FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Nyakong Thok, de la refugiată la fotomodel

De la o vârstă fragedă am văzut cadavre peste tot, până când am plecat de pe tărâmul natal.
18.6.14

Toate imaginile provin din arhiva personală a lui Nyakong Thok.

În cele 130 de pagini ale numărului din Aprilie al revistei VICE a fost inclus un singur articol. Singurul articol al acestui număr aparține lui Robert Young Pelton și se numește Salvarea Sudanului de Sud. Articolul este o incursiune în lupta aprigă a celei mai noi națiuni a lumii, care s-a confruntat cu un război perpetuu și care a avut parte de doar câteva zile libere din 1995 încoace.

Publicitate

În Aprilie, am primit o invitație la o expoziție realizată de fotograful din New York, Mike Mellia. Proiectul său intitulat Versiunea noastra despre Sudanul de Sud constă într-o serie de portrete a refugiaților din Sudanul de Sud, care au devenit artiști. Persoanele fotografiate includ modele care au defilat în prezentările de modă ale lui Louis Vuitton și au apărut în videoclipurile lui Kanye West. De asemenea, un actor care a jucat alături de Reese Witherspoon într-un film ce urmează să fie lansat și un poet care este student la Universitatea din Columbia sunt incluși în această listă. Aproape toate persoanele din această serie au încă membri ai familiei care locuiesc în Sudanul de Sud sau într-o tabără de refugiați din apropiere. Multe dintre familiile acestor oameni nu au aflat de carierele artistice ale rudelor lor. Am luat legătura cu o mare parte din participanții la proiectul Versiunea noastra despre poveste în speranța că le vom putea pune la dispoziție o platformă media unde să vorbească despre voiajele lor uimitoare din Sudan până în America, despre cum au ajuns din taberele de refugiați până la prezentări de modă și universități de top. VICEva publica în fiecare zi a acestei săptămâni câte o poveste a unui anumit participant și începem cu Nyakong Thok.

Nyakong nu a fost una dintre persoanele fotografiate de Mellia, dar s-a prezentat la vernisajul expoziției și a ținut un discurs profund în fața a aproape o sută de oameni. Accentul a fost pus pe faptul ca religia a fost cea care a salvat-o de la înec în amintirile legate de trecutul său tumultos. Ea este un model profesionist și se descrie ca „una dintre cele mai de success modele din Minnesota”, unde a locuit după ce a emigrat din Sudan în State.

Publicitate

I-am trimis un interviu cu numeroase întrebări și ne-a răspuns cu această biografie scurtă dar în același timp, intensă. Textul a fost editat pentru claritate, dar continutul este intact.

Mă numesc Nyakong Thok și m-am născut în Sudan în 1982. Din momentul în care am părăsit pântecul mamei mele, am fost expusă în permanență durerii și luptei de supraviețuire într-una din cele mai mari țări din Africa, la momentul respectiv, care a fost implicată în război timp de mai bine de 50 de ani.

Războiul era oribil. De la o vârstă fragedă am văzut cadavre peste tot, până când am plecat de pe tărâmul natal. Părinții si frații mei nu au avut de ales și au evadat în Etiopia unde au trăit intr-o tabără de refugiați. Pentru cp eram cea mai mare fiică, la vârsta de opt ani aveam multe responsabilități. Una dintre ele era să îndeplinesc rolul de mamă pentru frații mei și să mă asigur că erau în siguranță. Mă simțeam ca un adult și m-am bucurat prea puțin de copilărie. Dacă mă uit înapoi în trecut, amintirile mă trimit în momentul în care înțepam pământul cu un băț. Asta se întâmpla pe tărâmul natal din zona superioară a Nilului. Pe vremea aceea, eram copleșită de gânduri sinucigașe.

În 1984 ne-am mutat într-o tabără de refugiați din Etiopia, numită Pinyedu. Viața din tabără era mizerabilă. Mă simțeam capturată și-mi pierdusem orice speranța de viața. N-aveam absolut nimic de făcut și viața mea atinsese un punct critic. Cea mai tragică experiență prin care am trecut în timpul evadării cu familia din Sudan a fost când am văzut cadavrele și gloanțele care străbateau văzduhul.

Publicitate

Îmi aduc aminte că fugeam de mâncam pământul, dar din fericire am rămas împreună cu familia pe tot parcursul evenimentului.

Am văzut un bărbat care alerga cu un bebeluș în jurul gâtului. În timp ce bărbatul era impușcat, bebelușul a zburat de pe gâtul lui și a aterizat pe jos. Pe timp de război, oamenii fugeau ca să iși salveze viața și nu aveau timp să se salveze unul pe celălalt. S-a vărsat foarte mult sânge în acele vremuri. Vulturii erau mereu pe baricade, gata să se hrănească de pe urma cadavrelor. După câțiva ani, Etiopia a fost și ea implicată în război și am fost nevoiți să ne întoarcem înapoi în Sudan. Tragedia a lovit din nou în 1992 când foametea a ucis foarte multe persoane.

