festivaluri

Am fost la TIFF să văd cât de greu este să organizezi un festival în vreme de pandemie

Deși autoritățile din Cluj au fost sceptice la început, organizatorii festivalului de film i-au convins că societatea are nevoie de o gură de cultură în aer liber.
11 August 2020, 1:18pm
tiff, festivalul de film tiff, cluj napoca
Fotografie de Marius Mariș via TIFF

Deși coronavirusul se răspândește în continuare printre români, la Cluj, între 31 iulie și 9 august, a avut loc a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Dintre toate evenimentele de vară care aglomerau străzile Clujului în anii trecuți, TIFF a fost cam singurul rămas în picioare, chit că s-a desfășurat cu întârziere și într-un mod atipic. 

Regulile pandemice au fost simple și clare de la bun început. De pildă, în Piața Unirii din Cluj era singurul loc din care se puteau cumpăra bilete fizice, iar plata se putea face doar cu telefonul sau cardul. În rest, oamenii erau îndemnați să facă totul online. În cele 11 „săli” de cinema outdoor, accesul se putea face doar urmând niște reguli stricte: mască obligatorie (dacă ți-o uitai acasă, îți ofereau ei una), la intrare erai termoscanat de o tabletă, iar apoi erai îndrumat să-ți igienizezi mâinile cu un dispenser de dezinfectant acționat printr-o pedală. 

Practic, zero contact fizic cu străini sau obiecte atinse de alți oameni. Apoi, în incinta cinematografelor outdoor, erau dispuse scaune de plastic distanțate între ele. Teoretic, masca trebuia să stea pe față pe tot parcursul proiecției, dar oamenii și le mai dădeau jos pentru o gură de apă/mâncare sau o țigară fumată pe furiș. În timpul sesiunilor de Q&A, organizatorul care plimba microfonul de colo-colo nu te lăsa să pui întrebările fără mască. Lucru care pare să-l fi deranjat pe Cristi Puiu, care în timpul proiecției celui mai recent film al său, Malmkrog, a avut un rant despre „dictatura medicală”. Evenimentul a fost întors pe toate părțile de influenceri și părerologi, nu insist foarte mult asupra lui. Cert e că, deși Puiu știa foarte bine care-s regulile când a acceptat invitația, a ținut să arate tuturor că-i un adolescent întârziat. Treaba lui.

Conform organizatorilor, festivalul a atras 45 de mii de participanți în decursul a zece zile, fiind organizate 232 de proiecții (față de 400 în 2019), în 14 locuri. De asemenea, același comunicat arată că 51 dintre evenimentele programate la această ediție au fost sold-out. Marele câștigător de anul acesta a fost producția australiană Babyteeth: Prima iubire, iar  premiul „Zilele Filmului Românesc” pentru lungmetraj s-a dus la Radu Ciorniciuc pentru Acasă

Pentru a afla mai multe despre ce înseamnă să organizezi un astfel de eveniment în plină pandemie, am stat de vorbă cu managerul festivalului, Cristian Hordilă. 

Gala de deschidere - Foto Chris Nemeș.jpg

Gala de deschidere. Fotografie de Chris Nemeș

VICE: Ce a trebuit să faceți în plus față de anii trecuți?
Cristian Hordilă: Totul. Nu aveam săli de cinema, așa că a trebuit să inventăm 11 locuri outdoor (am mai adăugat unul ulterior), să aducem echipament de proiecție de la partenerul nostru din Germania, pentru că nu prea-l găsești în România. Dup-aia am avut două săptămâni de realizat reguli, discutat cu epidemiologi și autorități.

În echipa noastră de festival, control-accesul era compus din niște oameni care scanau biletele. Acum, departamentul ăsta s-a schimbat și a explodat, are voluntari care te urmăresc dacă ți-ai luat temperatura, oameni care scanează biletul, oameni care te invită să te dezinfectezi pe mâini, oameni care țin plăcuțe să păstrezi distanța. În același mod, departamentul de invitați, care până acum însemna o mare parte din echipă, cel mai mult de lucru, consumau multe resurse, s-a micșorat. Să cobori de la volumul ăla de o mie și ceva de invitați la 150 e un downgrade dramatic.

În privința măsurilor sanitare, ați avut de urmat vreun guideline DSP?
Nu există un guideline propriu-zis. Există niște ordine de măsuri. Dar suntem singurii care am făcut așa ceva în România, așa că tot procesul ăsta de autorizare a evenimentului nu a fost unilateral. N-a fost așa ușor. Au existat multe ședințe, discuții, întâlniri. Am încercat să înțelegem ce frici au autoritățile în privința răspândirii virusului. Am încercat să le spunem ce nevoi avem noi, unde putem face niște lucruri, unde nu putem. 

