Știri

Toate tipurile de oameni care se bucură că guvernul tocmai a legalizat corupția

Cel mai mult îmi plac ăia care se dau moderați și raționali, dar de fapt merg după cum bate vântul. Uneori mai și protestează, dar de pe margine, fără patos.
1.2.17
Fotografia din deschidere de Ioana Epure

S-a întâmplat. S-au întâlnit la Guvern când toată lumea se întorsese acasă de la serviciu și, deși pe ordinea de zi apărea doar discutarea bugetului, la final ne-am trezit cu un Florin Iordache bâlbâit și tremurând care ne informa despre eliminarea, printre altele, a răspunderii penale pentru funcționarii publici care nu fură destul. Apoi au publicat în Monitorul Oficial și s-au baricadat în Palatul Victoria.

Sau, de fapt, au tulit-o acasă. Cine mai știe ce fac ăștia.

Automat asta a generat o serie de proteste în toată țara. În București, pe la 12 noaptea, erau aproximativ 15 000 de cetățeni care scandau diverse împotriva PSD-ului și a guvernului Grindeanu. Dar ăștia-s oamenii normali, cei care au constatat o nedreptate și au hotărât că-i cazul să reacționeze. Nu ei mă interesează acum.

Mult mai important mi se pare să fac o trecere în revistă a celor care azi-noapte au jubilat. Unii mai pe față, alții mai pe ascuns, cert e că vorbim despre niște indivizi pentru care justiția-i doar un moft. Indivizi care merită arătați cu degetul, ridiculizați și eventual… eventual nimic, hai să ne calmăm puțin.

Cei care duc lupta asta de foarte mulți ani

Pentru moment, mă voi referi doar la politicienii care luptă cu anticorupția de ani, voi face o categorie separată pentru trompetele lor din presă. De-a lungul timpului, argumentele lor au fost diverse: obsesia pentru anticorupție e anti-democratică, nu-s lasați să guverneze în liniște, sunt arestați și condamnați oameni nevinovați, justiția e politizată, anti-românească și dirijată de puteri străine. Au aplicat o tactică similară și acum, când s-au folosit de pretextul penitenciarelor supraaglomerate ca să justifice schimbarea bruscă, fără prea multă dezbatere, a codului penal. S-au făcut că le pasă de condițiile pușcăriașilor pentru a-și scăpa o parte din infractori și pentru a se asigura că-n viitor va fi mai greu să devină penali.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre cum vrea Guvernul Grindeanu - Dragnea să elibereze deținuții

Eu pe oamenii ăștia-i urăsc, dar îi și respect în același timp. Asta-i lupta pe care au ales s-o ducă, și-au asumat-o, sunt ticăloși pe față și știi la ce să te aștepți din partea lor. Sunt totodată irecuperabili, corupția e un mod de viață pentru ei și îi doare fix în cur de câți oameni vor ieși în stradă ca să protesteze împotriva lor.

Dacă le-ar fi păsat în vreun fel de ce crede lumea, n-ar fi făcut ce au făcut aseară. Și-au propus ceva și au mers până la capăt, cinste lor, mă bucur să văd că-n România mai există și oameni care nu se lasă descurajați ușor!

Jurnaliștii care fac apologia corupției pe bani mulți

Fotografie via contul de Facebook al lui Mircea Badea chiar el

Bine, se înțelege de la sine că acel „jurnalist" ar trebui flancat de niște ghilimele. Pentru că nu, oamenii din presă care au aplaudat aseară nu se pot numi jurnaliști. Îi poți numi oricum altcumva: mercenari, tonomate, propagandiști, activiști de partid, instigatori, oportuniști și așa mai departe. Dar nu jurnaliști. Exemplele-s nenumărate, arhicunoscute și nu știu dacă ar avea rost să-i înșir pe toți aici.

Citește și: Am citit o zi numai presă alternativă din România și am simțit cum îmi putrezesc neuronii

Oamenii de tipul ăsta nu se vor abate prea tare de la mesajele politicienilor care-i controlează. Îți vor servi aceeași gargară despre CEDO, penitenciare aglomerate, majoritate parlamentară (am câștigat, deci putem face ce vrem) și oameni sărmani care au fost închiși pe nedrept de binom. Poate vor fi ceva mai creativi în livrarea mesajului și vor reuși să te manipuleze mai abil decât un politician obișnuit cu limba de lemn, dar, în rest, nu vei găsi nimic nou.

Ce zice Tăriceanu zice și Badea, de exemplu, doar că cel din urmă spumegă ceva mai amuzant.

