Românii care țin în viață Trabantul

Când mă gândesc la Trabant, eu am în minte scena din Pisica albă, pisica neagră, unde un porc roade din caroseria mașinii. Dar, să ne-nțelegem, nu mă pricep la mașini și nu înțeleg mai nimic din dotările lor tehnice. Și nici nu vreau. Chiar și vizual mă lasă rece, asta dacă nu vorbim de o bombonică din aia retro și viu colorată, de genul celor care au început să populeze din ce în ce mai mult șoselele românilor. Cu tot habarnismul meu în lumea auto nu puteam să ignor ce se întâmplă în România cu Trabantul.

Marca asta a venit din Republica Democrată Germană (adică zona comunistă din Germania) și mașinile au fost produse între 1957 și 1991. La fabrica VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau, dacă vrei să fiu precisă ca un neamț. De aici, din Zwickau, au ieșit în lume un total de 3 051 385 de automobile Trabant. Cei care se pricep la mașini susțin că mașina asta îi oferea românului din perioada comunistă combinația perfectă pentru acele vremuri: era mică, avea un consum redus și mentenanță simplă.

Dacă alte mașini mergeau cu benzină și consumabilele aferente, la Trabant românul descurcăreț putea folosi drept carburant și un amestec de gaz lampant, gazolină și alte derivate. Mai era și partea de mecanică, pe care o puteai face acasă în regie proprie, fără să ai nevoie de scule speciale. Pe principiul „atât timp cât ai un ciocan și o sârmă, poți repara oriunde Trabantul”.

La nevoie, motorul putea fi demontat și dat jos de pe mașină, chiar pe marginea drumului, în maximum 30 minute. Am aflat toate aceste finețuri mecanice de la ieșeanul Victor Gavriluță, 34 de ani. El este, în primul rând, un român pasionat de astfel de mașini vechi, care s-a încăpățânat să facă dintr-un Trabant din 1986 mașina lui de zi cu zi. A condus-o din 2005 și până-n 2016. Acum o mai scoate ocazional prin oraș, cât să nu amorțească. Apoi, Victor este și fondatorul clubului trabantiștilor aka Traby Club România. Pe lângă mașini și piese de vânzare, grupul adună sfaturi și o mulțime de povești cu astfel de mașini mai bătrâne, probabil, decât tine și mine la un loc.

Mie mi-a plăcut una cu și despre recuperarea și restaurarea unui Trabant P60 Break de 55 de ani, fabricat în 1964. A fost transformat de un sucevean într-o bijuterie retro pe roți. Ideea este că acest Trabant nu este doar vechi de când lumea, ci a văzut și multe, la viața lui.

Mașina a aparținut inginerului Mihai Mezincescu, care a plecat cu el în Iordania, în octombrie 1979. A pus pe automobil un rezervor suplimentar de 90 litri, un morman de scule și un ambreiaj de rezervă. A mers de la Amman a mers până în Grecia, la Patras, de unde a trecut cu feribotul până în Italia. Călătoria s-a desfășurat conform planului. Cu 10 ani înainte, în 1969, Trabantul a mai fost într-o călătorie lungă, până în Franța la Atlantic și în Pirinei. Pe drumul de întoarcere a trecut pe la Monaco, Torino și Belgrad. Trabantul ăsta a văzut Atlanticul, Marea Mediterană, Marea Adriatică, Marea Roșie și Marea Moartă - altfel spus, e poate cel mai plimbat din lume. Ultima dată a fost pornit în 2003, când avea numărul vechi: 1-PH-6704.

Asta de mai sus e doar una dintre povești. Despre Trabant, în general, mi-a spus mai multe Victor. El și-a propus să salveze cât mai multe astfel de mașini care zac, azi, în stare de rablă.

VICE: Ce vrei să faci cu clubul ăsta?
Victor Gavriluță: E mai degrabă un grup de pasionați. De fapt, de aici a și pornit totul, de la pasiune. Mulți, printre care mă regăsesc și eu, suntem proprietari de Trabant ca primă mașină. Însă nu am inventat noi apa caldă. Proprietarii de Trabant se întâlneau încă din anii ‘90, în special în zona Ardealului. Mai târziu, a existat un grup frumos de trabantiști în zona Capitalei și multe alte mici grupulețe prin țară. Își dădeau întâlnire o dată pe an la Brașov și Cluj. La Brașov exista chiar un service dedicat mărcii. Odată accesul mai facil la tehnologie, ne-am gândit să ne adunăm toți într-un singur loc, online. Cam așa a apărut clubul trabantiștilor.

A plecat de la colegul bănățean Mihai Gusteritan, din Timișoara. Împreună, am pus totul în practică și așa au apărut site-ul și forumul.

Care-i treaba cu mașina pe care o ai tu?
A fost prima mea mașină. Am muncit o vară întreagă la o piață din orașul Botoșani ca să reușesc să strâng bani și să mi-o cumpăr. Trendul era atunci Dacia Supernova, însă eu voiam un Trabant break galben-muștar. După căutări lungi, l-am găsit la nici patru kilometri de casă, lângă orașul meu. Proprietarul, un domn în vârstă care a lucrat ca magazioner, avea mașina cumpărată de nouă. Spunea cu mândrie că a așteptat un an și șapte luni până să îi vină comanda, dar a meritat fiecare secundă. Mașina este un Trabant 601 S, care a venit cu dotări standard. În timp, am adăugat cam tot ce se putea găsi în echiparea suplimentară a acestui model. Am renunțat să mai țin scoteala. Nu știu exact câți bani am băgat în mașină și câți o să mai bag, pentru că nu mă opresc aici.

