Mi-am pus foştii să-mi dea fotografiile favorite cu mine ca să văd de ce n-a mers relația

„Se pronunță elle-skling”, explică Jenny Rova în timp ce-mi corectează pronunția de baltă a noii sale cărți. Fotografiile din Alskling au fost făcute pe parcursul a 25 de ani și sunt 55 de autoportrete din perspectiva foștilor iubiți ai lui Jenny. Ce a ieșit reflectă figurile de stil pe care le întâlnim cu toții când vorbim despre relații moderne și intimitate.

Alskling este un fel de carte de memorii - imaginile sunt în ordine cronologică - și te confruntă cu anomalia emoțiilor și a contextelor, prin ochii celor nouă foști iubiți. De la mari iubiri la aventuri de-o noapte, seria arată intimitatea în toate formele sale și nu lasă loc imaginației.

VICE: De unde vine fascinația ta pentru intimitate? Pentru că se reflectă peste tot prin munca ta.
Jenny: Vine din aria fotografiei documentare pe care o studiam în Praga. Apoi, când m-am mutat în Elveția, cumva nu mai puteam să citesc oamenii. Nu știu dacă ai fost vreodată în Elveția, dar elvețienii sunt foarte curați; sunt foarte drăguți. Pentru mine, era cumva imposibil. Nu puteam munci pe atunci și nu aveam bani să-mi duc fiul la grădiniță, așa că am decis să lucrez în interior, cu ceea ce mă înconjura.

Când ai decis să începi Alskling?
A fost o coincidență. Mă uitam în arhivă și am dat peste unele dintre imaginile astea. Pe atunci căutam negativele mele, dar am dat peste câteva fotografii care erau făcute de foștii iubiți. Cartea a ieșit în 2017, dar am început să muncesc intens la ea prin 2016. Deci s-a petrecut destul de rapid.

Cum a fost când ți-ai contactat foștii pentru fotografii?
Au fost câțiva pe care nici nu i-am găsit. A fost unul despre care nu știam decât că-l chema Ian și era din Canada. Au mai fost și alții - unul a murit și altul de la care nu am putut obține nicio imagine în afara celor pe care mi le dăduse deja, fiindcă fosta lui soție nu m-a lăsat să intru în apartament, iar negativele lui erau acolo. Pe unul a trebuit să îl caut foarte mult timp. Părea că ar fi dispărut, dar într-un final l-am găsit - și a fost foarte fericit să participe. Dar își schimbase ocupația și nu este pe social media - chiar nu voia ca nimeni să știe de el. Mi-a luat șase luni de investigații ca să le strâng.

A fost interesant să te reconectezi cu ei, să-i vezi cum au evoluat?
Da și aș putea spune că această carte este produsul a tot ce am trăit, pentru că procesul în sine a fost una dintre cele mai importante părți din munca asta - să reiau legăturile cu ei.

Am citit că prima ta mare iubire te-a învățat să faci fotografii. Îmi poți spune mai multe despre asta și cum ți-a influențat relația munca?
Era un fotograf iranian care trăia în Stockholm de mulți ani - a ajuns aici când era mic. E amuzant fiindcă mai avea o altă tipă - lucru pe care nu-l știam. Căuta să facă niște bani în plus și spera să-și vândă echipamentul foto ca să o întrețină pe tipa cu care era și pe copilul pe care urmau să-l aibă împreună. Așa că mi-a vândut aparatul foto și camera obscură și m-a învățat cum să fotografiez. Mi-a plăcut foarte mult, așa că am decis să aplic la școala de fotografie, lucru cu care m-a ajutat și el și am fost acceptată. Deci da, el m-a învățat și mi-a plăcut foarte mult. După aceea, am devenit obsedată de fotografie.

Crezi că studierea intimității a schimbat modul cum te gândești la relații?
Da, cu siguranță. A fost un mod minunat prin care să înțeleg tot ce mi s-a întâmplat în viață și cumva puțin sarcastic pe alocuri. După ce am terminat de editat seriile pentru Alskling m-am simțit extrem de obosită. Să mă uit printre imagini a fost foarte amuzant, dar și foarte dureros. Pentru că se întind pe o perioadă atât de lungă, realizezi că, odată cu vârsta, anumite lucruri pur și simplu nu mai sunt posibile. Te confrunți cu greșelile și tot ce n-ai putut face. Dar după aceea, cumva te simți ok. După ce am vorbit din nou cu foștii am realizat după doar zece minute de ce nu a funcționat.

Vedem adesea intimitatea într-un context pozitiv, dar cred că cel mai important lucru pentru munca ta este că arăți și binele și răul. A fost intenționat?
Nu am declarat asta direct, dar când editam fotografiile, cele două condiții au fost ca toată lumea să fie în ele și ca imaginile să reflecte adevărul din relațiile respective. Nu doar să folosim cele mai bune imagini. Trebuiau să fie cât mai aproape de realitate. Unele erau agresive, iar altele mai sexuale. Cred că-ți poți da seama privind cartea unde se schimbă autorul, pentru că sunt sentimente și teme diferite în fotografii.

Alsklingva fi expusă la Head On Photo Festival din Sydney, între 4 și 19 mai 2019.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.