Îi datorez foarte multe mamei mele care a fost întotdeauna alături de noi. Tatăl meu nu s-a implicat foarte mult în vietile noastre. S-a căsătorit cu altă femeie, iar acest lucru i-a provocat mamei multe dificultăți când încerca să aibă grijă de noi. Am fost martoră la mai multe evenimente care implicau violență domestică și de aceea mi-am propus să o protejez pe mama. Acest lucru a adus multă ură din partea rudelor tatălui meu. N-a fost un sentiment plăcut.

Mi-aduc aminte de momentul în care mama ne-a lăsat în Sudan, iar ea a plecat în Etiopia să facă o afacere. Pentru că eram cea mai mare, trebuia să mă asigur că frații mei aveau ce mânca. La vârsta de zece ani, fratele meu a plecat la pescuit. Eu încercam sa car apă pentru oameni ca să mă plătească. Treceau zile bune fără sa mâncăm. Dacă găseam ceva de mâncare, aveam noroc.

mă rugam foarte mult și îi ceream ajutorul lui Dumnezeu. Ceilalți doi frați mai mici fuseseră trimiși să locuiască împreună cu mama mea vitregă, iar aceasta îi bătea tot timpul. Au plănuit să evadeze și au reușit. Știam că Dumnezeu veghea asupra noastră, pentru că în acea perioadă mulți copii erau răpiți, dar frații mei n-au pațit nimic, deși aveau trei respectiv patru ani. Mi-au spus că au sărit într-o dubă care venea în zona superioară a Nilului, iar noi am fost foarte surpinși de povestea lor.

Publicitate

Îmi mai amintesc și de situația când bunica mea vitregă era pe cale să mă otravească, dar, din fericire, amicul meu m-a sfătuit să nu mănânc alimentele pe care ea mi le oferise. Când am refuzat-o, s-a enervat și a început să mă blesteme. A izbucnit o ceartă și ea i-a pleznit pe frații mei din cauza nervilor.

Nu întelegeam ce înseamnă viața și mă afundam într-o stare de depresie și suferință. Nu mai voiam să trăiesc. Am avut un vis despre mama într-o noapte în care gandurile legate de sinucidere erau mai intense, iar a doua zi mama s-a întors acasa. Am plecat înapoi în tabăra de refugiați din Pinyedu. Cu voia lui Dumnezeu, unchiul meu din Iowa a făcut o cerere ca să fim duși în Statele Unite.

Cea mai fericită zi din viața mea a fost atunci când am plecat din Sudan. Chiar dacă a fost tristă să-mi las familia în urmă, eram recunoscătoare pentru faptul că fratele meu Tut era cu mine. Am venit în Statele Unite în 1998. Viața aici a fost o provocare, dar îi multumeam lui Dumnezeu, pentru că nu eram în război, deși în mintea mea lupta nu se terminase. Am fost logodită cu un sudanez în America și am avut doi copii. Era violent și nu i-a păsat niciodată de mine cu adevărat. Mi-a provocat multă durere, pentru că era abuziv, dar am fost expusă la și mai multă durere atunci când fiul meu de zece luni a murit. Simțeam că totul se terminase pentru mine atunci când s-a intâmplat asta, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am mers înainte. Am născut încă trei copii, iar soțul meu s-a mutat înapoi în Sudan când fiica noastră cea mai mică avea doar două săptămâni. Chol, fiul meu cel mai mare și fiicele Chilling și Eva erau tot ce aveam mai de preț.

M-am ocupat în continuare de educația mea și am avut job-uri dubioase ca să îmi întrețin singură copiii. Mi-am urmat visul să devenin model și am ajuns unul dintre cele mai bune din Minnesota, locul unde trăiam la momentul respectiv. Simțeam multă ură și dispreț față de Minnesota și am decis să plec în Dallas, Texas pentru că fratele meu era acolo. Condusul până în Dallas a fost extraordinar și știam că Dumnezeu îmi crease un scop acolo. Pe drum am avut un accident major, dar din fericire, forța divină a fost alături de mine și de această dată. Am scăpat nevătămată chiar dacă mașina mea a suferit daune totale. Fratele meu a venit să mă ia și m-am stabilit în Dallas unde i-am întâlnit pe prietenii lui. Aceștia ne-au ajutat puțin în timp ce ne căutam o locuință și până când am obținut un loc de muncă. Prin intermediul religiei și credinței sunt capabilă să trăiesc fără să mai simt frica și durerea din trecut. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru generozitatea sa deoarece mi-a făcut viața mai ușoară.

Urmărește-l pe Zack Sokol pe Twitter.

Traducere de Andrada Mihăilescu