Comentariile voastre despre pozele traficanților de droguri din Londra m-au scos din minți

Sophian Chhayra (stânga și dreapta) și Zakaria Chentouf (centru) au pozat pentru fotografii care i-au băgat în închisoare.

Luni, VICE a publicat un articol despre clanurile de dealeri din Vestul Londrei ai căror membri au fost condamnați la închisoare după ce poliția a găsit fotografii cu droguri și bani pe telefoanele lor. Articolul m-a scos din sărite, la fel ca și ignoranța celor care au lăsat comentarii în care se lăudau cu superioritatea lor. Am luat legătura cu VICE pentru că am simțit nevoia să lămuresc niște lucruri. Motivul pentru care articolul mi-a atins o coardă sensibilă a fost faptul că unul dintre cei prinși e verișorul meu.

„Ce vite proaste! Hahahahaha”

Asta a comentat un tip pe Facebook. M-am uitat pe profilul lui și am văzut că lucrează la Lidl. Acum, evident că mi-ar fi ușor să spun și eu despre el: „Ia uite ce bou care n-a reușit să-și facă o carieră mai ca lumea!” Dar ar fi ignorant din partea mea. Cine știe ce lucruri a pățit în viață care l-au oprit să exceleze ca individ, cel puțin deocamdată.

Ce vreau eu să fac e doar să vă ofer o altă perspectivă. Drumul tău prin viață și ce te aștepți să obții în timpul petrecut pe planeta asta nu sunt universale. Oamenii sunt diferiți și au drumuri și așteptări diferite.

Înainte să încep, aș vrea să vă asigur că nu sunt subiectiv și nu încerc să-mi absolv vărul și colegii lui de acțiunile lor; încerc doar să explic perspectiva lor unor oameni care au avut cu totul alte experiențe în viață.

Sunt făcut din același material ca și vărul meu. O mare parte din viață am trăit în state în care oamenii erau categorisiți pe etnii. În care toată lumea spera să dea lovitura. Există niște diferențe între mine și vărul meu, totuși. Amândoi suntem tipi deștepți, dar fiecare își folosește inteligența altfel. El a trăit într-un context socio-economic care îl împiedică să aibă gânduri de a intra în lumea afacerilor.

Ghettourile sunt reale și există în Londra. Îmi pare rău să vă dau vestea asta. Vestul Londrei e plin de marocani, brazilieni și indieni. În nordul Londrei, unde am crescut, există comunități mari de turci, somalezi și nigerieni. Oriunde există un sistem de plasare a familiilor care se bazează pe rasă și religie, e o capcană. Nu degeaba se vorbește despre capcanele cartierului. Și nu te poți bucura de viață decât după ce ieși din capcană.

O diferență majoră între mine și vărul meu e faptul că eu am avut tată. Un tată care s-a spetit să mă scoată din Londra și să mă introducă într-un oraș de albi, Essex, unde aveam mult mai multe privilegii. Educația pe care am primit-o aici era net superioară decât cea de pe când trăiam în cartierele de negri. Aș putea scrie un eseu doar despre asta.

Acum, la peste zece ani de când m-am mutat din Londra, am diplomă post-universitară și credința că sunt destul de talentat cât să-mi fac un drum frumos în viață. Dacă aș fi rămas în nordul Londrei, pot garanta că aș fi urmat o cu totul altă cale. Cumva, n-am scăpat niciodată total de modul acela de viață. După ce m-am mutat din Londra, finanțele familiei mele nu s-au îmbunătățit. Dar am făcut tot posibilul să-mi continui educația, pentru că tânjeam la un alt stil de viață. Și verișorul meu tânjea, cumva, la același stil de viață.

Stilul ăsta de viață se cheamă capitalism. Majoritatea oamenilor vor bani. Vor bani ca să-și poată lua lucruri drăguțe și ca să aibă o viață frumoasă. Norma social acceptată de a obține bani e cu ajutorul unui loc de muncă, dar dacă viața îți impune niște limite peste care nu poți trece ca să excelezi? Iar limitele astea nu-ți sunt impuse de propriile abilități, ci de rasă și de contextul financiar al familiei în care te-ai născut? Vărul meu a vrut să câștige mai mulți bani decât i-ar fi permis-o un job mizer. Simțea că merită mai mult. Dacă citești Nașul lui Mario Puzo, o să vezi că Don Corleone explică perfect cum gândesc oamenii aflați în astfel de situații.

Experiențele mele de viață și recunoașterea oportunităților pe care le-am avut mi-au dat dorința de a lăsa în urmă un fel de moștenire. Am vrut să am un impact. Și asta o spune un tip care ar fi putut ajunge foarte ușor la fel ca vărul meu. Da, a făcut o mișcare greșită și a stricat totul. Mă așteptam la mai mult de la el. Dar fotografiile astea n-au fost luate de pe Facebook, iar tipul nu e deloc prost, așa cum susțin oamenii din fața monitoarelor. Cine poate hotărî că vărul meu n-ar fi reușit în viață dacă ar fi avut aceleași șanse ca mine? Viața e foarte căcăcioasă și poveștile fiecăruia dintre noi sunt determinate de mulți factori – cine ești tu să spui că așteptările tale de la viață sunt un criteriu corect prin care să le poți judeca pe ale altuia?

Nota autorului: Să ne lămurim: tinerii nu au fost condamnați din cauza fotografiilor, fotografiile au fost doar niște dovezi în plus care s-au adăugat unei investigații pe termen lung. Dacă aș fi fost în locul lor, n-aș fi păstrat fotografiile – așa cum am spus și în articol, a fost o mișcare greșită. Ideea articolului e să dezbatem de ce se întâmplă astfel de lucruri, să vorbim despre rădăcinile unei probleme, nu doar s-o arătăm cu degetul.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre dealeri de droguri:

Cel mai mare (fost) dealer de heroină din lume
Interviu cu un dealer mexican de cocaină
Iarba românului
Am fost combinată cu mai mulți dealeri de coca