Studenți sau absolvenți de drept care se uită la Adrian Năstase ca la un zeu

Fotografie via The Devil's Advocate

Când eram tânăr și impresionabil, obișnuiam să mă uit la multe filme sau seriale care dramatizau viața de tribunal. Și n-am înțeles multă vreme de ce-n respectivele filme existau atât de multe personaje care păreau ori reticente, ori de-a dreptul agresive față de avocați. Mi se părea o meserie foarte interesantă, practicată de oameni cool, care știu cuvinte și au cele mai bune cuvinte. Plus că oamenii se aflau mai mereu de partea BINELUI.

Apoi am luat contact cu lumea reală, aia-n care procesele penalilor erau amânate la infinit de niște avocați abili, dar slinoși, care și-au clădit carierele din apărarea celor mai corupți afaceriști sau politicieni din România.

Citește și: Am întrebat absolvenți de Drept, din anii '90 și 2000, dacă lucrarea de licență e inutilă

Sau aia-n care diverși studenți sau absolvenți de Drept duc campanii de spălare a lui Dragnea pe Facebook, crezând că pot mima detașarea ideologică dacă te îngroapă în suficient jargon juridic. Gen: „Hei, nu-s PSD-ist, spun doar ce scrie-n lege, blablabla termeni juridici, de ce ești atât de emoțional și nu judeci la rece, cum fac eu?".

Cei care-și maschează bucuria printr-o falsă imparțialitate

Fotografie de Raxon Rex via Flickr

Aici îi avem pe imparțiali. Pe moderați. Ei nu-s nici cu ăia, nici cu ăilalți, doar că-i cam detestă pe tinerii frumoși și liberi și nu ratează nicio ocazie să facă mișto de ei. Sigur, Dragnea-i cam corupt și PSD-ul cam face nasoale, dar hmmm, nici anticorupția asta nu-i prea bună. Zic ei. Prea se exagerează cu justiția asta, n-ar fi mai bine să scăpăm de corupție prin măriri de chestii? Poate ar ajuta niște pensii sau salarii mai mari. De asta a fraudat Dragnea referendumul din 2012, pentru că n-au profesorii și funcționarii publici salarii mari.

Citește și: Tot ce s-a întâmplat la dezbaterea în care condamnați penal au vrut să facă legea în România

La fel ca avocații din categoria precedentă, vor jura cu mâna pe Constituție, Biblie și Coran că nu-s PSD-iști. Când Hotnews a spus că noul guvern are-n plan ordonanțele astea, imparțialii au spus că-s miniciuni, făcături, manipulări. Când s-a dovedit că nu-s făcături, au zis că naah, nu-s PSD-iștii chiar atât de proști încât să le treacă, zic doar așa, să se dea-n spectacol. Acum, când le-au trecut pe furiș, la adăpostul întunericului, ne spun că da, poate Hotnews a avut dreptate, dar au vorbit pe un ton părtinitor și nu-i frumos.

Ba mai mult, unii ne spun acum că vor participa ei înșiși la proteste, dar așa, mai reținut, de pe margine, fără prea mult patos. Eventual vor protesta separat, să nu fie asociați cu partizanii. Trebuie înțeles că ei, spre deosebire de noi, judecă la rece. Și judecă la rece în general, nu doar acum, că-s minus nu știu câte grade afară.

Proletarii care se uită la RTV sau Antena 3 și celebrează o victorie amară

Asta-i o categorie pe care n-aș vrea s-o demonizez prea tare. În general, sunt oameni simpli, muncitori și onești, dar care s-au uitat puțin prea mult la televiziunile de partid și au ajuns să pună botu' la tot ce spun Ciuvică și Gâdea. Ei chiar cred sincer că dreptatea e de partea lor, că se comit abuzuri pe bandă rulantă și cei vizați de reformele din justiție au fost oamenii de rând, nu infractorii din politică. E inutil să te superi pe ei, chiar și atunci când vin să-ți arunce insulte și apelative preluate de la idolii lor de la TV. N-are rost să intri-n polemici, n-o să-i convingi tocmai tu, un anonim de pe Internet, să nu mai voteze ce au votat toată viața.

Dacă ei spun că noi, ăștia tineri, ieșim în stradă fără să știm de ce, eu spun că ei se bucură și nu știu prea bine de ce. Ordonanțele astea nu le vor îmbunătăți viața în vreun fel și nici nu vor transforma România într-un paradis socialist în care toată lumea are ce mânca, bea și fute. Nu-i victoria lor, ci a celor care i-au manipulat atâta timp.

Citește și alte articole despre protestele din România:
Tot ce trebuie să știi dacă ieși la protestele din România în seara asta și vrei să fii OK

Furia tăcută a protestatarilor supărați de ordonanțele PSD-ului îți arată viitorul României

Cum a fost la cel mai mare protest românesc din ultimii 20 de ani care a speriat guvernul