Gaming

Cât de mult m-au schimbat anii în care am jucat FIFA în Târgoviște

Relația mea cu FIFA a ajuns de la furie necontrolată la dezinteres total.
3.4.20
fifa, furie, terapie, jucat fifa compulsiv
Acum mă joc ocazional. Dar nu a fost mereu așa. Toate imaginile din arhiva autorului

Dacă aș aduna banii cheltuiți pe tastaturi pe care le-am distrus, mi-aș lua lejer un laptop decent. De-a lungul timpului, am dat zeci de pumni în gadgeturile cumpărate de la papetăriile din cartier. Nu erau ieftine deloc, iar acum mă întreb ce era în mintea alor mei când le tot ziceam „Iar s-a stricat”. Anii au trecut, iar carcasa metalică a unității centrale a PC-ului a căpătat și ea modele făcute de pumnii și de picioarele mele. Totul din cauza unei furii absurde, cauzată de un joc video.

Publicitate

Mi-a plăcut FIFA încă din clasele primare, aproape că nu făceam altceva în timpul liber. Totul a început cu primul calculator, primit la 11 ani. Încă de pe atunci eram puțin nervos și am înjurat intens PC-ul, pentru că nu putea să ruleze cea mai recentă ediție, FIFA 2005. Totuși, am reușit să instalez versiunea 2002, cu Divizia A inclusă.

Eram înnebunit după meciuri și foarte bucuros că aveam posibilitatea să joc de acasă. În sfârșit, nu mai depindeam de prietenii mei mai înstăriți. După câteva luni, i-am convins pe ai mei să-mi cumpere niște plăcuțe noi de memorie RAM, esențiale pentru o versiune mai nouă. De-abia atunci mi-am instalat FIFA 2005. Delir total. Am jucat până n-am mai avut ce echipe să formez și apoi totul s-a schimbat. Am dat de internet.

Printre primele aplicații pe care le-am instalat când m-am conectat la net a fost ODC, softul ăla prin care aveai acces la PC-urile altora și puteai să descarci chestii.

Așa am reușit să piratez FIFA 2007, variantă care te lăsa să-ți găsești adversari în online. M-am conectat și la hub-uri de ODC create special pentru FIFA, unde găseam, la orice oră, pe cineva cu care să-mi măsor forțele. Totul era extrem de simplu, făceam schimb de IP-uri, stabileam câte meciuri jucăm, ne conectam și începea distracția. Pentru că eram entuziasmat de noua experiență, nu mi-am permis să fiu extrem de competitiv de la început. Dar, mai târziu, totul a căpătat o altă turnură.

Primele episoade de furie

Erau aspecte ale jocului care mă scoteau din minți. Bug-uri, ratări inexplicabile, gafe ale portarilor, toate păreau să mi se întâmple numai mie. Deveneam irascibil când jucam, nu voiam să interacționez cu ai mei și tot ce mă binedispunea era victoria. Evident, niciodată nu apreciam când aveam bulan.

Apoi, coșmarul FIFA 2008 a fost lansat, și vacanța de vară de după clasa a opta mi-am petrecut-o în fața calculatorului. M-am înscris în campionate organizate pe forumuri, mi-am făcut adresă de mess special pentru FIFA și m-am înjurat cu alți băieți la greu. Acuzele de trișat, înjurăturile pentru cei care ieșeau din joc și scandaluri virtuale erau la ordinea zilei. Eram doar un copil, dar acum mă sperie când îmi amintesc furia pe care mi-o provocam stând într-un scaun, în fața monitorului. Eram ca angry german kid, doar că nu atât de vorbăreț.

Aveam la cameră o ușă glisantă, din plastic, pe care am dărâmat-o cu un șut năprasnic, după ce am pierdut un meci în ultimul minut. A ieșit, efectiv, din șuruburi. Norocul meu a fost că ai mei erau la serviciu și am avut timp să o fixez cu șurubelnița și ciocanul, cât de cât, până s-au întors acasă. Altă dată, am îndoit șinele suportului pentru tastatură, de la birou. Le-am fixat cu un patent. Eram un adolescent care vandaliza mobilierul stradal, doar că eu îmi distrugeam camera.

Dar nervii mei au fost întinși la maximum cu versiunile din 2009 și 2010, când clinciurile virtuale cu adversarii ajungeau deseori în punctul în care eram amenințat cu bătaia. Eram tare în gură și îi înjuram cu vitejie. Ce vremuri…

2011, primul capăt de linie

Nu m-am priceput niciodată la aspectele tehnice legate de jocuri. Cert e că de la FIFA 2011 încolo, bătrânul meu PC n-a mai făcut față și nicio versiune de crack (fișierul ăla pe care îl copiai ca să rulezi jocul fără licență) nu m-a ajutat să mă bucur de jocul meu preferat. Așa că am renunțat și la el și la accesele de furie, care n-au mai avut nicio sursă.

fifa

Asta până când un prieten foarte bun și-a cumpărat un PC performant. Eram deja la liceu, iar orele se terminau pe la prânz. Mergeam acasă, mâncam ceva, iar apoi plecam la Adi, să ne măsurăm mușchii la fotbal. Făceam asta multe ore, în loc să ne ocupăm de teme ori să mergem la pregătire. Cola, napolitane vărsate și FIFA 2011, tati.

