cunoaștem foarte bine realitatea de pe teren. E discriminare sau nu dacă culegi date cu caracter etnic, pentru a realiza apoi niște politici publice aplicate?
Daniel Rădulescu: Eu mi-am făcut lucrarea de doctorat pe evaluarea politicilor de sănătate adresate comunităților rome, vulnerabile. Încercând să văd cu ochii unui tehnician, am constatat două chestiuni importante:

Când faci politici targetate pe o anumită categorie de populație, în special pe etnia romilor, trebuie să cunoști dimensiunea problemei. Iar una dintre dezbaterile importante este legată dacă sau nu trebuie să culegem date cu caracter etnic. Eu aș fi de acord pe culegerea de date cu caracter etnic.

Un exemplu: mie mi-a fost foarte greu să măsor speranța de viață în rândul romilor. Sunt rapoarte care spun în felul următor: în rândul femeilor rome, speranța de viață este cu 16 ani mai mică decât în rândul femeilor majoritare. Întrebarea : bun, dar de unde ai luat tu datele astea ca să poți să stabilești speranța de viață?

Alt raport îmi spune că sunt 10 ani diferență. Alt raport - 12 ani. În condițiile astea, care e realitatea?

O altă problemă e legată de numărul oficial al persoanelor de etnie romă. În România, oficial sunt 670 mii persoane, dar neoficial sunt undeva 1,5- 2 milioane. Alte studii susțin că ar fi 3 milioane. Iarăși ne jucăm cu niște cifre care pe mine, ca realizator de politici publice, mă pun în imposibilitatea de a dezvolta o politică publică specifică acestui segment de populație.

Comunitatea de etnie romă din România este o comunitate diversă, vorbim de neamuri de romi, în total 18, total diferite. Căldărarii din zona Sibiului au probleme diferite de căldărarii din zona Galațiului, de pildă.

Avem o categorie foarte importantă, a romilor asimilați, care nu se confruntă cu nicio problemă, nu sunt grupuri vulnerabile. Așadar, acest complex de cauze ne împiedică pe noi să gândim o politică publică coerentă. Și atunci te duci la nivel local și încerci să dezvolți politici acolo, bazate pe realitatatea locală.

Nu dorește părintele rom să-și vaccineze copiii?
Este un mit că părinții nu vor să-și vaccineze copii. Vorbim de lipsa vaccinului propriu-zis. În plus, este o sincopă la nivel de autoritate sanitară: medicul de la nivel local de multe ori nu știe câți pacienți copii are.

Unii nu sunt înscriși la medicul de familie, părinții sunt plecați din țară, au rămas cu bunicii. Bunicii de foarte multe ori sunt în imposibilitatea de a se deplasa cu copilul la medic. Plus că noi știm la nivelul acestor comunități sărace, majoritatea dintre ei nu sunt asigurați medical și nu cunosc că au dreptul măcar la un consult medical gratuit. Acest complex de probleme afectează copilul care nu are acces la dreptul lui de a fi vaccinat.

Lipsa de educație a părinților este o altă cauză. Medicul are obligația să facă și informare, dar o face prin asistenta medicală, sau cu asistenta medicală locală care este angajata primăriei, tot acolo unde sunt și mediatoarele sanitare. Însă încerc să fiu corect: din cauza volumului mare de muncă, medicul nu mai are timpul necesar să facă și partea aceasta de informare în comunitate.

Un copil rom din Dolj, decedat de rujeolă, nici măcar nu avea acte de identitate. Ați identificat niște comunități foarte sărace, care ar putea fi prioritare în această campanie de vaccinare inițiată de Ministerul Sănătății? Acum a explodat discuția despre vaccinuri în aceste comunități vulnerabile. Dar ele nu sunt singura problemă. Și mortalitatea din cauza cancerului de col uterin este o problemă, întrucât femeile nu merg niciodată la un consult ginecologic să-și facă un Papanicolau. Sau tuberculoza.
În fișa postului de mediator sanitar sunt prevăzute activități care sunt strict legate de accesul la serviciile medicale, înscrierea la medicul de familie, chestiuni de nondiscriminare, pentru că sunt frecvente cazurile când doctorul te gonește din cabinet, activități de educație sanitară.

Vorbim de necesitatea de a-și alăpta copilul la sân, de rata mare a avortului, de necesitatea de a promova în comunitățile defavorizate măsurile de contracepție, adică sunt subiecte care la momentul acela erau foarte sensibile. Noi am fost blamați că am vrut să schimbăm comportamentul femeii. Din punct de vedere al mentalității, încă există o barieră din partea femeilor de a merge la doctor să-și facă un Papanicolau.

