FYI.

This story is over 5 years old.

Porcării de fete drăguțe

Taci și fii drăguță

O rubrică în care vorbim urât despre tot felul de porcării femeiești pe care le considerăm idioate.

Bună, sunt Bertie. Această rubrică e practic un loc în care pot vorbi urât despre tot felul de porcării femeiești pe care le consider idioate. Deși apreciez importanța discuțiiloe între fete, nu sunt genul care să-și împletească părul pubian sau să-ți trimită o fotografie cu fardul nou pe care mi l-am cumpărat. În loc de asta, prefer să împărtășesc cunoștințele pe care le am despre feminitate. Și credeți-mă, sunt expertă în asta.

Publicitate

PORCĂRII PENTRU FETE DRĂGUȚE #20: TACI ȘI FII DRĂGUȚĂ

M-am mutat săptămâna asta cu iubitul meu. Înspăimântător. Nu doar pentru că deodată jeleurile și supa la plic nu mai pot fi considerate masă de prânz, ci pentru că, îhh, înseamnă că sunt adultă. Și e oribil să fii adult. E nașpa să fii responsabil și e greu să fii responsabil pentru hrănirea altcuiva în afară de propria persoană! Nu mai e ok nici să-ți înghesui șosetele murdare sub pat până rămâi fără nicio pereche. Ce căcat.

Totuși, oricât de dezgustător sună să te cuibărești cu iubitul pe canapea ca să te uiți la seriale online, tot e mai ok să te prefaci că ești adult decât să încerci alte alternative. Cum ar să te prefaci că ești un copil retardat din punct de vedere emoțional și mental ca să faci sex. Și exact asta ne sfătuiește săptămâna asta un redactor de la LovePanky.com (tu ești, Zooey?), într-un articol intitulat „Cum să arăți drăgălaș și să topești inima bărbaților”.

Cum nu am deloc dubii că orice femeie care se respectă ar avea încredere într-un site numit LovePanky (ce căcat înseamnă asta?), am simțit că e de datoria mea să aprofundez unele puncte ale ghidului. Care are drept prefață o definiție drăguță: „Drăgălașă = fragilă și timidă”. Întrebați-l pe Jeremy Forrest dacă fragilitatea și timiditatea nu sunt moduri sigure de a face orice bărbat să leșine.

Cum să arăți drăgălaș și să topești inima unui tip: Lasă-ți greutatea de pe un picior pe altul

Publicitate

CE SPUNE LOVEPANKY: „Nu sta pe loc când vorbești cu un bărbat. Lasă-ți greutatea corpului de pe un picior pe altul din când în când.

CE SPUNE PFD: Unul dintre puținele lucruri pe care le-am învățat la școală e că oamenii care au trecut prin traume imense în copilărie dezvoltă adesea o mișcare de legănare cu care rămân toată viața. E ciudat să-ți seduci partenerul folosindu-te de această tulburare, dar cu siguranță te va face să pari fragilă și timidă. Și, prin urmare, irezistibilă! Dacă asta nu funcționează, fă-ți niște răni pe brațe și coapse și eventual scrijelește-ți cu cuțitul pe claviculă „SAVE ME”. Super drăgălaș.

Cum să arăți drăgălaș și să topești inima unui tip: Vorbește încet

CE SPUNE LOVEPANKY: „Nu vorbi tare când vorbești cu un tip. Vorbește cu un ton al vocii jos, liniștit. Și zâmbește-i puțin de câte ori îi spui ceva.

CE SPUNE PFD: Știți când ziceam că e ciudat să fii adult? Asta e și mai ciudat. Cu mult. O fi natural să flirtezi murmurând cuvinte de neînțeles în față la Starbucks în timp ce zâmbești ciudat și sadic, dar e ca și cum te-ai invita singură la ziua lui sau ai suna-o pe mama lui dacă vă certați. Nu e ok. E și mai ciudat dacă apare o altă femei în conversație. Va trebui să oscilezi între tonul tău normal cu care vorbești cu femeile și tonul mieunător rezervat pentru sedus bărbați. O să ai ceva treabă.

Cum să arăți drăgălaș și să topești inima unui tip: Ținuta

Publicitate

CE SPUNE LOVEPANKY: „Poartă haine din materiale moi, subțiri, curgătoare, în loc să te îmbraci în haine rigide cu croieli ascuțite.”

CE SPUNE PFD: Un pont foarte important, deoarece hainele rigide cu croieli ascuțite lasă impresia de sănătate mintală și profesionalism, două trăsături de caracter care, după cum știe orice fată drăgălașă, nu sunt deloc pe placul unui bărbat. Nu intima bărbații purtându-te ca o nenorocită dominatoare și inteligentă, ademenește-l ca o sirenă folosind voaluri mov și roz și când momentul e potrivit…ATACĂ!

Nu știu, poate sfatul ăsta o fi chiar ok și sunt eu alergică la ideea de a purta mătăsuri și voaluri.

Cum să arăți drăgălaș și să topești inima unui tip: Ai grijă la mâini

CE SPUNE LOVEPANKY: „Nu gesticula cu mâinile când vorbești cu un tip. Ține-le pe lângă tine sau, și mai bine, încrucișează-ți degetele în fața burticii.”

CE SPUNE PFD: Băi, muiere proastă, ai grijă cu crengile alea! Doar nu vrei să exprimi ceva. Exprimarea e rea, înseamnă că gândești gânduri. Mai bine așează-ți degețelele alea grațioase pe curbele delicate ale burticii. Repetă după mine (cu voce joasă și un zâmbet maniacal pe față): „Heeeei, habar n-am despre ce vorbesc dar, te rog, fecundează-mă! Uite ce ovare coapte și fertile am, abia le țin să nu fugă singure în căutare de spermă!”

~

Hmm, poate că nu e așa rău să te joci de-a adultul. Măcar nu sunt singură și nu mai am timp să caut pe google porcării care să mă ducă pe site-uri de genul LovePanky. În plus, după ce treci de 14 ani, îți dai seama brusc că nu mai e nevoie să fii adorabilă, drăgălașă, timidă, Zooey Deschanel sau în prezența unui bărbat care să-ți cânte la chitară pe peronul trenului ca să te pricepi la flirtat. E nevoie doar să fii beată.

Urmăriți-o pe Bertie pe Twitter:@bertiebrandes

Traducere: Oana Maria Zaharia