femeie care a supravietuit holocaust, lagare de conce
Menahem Kahana | Fotografie de AFP via Getty Images 
Istorie

10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei femei care a supraviețuit Holocaustului

Vreau ca tinerii să știe că au întotdeauna de ales, a zis Batsheva Dagan, care a supraviețuit lagărelor din Auschwitz și Ravensbrück.

Batsheva Dagan, 94 de ani, e supraviețuitoare a Holocaustului și autoare de cărți pentru copii. S-a născut în Polonia, dar, la începutul anilor 1940, a fugit în Germania și s-a angajat ca menajeră într-o familie de naziști. A fost arestată în Schwerin, nord-estul Germaniei, și transferată în șase închisori diferite înainte să ajungă la Auschwitz, în mai 1943. Mai târziu, a fost mutată în lagărul de concentrare pentru femei din Ravensbrück.

Publicitate

Părinții Batshevei au fost uciși în lagărul de exterminare Treblinka, iar sora ei mai mică a fost împușcată letal în timp ce încerca să fugă din ghetoul din Radom, Polonia. Doi dintre frații ei au murit și ei în Holocaust. Batsheva a supraviețuit. După eliberare, s-a mutat în Israel și astăzi locuiește în Holon, lângă Tel Aviv. Continuă să vorbească deschis despre Shoah – termenul ebraic pentru Holocaust – mai ales că, în ultima vreme, partidul german AfD, de extremă dreaptă, acuzat că promovează negarea Holocaustului, a devenit tot mai popular.

Aveam multe întrebări pentru Batsheva, dar m-am limitat la zece.

VICE: Bună, Batsheva. Unde locuiești?
Batsheva Dagan: Acum în Israel. Țara mea natală e Polonia. O vizitez din când în când pentru că jobul meu mă trimite des la Varșovia sau la Auschwitz. Am un sentiment plăcut când merg acolo, pentru că încă vorbesc limba. N-am uitat nimic.

Ai scris cărți pentru copii despre Holocaust. Nu e un pic sinistru pentru ei?
După liberare, am lucrat ca educatoare la grădiniță. Am un număr tatuat pe antebrațul stâng și copiii mă tot întrebau despre el. Am scris cărțile pentru ei, pentru că am vrut să le dau un răspuns pe care să îl înțeleagă.

Crezi că copiii ar trebui să învețe despre Holocaust?
Copiii învață fie că vrem noi sau nu. Știu mai multe decât credem. De aceea e necesar să le prezentăm corect subiectul, nu doar cu povești de groază. Ar trebui să fim sinceri cu privire la ce s-a întâmplat, dar e important să le spunem și lucrurile bune: de exemplu, cum se ajutau prizonierii în lagăre. Vreau să știe că întotdeauna pot alege dacă să fie buni sau răi. Facem alegerea asta în fiecare zi, chiar și când ne lovim de probleme mărunte.

Publicitate

Au fost și momente bune la Auschwitz?
Da, de exemplu când oamenii împărțeau pâinea între ei. Pot spune cu mândrie că eu împărțeam pâinea cu alte șapte femei și aveam mereu grijă ca porțiile să fie perfect egale. În cartea mea, am scris o poezie despre cum mâncam pâinea, despre cum fiecare își calcula porția. În timpul acestei perioade întunecate, am acceptat că suferința face parte din viață, dar mereu am avut și speranță.

Ai avut prieteni naziști?
Nu, nu, nu. Deloc. Erai considerat ciumat dacă erai evreu. Familia de naziști pentru care am lucrat ca menajeră avea în dormitorul de oaspeți o fotografie mare cu Hitler pe care trebuia s-o șterg de praf în fiecare zi. După ce am fost eliberată, m-am dus la ei să le spun că încă sunt în viață. Bunica familiei a răspuns: „Führer-ul ne-a trădat”.

Ai vrut să te răzbuni?
Nu. Poate doar pe supraveghetoarea mea. A fost condamnată la moarte după război. Când au întrebat-o dacă regretă ce a făcut, a zis: „Nu, am făcut-o pentru patria mea.” E un patriotism morbid. N-a gândit cu capul ei, a fost doar o oaie.

Ai scăpat de teama de moarte cât ai fost în lagăre?
Am trăit mereu cu teamă. Dar am încercat s-o controlez, îmi găseam mereu lucruri de făcut la Auschwitz. De exemplu, citeam ce scriau alți deținuți. Încercam să învăț lucruri noi, să îmi hrănesc sufletul cu lucruri pozitive. Cum erau aduși mereu oameni din toată Europa, am învățat franceza de la o femeie din Belgia.

Publicitate

Crezi că germanii au învățat ceva din istoria lor?
Mă îndoiesc, pentru că și azi există neonaziști în Germania. E un semn că unii germani n-au învățat nimic, deși și germanii au fost victime în contextul ăsta.

Crezi că germanii care nu s-au opus lui Hitler ar trebui considerați trădători?
Nu, cred că germanii se temeau să își exprime sincer opinia, pentru că era periculos. Cred că mulți erau indiferenți și nu le păsa. Și în lagăre existau germani, dar erau tratați mai bine și nu li se tatuau numere. În lagărul de la Auschwitz, femeile germane erau tratate mai bine decât toți ceilalți. Știai imediat care sunt – cine mai avea păr în cap era german.

Sunt lucruri despre care încă nu vrei sau nu poți să vorbești?
Da. Uneori, când visez, simt că sunt înapoi acolo. Dar am ieșit învingătoare. Sunt încă în viață.

Articolul a apărut inițial în VICE De.