Publicitate
Chestii

Ce lucruri ciudate păstrează oamenii din fostele relații

Dovada că iubirea piere, dar ursulețul pe care l-ai primit de la prietenul din liceu e pentru totdeauna.

de Sami Emory; translated by Ioana Pelehatăi
27 Aprilie 2017, 12:44pm

Articolul original a fost publicat pe VICE Australia.

Instinctul inițial de după o despărțire urâtă e să te cureți. Să ștergi înlăcrimată persoana pe care odinioară ai considerat-o sufletul tău pereche pentru totdeauna. Asta-nseamnă să scapi de toate chestiile pe care le purta, bea, mânca la micul dejun și pe care dormea fostul. E un prim pas natural către alungarea acelor ultime luni dureroase de compatibilitate pe ducă. E exorcizarea fostului partener.

Dar există întotdeauna și excepții, nu? Inima omului e slabă. Cadouri primite de ziua de naștere, scrisori drăgălașe scrise de mână din perioada de lună de miere de la început, obiecte dubioase, ca niște glume doar ale voastre, pe care le-ați cumpărat pe vremea când erați fericiți împreună. Probabil o să le păstrezi pentru următorii 20 de ani, fără vreun motiv logic.

Am rugat șase persoane să ne arate relicvele lor din relații și să ne explice de ce uneori trebuie să ții de obiecte ca să poți să treci peste.

Jasmine, 28 de ani

VICE: Ce-avem noi aici?                                                                                                                     Jasmine: Un ursuleț foarte iubit.          

Spune-ne povestea relației voastre.                                                                                                    Ne-am combinat în liceu și a durat cam un an. Era clar bun de dus acasă – iubitor, respectuos și înfricoșător de inteligent. Ne-am distrat absurd de mult împreună și, cumva, în același timp, am reușit să evităm haosul specific relațiilor între adolescenți. Eram amândoi dubios de pragmatici pentru vârsta de-atunci. Dragostea noastră echilibrată a fost omagiată cu ursulețul ăsta. Îl aveam pe raft în ziua în care ne-am despărțit și tot acolo a rămas și la multe zile după. După o vreme, îmi lua o clipă să-mi aduc aminte cine-mi făcuse ursul cadou. În casa-n care stau acum, e de departe cel mai vechi obiect pe care-l am, deci cred că valoarea lui constă în senzația de confort pe care mi-o oferă. Aș minți dac-aș zice că n-am dormit cu el în brațe în ultima vreme.

Citește și: Am vorbit cu români în relații poliamoroase ca să aflu cum trec peste prejudecățile rudelor 

Samuel, 29

VICE: Ce-ai păstrat din fosta ta relație, Sam?                                                                                           Sam: O cutie plină de chestii: o cană, un puzzle cu un bilețel de amor pe el, un inel de promisiune și o felicitare scrisă de mână.

Spune-ne povestea.                                                                                                                       Făcusem ceva greșit. Ne certasem, cumva. Așa că mi-a cumpărat cana asta. Există și-o felicitare, în care scrie: „Îți mulțumesc pentru că ești cel mai drăguț." În cutie se află și inelul meu de promisiune. Nu l-am mai purtat din 2014, pentru că s-a rupt și nu l-am reparat niciodată. Amândoi aveam unul. Le-am cumpărat de la un bijutier din Fremantle. Există și-un puzzle în cutie, niciodată n-am fost bun la asta. Eram unul dintre copiii ăia care încerca să îmbine piesele de puzzle cu forța.

Am păstrat cutia asta cu obiecte din 2014. 2014 a fost un an foarte greu pentru noi, pentru c-a fost începutul sfârșitului. Tot anul a fost o despărțire lentă, prelungă. Eram împreună de cinci ani în momentul ăla. Locuisem practic împreună vreo patru. Ne mutasem în celălalt capăt al țării împreună, începeam o viață nouă într-un oraș nou împreună. Chestia asta vine la pachet cu propriile provocări. Eu aveam un job pentru care chiar nu eram potrivit. Eram o persoană foarte dificilă cu care să trăiești în perioada aia. Și cred că în capul ei s-au spart toate, din păcate.

