Tipe din România mi-au povestit cele mai penibile întâlniri de Valentine’s Day

Dacă atunci când auzi „Triunghiul Bermudelor” nu te gândești la o zonă misterioasă din Oceanul Atlantic, ci la 14 februarie, 1, 8 martie, sigur ești un mascul panicat și fără prea multe idei de cadouri. Valentine's Day este o sărbătoare deseori asociată cu dragostea, inimioarele și dulcegăriile, dar asta nu înseamnă că o să ai parte neapărat de lucruri mișto, cadouri frumoase, o cină romantică în oraș sau o partidă de sex ca-n cele 50 de umbre ale lui Cristi. Din poveștile pe care le vei citi mai jos, vei înțelege că 14 februarie poate să fie cu ghinion de multe ori: ba se desparte iubitul de tine, ba ai parte de un date oribil, unde nota o plătești singur, ba primești un cadou penibil.

Și eu sunt pățit, cred că eram în liceu când am primit o pernuță pe care scria „Te iubesc!” și, bonus, dacă apăsai pe ea spunea „I love you”. M-am simțit penibil, eu mă așteptam la un tricou cu John Cena. Crescusem, totuși. Dar asta nu-i nimic pe lângă poveştile pe care mi le-au zis tipele astea.

Eram anul întâi de facultate și aveam un prieten cu beneficii cu care mă vedeam destul de des, iar pe 14 februarie a venit la mine random, cu un buchet de flori pe care-l vezi pe Instagram la toate fetele, cu o cutie de bomboane și un urs cu multe inimioare. A intrat după mine în sala de curs și a început să spună că mă iubește. Eu m-am panicat și nu știam ce să spun, am adăugat că nu trebuia să se deranjeze și că nu a înțeles noțiunea de prieten cu beneficii. Plus că eu nu îi luasem absolut nimic și a început să îmi strige că nu apreciez, că el ține la mine și că mi-am bătut joc de el. De atunci nu am mai vorbit cu el.

Eram într-o relație cu tipul ăsta de câteva luni și cumva se nimerea să plătesc eu la date-uri, de fiecare dată apărea o „problemuță”. Nu mă deranja neapărat, pentru că niciodată nu am avut probleme în a-mi plăti singură nota și-mi place oricum să ajut oameni, dacă știu că sunt într-o situație nasoală. Dar a fost această întâlnire, când serbam patru luni de relație, în apropiere de V-day. Am mers la o cafenea. Mi-a cumpărat un trandafir roșu și a plătit el pentru unul dintre sucuri. Când să plecăm acasă, mi-a cerut bani, să-și cumpere pâine pentru acasă. Înainte să-i pot răspunde, mi-a spus „știi, ți-am luat și trandafir”. Am preferat să-i dau bani pentru ce avea nevoie și să nu insist în a-i explica de ce am fost ofensată. Ar fi trebuit să știe și el ce și cum. După nu mult timp ne-am despărțit. Cam ăsta a fost momentul care a declanșat neplăcerea mea eternă în a primi flori.

Deși nu sunt adepta acestei tradiții, în urmă cu doi ani, am hotărât să merg cu iubitul meu de atunci la un film și am ales Deadpool, varianta 4D. Nu m-a deranjat când a transformat date-ul într-o întâlnire cu colegii lui, pe care i-a invitat să ni se alăture la film. Am ales să mergem în Mega Mall și l-am rugat să mă aștepte și pe mine, pentru că nu știam să ajung cu STB-ul acolo. Am întârziat câteva minute și, ca un gentleman, a hotărât să o ia înainte cu prietenii lui. M-a sunat să mă întrebe dacă îmi ia și mie bilet, că era la casa de bilete. Atunci am simțit că îl strâng de gât. Ajunsă-n mall, mi-a spus că a luat bilete la următorul film, care rula peste trei ore, iar el a venit cu ideea strălucită de a juca FIFA cât așteptam să intrăm la film. Ne-am certat. I-am reproșat că-n cele trei ore de FIFA mi s-a descărcat bateria telefonului de cât l-am butonat și că nici măcar nu m-a condus acasă după „date”.

Acum doi ani, de Valentine’s Day, tocmai ce îmi făcusem un nou iubit, de vreo două săptămâni. Eu, fiindcă mă gândeam că el se va gândi să-mi cumpere un cadou de V-Day, am zis să-i iau și eu ceva simbolic. Surpriza a fost că el a apărut pe 14 februarie fără niciun cadou. S-a scuzat că nu se pricepe la cadouri. Bineînțeles că nu a scăpat așa ușor, pentru că tot în aceeași zi am făcut împreună o mică sesiune de shopping. Sponsorizată de el, desigur.

Cea mai penibilă întâlnire la care am fost vreodată a fost cu un tip chiar de V-Day. Părea bărbatul fatal, frumușel, inteligent și gentleman. Cel mai mult mi-a plăcut că era foarte comunicativ, cel puțin cât vorbeam în online. Inevitabilul s-a produs, ne-am întâlnit, mi-a adus flori, am ieșit la o cafea și am descoperit un om inspid. Nu avea efectiv capacitatea de a purta o conversație, să ducă mai departe discuția sau să deschidă subiecte. Parcă nu avea curiozități. Încercam eu să deschid subiecte, dar la un moment dat nu mai aveam ce, nu întreba nimic, îmi venea să plec în primele zece minute. Am plecat după vreo 45, ca să nu bată la ochi, dar nici că i-am mai răspuns la mesaje după. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva.

