Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
High hui

De ce e mai tare să trăiești în România decât în Mexic

Nu poți să rămâi într-o țară doar fiindcă sunt oamenii drăguți.

de Andrada Lăutaru
02 Aprilie 2014, 8:16am

Flori are 25 de ani. Patru și i-a petrecut în Mexic, împreună cu soțul ei, Julio. A fost soție, masterandă și profesoară. A fost și atacată și martoră a multor evenimente locos (nebune). Dacă în primul an simțea independența și descoperea noul continent cu ochi toleranți, acum frica și dorul au făcut-o să se întoarcă acasă, în România. Am cunoscut-o cu două zile înainte de a pleca din statul mexican Puebla, la universitatea unde a lucrat ca profesoară de engleză și mi-a spus: „Vizitează, bucură-te, dar apoi întoarce-te acasă. Nu risca!". Așa că am rugat-o să-mi zică de ce Mexicul e mai nașpa ca România.

Înainte să mă mut aici, am fost o vară într-un fel de recunoaștere. Mi-au plăcut mult oamenii, sunt super de treabă. Când m-am mutat, am primit o bursă pentru un master și un job ca profesoară, dădeam cursuri la o școală particulară. Acolo, uneori îmi spuneau ,,Flori la comunista!", că eram mai strictă decât ceilalți. A fost frumos, am legat multe prietenii. Dar nu poți să rămâi într-o țară doar fiindcă sunt oamenii drăguți.

EȘTI JEFUIT ORIUNDE, ORICÂND

Membrii cartelurilor postează autoportrete cu armele lor pe rețelele de socializare. Citește tot articolul aici.

Când l-am văzut pe primul tip, era cu mâna în buzunar. Mi-am dat seama că are un pistol și mi-am zis: ,,Am pus-o, nu mai avem nimic de făcut". Eu m-am băgat sub masă, soacră-mea a rămas încremenită. Era 30 decembrie 2012, străzile din Puebla erau aproape pustii, noi eram în restaurantul familiei, ne distram. Atunci au intrat. Erau trei, urlau să nu ne uităm la ei și să le dăm tot. Am avut timp să-mi scot verigheta și inelul de logodnă și le-am băgat în buzunar. Soțului meu, Julio, i-au spus: ,,La pământ, puto!" și îl ținteau cu pistolul. Când s-a așezat, și-a acoperit verigheta cu mâna. Atât am salvat, în rest ne-au luat tot, chiar și ceasul de pe mână, care valora mai mult în amintiri decât în bani. Soacră-mii i-au smuls lănțicul de la gât. La puțin timp după, au intrat într-un alt restaurant de-al socrului meu și i-au luat tot. Pe deasupra, l-au ținut și juma' de oră sechestrat în mașină.

Îți fură tot ce pot, unde te prind. O prietenă s-a dus la o înmormântare, la crematoriu, când a ieșit de acolo nu mai avea nicio roată la mașină. Frate, niciuna! Pentru mine, bomba a căzut exact cu o săptămână înainte să mă hotărăsc dacă vreau sau nu să rămân aici, în ianuarie, l-au atacat, încă o dată, pe socru-miu. Era cu sora lui și cu copiii ei, care îl ajută în restaurant. Au intrat opt tipi cu pistoale, iar le-au luat tot. Bine că nu i-au rănit. În general, dacă nu faci nimic, te fură și pleacă. Atunci am zis că nu mai vreau și povestea celui de-al patrulea atac.

POLIȚIA NU DĂ DOI BANI PE TINE

Un doctor mexican conduce o armată de localnici împotriva mafioților și traficanților. Citește tot articolul aici.

În noaptea în care ne-au atacat în restaurant, după ce au plecat cei trei, am sunat la poliție. Când au venit ăia, ne-au întreabat cum arătau și eu eram ,,frate, arătați exact ca ei". Și polițistul și cel care mi-a luat mie ceasul aveau câte un dinte de haur. Declarația ne-a scris-o el, la secție: ,,Dacă vreți să fie ca lumea, trebuie să ne plătiți." A trebuit să-i dăm bani, dar ascris ce a vrut, cică eram pe stradă, că dădea mai bine. Dădea pe naiba, oricum nu urmează nimic, așa funcționează aici: li se rupe de ce ți s-a întâmplat. Poliția te fură mai rău.

De asta e oribil. Nu poți avea încredere în nimeni, nu merge că dacă e polițist, e the good guy. Ne-au oprit odată, Julio conducea, băuse un pic și nu avea permisul, că i-l furase. Problema nu a fost lipsa carnetului sau că băuse, ci că nu aveam destui bani de șpagă. Aveam doar două sute de pesos pe care i-au luat, în timp ce ziceau: „Hai, mai caută-te pe acolo, sigur găsești ceva". N-am avut ce face, ne-au ridicat mașina și apoi am plătit trei mii ca să o recuperăm. Asta se întâmpla imediat după ce ne-au atacat în restaurant. Cumva, atunci mi s-a schimbat karma. Îmi tot zicea: Ro-mâ-ni-a!