Au fost caravane care s-au deplasat la fața locului și au promovat controalele medicale la nivel de comunitate. Din păcate, când s-a făcut evaluarea campaniilor, nu s-a discutat despre o evaluare calitativă, ci din perspectivă cantitativă, perspectivă care nu ne scoate în evidență necesitatea de a continua sau nu campania, sau care a fost impactul ei.

Plus că atunci când vorbim de sexualitate, în multe comunități vulnerabile e considerată un subiect tabu, nu se discută cu ușile deschise. Chiar și cu ele închise, e foarte greu de abordat, pentru că așa sunt cutumele acestea tradiționale care, indiferent că e de etnie romă sau nu, sunt un subiect delicat.

Mediatorii sanitari, în momentul în care au fost transferați la autoritatea locală, activitatea de educație pentru sănătate a trecut pe locul doi. De ce? Sănătatea nu e o prioritate pentru un primar. Am făcut cercetare pe temă și am stat de vorbă cu primari: oamenii înțeleg, dar la ei e important socialul. Și atunci folosesc mediatoarea sanitară ca să-și acopere unele servicii care nu funcționează din cauza deficitului de personal.

Le folosesc pentru întocmirea anchetelor sociale?
Pentru dosarele pentru ajutoarele sociale, de pildă. Am citit un raport făcut de Institutul Național de Statistică, în mediul rural, un medic e arondat la 3 mii de pacienți. E foarte mult. Nu știu dacă vreodată ai timp să-i vezi pe toți.

O altă cercetare făcută de noi a fost despre avorturi. O femeie romă, când avortează, e o decizie pe care o ia singură, nu știe nimeni, vine acasă, nu se odihnește. De foarte multe ori, familia extinsă nici nu știe.

În această campanie de vaccinare, derulată de Ministerul Sănătății, nu s-a gândit un protocol de colaborare cu asociațiile de romi, ca ritmul de vaccinare în comunitățile izolate să meargă mai repede?
Am văzut în raport că se propune o colaborare cu Partida Romilor, care are filiale în fiecare județ. La nivel local, la prefectură, există grupul de lucru mixt responsabil de aplicarea măsurilor din HG-ul ce vizează strategia de incluziune socială a romilor.

Grupul e alcătuit din reprezentanți ai romilor și ai structurilor de deconcentrate care se întâlnesc lunar și dezbat problemele comunităților cu romi.

În această strategie, sănătatea e un domeniu prioritar. Sunt măsuri legate de vaccinare. Din păcate, la nivel local, problematica romilor e pe principiul „crede și nu cerceta".

Direcția de sănătate publică amestecă un pic lucrurile. Vorbim de programele naționale- cel pentru tuberculoză, mama și copilul, vaccinare etc- și, în același timp, trebuie să implementeze și măsurile din strategie, adaptate la nivel local, în contextul în care ei nu cunosc realitățile la nivel local.

Ei nu cunosc realitatea din județul lor, asta e problema.

Au fost programe pe fonduri UE pe sănătate?
A fost o finanțare pe bani norvergieni, coordonată de Institutul pentru Politici Publici, când am vrut să aflăm dacă e adevărată sau nu ideea că romii nu vor să-și vaccineze copii. S-au cercetat două comunități, din două județe: Giurgiu și Bacău. Evident, prejudecata a fost falsă.

Ce am descoperit e că nu poți să dezvolți un instrument care să fie valid pentru toate comunitățile, sunt foarte diferite între ele.

La tuberculoză a fost o altă dezbatere interesată. Când s-a calculat rata, s-au jucat cu numerele. Dacă împarți la numărul oficial de romi, clar rata este mai mare. Dacă împarți la numărul informal, constanți că frecvența bolii este cam aceeași ca la majoritari.

Cea mai mare problemă a femeii rome este discriminarea și vă spune un reprezentant al statului. Am documentat trei cazuri. Medicul nu a vrut să le consulte pentru că erau femei rome.

Cum vedeți a fi rezolvata problema vaccinării în aceste comunități marginalizate?
Eu văd rolul direcțiilor de sănătate publică în acest proces de a comunica cu autoritatea locală. Toate comunitățile sunt vulnerabile din perspectiva aceasta. Să se facă echipe la nivel local și să se facă caravane de vaccinare. Mergi acasă și vaccinezi copilul. Am văzut că se instituie situații de urgență în Vest, unde a început epidemia, ceea ce e salutar.

Din fondurile nerambursabile oferite de către Agenție asociațiilor pentru romi, au fost finanțe programe ce vizează sănătatea?
Anii trecuți, da. Însă sunt foarte puțini bani. Noi nu putem să finanțăm activități care se regăsesc în strategia națională de incluziune a romilor și sunt gestionate de alte autorități.