Sufăr de tulburare bipolară. Iată cum îmi afectează viața sexuală

Majoritatea oamenilor au auzit de tulburarea bipolară, o afecțiune de sănătate mintală care afectează aproximativ trei la sută din toți adulții de pe glob. Totuși, puțini știu de fapt lucruri despre ea și despre cât de mult le afectează relațiile și viețile sexuale celor care suferă de ea.

Există mai multe tipuri de tulburare bipolară, dar toate implică niște schimbări majore de stare și episoade de depresie și/sau manie. În timpul episoadelor de depresie, oamenii își pierd libidoul, motivația de a face sex, chiar dacă își doresc, și abilitatea de a se excita, de a simți plăcere și de a avea orgasm. Pe de altă parte, în timpul episoadelor de manie, oamenii vor mai mult sex decât de obicei, vor să dureze mai mult și sunt dispuși să își asume riscuri pe care nu și le-ar asuma în mod normal – dar puțini dintre ei se simt total satisfăcuți. După ce ies din manie, multe persoane bipolare regretă deciziile sexuale pe care le-au luat.

Frecvența, durata și severitatea simptomelor variază în mod substanțial în funcție de tipurile de tulburare bipolară și indivizi și, de multe ori, simptomele unei persoane se schimbă în timp. Schimbările de stare nu urmează un tipar previzibil – de exemplu, s-ar putea să aibă mai multe episoade de depresie înainte de un episod de manie, fiecare episod de altă lungime. E posibil să aibă și episoade amestecate, cu elemente de depresie și manie, cum ar fi un sentiment de gol pe dinăuntru combinat cu multă energie. De aceea, persoanelor bipolare le e foarte greu să gestioneze efectele tulburării și le e greu să mențină relații intime de orice fel.

Experții în sănătatea mintală îi pot ajuta pe oameni să afle ce le declanșează schimbările de stare, să le recunoască din timp și să reacționeze la ele rapid și eficient. Dar experții nu au cercetat prea bine relația dintre tulburarea bipolară și sex, ceea ce înseamnă că nici doctorii nu au informațiile necesare ca să-i ajute pe pacienți să își gestioneze problemele sexuale. Pe lângă asta, mulți doctori încă ezită să vorbească despre sex cu pacienții lor.

Medicația îi ajută mult pe pacienți să-și limiteze simptomele. Dar multe dintre aceste medicamente pot afecta și ele viața sexuală a unei persoane, prin reducerea libidoului și a capacității de a simți plăcere sau de a avea orgasm. Efectele secundare ale acestor medicamente asupra vieții sexuale nu sunt bine cunoscute și nici studiate, așa că doctorii nu își pot susține pacienții pe planul ăsta.

În ultimii ani, câteva persoane cu tulburare bipolară au început să-și împărtășească experiențele sexuale public, ca să crească awareness-ul pe subiect și să deschidă conversații. Totuși, aceste conturi sunt puține și aproape niciunul nu include perspectivele și experiențele ambilor parteneri.

Așa că VICE a contactat-o pe Cassie, care suferă din adolescență de tulburare bipolară de tip unu, și pe partenerul ei, Cameron, ca să vorbească cu ei despre viața lor sexuală.

Cassie: Acum că mă gândesc, am avut simptome de la o vârstă foarte fragedă, dar eu și mama am observat că ceva era în neregulă când eu eram prin liceu. Acum știu că aveam episoade de hipomanie, o formă ușoară de manie. Treceau săptămâni fără să dorm, aveam tone de idei și începeam proiecte fără să le termin. Când ieșeam din faza de manie, rămâneam fără energie și eram la pământ. Nu voiam să vorbesc cu oamenii și luam numai note mici, după ce înainte eram de 9 și 10.

