FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cel mai fericit om din lume

Francis Firebrace e un povestitor călător. Are o barbă mare, se îmbracă în costume tribale tradiţionale şi îmbrăţişează pe oricine îi iese în cale.
11.1.12

Francis Firebrace e un povestitor călător. Are o barbă mare, se îmbracă în costume tribale tradiționale și îmbrățișează pe oricine îi iese în cale, fie că persoana respectivă e cel mai intimidant om din lume sau pur și simplu amărâtul și neajutoratul de tine. Este de departe cel mai fericit om pe care l-am cunoscut. De curând mi-am petrecut ziua cu el și în orele alea cât am stat împreună, am fost fericit. Fericit pe bune. Mulțumit pe de-a-ntregul, sau cel mai aproape de starea asta. Tânjesc după sentimentul acela și mi-e dor de Francis ca de un vechi prieten, deși l-am întâlnit doar de două ori. Uite cum s-a întâmplat.

Francis a vrut să ne întâlnim la Waterloo Station, de unde am pornit spre South Bank. Ceea ce în mod normal ar fi fost o plimbare lejeră de zece minute nouă ne-a luat o oră. În tot timpul ăsta, Francis a abordat necunoscuți, a fermecat toți turiștii, a îmbrățișat politicieni, a făcut doamnele în vârstă să râdă. A împrăștiat dragoste în toate părțile. Absolut toată lumea se despărțea de Francis cu un zâmbet prostesc pe buze, așa cum am avut eu toată ziua.

Modul de abordare al lui Francis e destul de greu de explicat, tocmai pentru că este atât de eficient. În principiu, reușește să intre în contact cu oamenii. Sună plictisitor, dar nu e. E fascinant. De fiecare dată. Pe drum, Kevin Lee Brown, un realizator de filme care îl urmărește de mai bine de cinci ani, mi-a explicat ce se întâmpla. „Poate fi un pic stresant să ieși în oraș cu Francis, dar când ești cu el e pur și simplu…” Kevin face cu mâna unui grup de turiști pe care Francis tocmai îi făcuse să rânjească ca un grup de pisici de Chesire drogate. „Eram într-o dispoziție proastă azi, dar imediat ce te întâlnești cu Francis, te gândești 'Mulțumesc'.”

Născut dintr-un tată aborigen și o mamă albă, Francis și-a petrecut copilăria oscilând între viața în natură și cultura vestică, până să adopte cultura tribului său la maturitate. De atunci, Francis a ținut discursuri în închisori, școli și oriunde a fost chemat sau primit, predicând și spunând poveștile tradiționale aborigene peste tot în lume, din Vietnam până în Alaska, din Islanda până în Africa de Sud. Momentan, Francis locuiește într-o garsonieră de nefamiliști în Surrey.

În cele din urmă am reușit să ne oprim la o cafenea. Deja în punctul ăsta mă convinsesem că Francis era un fel de înger. „Am stat de vorbă cu câțiva oameni, dar asta nu e ceva ciudat pentru mine. Iubesc oamenii și am pasiune pentru viață. Vreau să schimb viețile oamenilor. Am o perspectivă foarte largă asupra lucrurilor, datorită lecțiilor pe care le-am învățat în viață. Abordarea mea funcționează, oamenii simpli nu înțeleg de ce funcționează pentru că am fost făcuți să credem că nu va funcționa. Poți fi șarmant, dar trebuie să spui și adevărul.”

Francis în Africa de Sud

Francis acasă la el, în Surrey

Kevin mi-a povestit cum s-au întâlnit. „Acum șase ani eram la un festival în aer liber, unde Francis fusese invitat să spună povești. Am fost izbit de ce se întâmpla și de efectul pe care îl avea asupra oamenilor. Le schimba viețile într-un mod pe care nu-l mai văzusem până atunci. Mi-am dat seama imediat că vreau să fac un film despre el, n-a fost nevoie să știu mai multe despre viața lui.”

Francis în rolul de cowboy tânăr

Când a auzit de film, Francis a început să-mi povestească. „Acum mult timp, pe vremea viselor (un fel de piscină închisă pentru totdeauna care conține un suflet de aborigen), eram realizator de filme. Făceam western-uri italiene. Când eram mic, mereu visam să ajung pistolar și adoram western-urile, singurele filme pe care le văzusem. Eram agresat foarte mult din cauza problemelor rasiale din Australia și mă băteam des, așa că asta a fost un fel de inițiere pentru mine. Nici nu știam că se poate să fie altfel decât așa. Când am ajuns în Melbourne, la vârsta de 17 ani, nu puteam înțelege de ce verișorii mei nu se băteau. Dar în scurt timp am învățat că lucrurile se pot rezolva și prin alte metode. După școală, m-am făcut cowboy, deși aveam tendințe nomade.”

Francis puștan, cu un șarpe și un câine

„La 40 de ani, am jucat un rol secundar într-un film regizat de mine, Give My Regards To The Devil, care face parte din arhiva de film Australiană în momentul de față. Mai sunt acolo cinci filme de-ale mele. În sfârșit mă pricepeam și la altceva înafară de călărit cai! Apoi mi-am pierdut fetița, care era bolnavă de cancer, iar la scurt timp după asta, soția mea s-a sinucis. Am renunțat la tot și am locuit pe o barcă timp de 11 ani. Prietenii au crezut că am înnebunit, dar dacă nu făceam asta, nu ajungeam să spun povești acum. Așa înveseleam oamenii pe care îi duceam în călătorii cu barca.”