Ne-am cuplat când aveam 22-23 de ani. A fost dragoste adevărată pentru amândoi. A fost genul ăla de chestie în care soarele strălucește un pic mai tare, pășești un pic mai sprințar și totul începe să se așeze de la sine. Te simți de parc-ai fi stăpânul lumii, știi? Toate clișeele par adevărate. Am constatat că pun ușor botul la de-astea.

Nu ne-am despărțit pentru că nu ne mai iubeam. Ne iubeam mult. Până-n ziua de azi, tot ea a rămas iubirea vieții mele. Și-o să rămână mereu.

Citește și: Cum e să fii într-o relație fără sex la 20 și ceva de ani

Elisa, 29

VICE: Ce-i asta, Elisa?
Elisa: Fotografii cusute de mână cu ceruri și flori moarte de doi ani.

Care-i povestea din spatele lucrării?
Când ne-am cunoscut eram amândoi artiști, el lucra la ceva foarte greu de pus în practică. Folosea o tehnică extrem de veche de a imprima pe ciment. Își petrecuse ani și ani încercând să învețe cum se face. Dar era mult prea greu și la un moment dat a zis că nu mai vrea să aibă niciodată nimic de a face cu fotografia.

Fotografia era ceva ce aveam în comun, ceva ce iubeam amândoi... Eu m-am apucat de proiectul ăsta și, în timp ce lucram la el, ne-am despărțit. După aia, a devenit o cale de a ne ține în continuare împreună, chiar dacă relația nu mai era acolo. Era un mod de a nu nega legătura care există între noi. Chiar și-așa, a trebuit să iau o pauză de câteva luni, pentru că era pur și simplu prea dureroasă ca lucrare.

Prudence, 24

VICE: O bicicletă?                                                                                                                          Prudence: Da, o bicicletă de șosea (un pic furată) făcută la comandă.

Care-i povestea din spatele ei? 

Ca tipă de 19 ani curtată de un bărbat de 31, mă simțeam specială și matură și interesantă. El, la rândul lui, era mult mai interesant decât băieții de liceu pe care-i cunoscusem în trecut sau de cei de vârsta mea. Când există o diferență semnificativă de vârstă, intră în joc și un pic de venerație, pentru că persoana asta a trăit mult mai multă viață și are mult mai multe de arătat decât tine și, în cazul meu, el făcea parte dintr-o gașcă extinsă care frecventa o scenă foarte strălucitoare de baruri de cocktailuri, de care eram fascinată.

Pe măsură ce a trecut timpul, scena a început să se fisureze, pentru că nopțile lungi, prietenii de petrecere și cantitatea nesănătoasă de alcool au început să-și piardă din strălucire. La un moment dat, pe parcursul drumului ăsta, probabil după ce mi-am dat seama că nu pot să-i schimb comportamentul, ne-am luat o pisică. O situație clasică – îți iei un animal de companie, ca să păstrezi relația. N-am rezistat nici 12 luni cu pisica până când fisurile au devenit prea mari ca să mai poată fi reparate și m-am trezit c-o sun pe excursionista înaltă și blondă pe a cărei „canapea" dormea el din ce în ce mai des, ca s-o întreb politicoasă dacă am dreptate și se fut. Deloc surprinzător, aveam dreptate, așa că eu și cu el ne-am descurcat bine să ne evităm reciproc în timpul weekend-urilor, în timp ce eu îmi aranjam să mă mut.

A venit luni dimineața, îmi căram toate posesiunile la mașina unei prietene, fără să am vreun plan pe bune despre unde-o să locuiesc sau ce-o să fac. Complet conștientă și total dezamăgită de faptul că el urma să păstreze pisica, mi-am întrebat prietena ce-ar trebui să fac cu bicicleta care îmi stătea „la dispoziție s-o folosesc" și, până să-mi dau seama, era în portbagaj și noi stăteam în trafic. Pe bune, acum, el a păstrat pisica noastră aia minunată, deci, na.

