18+

Cum mi s-a schimbat viața sexuală după ce fratele meu m-a abuzat

„Cel mai mult am fost traumatizată în copilărie când dormeam. I-am spus lui Dave să nu mă trezească niciodată ca să facem sex. Am trasat o linie clară și a respectat-o.”
abuz sexual, trauma, viata sexuala dupa viol, incest
Ilustrație de Cathryn Virginia

Kat Alexander a fost molestată de fratele ei în copilărie. A ignorat toate emoțiile legate de acest abuz până acum zece ani, când s-a mutat înapoi în orașul ei natal și s-a întâlnit din nou cu fratele, în casa în care a avut loc abuzul. Atunci au revenit intens toate emoțiile. De atunci, Alexander s-a străduit să găsească moduri de a gestiona tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) și de a găsi plăcere în sex.

Publicitate

În ultimii câțiva ani, am început să vorbim mai deschis despre viol și alte forme de abuz sexual, cât și despre efectele lor asupra oamenilor. Numeroase povești personale și articole scrise de experți detaliază pentru public toate modurile nuanțate și diverse în care traumele astea îți pot afecta viața sexuală. Persoanele care suferă de stres post-traumatic din cauza unei agresiuni sexuale dezvoltă adesea asocieri negative cu senzațiile de natură sexuală și spun că se disociază de corp în timpul sexului. PTSD poate duce fie la pierderea apetitului sexual, fie la explozia lui.

Și totuși, cultura modernă încă nu știe să vorbească despre cum se descurcă oamenii cu aceste efecte și cum pot găsi noi surse de plăcere și eliberare. De asemenea, nu ne pricepem nici să vorbim despre cum pot colabora cu partenerii în atingerea acestor obiective și despre cum pot cei din urmă să-și depășească teama de a nu le traumatiza din nou. Asta pentru că poate fi inconfortabil să menționezi abuzul și plăcerea sexuală în aceeași conversație. Multora le poate părea greșit să vorbească despre altceva decât despre durere.

Dar nu e așa. Un aspect important al vindecării e găsirea unei căi de a depăși efectele traumelor sexuale și de a ajunge la o viață sexuală sănătoasă. Toate traumele sexuale sunt diferite și nu există un ghid care să fie valabil pentru toate victimele. Totuși, exemplele persoanelor care au reușit să se vindece sunt valoroase, pentru că arată că oamenii pot merge mai departe.

Publicitate

VICE a vorbit cu Alexander, fondatoarea Report It, Girl, o platformă online care le ajută pe supraviețuitoarele violențelor sexuale să se vindece prin storytelling, resurse și un sentiment de comunitate. Alexander a vorbit cu VICE împreună cu Dave, partenerul ei din ultimii trei ani și jumătate, despre cum au gestionat amândoi trauma ei.

Kat: În adolescență și la facultate, îmi amintesc că toate colegele se combinau cu mulți tipi. Eu aveam foarte multă grijă de mine, după ce trecusem prin respectiva experiență. În primii doi ani de facultate, m-am sărutat cu un singur băiat. Pe atunci nu știam ce înseamnă PTSD, însă aveam coșmaruri și flashback-uri.

După vârsta de douăzeci de ani, n-am primit ajutorul de care aș fi avut nevoie, iar amintirile traumatizante au devenit și mai puternice. În 2009, m-am mutat înapoi acasă din San Diego, pentru un doctorat în sănătate publică. Tatăl meu, care ne-a părăsit când aveam doi ani, a murit de cancer de prostată. Mama a avut un episod maniacal și m-am dus s-o salvez. Atunci m-am întâlnit din nou, după multă vreme, cu fratele care m-a molestat, chiar în casa în care s-a întâmplat. Am avut un moment de dezgolire, în care coconul care proteja aceste amintiri a căzut și am intrat într-o criză de stres post-traumatic.

L-am întâlnit pe Dave acum trei ani și jumătate, facem patru ani în aprilie.

Dave: Nu știam nimic despre cum poate afecta PTSD-ul viața sexuală atunci când am cunoscut-o pe Kat. Am avut multe de învățat.

Publicitate

Kat: I-am zis de la început toate problemele mele, pentru că, în caz că m-ar fi respins, voiam s-o facă devreme. Nu voiam să-mi pierd timpul.

