Ce înseamnă să fii un tată perfect

Dacă ar fi să existe un tip de om atât unic, cât și interșanjabil în același timp, acela e tatăl. Tatăl fiecăruia dintre noi e, mai mult sau mai puțin, ca toți ceilalți tați, chiar dacă ușor diferit pe alocuri. Uneori, oamenii glumesc despre caracteristicile mele de tătic, de exemplu când port borseta mea neagră din piele sau când încerc să renovez apartamentul și trebuie să merg la un magazin cu materiale pentru casă. De câte ori se întâmplă asta, neg totul cu un „Ha, nu, în niciun caz!”.

Între timp, mă bântuie o teamă că nu voi fi niciodată suficient de tătic. La urma urmei, doar pentru că sunt șanse să las o femeie însărcinată nu înseamnă că automat o să fiu un tată adevărat.

Unul dintre colegii mei de la VICE mi-a zis că și el are aceeași frică. Se teme că nu o să fie în stare niciodată să-i facă fetei lui o căsuță de păpuși pentru că e prea neîndemânatic. Oare e timpul ca bărbații din generația mea să se întrebe dacă vor reuși să fie tătici în stilul taților lor? Oare tatăl tipic e o specie pe cale de dispariție?

Pentru că e în interesul întregii lumii să păstrăm tații așa cum îi știm, am făcut o listă cu cele mai importante trăsături de caracter ale lor, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare. Am inclus și nesiguranțele mele personale cu privire la ele.

Tocmai am împlinit treizeci de ani și nici măcar nu am carnet de șofer, deci cum aș putea să mă laud cu cunoștințele mele despre sistemul de autostrăzi europene, așa cum fac toți tații? Știu ce înseamnă A10, pentru că e o stradă circulară care înconjoară Amsterdamul, dar tații noștri știu tot felul de rute interesante și scurtături pentru când e aglomerat în trafic.

Iar dacă mergem în străinătate, trebuie să recunoaștem că tații noștri se descurcă cu franceza. Cel puțin așa cred ei. Nu știu dacă voi fi vreodată la fel de bun într-o limbă precum susțin tații noștri că știu toate limbile. Și să fiu sincer, e mai important să ai un vocabular bogat decât să știi toate regulile de gramatică.

Aș putea începe astăzi un curs despre vinuri, dar nici măcar cu diploma aia pe perete n-o să știu la fel de multe despre vinuri precum tații noștri. La urma urmei, ei s-au născut experți în vinuri. Plus experți în whisky. Experți în vodcă. Experți în fotbal. Experți în tot.

Cum nu am carnet de șofer, cred că nu merit să fac un copil. Orice copil merită să aibă un tată care să parcheze așa:

Să știi să faci diferența între lucruri grozave și opusul lor e o trăsătură tipică de tătic. Eu nu știu să apreciez lucrurile la maximum și nici să le critic. Ador baladele din 1980, știu numele tuturor membrilor Wu Tang Clan și îmi plac câteva piese ABBA, dar mă mulțumesc și cu niște doom metal sau italo disco.

Tații noștri știu exact ce le place și pot împărți lumea în bine și rău cu ochii închiși. Rău: hip hop, punk, muzica house, Beyonce. Bun: Van Morrison, Rolling Stones, The Police, Eric Clapton, Bruce Springsteen, Creedence Clearwater Revival, Neil Young, Eagles, Queen.

Tot mai multe persoane de vârsta mea nu au televizor. Păcat. Pentru un tătic, să te uiți la un talk show sau la sport și să comentezi pe margine e un mod excelent de relaxare.

Sper din inimă ca sperma mea să dea naștere într-o zi unei ființe umane, dar fertilizarea unui ovul nu spune nimic despre skillurile mele de tătic. Mă îndoiesc că voi avea vreodată curajul să intru într-un restaurant și să încep să aranjez scaunele, după care să-i împui capul chelneriței cu cunoștințele mele despre vin, să vorbesc tare încât să ne audă toate mesele vecine și să fac glume de genul:

Se poate spune că sunt un tată adevărat dacă nu pot să-mi fac copiii de rușine?

Sincer, asta mă face să mă simt bine. Pe vremuri, eram un tocilar care înțelegea codurile HTML și Flash, dar acum nici nu știu cum funcționează cloud-ul. Dacă o țin tot așa, când o să am copii, o să fiu genul ăla de persoană care își ia laptop scump și nu știe să îl protejeze, așa că o să se umple cu malware și viruși. O să-i sun pe copii să mă plâng cât de proastă e mașinăria asta pe care am dat o grămadă de bani și o să dau vina pe soția mea că a descărcat prostii pe el.

Să zicem că asta e trăsătura de tătic la care m-aș încadra.

Probabil că ne va fi mai ușor să învățăm trăsăturile mai subtile ale taților noștri. De exemplu, să stăm la soare cu mâinile în șold și să îngustăm ochii. Sau să ștergem cu pâine sosul din farfuria altcuiva pe furiș.

Dacă începem cu pași mici, sigur vom reuși să le călcăm pe urme și să devenim niște tați grozavi pentru generațiile următoare.

(Multe mulțumiri lui Bibi și Rosa, pe care i-am împrumutat pentru fotografii, și mamei lor Loes Koster, care a fost de acord!)

Articolul a apărut inițial pe VICE NL.