Publicitate

Francis a ajuns în Marea Britanie „datorită unei femei pe nume Barbara Jane, pe care o iubesc foarte mult - și da, amestec utilul cu plăcutul, pentru că dorm cu ea și ocazional fac dragoste cu ea, ocazional vrând să însemne că am 75 de ani. Ne-am cunoscut în Australia. Am sărutat-o pe Jane pe ceafă într-un oficiu poștal și mi-a zis ‚Ai un tupeu de invidiat.’ și eu am zis ‚Da, am.’ Mi-a luat o cafea și am făcut sex chiar acolo, în tâmpenia aia de bar, Madame Lash. [râde] Serios! Imediat după asta, Institutul de Commonwealth mi-a scris că are nevoie de povestitori australieni în Anglia.”

Francis spunând povești unor copii

„Nu se găsesc mulți oameni ca mine, ca să fii un povestitor bun trebuie să știi să captezi atenția oamenilor. În plus, aborigenilor get-beget nu le place să călătorească și dacă îi aduci aici, o să se rătăcească. E o chestie tradițională, nu înțeleg structura, pur și simplu se lasă duși de val. Dacă le vine să o ia pe o alee, pur și simplu o fac fără să-și pună întrebări. S-a făcut odată un film cu aborigeni pur-sânge și au trebuit să le angajeze la toți câte un paznic personal ca să nu se rătăcească. Pe lângă asta, lor le ia zile întregi să-și spună poveștile, iar asta nu funcționează pentru publicul din ziua de azi.

Acum trebuie să mă întorc în Australia, să-mi văd familia, fiul, vărul. Din păcate dispărem, nu putem rămâne aici pentru totdeauna. Trebuie să-i văd și pe bătrânii de pe Digul Fulgerului. Trebuie să-mi revizuiesc povestirile și poate să aflu altele noi. Au îmbătrânit și trebuie să obțin informații de la ei, pe care să le transmit mai departe. Trebuie să mă asigur că am înțeles tot ce trebuie.”

Francis în prima zi a protestelor Occupy London, unde a spus Povestea Tradițională a Ornitorincului.

Pe lângă film, pe care Francis și Kevin vor să-l termine când ajung înapoi în Australia (vezi trailerul mai jos), există un proiect mai mare despre pierderea poveștilor tradiționale.

„Ai văzut fetele alea două mișto pe care le-am îmbrățișat? Sper că iei notițe.” Cu asta m-a convins că nu e hipiot, coaiele îi funcționează.

Francis cu un tip coreean

„Educația și inteligența sunt două lucruri diferite. Inteligența vine din experiență, din realitate. Atunci când ai ghinion, poți face două lucruri: te poți enerva, autocompătimi și da vina pe restul lumii. Sau poți spune „în viață se întâmplă și căcaturi.” Mi-ar plăcea să pot spune că m-am născut pentru a deveni o legendă, dar nu a fost așa simplu. Dar sunt o legendă. De fiecare dată când interacționez cu oamenii am ceva de învățat, pentru că toți sunt diferiți. Așa îmi îmbunătățesc tehnica.”

Francis a continuat să-mi povestească despre diverse aspecte ale culturii vechi aborigene, cum ar fi judecata ochi pentru ochi, sau despre cum să-ți legi pene de emu în jurul picioarelor ca să nu lași urme, despre vrăjitori și descântece de moarte…În orice caz, cel mai important lucru pe care l-am învățat de la el a fost să renunț la cinismul meu occidental și să las o rază de pozitivism să pătrundă în perspectiva reptiliană pe care o aveam asupra lumii. Mă străduiesc. Nu e ușor. Locuiesc în Londra, unde e frig acum. Dar cel puțin am o rezoluție pentru noul an.

“Ți se poate întâmpla orice. Alaltăieri în metrou, un tip avea o zi proastă și mi-a zis să mă duc dracului când i-am zis ‘hello’. Pe de altă parte, altădată am reușit să împiedic un jaf într-un tren pe când aveam cincizeci de ani. O țin așa de multă vreme. Universitatea din Canberra a făcut un experiment cu oamenii în legătură cu spațiul personal. Toți ți se urcă în cap și sunt amenințători în legătură cu spațiul lor. Mi-au spus ‚Ești foarte neobișnuit, tu nu ai niciun fel de spațiu personal’, ceea ce e adevărat. Am învățat că dacă rămâi calm, nu ai niciun fel de probleme. Oamenii îmi spun tot felul de lucruri ciudate, dar aș zice că pe 90 la sută dintre ei reușesc să-i câștig de partea mea. Un lucru esențial pe care l-am învățat, și nu e o lecție ușor de învățat, este că nu trebuie să te fută pe tine grija ce părere au ceilalți despre tine. Absolut deloc, la dracu’. Nu vă mai gândiți la asta.”

Pentru mai multe informații despre filmul lui Kevin și Francis și pagina de strângere de fonduri, dați click aici.

Traducere: Oana Maria Zaharia