Ibrahim, 29

VICE: Ce-i asta?
Ibrahim: O carte, The Secret Language of Relationships.

Spune-ne povestea din spatele ei.
L-am cunoscut pe Adam pe platoul unei reclame TV pentru asigurări. Eu încă mai aveam de muncă la a mă împăca cu ideea de a fi gay, nu eram complet deschis pe tema asta. Am stat nițel de vorbă și ne-am și bulănit un pic, dar cam asta a fost tot. A doua oară am ars-o la el acasă. Îmi bătea inima să-mi spargă pieptul. Simțeam toate simțămintele. El e un tip super spontan, super creativ. Toate astea clar au contribuit la atracție.

Îmi aduc aminte că am condus în noaptea aia până acasă și eram un pic în ceață, într-o ceață numai iubirică. Din punctul ăla, am început să ne vedem destul de regulat. Ne-am descoperit pasiuni comune în muzicăm în filme. Până-n ziua de azi mai ascult unele dintre piesele alea. Era cam în perioada în care s-a lansat Plastic Beaches și el fusese la concert și-mi aduc aminte că mi-a pus să ascult „On Melancholy Hill". Până-n ziua de azi, ascult piesa aia cu afecțiune.

Citește și: Cum afectează anticoncepționalele cheful de sex în relație 

Toate astea se-ntâmplau vara, deci era destul de cald. Zilele erau frumoase și lungi. Îmi aduc aminte că totul avea un fel de strălucire aurie. A fost o perioadă foarte romantică. Cu toate astea, a cam fost o aventură, o chestie de-o vară și n-a durat mult. Și totuși, eram îndrăgostit de el. Apoi m-a părăsit, mi-a frânt un pic inima.

Mi-a dat asta după ce ne-am despărțit. Mi se pare destul de simbolic pentru relația noastră, pentru că amândoi eram predispuși la visări cu ochii deschiși. Amândoi avem o perspectivă romantică asupra lucrurilor. Relațiile nu trebuie să fie întotdeauna romantice, pot să fie chestii care rezistă dincolo de asta. Și cred că noi avem asta. Încă avem o conexiune. Nu cred că n-o să fim vreodată prezenți unul în viața celuilalt.

Evie, 24


VICE: Ce e obiectul tău?
Evie: O sculptură din bronz cu o mână.

E superbă! Spune-ne mai multe.

Ne-am cunoscut la facultate, amândoi eram la ilustrație. Mi se părea, și mi se mai pare și acum, că e cel mai haios tip – cred că asta mi-a plăcut din prima. A fost și primul meu prieten al cărui interes pentru desen și pictură se alinia cu al meu, deci a fost, practic, un extra bonus că-mi plăcea cum lucrează și puteam să vorbim despre asta. Am desenat mult împreună, a fost super tare.

Spre finalul relației, simțeam că eu îl plac pe el mult mai mult decât el pe mine. Așa că atunci când am plecat singură din țară, mi-a întărit senzația că sunt prea solicitantă și lacomă de atenție sau validare. M-am culcat cu altcineva și după ce-am târâit-o prea mult, odată ce mă întorsesem, ne-am despărțit. Mi-a dat mâna asta din bronz de Crăciun acum câțiva ani, chiar dacă ne pusesem de acord că avem o politică strictă anti-cadouri. Taică-su a turnat mâna în bronz, e foarte grea, dar pare ușoară. Îmi plac degetele musculoase.

Am păstrat-o pentru că e un obiect extraordinar pe care să-l ai și să-l ții. Mă face să-mi doresc să lucrez 3D mai mult. Mă inspiră.

Tagged:
iubire
relatii
lucruri pe care le pastrezi din relatii
memorie