Am crescut într-o familie săracă și needucată, așa că familia mea a decis că sunt adolescentă și urlă hormonii în mine, deși comportamentul meu nu semăna cu al celorlalți adolescenți. Era mult mai exagerat. Apoi am mers la facultate și simptomele s-au agravat. Într-o zi, în timp ce mergeam la curs, am trecut printr-un episod major de manie. Știam unde sunt, dar clădirile arătau ciudat. Mi se părea că lumea se topește. Mintea îmi sărea de la o idee la alta și am început să vorbesc prostii fără sens. Oamenii din jur au crezut că sunt drogată. Niște prieteni m-au găsit și m-au dus la terapie. Atunci am început procesul care a dus la diagnosticarea mea cu tulburare bipolară.

În prezent, iau medicamente foarte eficiente și fac terapie de ani de zile. Am luat și medicamente care mi-au distrus libidoul până în punctul în care nu mai simțeam nimic, dar medicamentele pe care le iau acum nu mai au efectul ăsta. Încă am episoade de hipomanie și depresie. Terapeuta mi-a zis că s-ar putea să le am pentru tot restul vieții, pentru că atunci când am încercat să cresc dozajul, nu am avut emoții deloc.

Familia mea a fost minunată, pentru că m-au susținut și au avut o atitudine normală față de diagnosticul meu, ca și cum ar fi fost orice altă problemă de sănătate care trebuie tratată, precum astmul sau orice altă boală. Așa că nu mi-a fost niciodată rușine să vorbesc cu alte persoane despre problema mea și nici nu m-am gândit așa de mult la cum mi-ar putea afecta relațiile. Apoi am fost cu un tip abuziv.

Acesta m-a făcut să mă simt rușinată cu privire la tulburarea mea bipolară, ca și cum aș fi fost defectă, și mi-a zis că nimeni n-o să mă poată iubi vreodată. Mi-a folosit depresia și mania în avantajul lui. Când eram în perioada de manie, știa că sunt dispusă să fac lucruri pe care nu le-aș face în mod normal și să-mi asum riscuri mai mari, așa că mă convingea să particip la acte sexuale la care în mod normal n-aș fi consimțit. Iar când eram deprimată, se folosea de asta ca să mă facă să mă simt oribil și apoi mă convingea să fac sex cu el pentru că mă simțeam vinovată.

Terapeuții vorbesc rar despre sex cu pacienții lor bipolari și, când fac asta, de obicei pun accentul pe riscuri: dacă ai episoade hipomaniacale și nu iei medicamentele, ai șanse mai mari să nu folosești protecție, să iei boli venerice, să te pui în situații periculoase, să fii agresat. E ca o tactică de speriat: Ia-ți tratamentul și ține-te de el, altfel o să iei o infecție cu transmitere sexuală. Nu vorbesc aproape niciodată despre consimțământ sau despre cum poți avea relații sănătoase când ești bipolar.

Așa că nu am realizat cât de abuzivă era relația la momentul respectiv. Mi-am dat seama abia după ce am început relația cu Cameron și am avut un exemplu de relaționare sănătoasă cu o persoană care îmi respectă limitele și are noțiuni despre consimțământ.

Cameron: Ne-am cunoscut pe Bumble și am vorbit o vreme înainte să ne întâlnim, pentru că am un program neregulat la muncă. Am fost împreună la un bar cu jocuri și ne-am distrat și așa a început totul.

Cassie: Primul nostru date a avut loc cu o zi înainte să se închidă toate localurile din cauza pandemiei. Organizația pentru care lucrez și-a pierdut majoritatea fondurilor și m-a pus pe liber, iar industria în care lucrează Cameron s-a închis de tot. Eu locuiam singură și știam că izolarea o să-mi afecteze sănătatea mintală. Cameron avea un coleg de apartament a cărui parteneră îl vizita mereu. Așa că, după primele trei săptămâni de pandemie, am hotărât să petrecem carantina împreună. Dar când Cameron s-a mutat la mine, încă nu îi spusesem că sufăr de tulburare bipolară. Rușinea rămasă după relația abuzivă m-a împiedicat să vorbesc despre asta multă vreme.

