istorie

Cum au ajuns moaștele Sfântului Dimitrie la București, după ce rușii le-au furat de la bulgari

Sfântul Dimitrie cel Nou are o istorie neclară și confuză. Iată de ce.
26.10.20
dimitrie cel nou, pelerinaj sfantul dimitrie cel nou, moaste dimitrie cel nou
Pelerinaj Sfântul Dimitrie cel Nou, 25 octombrie 2020. Fotografie de Andreea Alexandru / Mediafax Foto

Sfântul Dimitrie Basarabov (în bulgară Свети Димитър Басарбовски) e de aproape 250 de ani patronul Bucureștilor și se serbează la 27 octombrie, o zi mai târziu după tizul său, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Salonic. Sfintele sale oseminte se păstrează încă de la finele veacului 18, sus pe deal, în biserica Mitropoliei, azi a Patriarhiei.

Figura sa apare încă din 1865 pe stema Capitalei României, unde printr-o confuzie voită a fost reprezentat ca un tânăr războinic roman, deși toate legendele hagiografice (hagiografia e ramura teologiei care se ocupă cu viețile sfinților) spun despre el că a fost un păstor sihastru ce a trăit prin văile stâncoase din apropierea cetății Rusciuk (Ruse) din Bulgaria. Cine a fost Sfântul Dimitrie Basarabov și cum a ajuns el – ca moaște – la București, o să încerc să-ți povestesc.

Moaștele ar fi trebuit să ajungă în Rusia

În 1769 a început cel mai lung și mai sângeros război dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Scopul Rusiei și al țarinei Ecaterina cea Mare era alungarea turcilor din Europa și cucerirea Constantinopolului. Rușii n-au reușit să ajungă chiar atât de departe, chiar dacă au avansat spre sud mai mult ca niciodată. Majoritatea bătăliilor s-au petrecut pe teritoriile țărilor române, în Dobrogea, și Bulgaria, la acea vreme teritorii otomane. Timp de șase ani de zile, trupele muscalilor au ținut sub ocupație orașele muntenești și moldovenești.

În ultimul an de război, în 1774, rușii conduși de generalul Piotr Rumianțev au intrat adânc în Bulgaria (Rumelia) și au pricinuit turcilor înfrângeri după înfrângeri. Ultimele lupte, în care au căzut mii de turci, s-au dat la sudul Dunării, la Silistra și lângă Rusciuk. Zdrobiți și aflați într-o situație fără speranță, turcii au fost nevoiți să semneze tratatul de la Kuciuk-Kainargi, azi o comună din Bulgaria.

dunarea cu corabie.jpg

Rusciukul (dreapta) și Giurgiul (stânga) văzute de pe Dunăre la începutul secolului 19. Litografie de Schwabe și Begenau

Pe acest fundal, unul dintre generalii ruși, Ivan Petrovici Saltykov, învingător al turcilor în bătăliile din jurul Rusciukului (azi Ruse), a luat ca pradă de război, dintr-o bisericuță cioplită în stâncă aflată în satul Basarabovo, moaștele unui sfânt local. E interesant de observat că într-unul dintre punctele cele mai importante ale tratatului de la Kuciuc-Kainargi rușii se obligau să apere și să protejeze creștinii ortodocși din Imperiul Otoman. În mod ironic, iată că una dintre primele acțiuni ale unui înalt militar rus, după încetarea ostilităților, a fost să jefuiască moaștele la care se închinau ortodocșii locali și să le ducă în Rusia!

Odată ajuns în București, de unde se pregătea să plece mai departe, generalul Ivan Petrovici Saltykov a fost convins de tălmaciul său să doneze Mitropoliei din București moaștele furate din Bulgaria, care oricum nu avea un sfânt protector, ca o compensație pentru suferințele pricinuite bucureștenilor de staționarea muscalilor pe teritoriul orașului.

generalul rus Saltykov.jpg

Portret al generalului Ivan Petrovici Saltykov, învingător al turcilor în bătăliile din jurul Rusciukului. Autor necunoscut

Istoricii bulgari susțin că interpretul lui Saltykov ar fi fost un bulgar din București, pe nume Dimităr Poklonnik. Pe de altă parte, tradiția românilor spune că generalul rus a fost convins să doneze moaștele de către Hagi Dimitrie, negustor machedon „de-al nostru”. N-am găsit surse sigure, căci tot ce ține de poveștile sfintelor moaște e învăluit într-un fum gros în care-i foarte greu de deslușit ce e adevăr sau legendă, chiar și când e vorba despre întâmplări istorice reale.