În 2011 am avut o relație cu un tip abuziv. Am avut multe să-i povestesc lui Dave.

Dave: Am simțit compasiune față de ea. Mi-a spus toată istoria abuzurilor ei. Am acceptat totul și am hotărât să mergem mai departe împreună. Mi-a povestit totul treptat, am aflat toată povestea pe parcursul unui an și jumătate.

Kat: Acum pot vorbi despre asta fără să mă disociez. Am muncit mult pentru asta, dar încă sunt afectată. Încă mă tem că voi fi judecată pentru asta. Mai ales că incestul e un subiect tabu. Dar el a fost calm și iubitor.

Dave: Am observat efectul pe care il avea PTSD asupra vieții noastre sexuale încă din prima săptămână de relație. Ea a început să plângă în timpul sexului. M-am gândit că am făcut eu ceva greșit.

I-am ascultat povestea în repetate rânduri în primele luni de relație. A fost greu, dar am observat progrese în următoarele luni.

Kat: Cel mai mult am fost traumatizată în copilărie când dormeam. I-am spus lui Dave să nu mă trezească niciodată ca să facem sex. Am trasat o linie clară și a respectat-o.

Dave: Știu că are nevoie să se simtă conectată înainte să facă sex. Deci nu putem face partide rapide.

Kat: Nu e chiar așa.

Dave: Așa e. Am mai făcut și sex pe fugă, dar mi-a zis după aceea că i-ar fi plăcut un preludiu mai lung. Mă corectez pe parcurs.

Publicitate

Kat: Ca să nu mă disociez în timpul sexului, îi spun că vreau să mă conectez cu el. Dacă mi-e somn, îi spun clar că nu vreau sex. Sunt conștientă de nevoile mele.

Mă fascinează să mă gândesc cum aș fi fost pe plan sexual dacă n-aș fi fost abuzată.

Dave: Sunt momente în care îți mai pierzi speranța și te întrebi: Oare problemele astea o să dureze o veșnicie? E ca alcoolismul sau alte tipuri de dependențe. Oare o să se rezolve sau o să dispară cumva? N-ai cum să știi.

Kat: La început, ne atingeam foarte mult și ne mângâiam ca să mă pot simți pregătită. Acum e de ajuns uneori să ne privim în ochi.

Tot la început, i-am încălcat o limită. Mi-a zis despre asta abia după două zile și m-am speriat. I-am zis că n-am realizat și n-o să mai fac asta niciodată.

Dave: Eu am fost întotdeauna un introvertit extrem și n-am putut să-mi exprim emoțiile și nevoile față de nimeni. Când cineva îmi povestește o traumă, mă gândesc că a mea nu e așa de mare și n-are sens s-o împărtășesc. Dar ea m-a încurajat s-o fac.

Kat: Îmi place foarte mult că acum, când sunt supărată, vine la mine, mă privește în ochi și mă întreabă „De ce ai nevoie?”. Se schimbă totul. Nimeni nu m-a întrebat asta în familia mea.

Dave: Uneori, la începutul relației, sexul era normal și fantastic și alteori era mai dureros. Dar am dezvoltat sisteme de gestionare și acum avem tot mai puține momente de disconfort.

Kat: Ne-am mutat împreună acum un an. A fost o schimbare mare să împărțim patul tot timpul. Mă temeam că Dave o să vrea să facem sex în fiecare noapte, că îmi va fi greu să-l refuz.

Publicitate

Dave: La început, ne vedeam în weekenduri și le petreceam împreună de vineri până duminică. Deci făceam sex destul de mult pentru o relație afectată de traume.

Kat: El are un libido crescut, al meu e mediu, mai ales dacă nu sunt stresată la job.

Dave: Dar odată cu trecerea timpului, frecvența a scăzut un pic, cum e și normal.

Kat: Ne facem timp pentru sex. Ne rezervăm nopți pentru asta. Acum știu ce îmi place și știu să cer ce vreau.

Dave: Traumele ei nu mai ies la suprafață atât de des. Mai mult vorbim despre facturi și alte lucruri care țin de cuplu.

Kat: Mă simt în siguranță. La începutul relației simțeam că suntem, uneori, ca pe un câmp de luptă. Dar acum trăim o perioadă de pace.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.