Poziția lor (autorități locale, Poliție, Jandarmerie, ISU) a fost de la început că „da, ne dăm seama că e un eveniment important și că societatea are nevoie de așa ceva, vrem să se întâmple, dar trebuie să stăm de vorbă și să găsim puncte comune”. DSP-ul județean a fost mai rezervat inițial, a spus că înțelege necesitatea culturală și că există cadrul legal, dar că recomandarea lor de specialiști e să-l amânăm pe cât posibil. Asta a fost la prima discuție. Apoi, după ce am avut două ședințe în care am trecut prin toate procesele pe care noi le-am gândit, li s-a schimbat părerea. Au zis că nu se așteptau să luăm lucrurile atât de în serios, să le gestionăm așa și să investim atâta în echipament și în controlarea fluxului de oameni. Și s-au relaxat. În continuare ținem legătura și-mi dau seama că nu mai au o panică reală. 

N-a crescut numărul, n-a explodat ceva la Cluj zilele astea, autoritățile sunt prezente la fiecare proiecție și ne verifică și primim raportul în fiecare seară. N-am avut niciun incident serios. Uneori, mai există câte o persoană care nu dorește să poarte mască sau care se supără pe noi că am decis că scaunele la acest festival să fie câte unul sau două. Astea sunt două-trei incidente pe seară.

Și cum le gestionați?
Dacă cineva nu vrea să poarte mască sau să se dezinfecteze, îl rugăm să părăsească proiecția, îi restituim banii, astea sunt regulile. Ele sunt trecute și în ordinul 476/2020. Oricum, după ce se trece de negocierea de la intrare și oamenii văd că există anumite reguli, nu am avut incidente că cineva a decis să rămână și dup-aia a făcut ca el.

Am observat la Club Transilvania câțiva oameni care stăteau cu masca pe bărbie și fumau. Cum faceți cu astfel de cazuri?
Noi am organizat în fiecare loc puncte de fumat. În teorie. În practică, pot să înțeleg că nu îți vine să te ridici de la film și să treci printre toate scaunele, să te duci în spate, să fumezi și să vii înapoi. De principiu, acordul între noi a fost să urmărim ca oamenii să poarte masca pe parcursul proiecției, chiar dacă uneori și-o dau la o parte pentru că au venit cu ceva de mâncare în geantă sau pentru că vor să fumeze. În mod sigur, dacă trimitem spioni, putem depista oameni care găsesc un unghi mort și își dau masca jos în timpul filmului. Nu pot să garantez pentru fiecare. Dar să zicem că măsura asta e coroborată cu faptul că am măsurat cu ruleta și compasul doi metri de jur împrejurul omului, așa că, dacă cineva nu respectă regula cu masca, există distanța între el și ceilalți participanți și presupunem că ceilalți au mască. Au fost și cazuri în prima zi în care oamenii și-au dat măștile jos în timpul proiecției, iar ceilalți participanți au semnalat chestiunea și i-au rugat să și le pună înapoi. 

Noi nu ne-am propus să ne atingem de zona politică sau a spune că alții fac bine sau prost. Pur și simplu ne-am dorit să arătăm publicului și autorităților că viața merge mai departe, atât timp cât poți respecta niște reguli.

Publicul TIFF 2020 - Foto Marius Mariș.JPG

Publicul TIFF 2020. Fotografie de Marius Mariș

Ziceai că a trebuit să regândiți multe lucruri din punct de vedere logistic. Asta s-a tradus în costuri mai mari?
Din păcate, da. Deși lumea are impresia că nu. O sală de cinema, când o iei în chirie, vine la pachet cu tot. Are proiector, sunet, scaune, ecran. OK, poate proiectoarele nu-s cele mai bune și mai aducem niște echipament extra. Dar să faci 11 locuri în aer liber înseamnă echipament, scaune, să deratizezi de căpușe dacă e iarbă, să pui garduri, să aduci o echipă care în fiecare noapte strânge scaunele, le pune, le dezinfectează, o echipă care coboară ecranul, îl umflă. Spre exemplu, staff-ul nostru tehnic - cel care gestionează proiecțiile - s-a dublat anul ăsta. Acum, pe lângă proiecționiști, a apărut o divizie de băieți care instalează și dezinstalează echipament în fiecare noapte. 