Cu Cameron mi-a fost și mai greu, pentru că de obicei am ieșit cu persoane care au studiat psihologia și care știu despre tulburarea bipolară.

Cameron: Cunosc persoane care au trecut prin perioade lungi de depresie și am învățat cum să vorbesc cu oamenii despre sănătatea mintală, știu să le ofer spațiu. Dar nu știam mare lucru despre tulburarea bipolară înainte s-o întâlnesc pe Cassie.

Cassie: Îmi era teamă că o să spună „Gata, mi-a ajuns cu fata asta”, și o să plece.

Cameron: Știu că nu e același lucru, dar eu am herpes genital și, în trecut, și eu mă temeam să le dezvălui asta partenerelor. Dar cred că e foarte important să îi spui asta unui partener și e o metodă bună de filtrare. Gen, dacă nu accepți chestia asta, lucrurile n-o să funcționeze între noi. Așa că i-am spus lui Cassie că am herpes înainte să facem sex și să ne mutăm împreună.

Cassie: Faptul că mi-a împărtășit acest lucru intim despre sănătatea lui mi-a dat încredere să îi spun și eu despre tulburarea mea. La două săptămâni după ce mi-a zis de herpesul lui, i-am spus și eu că sunt bipolară. Nu mai știu cum a decurs conversația, pentru că eram foarte stresată și mă simțeam vinovată că nu-i spusesem despre bipolaritate înainte să se mute la mine. Cred că am scos-o din mine deodată: „Am tulburare bipolară!” și am fugit din cameră.

Cameron: Eu îmi amintesc un pic altfel. Mi s-a părut că spune, în trecere, relaxată: „Apropo, am tulburare bipolară”. După care și-a văzut de treabă prin casă. Am întrebat-o când a fost diagnosticată, dacă ia tratament și dacă există niște semne pe care ar trebui să le cunosc, fie ca să o întreb ce se petrece sau să îi dau spațiu. După care m-am informat singur despre tulburare.

Cassie: Poate sună stupid, dar cam în perioada aceea, una dintre pisicile mele a murit neașteptat și repede, la o vârstă tânără. Așa că am intrat în depresie și Cameron a văzut cum arată depresia pentru mine.

Cameron: Cassie mi-a povestit și despre relația ei abuzivă. Așa că am știut de la început că vor fi perioade în care n-o să aibă chef de sex și că asta nu va avea neapărat legătură cu relația noastră sau cu sentimentele ei față de mine. Uneori, toți avem nevoie de perioade fără intimitate sexuală. Și sexul e mai distractiv când toată lumea se simte perfect confortabil. N-aș vrea niciodată să fac pe cineva să se simtă obligat să facă sex cu mine.

Cassie: Cam după șase luni, am realizat că nu făceam la fel de mult sex cât făceam eu de obicei în relații. M-am gândit de la ce o fi, de la noile anticoncepționale, de la stresul provocat de pandemie... Dar până la urmă am realizat că așa se simte când un partener îți respectă limitele.

Relația asta sănătoasă mi-a oferit spațiul să realizez că avusesem o relație foarte abuzivă și că simt constant presiunea asta de a fi o persoană bipolară bună, care nu pare nebună sau deprimată tot timpul, așa că tind să îmi ascund emoțiile. De aceea îmi e greu să renunț la control în situațiile sexuale – să fiu total vulnerabilă și deschisă cu un partener. Nu cred că i-am zis asta lui Cameron până acum.

Cameron: Îi pun mereu întrebări lui Cassie și încerc să fiu lângă ea, să creez un spațiu în care să se simtă confortabil, ca să se poată deschide în fața mea.

Cassie: Cameron observă mereu când port masca perfecțiunii. A învățat să-mi citească limbajul corporal și știe când ar trebui să mă lase în pace. Uneori realizez că nu sunt complet deschisă sau prezentă în timpul sexului și îmi spun: „Vreau să mă bucur de conexiunea asta, să revin la prezent.”

