Cum e să-ți găsești iubirea când ai HIV

Îmi amintesc ziua în care am ajuns în Jakarta din mai 2017, după o vacanță de o săptămână în Hong Kong. Atunci am observat o durere care dispărea brusc noaptea. Credeam că eram doar obosit. Dar după după o săptămână, durerea era tot acolo.

Doctorii au sugerat să mă testez pentru febra denga. Mi-a ieșit negativ. M-au lăsat să plec acasă unde m-am mai chinuit cu durerea pentru alte două săptămâni, până am decis să fac o biopsie la ganglionii limfatici după ce mi se formase o protuberanță la nivelul gâtului. Nu durea, dar testul spunea că aveam tuberculoza ganglionilor limfatici și d-aia trebuiau înlăturați.

M-am panicat și mi-am sunat sora mai mare. Mă apropiasem mai mult de ea după ce tatăl meu și fratele nostru mai mare muriseră, ceea ce însemna că rămăsesem singurul bărbat din familie.

„Ești sigur că nu vrei să te testezi pentru HIV?”, m-a întrebat sora mea la telefon. „Câțiva dintre prietenii mei au descoperit că aveau tuberculoza ganglionilor limfatici înainte să afle că erau seropozivi.”

În timp ce vorbeam cu ea, gândurile o luaseră razna. Îmi amintisem că sora mea era una dintre puținele persoane care știau că eram gay. Am reușit să-mi ascund orientarea sexuală în timpul școlii; ba chiar am avut și o prietenă. I-am zis surorii mele cu câteva zile înainte de nunta ei din 2015, ea avea 38, iar eu 35.

„Mă căsătoresc”, mi-a spus ea. „Acum o poți face și tu. Nu mai trebuie să mă aștepți.” În cultura javaneză, se obișnuiește ca cel mai tânăr să se căsătorească abia după nuntă celui mai în vârstă dintre frați.

„Nu cred că mă voi căsători niciodată”, i-am zis ei. „Sunt gay.” Căsătoriile între persoanele de același sex sunt încă ilegale în Indonezia.

Mi-a zis că știa deja. „Doar voiam să o aud din gura ta. E ok.”, a spus ea.

M-am întors la discuția cu sora mea care mă ruga să mă testez pentru HIV. I-am promis că o voi face.

Ca un bărbat gay activ sexual eram conștient de riscul contractării HIV/SIDA. Făceam parte dintr-un grup care oferea teste gratis pentru HIV în fiecare lună, dar chiar și așa, parcă evitam să mă testez.

Mă gândeam că toată lumea va muri de la ceva, așa că mai bine să fie totul un mister. Simțeam că HIV era o condamnare la moarte. Că persoanele cu HIV doar așteaptă sfârșitul. Nu voiam să trăiesc așa.

Medicamentele pentru tuberculoză mi-au dat stări de vomă și mi-au luat pofta de mâncare. Am pierdut 20 de kilograme în câteva săptămâni de la operația de înlăturare a protuberanței.

Și tot nu mă simțeam mai bine. Până la urmă m-am testat. Iar rezultatul a fost pozitiv. Nu-mi făceam griji pentru mine, ci pentru partenerul meu. Dacă a luat virusul de la mine?

Eram împreună de nouă ani. Călătorea mult cu munca, dar știam că mi-a fost mereu fidel. Eu eram problema, pentru că mă culcasem cu cineva. Nu știam cum să-i spui de afecțiunea mea. Am așteptat o săptămână până mi-am făcut curajul să-l sun.

Era foarte calm și nu m-a întrebat cum am luat virusul. Ținea morțiș să mă facă să-mi doresc iar să trăiesc. Îmi amintea mereu să iau medicamentul antiretroviral cu care trebuie să continui toată viața. „E timpul să fii o persoană mai bună”, mi-a zis el.

M-am simțit atât de ușurat că rezultatul său a fost negativ.

Dar viața noastră sexuală a luat-o la vale. Nu aveam pic de libido. Poate că medicamentele erau de vină sau doar psihicul meu. Partenerul meu nu părea prea deranjat de asta, dar mă simțeam vinovat că nu eram în stare să-i ofer mai mult de un handjob. Apăruse un zid invizibil între noi care ne făcea să ne fie teamă de sex.

Ne-am despărțit în 2018. Familia lui i-a găsit o femeie cu care să-l căsătorească. El e bisexual, așa că știam că urma să se întâmple asta la un moment dat.

La trei luni după nunta lui, după ce mi-am revenit din sinuciderea asta lentă, mi-am instalat o aplicație de agățat. N-a fost ușor.

Oare trebuia să pun în descrierea contului că sunt seropozitiv? Când era ok pentru partenerii mei să afle?

Cu gândul la asta îmi venea să mă retrag complet din societate, dar apoi am văzut că aveam două match-uri. Unul era cu zece ani mai tânăr decât mine, și e și partenerul din prezent. Celălalt era un om de afaceri. Amândoi au avut o reacție pozitivă când le-am spus că am HIV.

Simțeam că viața mea se întorcea la normal. Mă îngrășam. Excelam la job. Aveam un partener extraordinar și învățam să-i fiu fidel. Viața mea sexuală își revenise. Am refuzat ca un virus să pună stăpânire pe părțile din viața mea pe care le puteam controla.

Virusul e nedetectabil acum în corpul meu și există slabe șanse să-l pot da mai departe, dar tot nu vreau să risc. Acum folosesc prezervative orice ar fi.

Deși am făcut toți pașii ăștia, încă mi-e greu să vorbesc cu toată lumea despre afecțiunea mea. În Indonezia, stigmatul e brutal. Nu puteam să risc să-mi pierd jobul.

Nu e ușor să trăiești când afli că ești seropozitiv. Dar oamenii pot fi mai puternici decât crezi. Nu-i nimic în neregulă să te distanțezi de lume, cât timp nu te lași cuprins de suferință. Există cineva acolo care te va iubi exact așa cum ești. N-a trebuit decât să am puțin curaj.

*Autorul folosește un pseudonim.

Articolul inițial a apărut pe VICE ID.