În liceu, m-am combinat cu un tip puțin obsedat de mine. A ținut șase luni, prima mea relație serioasă. Între timp, a început să-mi placă de alt tip. Am început să vorbim, să ne vedem destul de des și să flirtăm. Asta se petrecea prin ianuarie. În februarie am realizat că trebuie să închei relația pe care o aveam, dar tipul era prea obsedat și nu înțelegea. De V-Day ieșisem cu o prietenă în oraș și întâmplător ne-am întâlnit și cu crush-ul meu. Plot twist: de undeva apare și gagicul cu ditamai buchetul de trandafiri. Eu nu știam ce să fac, cum să scap de el, ca să nu vadă crush-ul meu toată treaba asta. A urmat o mare ceartă despre trădare și obsesii. Partea bună? Am rămas cu trandafirii.

Eram în clasa a noua și-mi plăcea de câteva luni de un băiat din liceu. Nu îi spusesem că îl plac, dar mă supăram că el nu își dădea seama și, până la urmă, a vorbit o colegă pentru mine, ca să nu mă mai audă cum plâng după el. Am ieșit și am realizat că tipul era foarte sufocant, se atașase prea repede de mine, dar am zis că poate așa trebuie să fie o relație serioasă. De Valentine's Day m-a sunat să ies la geam, că are o surpriză pentru mine: era în genunchi, voia să mă ceară de soție și normal că m-am speriat, mă gândeam că nu eram pregătită să spăl chiloți, așa cum îmi spunea mama că merg lucrurile. Am coborât la el, ca să nu fie un fel de Romeo și Julieta de Brăila. Când a văzut că am coborât, s-a așezat iar să mă ceară și i-am zis să mă lase în pace, că astea nu sunt cadouri, ci drame. De atunci nu mai sărbătoresc Valentine's Day.

S-a întâmplat anul trecut, de V-Day. Aveam o relație de aproape doi ani care nu prea mai mergea, dar na, credeam că putem să mai reparăm ceva și să continuăm. Chiar dacă eu am venit în București la facultate, iar el a rămas în provincie. Am vorbit cu niște prieteni comuni de-ai noștri să ieșim împreună în seara aia. Au fost toate bune până când unul dintre amicii lui a început să bea și să glumească pe seama a tot ce făcea fostul meu prieten și cât de „fidel” era, cât timp eu eram plecată. Mi-am dat seama că ce spunea era adevărat, pentru că fostul meu prieten se schimbase la față, iar pe unele dintre pățanii le știam deja. M-am simțit penibil în momentul ăla și am vrut să tai orice legătură cu el, dar am zis să nu o fac de față cu toată lumea, așa că am așteptat să mergem amândoi spre casă. Cred că fost una dintre cele mai bune zile de V-Day ever.

Acum ceva timp, am ieșit a doua oară cu un tip. Nu eram împreună, dar eram acolo, între prietenie și relație. Ca o mică paranteză, băiatul era exact genul pe care îl voiam lângă mine, atât interior, cât și exterior. După ce am luat cina, am rămas în mașină, în fața căminului meu, să mai vorbim. Înainte să plec, a zis că vrea să mă întrebe ceva. Eu, curioasă din fire, așteptam cu nerăbdare întrebarea. Se uită la mine și mă întreabă „te-ar interesa un threesome cu fratele meu?”. În momentul ăla nu știam ce reacție să am, inițial am râs și speram să creadă că este 1 aprilie. L-am refuzat elegant, el a insistat spunând că este fratele lui și că nu îl deranjează să împartă. Bineînțeles că nu am mai vorbit cu el.

Valentine’s Day e cea mai așteptată sărbătoare a anului, mai ales când ai 16 ani și o sărbătorești pentru prima dată. Îmi amintesc că, în anul ăla (2012, ca să fiu mai exactă), nici pentru ziua mea de naștere nu eram așa încântată cum eram pentru Valentine’s Day. Proaspăt intrată într-o relație de două luni cu crush-ul meu, simțeam nevoia să fac ceva măreț, ca în filme, așa că m-am apucat să-i cumpăr un cadou. Ne-am întâlnit în parc, ne-am îmbrățișat și pupat, i-am dat cadoul și el a fost foarte încântat. Bineînțeles că s-a apucat să îmi povestească orice ca să îmi distragă atenția de la faptul că el nu îmi adusese nimic. Se termină date-ul și primesc un mesaj: „scuze, mi-am amintit că nu am apucat să îți dau cadoul, l-am uitat acasă”. Ca să vezi, nici în ziua de azi nu l-am primit, cred că l-a comandat de pe AliExpress. De vreo trei ani încoace am decis ca în fiecare an de Valentine’s Day să îmi ofer cadou două-trei pahare de vin și un film siropos.

Poți să-l urmărești pe Cristian Andrei și pe Instagram.