Scandalul cu Gheboasă de la Untold îți arată că ipocrizia românilor n-are limite

Uite că s-a terminat încă o ediție Untold și n-a rămas lipsită de controverse. În timp ce unii vorbesc despre cât de mișto a fost la Imagine Dragons, alții sunt supărați pe blocarea căilor de acces la finalul concertului.

Pe cei mai mulți însă i-a indignat prezența la festival a lui Gheboasă, de parcă abia acum au aflat că se-njură în muzica românească și asta ar fi cea mai mare problemă.

Sigur, muzica trap are versuri care sunt aceste combinări de n luate câte k de „pulă, pizdă, coaie, coardă”, cu mici cuvinte de legătură ca să aibă și sens din când în când. Uneori au și rimă, alteori par generate de AI.

Nu s-a tripat însă nimeni vreodată atât de rău, încât să pretindă că trapul românesc — independent de Gheboasă — e despre mesajul filosofic pe care-l transmite.

E despre vibe, despre tendința spre teribilism și fantezia de a asculta oameni vorbind despre lucruri tabu fix pentru că nu-s acceptate la nivel social. Iar înclinația spre genul ăsta de lucruri nu-i ceva nou. 

Așa era și acum 10—20 de ani, când ascultai Paraziții și B.U.G. Mafia, că vorbeau așa cum ți-era interzis s-o faci despre ce era crezut tabu atunci.

Hip-hop-ul anilor 2000 a prins pentru că puteai să relaționezi cu el. Îți arăta viața de cartier fără filtru, cu toate mizeriile și haosul politic și social de la vremea aia. Înjurăturile erau această punte de legătură între niște oameni care păreau c-au făcut ceva bine în viață și unii care sperau să ajungă și ei acolo.

Brusc, ideea că trebuie să fii un elitist turbat, cu zece facultăți și un început de ulcer, ca să ieși din sărăcie nu mai era atât de credibilă.

În 2023, trapul funcționează la fel, doar că problemele de care se leagă au fost contextualizate și oamenii s-au prins că, pe lângă teribilism, vinde destul de bine și opulența. 

Oamenii care se atacă acum că trapul și cei ca Gheboasă le strică copiii sunt aceiași care stăteau în fața blocului înconjurați de PET-uri de bere și pungi cu semințe, cântau la unison „Cum să jignești o femeie” de la Paraziții și li se părea cel mai cool lucru posibil.

I-auzi cum zice Ombladon: „Ți-am umplut capu’ de muie, nu e caterincă, / Dacă scuipă o altă pizdă-n pizdă rămâne gravidă” — hăhă genial! Mesaj, rimă, poezie, nu poți să compari cu trapul — care face fix același lucru.

Uite totuși că nu dă nimeni vina pe Ombladon sau pe Cheloo pentru statisticile de violență domestică din România, cum s-ar grăbi să dea vina pe Gheboasă și alții din trap pentru alte probleme. Poate pentru că nu e responsabilitatea unui artist să te educe cu privire la ce e bine sau rău.

Copiii din generația asta nu-s stricați de piesele — trap sau alte genuri — cu versuri obscene, ci de lipsa de educație pe care le-o oferă părinții pe subiectele care contează în formarea lor. 

Ai putea să-ți înveți copilul cum să nu fie un misogin jegos, cum să consume responsabil dacă chiar vrea s-o facă și cum să se raporteze uman la alți oameni. Dar e mai ușor să dai vina pe muzică decât să-ți asumi că faci o treabă de căcat ca părinte.

Cei care s-a supărat pe „incidentul” de la Untold cu muzica lui Gheboasă nu s-a luat doar de la versuri. Motivul, cel mai probabil, a fost amestecat și cu niște rasism internalizat. La finalul zilei, au mai cântat la festival și alte câteva nume din trapul românesc.

Nu s-a apucat însă nimeni să-i numească pe Nane și Azteca „maimuțe bronzate”. 

„Subcultura și anticultura, haosul, ura de civilizație, resentimentul ocupă centrul, iar onorabilitatea, cultura, religia [...] sunt împinse înspre margini și înfierate ca rasiste, sexiste, homofobe, reacționare, creștinopate, ultraconservatoare, suprematiste albe, intolerante, colonialiste etc.”, a rezolvat Adrian Papahagi discriminarea și discrepanța dintre etnii și clasele sociale în cea mai white supremacy abordare.

E doar unul dintre oamenii care au aruncat cu noroi gratuit în Gheboasă, după ce-a făcut pe scenă ce face mereu și ce fac mulți alții pe lângă el: a cântat pentru niște oameni care-i ascultă muzica și în afara Untold.

Gheboasă, pe numele lui real Gabriel Gavriș, e însă produsul acestei gândiri retrograde, care spune, ca Papahagi, că „am permis jegul periferiilor să ocupe centrul civilizației”. Gabriel a fost părăsit de părinți când era mic. Pe tatăl său îl vedea uneori, pe când părinții săi adoptivi îl duceau în vizită la penitenciarul în care era închis. „Nu înțelegeam ce e pușcăria, de ce e el închis acolo. Eu credeam că acolo stă”, a povestit trapperul într-un interviu.

Gheboasă, poate chiar mai mult decât alții, are motive să cânte despre droguri, sărăcie și violență, pentru că astea sunt lucrurile pe care le-a văzut crescând. Totodată, sunt și lucruri încă prezente în viața de zi cu zi.

În același timp, nu vezi reacții așa înflăcărate ale publicului la probleme sociale reale și nici la faptul că un alt cântăreț, ale cărui derapaje rasiste, sexiste și homofobe sunt binecunoscute, face parte din juriul unei emisiuni de largă audiență de pe TV și a concertat la același Untold.

Se pare că pentru mulți e în regulă să porți tricouri cu crucea de fier, atât timp cât culoarea pielii tale e „cum trebuie”.