FYI.

This story is over 5 years old.

Insomniile lui Gavin Haynes

Feriți-vă de copiii cu iPad, bebelușii cocainomani din ziua de azi

Când mă uit la un copil care se joacă pe un iPad, empatizez cu muncitorii care privesc cu ură mașinăriile care amenință să-i înlocuiască în orice clipă.
24.4.13

De când Steve Jobs și-a luat zborul spre marele Foxconn din ceruri, a devenit mult mai dificil să-i spunem cât de mult îl urâm. Singura metodă e să mergem la mormântul lui din Alta Mesa și să dăm cu bocancii-n el. Așa că atunci când, de exemplu, aflăm că o fetiță de patru ani a fost internată într-o clinică din cauza obsesiei pentru iPad, nu putem reacționa decât a) dând cu pumnii în ecranele LCD Apple până le zdrobim sau b) plângând. Niciuna dintre reacții nu pare potrivită sau eficientă.

Dr Richard Graham, de la clinica Capio Nightingale din Londra, e psihiatrul care tratează o fetiță anonimă care a devenit tot mai dependentă de iPad de la vârsta de trei ani. Deja îl folosește mai multe ore pe zi și face crize enorme atunci când îi este luat din mână. Nu sună bine deloc. Așa că, în loc s-o trimită la culcare și să-i spună „nu” cu o voce fermă dar iubitoare, părinții ei au hotărât că au un copil dependent. Au internat-o pentru tratament la clinica Capio Nightingale, care cere o taxă de 4 000 de lire pe săptămână pentru a trata adulții dependenți de internet. (În momentul de față, nu se știe care sunt taxele pentru tratarea unui copil.)

Publicitate

Dr. Graham a lăudat părinții fetiței, spunând că, dacă aceștia n-ar fi observat primele semne ale adicției și n-ar fi luat măsuri, copilul ar fi fost dependent fără scăpare până la vârsta de 11 ani. În scurt timp, părinți din toate zonele au început să posteze experiențe asemănătoare. „Fiul meu cel mai mic are 3 ani și e dependent de iPhone-uri și de iPaduri la fel ca și fetița asta,” a scris Rak din Milton Keynes. „Ah! Copilul meu de 15 luni îmi adoră telefonul mobil,” a spus Fran din North Wales. Nu i-l pot lua din mână! Se joacă cu telefonul meu mai mult decât se joacă cu jucăriile lui,” a adăugat. „Mi-ar plăcea să se joace cu jucării totuși. Și am observat asta la mulți copii de vârsta lui.”

E evident că dependenții de internet sunt cocainomanii epocii noastre. Crescuți în sânul internetului, acești copii nu suportă să fie smulși de la țâța digitală. Problema e că acești copii nu sunt produsul unor mame adolescente sărace. Părinții lor sunt din clasa mijlocie, au bani și n-au deloc timp pentru ei. Sunt copii care nu vor avea niciodată o șansă la o viață normală, dar e ok, pentru că în curând nu va mai exista „viață normală”.

Timp de decenii, oamenii de știință au încercat să construiască mașinării care să imite funcționarea creierului uman. Copiii noștri vor fi prima generație care va construi creiere umane care imită calculatoarele. Cerebelele lor buretoase vor rula după niște sisteme de operare la care noi n-o să le putem upgrada pe ale noastre. Oricât am filosofa cu ei despre diferența dintre viața reală și viața virtuală, ei n-o să poată înțelege chestiunea asta. Degeaba le vom vorbi despre atenție distributivă și incapacitate de concentrare. Ei o să clipească pasivi în timp ce vor trece de la un chat la altul și-și vor fabrica o pizza cu imprimanta 3D.

Publicitate

În loc să fie duși la școala pentru copii cu nevoi speciale sau închiși în vreun spital sau într-o închisoare, acești dependenți vor fi avangarda unei viitoare societăți. O societate viitoare în care o persoană care nu suferă de dependență digitală se va simți exclusă și inadaptată, incapabilă să țină pasul cu avansul mult prea rapid al tehnologiei și să absoarbă atâta informație. Atunci, țăranii de noi, care vom fi rămas în urmă, o să ne uităm la ei de parcă ar fi inventat focul. Vom avea nevoie de ei să ne deschidă ferestrele. Să ne completeze formularele pentru plătit taxe. Să ne restarteze mașinile de sinucidere. Gândește-te cât îi lua mamei tale să instaleze o imprimantă în 2005. Acum imaginează-ți o societate construită de copiii tăi, în care tot ce ai nevoie e o imprimantă din 2005.

Desigur, va exista și o reacție de revoltă. O să existe mame din alea stricte care vor susține că Ionuț n-are voie să intre online decât 90 de minute pe zi. Dar curentul principal va târî totul după el și va merge într-o singură direcție. Era în care aveai un corp și un suflet cu care te plimbai pe internet s-a încheiat prin 2008. Acum nu mai există o diferență între generații, ci o generație Groapa Marianelor.

Când mă uit la un copil care se joacă pe un iPad, empatizez cu muncitorii care privesc cu ură mașinăriile care amenință să-i înlocuiască în orice clipă. Știu că bebelușul ăla o să mă facă să mă simt redundant într-o bună zi și aș vrea să-l omor acum, înainte să aibă șansa să mă distrugă. Dar din păcate, știu că deja există milioane de alții ca el. Deci chiar dacă l-aș omorî, n-ar însemna nimic.

Totuși, există speranță. Chiar și acum, dacă tot am devenit conștienți de ce se întâmplă, încă nu e prea târziu să luăm decizia de a extermina toți copiii sub opt ani. Apoi am putea-o lua de la capăt. Poate de data asta ne-ar ieși mai bine. Am impune controale mai stricte asupra viitorilor copii. Am distruge toate calculatoarele de prin casă care i-ar putea tenta. Poate că sună trist, ca pruncuciderea în masă ordonată de Irod. Dar e vorba de supraviețuirea speciei: după câțiva eoni, nici n-o să mai ținem minte că am comis asta, o să devină un eveniment neînsemnat. Descendenții noștri n-or să condamne prea mult chestia asta, nu mai mult decât condamnăm noi extincția a 5 la sută din populația lumii care a avut loc în timpul Revoltelor de la An Lushan din 755.

Dacă am cădea de acord asupra acestui lucru, am putea să ne întoarcem la lucrurile care ne făceau fericiți pe vremuri: cățăratul în copaci, privitul apusurilor de soare, fututul, dansul, toate astea. Ar fi ceva mai mișto chiar decât semnarea unui tratat internațional împotriva încălzirii globale. Cel mai frumos ar fi că doctorii ca Richard Graham ar rămâne fără loc de muncă și ar trebui să se întoarcă la tratat dependenții de hero și coca care i-ar vomita metadonă pe pantofi și ar încerca să-i fure stetoscopul.

Traducere: Oana Maria Zaharia