EȘTI SPĂLAT PE CREIER

Nino Futbolista (copilul fotbalist) – Cei mai mulţi mexicani sunt fanatici cu fotbalul și religia. Majoritatea se roagă la Copilul Fotbalist pentru o lovitură de penalty și de fiecare dată când speră la un miracol pe teren. E atât de popular încât e expus pe tot timpul anului la biserica San Miguel din Tacuba, Mexico City. Citește tot materialul aici.

Nu aș fi crezut în viața mea că sunt atât de obsedați cu telenovelele care le spală creierul masiv. Când e ora, nu mai există nimic. Și ora telenovelei este în fiecare oră. Peste tot unde mergi și e un televizor, vezi telenovele. Am auzit într-un episod, la un televizor de care o vânzătoare dintr-un magazin nu se desprindea: ,,Da, mamă, cu noul președinte o să ne meargă atât de bine, trebuie să votăm pentru el".

Pe lângă cultul telenovelelor, există și cel al bisericii. Catolicismul aici pe mine m-a dat peste cap. Sunt super religioși, dar ți-ar băga cuțitul în spate de o mie de ori. Cred că singuri și-au găsit cuvântul care îi definește în privința asta - mamones (papă lapte, fraieri). Pe bune, cum nu îi bagă la închisoare pe ăștia care fură, dar au băgat-o pe o femeie dintr-un sătuc, pentru că a avortat? (În Mexic e interzis avortul, doar în capitală e legal). Și ăsta e doar un exemplu. Sunt mii de absurdități din astea.

POLUAREA TE RUPE

via

Siguranța ta e clar o utopie, dar nici siguranța mediului nu există. Chiar cu o săptămână înainte să mă căsătoresc, al naibii vulcan Popcatepetl, a început să scoată cenușă. Făcea asta mereu, era un vulcan activ, dar atunci era exagerat. Eram sigură că o să erupă exact în ziua nunții mele și eram super stresată. Am scăpat, dar la o lună după a scos o fumarolă enormă, ziceai că ninsese cu cenușă. Se băga peste tot, nu puteam deschide geamul la casă. Vreo trei luni după a tot scos fum, aerul era greu de respirat și te ardeau ochii. După asta n-am mai zis că se văd frumos vulcanii. Nu când ești atât de aproape de ei.

Citește și: Dealeri brutali din Mexic vând cocaină în pungi cu inimioare

În plus, mai e și faza cu apa, pe care-o plătești, dar nu e potabilă. Se aude de ani buni că se reduce poluarea, dar Mexico City e încă în top 20 cele mai poluate orașe din lume. De pericole fizice, mai bine mă abțin.

DEVII PARANOIC

via

După toate atacurile și aventurile astea am rămas cu o senzație de neputință și frică. În primii doi ani de trăit aici, nu mă gândeam la nesiguranță ca la o parte din realitatea mea, acum am început să simt cum îmi lipsește ,,liniștea" din București. De când m-au atacat cu pistoale, nu mai port amândouă inelele, pe cel de logodnă îl las acasă, măcar să-mi fure doar unul. Când merg pe stradă, mă uit la toți. Văd pe cineva suspect, îmi scot verigheta și o ascund.

Și în casă stau cu frica, e panică cu deschisul ușii. Și chiar dacă nu deschizi, intră peste tine. Am încercat să nu mă uit la știri, dar tot aflu de chestiile astea. Mă urc în autobuz și îl aud pe șofer: „M-a amenințat unu cu un cuțit, dacă îl văd îl calc". La început, mă ducea Julio cu mașina peste tot, și lui îi era frică. Autobuzul e periculos pentru că ăștia conduc ca nebunii și străzile sunt praf, cu taxiul te răpesc, cu bicicleta nu poți să mergi, că ori dau peste tine, ori ți-o fură. Nu când lași parcată, ci din mers. Te trântesc de pe ea și-ți dau și vreo două picioare, așa funcționează. Plus că am impresia că, în maximum doi ani, Puebla va fi următoarea Cuernavaca.

Am simțit ad literam cum e să trăiești la vida loca în Mexic și mi-a ajuns: de la știrile din România - ,,au găsit doi copii intoxicați pentru că în salam era nu știu ce", la ,,cinci capete într-un portbagaj". Vreau să mă întorc, fiindcă oricât de nașpa ar fi și în România, da corupție, da sărăcie, nu se compară, nu stai cu frică la o cafenea că vine unu cu pistolul și te amenință.

Am mai vorbit cu două doamne din România, care sunt aici de 36 de ani. Le-a mers foarte bine economic, dar în rest, regretă că au rămas. Eu am vândut tot. Vreau să fug cât încă mai pot. Vreau ca în doi ani să am refugiul meu de câini în București.

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Un dealer de droguri nigerian ne-a spus că România e MAFIA
Viața de zi cu zi în România comunistă
În România este epidemie de HIV

Tagged:
crime
Bombe
Viol
Mexica
Vice Blog
Droguri
traficanti
Delicte
pericole
siguranta