De asemenea, înainte avem echipă de strâns scaune doar în Piața Unirii. Acum, se întâmplă asta în 11 locuri. La care se adaugă și dezinfectatul acestora între două proiecții. Adică, eforturile logistice și de producție sunt mult mai mari. 

Am văzut că oferiți și măști.
Am luat în considerare buna credință a publicului. Am zis că dacă vii la o proiecție și ai uitat masca - lucru perfect uman, mi se întâmplă și mie -, nu vreau să te fac să te simți prost, așa că-ți voi pune la dispoziție o mască. Nu ne-am apucat să vindem. Oricum ar fi trebuit să inventez o casierie, un om - adică din nou un contact uman. Apoi, dacă vinzi echipamente de protecție medicală, intri într-o altă sferă, care nu e a noastră. Nu ni s-a întâmplat să rămânem fără. Aveam emoții teribile despre cum vom gestiona mulțimile de oameni și modul în care vor respecta regulile, dar ne-am trezit din prima zi cu niște spectatori foarte responsabili și respectuoși la adresa evenimentului, a regulilor. 

A scăzut numărul proiecțiilor?
Da. Și a scăzut numărul filmelor, pentru că nu putem proiecta decât noaptea. Soluția tehnică de a proiecta pe ecran LED nu ar fi fost optimă, așa că am avut de făcut o concesie: pe lângă competiție și filmul românesc, care-s pionii principali, a trebuit să decidem ce filme să rămână. A fost o decizie dureroasă, pentru că se făcuse deja o selecție pentru un festival normal. Apoi, din tot ce s-a considerat foarte bun, a trebuit să decidem din nou ce rămâne și ce nu. 

Se va mai organiza și-n alte orașe, ca-n anii trecuți?
TIFF-ul este ăsta, din Cluj, dar da, de câțiva ani, noi gândisem niște sateliți cu program special, după festivalul de aici. De exemplu, TIFF Oradea, care punea în centru premierele de film românesc și maghiar care erau programate pentru toamnă. TIFF Sibiu era un festival de piațetă pe care plănuiam să-l aducem anul ăsta într-o zonă de seriale. Mai era și festivalul de horror și fantasy de la Biertan, Lună Plină. Soarta lor este incertă momentan. 

Cel de la Biertan a fost anulat, pentru că acolo tocmai ce s-a descoperit un focar de COVID. La Sibiu și la Oradea avem vești pozitive, ei ne așteaptă și au zis că le putem organiza ca aici. TIFF Sibiu va avea loc teoretic între 27 și 30 august, iar TIFF Oradea între 11 și 13 septembrie. 

Cum sunt încasările față de anii trecuți?
Dacă e să ne raportăm la cifrele de anii trecuți, suntem la un minus de 40%, dar e normal să fie așa, pentru că, proporțional, cu 40% a scăzut și numărul de filme și de proiecții. Dacă e să ne raportăm la gradul de ocupare, calculat în funcție de numărul total de locuri disponibile anul trecut în toate cele zece zile și câte bilete s-au vândut, astăzi, în a șasea zi de festival, suntem cu trei procente mai puțin ca anul trecut. Gradul de participare la festival e cam tot pe acolo. 

Oamenii așteptau foarte mult un eveniment de genul ăsta, să iasă din casă, să aibă parte de o interacțiune culturală, de un eveniment social. Pentru sănătatea mintală și emoțională a orașului, e cea mai bună decizie pe care autoritățile au putut s-o aprobe după toate această traumă socială.

Spuneți-mi despre scandalul din jurul lui Cristi Puiu. V-a spus dinainte că are o problemă cu regulile festivalului?
El, ca invitat, nu și-a exprimat în avans un punct de vedere și nu ne-a informat asupra părerilor lui. Nici noi nu am impus că pot să participi la festival doar dacă împărtășești crezul acestor reguli. Ne-a interesat doar să le respecți. Din afirmațiile lui reiese că e un lucru pe care îl face în mod normal și înțelege că accesul într-o incintă interioară se face cu mască, că există o problemă, dar că nu e de acord cu purtarea măștii în aer liber, având în vedere că el prezenta acest film de la o distanță de vreo cinci sau șapte metri de primul rând de spectatori. Cam atât știu, n-am apucat să vorbim cu el, să înțelegem dacă a avut și alte probleme sau păreri legate de măsurile noastre. 

Din principiu, în afară de faptul că ne-a interesat siguranța publicului, în mod clar ne interesează și ca acest festival să rămână o platformă unde oamenii se pot exprima liber. Mai mult de atât nu cred că ar trebui să facem, pentru că în fond suntem o insulă de cultură și libertate.

Editor: Iulia Roșu