Cameron: Încerc să fiu atent la limbajul corporal al lui Cassie ca să mă prind cum se simte și dacă are chef de sex sau nu. Îmi place să folosesc și umorul, să abordez lucrurile într-o manieră relaxată. Am o voce cu care flirtez care mereu o face pe Cassie să râdă.

Cassie: [Râde]

Cameron: De obicei e destul de clar dacă are sau nu chef de sex.

Cassie: Ajută și că sunt deschisă în privința asta și îmi place să vorbim sincer.

Cameron: În trecut, eram mai spontan și asertiv pe plan sexual, pentru că aveam partenere care voiau să le lipesc de perete și să încep să le sărut. Dar am scos elementele astea fizice mai neașteptate din repertoriul meu sexual.

Cassie: Eu nu sunt fană a contactului fizic brusc. Și prietenii mei știu că nu mă omor să fiu îmbrățișată. Spre deosebire de Cameron, care provine dintr-o familie unde toată lumea se îmbrățișează cu ușurință. Dar Cameron a învățat să mă întrebe înainte să mă ia în brațe sau să mă atingă.

Am un grup de prieteni care mă susțin enorm. Majoritatea sunt asistenți sociali. Știu foarte bine să recunoască atunci când sunt în hipomanie și mă ajută să mă întreb „Oare Cassie chiar vrea atât de mult sex sau e în faza de manie și n-o poate controla?” Eu și prietenii mei avem adesea conversații despre asta în prezența lui Cameron și cred că asta ne ajută. Iar el știe că îi poate suna oricând pe prietenii mei ca să le ceară părerea. Gen „Hei, Cassie e super energică și tot sare pe mine și nu știu dacă ar trebui sau nu să fac sex cu ea acum”. Iar ei sunt deschiși oricând să vină cu păreri informate și sfaturi.

Cameron: Nu vorbim cu oricine despre viața noastră sexuală. Dar e important că avem un cerc de prieteni care știu ce se petrece și ne ajută.

Cassie: Dacă sunt hipomaniacă și nu sunt sigură dacă îmi doresc cu adevărat să fac sex sau dacă sunt deprimată, atunci eu și Cameron hotărâm să nu facem sex câteva săptămâni. Dar menținem intimitatea dintre noi prin săruturi și îmbrățișări.

Încerc mereu să îl anunț din timp pe Cameron când nu mă simt bine. Iar el reacționează cu compasiune și umor și mereu mă face să mă simt confortabil. Știu că e dispus să îmi respecte limitele și să îmi dea spațiu, iar asta mă ajută să trec mai rapid peste episoade.

Am început, treptat, să simt că îmi recapăt controlul asupra sexului în relația noastră. Știu cum să cer sex și cum să refuz cu compasiune. În ultima vreme am început să fac și eu glume și să comunic mai ușor cu Cameron prin intermediul umorului.

Aș menționa că Cameron nu m-a văzut niciodată într-un episod maniacal extrem. Și sper nici să nu mă vadă vreodată, pentru că tratamentul funcționează foarte bine și am o relație bună cu terapeuta mea. Dar atunci când sunt într-un episod maniacal extrem, de obicei ajung la spital, pentru că am nevoie de mai mult ajutor decât îmi poate oferi el.

Cameron: Avem un plan pentru situațiile în care observ că ceva e în neregulă. Știu exact la ce spital trebuie să o duc, pe cine trebuie să sun să ne ajute și cât durează drumul până acolo.

Cassie: Dar, în general, în momentul de față, tulburarea mea bipolară nu ne afectează prea tare relația. Face parte din viața noastră la fel ca herpesul lui Cameron. Sau la fel ca pisica noastră.

Cameron: Asta datorită comunicării dintre noi, care e foarte bună.