Din nou, începutul a fost fun. Dar entuziasmul a durat până când am început să mă simt furat de joc și să mă oftic pe schemele reușite ale tovarășilor. Am încercat să mă abțin, dar furia se exterioriza prin înjurături. Am avut, totuși, un acces necontrolat de nervi, când mi-am aruncat ochelarii și mi-a picat o lentilă. De la piratat, la pirat. Acela a fost ultimul episod înainte de plecarea la București.

fifa

În facultate, mai scăpam un pumn în tastatura laptopului, care prezintă și acum denivelări

Maturizarea din facultate

În 2012, am venit la facultate, în capitală, din Târgoviște, practic de la o aruncătură de băț, dar simțeam că am ajuns peste mări și oceane. Mi-am cumpărat laptop, unul foarte performant și evident că am instalat FIFA 2012. Piratată, că doar n-aș fi dat prețul pentru două luni de cămin pe un video game. Jucam cu colegii de cămin, iar reacțiile mele erau calme și controlate, nu voiam să mă fac de rahat din start. Părea că anxietatea socială îmi inhiba furia, iar jocul nu mai scotea tot ce-i mai rău din mine. A fost așa până când am terminat facultatea. Singurele momente în care mă mai enervam erau alea în care jucam de unul singur. Cert e că n-a mai fost nicidecum atât de rău ca în liceu. Acum nu mai voiam să rup la FIFA, ci să am un parcurs OK la facultate, să mă distrez la cămin și să devorez seriale.

Asta până când am descoperit Black Friday.

fifa

La cămin, când pasiunea pentru FIFA nu mai era atât de mare, dar cea pentru fotbal nu dispăruse nicăieri

Consola și revenirea la vechile obiceiuri

În toamna lui 2015, după ce am terminat facultatea, m-am mutat în Berceni. Plăteam chirie și locuiam cu tovarășii din liceu, partenerii mei de FIFA 2011. În anul imediat următor, când eram deja angajat, am prins o consolă la șase sute de lei de Black Friday. Din banii mei, de data asta. Am împodobit-o imediat cu FIFA 2017 și cu un abonament gold, ca să pot juca online. A mers bine o perioadă, eram pe val, câștigam des sau, cel puțin, nu-mi păsa dacă pierd. Jocul era mișto, mă prinsese. Petreceam zilnic câte două, trei ore în fața televizorului. Asta până când m-am blocat și n-am mai reușit să avansez la modul Seasons. Dacă ești competitiv, e criminal să joci la Seasons, modul ăla în care nu ai cum să customizezi nimic și în care promovezi sau retrogradezi în divizii în funcție de puncte.

Mă apuca nebunia când lucrurile nu-mi ieșeau cum îmi propuneam și dracii cei mari apăreau când începea retrogradarea dintr-o divizie în alta. Dacă prindeam o serie proastă, era dezastru. Picioare în mobilă, pumni în pereți și înjurături pe care, dacă le-aș auzi acum, aș intra în pământ de rușine. Pornirea de a da cu gamepad-ul în televizor era constantă și mă abțineam doar pentru că știam că m-ar rupe la bani să iau altele. Se pare că nu eram complet sărit de pe fix, îmi rămăsese un pic de discernământ. Dar furia era reală și oarbă, deși îmi reparasem ochelarii de pirat.

Perioada de cercetare și leacul

Norocul meu e că sunt un tip destul de conștient de sine și m-am prins că o iau pe arătură doar când joc FIFA. Știi cum e, mai bine mai târziu decât niciodată. Am început să sap internetul, să aflu dacă și alții se confruntă cu aceste necazuri. Forumurile erau pline de oameni care se plângeau că jocul îi fură și că algoritmii sunt făcuți să te scoată din minți. M-am liniștit, mi-am dat seama că nu sunt un ciudat, ci doar prea implicat într-un joc care nu e sută la sută corect întotdeauna și n-am cum să-l câștig mereu.

Am hotărât să caut soluții, să joc fără să mă ambalez ca un idiot. Nu mi-am luat problema atât de în serios încât să merg la terapie, dar m-am urnit suficient încât să dau niște căutări pe Google. Pe forumuri, mulți dintre cei care se confruntau cu FIFA rage recomandau iarba ca remediu. Vezi Doamne, iarba te face să te bucuri de experiență, să fii relaxat și să nu-ți mai pese dacă pierzi.

Publicitate

Nu o să mint, toate astea erau adevărate. Inițial, a fost demențial, n-aveam niciun stres după ce fumam. Totul mergea strună, indiferent de scor. Eram exact ca fanii Politehnicii Timișoara care cântau când echipa lor era condusă cu 8-0 pe teren propriu. Dar anumite chestii nu se legau. Mi se părea că meciurile durează o veșnicie, iar lipsa de interes față de rezultat mă făcea să joc doar din inerție, ca să treacă timpul. Nu mai era nicio provocare, așa că am renunțat ușor, ușor la FIFA. La iarbă n-am renunțat decât mult mai târziu.

fifa

N-aș mai da bani pe FIFA, dovadă că mi-am uitat consola în balcon, de câteva luni, și nu cred că o voi elibera prea curând.

Dacă stau să mă gândesc, fumatul chiar m-a ajutat să scap de furia provocată de FIFA, dar mi-a alungat pasiunea pentru joc. Mi-a facilitat deconectarea emoțională, dar m-a îndepărtat de ceea ce era distractiv. Acum, ambele activități au devenit ocazionale, doar când mă văd cu tovarășii, o dată pe lună, găsesc o țigară pe jos, trag din ea și descopăr cu surprindere că e iarbă. Și parcă e ok.

Editor: Ioana Pîrvu