Din iunie 1774, moaștele au rămas în catedrala Sfinții Constantin și Elena din dealul Mitropoliei. În scurt timp, mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787) a comandat o raclă din argint frumos decorată și astfel Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov (cel Nou) a devenit patronul Bucureștilor, iar osemintele sale cele mai valoroase relicve sfinte din Muntenia.

Publicitate

De-a lungul veacului 19, racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou a fost scoasă în procesiuni contra molimelor de ciumă sau holeră, numeroase în București, sau pentru a alunga seceta care pârjolea recoltele țării.

manastirea rupestra dimitrie basarabov.JPG

Stânga: Mănăstirea rupestră Sf. Dimitrie Basarabov. E singurul așezământ monahal încă în funcțiune. Din datele păstrate, aici au fost păstrate moaștele Cuviosului până în 1774. Dreapta: trepte săpate în stâncă, unicul acces către chiliile aflate la un etaj superior

Cine a fost, totuși, acest sfânt?

Cele mai vechi informații le avem de la un mare cărturar și călugăr bulgar din secolul 18, Sfântul Paisie de la Hilandar (1722-1773), considerat de vecinii noștri de la sud părintele Renașterii Naționale Bulgare. El a scris o lucrare de proporții, Istoria slavo-bulgară, a doua cea mai veche lucrare de istorie modernă a Bulgariei. În această lucrare, Sfântul Paisie amintește că Sfântul Dimitrie Basarabov a fost un păstor de oi care și-a petrecut întreaga viață în simplitate și singurătate, în jurul peșterilor și schiturilor săpate în stâncă de pe valea râului Rusenski Lom, nu departe de cetatea Rusciuk (Ruse). Nu se specifică dacă ar fi fost călugăr sau doar un simplu sihastru.

De ce merg românii la pelerinaje

Ar fi murit neștiut de nimeni pe la anul 1685, iar mormântul său a rămas uitat până când, nu se știe când, osemintele sale au fost redescoperite prin minune și duse în biserica din satul Basarabovo. Redescoperirea miraculoasă a osemintelor a fost subiectul mai multor povești, toate imaginate de clerici în cursul veacului 19.

Cert e că pomenirea acestuia în lucrarea de istorie a Sfântului Paisie de la Hilandar a ajutat la răspândirea legendelor despre minunile și vindecările făcute de moaștele de la Basarabovo. Putem presupune, așadar, că la momentul când generalul rus a jefuit sfintele relicve, faima sfintelor relicve era destul de mare.

harta Basarabov.jpg

Harta cu localizarea geografică a localităților discutate în articol

O hagiografie cu numeroase detalii a fost scrisă în 1858 de către episcopul Ohridului, Nataniel Stoyanov, om foarte umblat prin Rusia și Principatele Române. Titlul e Scurtă poveste a Cuviosului nostru Părinte Dimitrie Besarabov, ale cărui moaște sunt venerate în UgroVlahia, la Mitropolia din București. În următorii ani au mai fost scrise și alte hagiografii mai mult sau mai puțin inspirate de Scurta poveste imaginată de episcopul Nataniel.

Interesantă e una dintre legendele târzii în care se povestește că un voievod nenumit al Țării Românești ar fi cerut să-i fie aduse moaștele cuviosului, dar carul cu boi care mergea spre Dunăre s-a înțepenit, iar boii au refuzat să mai meargă. Povestea spune că martorii au văzut întâmplarea ca o minune a Cuviosului care s-ar fi opus astfel „emigrării” în Muntenia. Se pare însă că Sfântul nu s-a opus deloc când a fost vorba să plece spre Rusia sau să rămână la București în 1774.

Publicitate

Am mai descoperit că siturile românești îl „îmbătrânesc” excesiv, fără să citeze vreo sursă (care oricum nu există!) pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Ca și cum prestigiul său ar fi cu atât mai mare cu cât ar fi trăit mai demult, texte din spațiul românesc ortodox sugerează că acesta ar fi trăit în secolul 15 sau chiar 13. Ba chiar „l-au făcut” și român balcanic, să nu existe îndoieli: patronul Bucureștilor e de-al nostru, nu un bulgar.

