Poveștile femeilor care erau anti-avort până s-au trezit că au rămas însărcinate fără să vrea

Când am rămas gravidă fără să-mi doresc și am ales să fac un avort, habar nu aveam la ce să mă aștept. Poate că m-am gândit mereu prea simplu la asta, dar procedura și toate emoțiile cu care a venit la pachet mi s-au părut mult mai dure decât mă așteptam. Caro și Imane au realizat și ele că nu poți judeca o situație dacă nu te-ai confruntat tu însăți cu ea.

Obișnuiau să fie împotriva avortului, dar când au rămas gravide din greșeală, au realizat că avortul este o opțiune realistă pentru multe persoane. Caro, în vârstă de 27 de ani, a crescut într-o familie protestantă din estul țării. Nu s-a gândit niciodată la avort până a rămas gravidă cu un prieten apropiat când avea 25 de ani. Imane, în vârstă de 30 de ani, a fost crescută respectând religia islamică. Vedea avortul ca pe o crimă, dar când a rămas gravidă la 19 ani cu iubitul ei de atunci, a început să gândească altfel. 

Ambele au crescut într-un mediu religios în care există ideea că viața e oferită de către Dumnezeu. Am vorbit cu Caro* și cu Imane* despre cum e să alegi avortul când ești împotriva lui - și la fel sunt și cei din jurul tău. 

„Vedeam avortul ca pruncucidere. Familia mi-a spus de la o vârstă fragedă: dacă rămâi gravidă, ai un copil al Domnului. Nu te aștepta să iasă un TV cu plasmă. Sunt marocană și am fost crescută musulmană. În comunitatea mea nu se discută ușor despre sex. Nici măcar nu-ți pot da traducerea literală marocană a cuvântului sex, știam doar că nu trebuie să-l fac. M-am gândit prima oară la avort când cineva de la școala mea a rămas gravidă după ce a fost violată. Dar nu m-am așteptat niciodată că la un moment dat mă voi apropia atât de mult de subiect. 

Aveam 19 ani când doctorul mi-a verificat steriletul. Mi-a spus că nu-l poate vedea, dar că vede pe ecografie un punct negru cu ceva alb în el. Aparent eram gravidă în patru săptămâni. Viața mea părea că s-a sfârșit. Aveam un iubit stabil și planuri de viitor împreună, dar nu eram pregătiți încă pentru un copil. Eram tânără și aveam multe probleme medicale. După mult timp, relația mea cu părinții era în sfârșit bună. N-am fost o adolescentă tocmai liniștită, dar abia începusem studiile și viața părea roz momentan. 

Oricât de bizar ar suna, am știut imediat că vreau să renunț la el. Frica de a pierde pe toată lumea și tot ce aveam a fost mai mare decât frica de viața de apoi. Dacă cei din jurul meu aflau că sunt gravidă, știam că va trebui să mă mut. 

Perioada dinainte de avort a fost cea mai dificilă din viața mea. Stresul de a-l ține secret față de familia mea și de iubitul meu era imens. Părinții mi-au spus la un moment dat după un incident la școală că erau dezamăgiți de mine și să nu-i mai fac niciodată să se simtă așa. Habar nu aveam dacă ar trebui să mă distanțez de toată lumea sau dacă se observa. În plus, mă întrebam zilnic dacă oamenii observă ceva la burta mea, și am chiulit la greu de la școală fiindcă stăteam mult în baie din cauza grețurilor. 

În final, mi-a luat trei săptămâni să decid să avortez. Nu fiindcă aveam dubii, ci fiindcă cei de la clinică mă întrebau constant dacă sunt sigură. Eram convinsă că mă cred o persoană rea fiindcă am luat decizia asta așa de rapid. Și m-am gândit că dacă mai aștept încă trei săptămâni, cel puțin vor vedea că m-am gândit mai bine. 

M-am simțit foarte eliberată după avort, dar mă schimbasem ca persoană. Nimeni n-a știut de avortul meu, dar când se discuta despre subiect, am spus sincer că mi-am schimbat opinia. Asta a dus câteodată la discuții aprinse, dar nu am vrut să particip ca să nu mă suspecteze cineva. Cele două prietene care au subliniat vehement că avortul este crimă se pare că au făcut și ele avorturi. Este de fapt foarte trist că au simțit că trebuie să se justifice atât de puternic de frică să nu iasă la iveală adevărul. 

Relația cu iubitul meu s-a încheiat fiindcă ne-a fost frică amândurora că voi rămâne iar gravidă. Și deși doctorii mi-au spus că e foarte puțin probabil să pot avea copii din cauza problemelor mele medicale, la un an mai târziu am rămas iar gravidă fără să vreau. Aparent, corpul meu nu poate menține un sterilet, fiindcă și de data asta nu a mai putut fi găsit când am fost consultată. Eram gravidă în 20 de săptămâni cu iubitul de atunci. Sora mea - cu care am o legătură puternică - a spus că cel mai bine pentru mine ar fi să dispar preț de câteva luni, să nasc copilul singură și să-l las la spital. Acum îmi pare o idee ridicolă, dar panica era enormă. Frica de a fi respinsă de familie s-a intensificat, dar teama de a nu mai avea copii niciodată a fost mai intensă. Am decis să păstrez copilul. 

