Războiul drogurilor îi mănâncă de vii pe săraci

În New York, procesul șefului de cartel Joaquin „El Chapo” Guzman intră în a treia lună. Povestea lui El Chapo este plină de afaceri de milioane de dolari, evadări extraordinare și bineînțeles violența grotescă și corupția politică care au devenit inevitabile din cauza traficului ilegal de droguri.

Cu toate astea, procesul evidenţiază și o dihotomie ciudată a modului în care vorbim despre Războiul Drogurilor. Când te uiți la SUA și Europa, cea mai multă atenție se duce spre felul în care prohibiția drogurilor afectează disproporționat comunitățile marginalizate și minoritățile rasiale. Cu toate astea, când vorbești despre drogurile din sud (numit „Lumea a treia”), presa are o fixație pentru şefii șmecheri ca El Chapo și Pablo Escobar, uitând că majoritatea celor care se ocupă și sunt afectați de comerțul cu droguri sunt de fapt unii dintre cei mai săraci oameni din lume.

Devine din ce în ce mai clar că prohibiția drogurilor la nivel internațional duce la sărăcie globală. Săptămâna trecută, ONG-ul Health Poverty Action (HPA) a lansat un raport despre comerțul cu droguri din Brazilia și India, care arată exact cum găștile de traficanți au pus stăpânire pe favelas (cartiere mici) din Brazilia și cum producția ilegală de mac a format o economie alternativă în nordul rural al Indiei.

„Lucrez la campanii majore de dezvoltare de mulți ani - anulare de datorii, justiția comerțului, SIDA; toate lucrurile despre care vorbesc ONG-urile. Majoritatea acestor mișcări, deși fac mult bine, au fost campanii concepute în partea de nord a lumii, apoi exportate”, spune CEO-ul HPA, Martin Drewry. „Apoi, un grup de conducători politici seniori din America Latină a venit la Londra și a schimbat totul. Prioritatea lor era lupta pentru încheierea interdicției - ca o problemă a sărăciei și dezvoltării globale! Acolo au vrut să ne îndreptăm atenția. Au pus mai multă valoare pe asta decât pe ideile noastre despre comerțul nedrept, neplata taxelor și schimbările climatice. A fost o revelație.”

La prima vedere, să vezi prohibiția drogurilor la același nivel cu structura comerțului mondial în termeni de dezvoltare globală, de exemplu, ar putea fi prea mult. Dar uită-te la cifre. Lupta globală în Războiul Drogurilor costă o sută de miliarde de dolari pe an numai pentru serviciile poliției - și asta nici măcar nu include costurile din sănătatea publică, venituri neimpozitate și posibilele victime. Bugetul total anual de ajutor la nivel global este de 146 de miliarde de dolari. Dacă analizezi cifrele, gravitatea problemei începe să devină clară.

Piața drogurilor ilegale este garanția bănească a corupției criminale internaționale. Nicio altă latură a criminalității nu are potențialul să genereze veniturile necesare pentru corupția endemică, industrializată a poliției și a politicienilor. În sud, conform raportului HPA, aceasta destabilizează state întregi și distruge funcționalitatea de bază a guvernului, în timp ce devastează numeroase instituții ale societății civile. Poți să vezi efectele dacă te uiți la războaiele civile columbiene cu FARC, finanțate de cocaină, la zonele de graniță fără legi din China și Myanmar, unde traficanții de amfetamine și heroină și-au creat state paralele virtuale.

Martin Drewy subliniază problemele de bază. „Multe dintre ele sunt țări cu puține resurse, în care traficul de droguri ocupă o mare parte din economie și nimic nu este taxat. Iar în timp ce guvernele sunt ocupate cu lupta armată împotriva propriei populații, ele nu oferă servicii de bază precum sănătate, educație și infrastructură.” Cu toate astea, problema e mult mai profundă decât această analiză. Unul dintre cele mai interesante lucruri la raportul HPA este că duce discuția dincolo de modul în care „țările producătoare” precum Columbia și Afganistan s-au prins în războiul drogurilor ca să acopere nevoile consumatorilor vestici și explorează cum funcționează traficul în țările din sud.

După cum spune Drewry, „Este un cerc vicios al sărăciei. Oamenii se implică în afacerile cu droguri ca să-și permită minimum necesar pentru trai, fiindcă nu au alte opțiuni. Apoi ajung la închisoare și șansele la viață sunt afectate mult mai sever. Sunt familii întregi unde acest ciclu a fost transmis dintr-o generație în următoarea. O fată din Sao Paolo mi-a spus cum a început să vândă droguri fiindcă mama ei a fost arestată și avea nevoie să-și întrețină surorile mai mici. Avea 12 ani. 64% din femeile din închisorile braziliene sunt acolo pentru trafic de droguri.”

Datele și declarațiile din India accentuează că femeile se ocupă de cultivarea de opium la scară mică pentru că este o sursă de venit flexibilă şi în acelaşi timp au grijă de sarcinile casnice zilnice și de educația copiilor. Asta lasă femeile disproporțional vulnerabile atât în fața exploatării de către găști criminale cât și în cea a hărțuirii constante din partea poliției.

Natura particulară a comerțului de droguri îi afectează pe cei mai săraci într-un mod fatal. Drewry continuă: „Șefii găștilor din aceste țări își permit să dea mită și au adesea arme de foc puternice ca protecție. Dar guvernele încă sunt sub o presiune extremă din partea SUA să fie văzute ca nemiloase cu drogurile, deci poliția și armata sunt nevoite să arate că fac ceva - iar oalele se sparg în capul celor mai săraci.”

Raportul arată categoric că cererea pentru legalizarea drogurilor este numai primul pas; crucială este natura regularizării lor. Drewry termină discuția și insinuează că „înmânarea comerțului cu droguri multinaționalelor nu va ajuta săracii. Va fi nevoie de implicarea serioasă și transparentă a guvernului. Nu există o rețetă universal valabilă, dar inițiativele precum asigurarea că angajările în industria legală ajung tot la cei deja implicați şi limitarea formării de monopoluri, cum se încearcă în California și Bolivia, sunt cu siguranță pozitive. Există chiar și o oportunitate aici, avem șansa să creăm un sector nou, total legitim, de la zero. În timp, asta ar putea servi și ca model pentru alte părți ale economiilor în dezvoltare care au de suferit de pe urma corupției.”

Sistemul curent de prohibiție a drogurilor este un motor crucial pentru sărăcia globală. Efectul fiecărui ban donat la Comic Relief sau Oxfam este subminat de modul în care funcționează Războiul Drogurilor, deci viziunea unui viitor alternativ în care o piață reglementată legal devine un model pentru oprirea corupției și atenuarea sărăciei e ceva înălțător.

Între timp, asta ți-ar putea aminti să te uiți mai puțin la milioanele lui El Chapo și mai mult la copilăria lui săracă din Badiraguato, Mexic. Și la a schimba legea acum ca să te asiguri că fiecare copil sărac nu va face pașii spre o astfel de viață.

Articolul a apărut iniţial pe VICE UK.