Pentru a cunoaște și înțelege mai bine fenomenul comunităților de sihaștrii medievali din văile râului Rusenski Lom și afluenților săi, ar trebui să adaug câteva informații istorice. Adevărul e că încă din veacul 13, ba chiar mai demult, în văile calcaroase și pline cu peșteri de la sudul Dunării au apărut mici comunități de pustnici (isihaști). Apropierea de două orașe importante ale Țaratului Bulgar, Veliko Târnovo și Cerven, a făcut ca aceste comunități de sihaștri să fie cunoscute și să beneficieze de interesul crescut din partea țarilor bulgari. În stâncile care mărginesc valea Rusenski Lom au fost identificate urmele a peste 40 de biserici, dintre care șase păstrează urme de fresce de cea mai bună calitate și resturile a peste trei sute de chilii scobite în stânci.

Cerven.JPG

Reconstituirea orașului medieval Cerven aflat în imediata apropiere a ansamblurilor de schituri rupestre de la Ivanovo. Desen de Vladimir Dimitrov

Numele de Basarabovo dat satului unde s-au păstrat moaștele Sfântului Dimitrie nu e chiar întâmplător, deoarece face trimitere la numele lui Basarab I, întemeietorul dinastiei Basarabilor și primul domn al Țării Românești. Fiica lui, Teodora Basarab, a fost prima soție a țarului Bulgariei, Ivan Alexandru. Relațiile între Basarab I și țari erau foarte bune, încă din 1330 când bulgarii și românii s-au aliat împotriva Serbiei.

Istoricii cred că satul Basarabovo a fost una dintre feudele primite de domnul Țării Românești pe teritoriul Bulgariei și de aceea îi poartă numele. După cucerirea otomană a Bulgariei, numărul mănăstirilor și schimnicilor din această zonă s-a redus considerabil, dar n-au dispărut întru totul. În zilele noastre, ansamblul bisericilor rupestre de la Ivanovo sunt, din anul 1979, parte din Patrimoniul Cultural Mondial-UNESCO.

Bucureștiul cu sulița în mâna dreaptă și crucea în mâna stângă (sau invers)

După câțiva ani după ce a fost declarat Capitală în 1862, figura Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov a devenit stema Bucureștiului. Doar că mai marilor orașului nu prea le-a plăcut că simbolul orașului e un cioban sărman, așa că au încercat să altoiască imaginea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou peste cea a Sfântului Dimitrie de la Salonic, izvorâtorul de mir, sfânt militar din veacul al treilea.

Așa că bucureștenii au avut pe stemă imaginea unui un călăreț războinic, iar astăzi a unui tânăr care ține o suliță și o cruce în mâini și e îmbrăcat în armură romană. În niciun caz un bătrân cu barbă, îmbrăcat în haine cenușii călugărești, așa cum e reprezentat în icoane.

stema sf dumitru cal.jpg

Stema veche a orașului București, prin care Sfântul Dimitrie era imaginat precum un călăreț războinic

stema prezent.jpg

Evoluția stemei noi a orașului București, prin care Sfântul Dimitrie era transformat într-un adolescent cu suliță și cruce în mâini

O ultimă întâmplare deosebită legată de Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a petrecut în primul război mondial, în timpul ocupației germane a Bucureștilor. În 197, un grup de ostași naționaliști bulgari a pătruns noaptea în Mitropolie și a furat racla cu moaște. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, iar la orele dimineții dealul Mitropoliei era deja plin de bucureșteni furioși.

În scurt timp a fost informat și mareșalul August von Mackensen, care a ordonat furios să fie găsite imediat moaștele furate. Acestea au fost găsite într-o căruță lângă satul Daia, în drumul către Giurgiu. Printre credincioși s-a răspândit imediat povestea că mașina bulgarilor ar fi avut o pană de motor miraculoasă și că a refuzat să se mai miște, motiv pentru care bulgarii au fost nevoiți să caute o căruță, cu care însă n-au reușit să ajungă înainte de a fi prinși de nemții trimiși de Mackensen.

Editor: Mihai Tița