În mod ironic, când am spus familiei, aproape toată lumea a fost de părere că ar trebui să avortez. E incredibil cât de repede oamenii își pot schimba părerea când li se întâmplă lor - sau cuiva apropiat. Îmi amintesc când au venit pentru prima oară părinții să vadă copilul. Tata nu era deloc încântat, iar mama a spus că e copilul diavolului. Părinții mei au trecut prin iad, dar i-am rugat să mă ierte. Mi-am cerut scuze și întregii familii, dar le-am arătat dosarul medical. Când au auzit că problemele mele medicale ar putea să ducă la un deces timpuriu, mi s-a iertat tot. Frica de a mă pierde a fost aparent mai mare decât păcatul pe care l-am comis, Toată lumea e acum înnebunită după copilul meu. 

Dacă am învățat ceva este că nu poți judeca pe nimeni pentru nimic. Dumnezeu iartă, nu? Dacă Dumnezeu poate ierta criminalii, atunci poate ierta și pe cineva care a făcut o alegere informată. Acum știu multe persoane care au făcut un avort. Nu trebuie mereu să înțelegi situația, ci să ai încredere că femeia gravidă știe ce e mai bine pentru ea.”

„Am crezut că persoanele care aleg avortul sunt puțin egoiste. Am înțeles că în multe cazuri poate fi o soluție, dar eu credeam că ar fi trebuit doar să fie mai atente. Eram convinsă că eu n-aș face asta niciodată. Am fost crescută în ideea că viața este dată de Dumnezeu. Dacă rămâi gravidă, aparent asta e calea pe care trebuie s-o urmezi. Când m-am mutat la oraș, am ajuns într-un mediu mult mai liber. Cu toate astea, opinia mea despre avort a rămas aceeași. Am susținut persoanele care au trecut prin asta, dar știam că eu n-aș accepta asta pentru mine.

Făceam sex de ceva vreme cu un prieten apropiat, dar nu eram îndrăgostită de el. Nu vedeam niciun viitor pentru noi doi împreună. Fiindcă am avut multe probleme cu anticoncepționalele, am vrut să încerc și să-mi monitorizez o perioadă ovulația. Pe atunci, n-am știut că măsurarea temperaturii are riscuri, lucru care m-a făcut să mă bazez prea mult pe propriul corp. 

Conform calendarului, nu puteam să rămân gravidă, dar s-a întâmplat. Primul lucru la care m-am gândit a fost: nu voi spune nimănui despre asta. Am vrut să-mi bag capul în pământ și să fac avortul fără să afle nimeni niciodată. Am simțit că vreau să-l avortez, dar și să-mi ofer timp să mă gândesc la asta. După perioada de cinci zile de gândire am luat decizia.

Chiar n-am vrut să spun nimănui, dar am realizat că aș fi singură. Am vorbit cu cele mai bune prietene și cu sora mea, nimeni altcineva. N-am vrut ca alte persoane să-și dea cu părerea despre ceva ce nici eu nu susțineam din principiu. A fost foarte confuz. Era un contrast puternic între cum vedeam eu viața și ce voiam să fac. Perioada de cinci zile de gândire mi-a trezit o mulțime de dubii, puteam să-mi schimb decizia oricând. Și asta în timp ce hormonii făceau ravagii prin corp. Dar cumva cred că cele cinci zile obligatorii sunt bune, fiindcă ești forțată să te gândești cu atenție la ce alegere faci. Ar trebui de fapt să fie un sfat clar, ca să se poată face excepții. 

M-am așteptat să-mi rănească sufletul, dar din fericire nu s-a întâmplat. M-am gândit des la relația mea anterioară: cele câteva dăți când ne-am certat au fost despre faptul că am spus că n-aș vrea să-mi fie luat copilul dacă rămâneam gravidă fără să vreau. Mă bucur că mi s-a întâmplat în Olanda. Din momentul în care am început procesul ăsta, m-am simțit foarte conectată cu toate femeile din lume. Unele femei nu au acces la metode de contracepție și sunt respinse de mediul lor atunci când lucrurile iau altă turnură. Este de neînchipuit că trebuie să treci prin toate alea doar fiindcă s-ar putea să rămâi gravidă.

Poți avea propriile păreri despre ce să faci, dar până nu rămâi gravidă, habar nu ai. În opinia mea, poți să-i spui unei persoane care e deschisă la ideea de avort că ai dubii în privința acestui subiect, dar că nu e treaba ta. Oamenii care stau în fața unei clinici ca să convingă femeile gravide vulnerabile să nu avorteze le abordează în cel mai instabil moment din viața lor. Din punctul meu de vedere, pot să le înțeleg nevoia de a face asta. Sunt acolo fiindcă vor să salveze persoanele de la ceea ce consideră a fi cel mai mare păcat. Se uită la tine când intri în clinică ca și cum ajungi în iad. Dar în același timp, subestimează ce dezastru poate aduce cu sine.”

Mulțumim că v-ați împărtășit poveștile.

*Din motive de siguranță, numele lui Caro și al lui Imane au fost schimbate. Numele lor reale sunt cunoscute editorilor. 

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.