Unde vă găsesc pasionații care vor să vă admire mașinile?
Întâlnirile cu tradiție, la care vin cei mai mulți pasionați, sunt cele de la sfârșitul lunii iunie și început de iulie, la Odorhei și la Covasna (Valea zânelor). În rest, cei care au mașinile atestate istoric participă și la retro-parada organizată de Retromobil în fiecare zonă a țării.

Câți trabantiști sunteți în România?
În 2010, potrivit Direcţiei Regim de Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, mărcile auto Aro, Lada, Wartburg, Moskvich, Trabant şi Volga reprezentau 1,6% din totalul parcului naţional, adică vreo 66 000 de maşini, dintre care 12 600 doar Trabant. Cred că, după ultimele episoade ale programului Rabla, numărul este cu mult mai mic.

La nivelul clubului, avem un număr aproximativ de 450 posesori de Trabant. Mulți dintre ei participă la întâlniri cu mașinile care sunt în circulație, restaurate, altele în proces de restaurare, restul în stadiu de proiect. Cred că există mult mai multe Trabanturi, iar aici mă bazez pe treaba că foarte multe mașini stau parcate prin curți și garaje. Păcat că multe dintre ele sunt în situații dificile, în sensul că au proprietari decedați, în dezbatere de moștenire sau plecați din țară.

Ce se întâmplă cu astea abandonate? Pot fi luate de cineva care vrea să le recondiționeze?
Regimul lor se poate încadra astfel: autoturisme cu proprietari decedați, proprietari plecați din țară, mașini radiate din circulație la cerere, mașini care nu reprezintă un interes din partea proprietarului și sunt lăsate pur și simplu să se distrugă, autoturisme aflate în proces de dezbatere moștenire. Problema apare când se dorește repunerea în circulație sau readucerea la viață a unei astfel de mașini. Dacă până atunci zăcea pradă deteriorării și distrugerii sigure, în momentul când apare cineva interesat să o salveze, apare și simțul proprietarului de a face un ban. Brusc, valoarea epavei ajunge la rang de „mașină de colecție” și nu se poate despărți de ea decât la o sumă cu multe zerouri.

Am avut ocazia să salvez o mașină Trabant care a venit din fabrică cu toate opțiunile posibile, deoarece proprietarul a făcut parte din categoria oamenilor apropiați partidului. Cum în aceea perioadă era în vogă programul Rabla, a refuzat să o vândă și a preferat să o ducă la tocat și să primească acel tichet cu care putea cumpăra la preț redus o mașină nouă. Mașina aia a fost distrusă și n-a fost salvat nici măcar un element care îl făcea mai special față de echiparea standard. Proprietarul a luat tichetul și l-a păstrat la loc de cinste în vitrina din sufragerie, cum mi-a recunoscut la doi ani de la incident, fără să îl valorifice. Nu se poate luat pur și simplu o astfel de mașină care este abandonată. Există un proprietar sau un moștenitor al acestuia.

Dar să zicem că ai una. Unde poate fi recondiționată?
Din păcate, nu mai există meseriași instruiți, care să știe ce și cum să facă la acest model. Exista cândva la Brașov un atelier dedicat mărcii, care se ocupă cu recondiționarea, însă, cu timpul, din cauză că proprietarii au renunțat la acest model în detrimentul altor mărci mai noi, respectivul atelier și-a sistat activitatea. Din fericire, mai există printre noi pasionați care visează noaptea fiecare șurub și cu ajutorul lor putem să reparăm sau să ducem un proiect de restaurare la capăt.

Ce dotări puteai să ai pe Trabant, din fabrică?
Întâi de toate, aveai motorul: 23 de cai-putere și era montat pe o caroserie de 559 kile, schelet din tablă de oțel sudată cu cadrul platformă, învelișul exterior din Duroplast. Rezervorul era de 25 litri, cu un consum declarat de producător de 7/100 extra urban și 9/100 urban. Viteza maximă declarată de constructor era de 100 km/h, deși, în practică, se poate ajunge la o viteză puțin mai mare, dar nu este recomandat, fiind un motor răcit cu aer. Ca dotări extra, venea echipat, în funcție de preferințe, cu pachet crom, parasolar, trapă, geamuri spate tip fluture, cârlig de remorcare, scaune cu tetiere, încălzire auxiliară în regim de staționare și alte mici chestii.

Cu cât se vinde un Trabant funcțional în România?
Prețul diferă foarte mult de la o situație la alta, de la cine vinde la cine cumpără. De la starea mașinii, dacă a fost sau nu recondiționată. Prețurile sunt după oameni și zonă, după scop și pretenții. Am auzit de mașini scoase la vânzare și la 100 de euro, dar și la 5 000 de euro. Mulți vând în speranța unui profit uriaș sau ca să își recupereze investiția, ceea ce nu se va întâmpla niciodată. Din păcate, sunt și mulți așa ziși „restauratori” sau „pasionați de mașini vechi”, care nu urmăresc decât să înșele. Scot la vânzare doar niște cadavre cu buzele făcute.

Editor: Răzvan Băltărețu