Labirintul genital din lumea animalelor

Raţe sălbatice care se împerechează, foto: Shutterstock

Poate ai auzit despre coşmarul vieţii sexuale a raţelor. Dacă nu, uite cum stă treaba: răţoii, care deţin un  penis spinos şi spiralat în sensul opus acelor de ceasornic, sunt nişte violatori. În timp, femelele şi-au dezvoltat vagine spiralate în sensul acelor de ceasornic, lucru care face dificilă penetrarea completă. Acesta e un prim exemplu de evoluţie sexuală antagonică.

În funcţie de înclinaţiile tale, acest lucru e fie suficient de tulburător încât să îţi doreşti să ştii mai multe despre  lumea genitală a animalelor, fie destul de şocant ca să îi întorci spatele.

Dacă faci parte din prima categorie, suntem norocoşi. Decât să răscolească furioşi prin mormanul de reviste de ştiinţă obscure, cei interesaţi au acum la îndemână un text uşor de digerat, cu un titlu fermecător, „Nature's Nether Regions", a biologului evoluţionist olandez Menno Schilthuizen.

Cartea lui Menno este o aprofundare a ştiinţei organelor genitale, presărată cu o selecţie a celor mai bune şi corecte glume despre sex. El mi-a spus că umorul este cea mai bună metodă de a-i face pe oameni „să se gândească la un subiect un pic mai mult, într-o manieră puţin diferită”, dar asta nu înseamnă în niciun caz că Menno nu ia problema în serios.

De fapt, profunzimea descrierii prin care el explică genitalele în formă de metru de tip rolă a insectei Aleochara tristis,  „țevile labirintice“ din burta câtorva femele insecte şi „pulele lungi ale melcilor”(cuvintele lui, nu ale mele) este suficientă să-ți demonstreze că interesul lui merge dincolo de amuzament. Uneori, pare că aruncă o cortină cu detalii, e cumva prea mult, prea obositor. Dar totul serveşte unui scop mai însemnat, să explice  de ce este important acest studiu pentru o mai largă înţelegere a evoluţiei.

Acum două săptămâni, l-am sunat pe Menno să-i pun nişte întrebări languroase care mi-au venit după ce i-am citit cartea. Conversaţia noastră a fost editată şi condensată.

Vice: Care sunt regulile etice în cazul în care obligi animalele şi insectele să se împerecheze pentru ştiinţă? Pe măsură ce citeam cartea, eram şocată de tipul experimentelor pe care oamenii de ştiinţă le-au făcut ca să studieze sexul animalelor şi insectelor.
Schilthuizen: Păi, eu personal nu lucrez cu animale pentru care să se fi stabilit nişte reguli. Pentru cei care lucrează cu mamifere, peşti şi reptile, codul etic conţine nişte reguli pe care , ca cercetător, eşti obligat să le respecţi, trebuie să le studiezi, să semnezi nişte hârtii etc. Deci asta nu se aplică oamenilor ca mine, care cercetează insecte şi melci. Dar nu înseamnă că nu există o etică. Chiar dacă nu avem reguli oficiale, tot trebuie să te gândeşti la ceea ce-i faci creaturii ca să afli ceva despre el care să merite tratamentul.

Când e vorba de sexualitate, există un lucru în plus de care trebuie să ţii seama. E bine să încerci mereu să te pui în locul lor (râde) şi să înţelegi ce simt. Desigur, este foarte greu şi tocmai de-asta avem nişte reguli pe care le aplicăm atunci când lucrăm cu vertebrate. Dar nu şi în cazul nevertebratelor, ceea ce e nefiresc. E o prostie să ne imaginăm că insectele şi melcii nu simt durerea, plăcerea sau disconfortul. Au supravieţuit pentru că au evitat situaţiile care le produceau durere, aşa că ar fi stupid să crezi că nu simt asta.

Te gândeşti de mai multe ori dacă să dai cu spray paralizant peste doi melci care se împerechează şi îţi pui problema dacă experimentul merită făcut, chiar dacă îţi dai seama că le provoci durere, cât de important este acesta  şi care sunt probabilităţile să descoperi ceva cu adevărat important pentru noi.

Există un flagel în penisul gândacului mascul. Se strânge şi se desface ca o ruletă, potrivit lui Menno.

În ce măsură discuţiile despre gen şi sexualitate din ştiinţele sociale îţi influenţează munca?   
E o întrebare dificilă.Se crede adesea sau se presupune că ideile despre gen şi sexualitate din ştiinţele sociale nu au legătură cu biologia.

Comportamentul sexual al animalelor şi al oamenilor nu este nici pe departe atât de fix pe cât se crede. Dacă întrebi un biolog ce este un mascul şi ce este o femelă, te aştepţi să-ţi dea un răspuns foarte tehnic. Adevărul e că nu prea există consens în legătură cu ceea ce este o femelă sau un mascul în biologie. Parţial, se referă la producerea de spermă sau de ouă, dar doar acest fapt nu spune prea multe despre comportamentul lor.

Acum două săptămâni am găsit o specie de insecte la care femela are un organ asemănător cu penisul. E o insectă de peşteră care are un organ cu care penetrează masculul şi obţine capsula cu spermă pe care acesta o produce. Deci, chiar dacă masculul produce spermă, iar femela ouă, rolurile dintre sexe par inversate, în sensul că masculul deţine resursa valoroasă, iar femelele sunt în competiţie pentru a avea acces la acei masculi.

Te face să-ţi dai seama că, în natură, să fii mascul sau femelă nu prea are legătură cu ce organe sexuale ai. Contează mai mult cât investeşti în progenituri.  De obicei există o asimetrie, pentru că un sex investeşte mai mult timp şi energie decât celălalt. Şi, de obicei, ceea ce numim sexul masculin investeşte mai puţin. Dar în cazul acestor insecte de peşteră, este invers. Masculul investeşte mai mult, pentru că produce această capsulă de spermă de care femela are nevoie.

Te face conştient de cât de plastice şi dinamice sunt rolurile sexuale şi cât de mult pot varia  în cadrul unei specii.

Ai fost entuziasmat să vezi peste tot ştirea despre femela cu „penis” a insectei de peşteră?     
N-aş spune c-am fost entuziasmat. Când am auzit-o prima dată, am ştiut că o vor prelua mulţi. În acelaşi timp, eram destul de îngrijorat. Povestea asta era prezentată într-un mod anecdotic şi fragmentar. Pare că nu există un mod corect de a pune în context ştirile despre sexualitatea animalelor. Toate informaţiile din media pe care le-am văzut sunau la fel, ceva de genul: „Hei, uitaţi-vă la insecta asta ciudată…cum şi-o trage! Imaginaţi-vă cum ar fi  dacă şi noi ar trebui să facem la fel!”

Apar ştiri noi despre descoperiri legate de organele sexuale ale animalelor de câteva ori pe an, cred. Şi mereu iau această formă anecdotică. E de înţeles, dar în acelaşi timp, demonstrează că, atât în cazul publicului, cât şi al jurnaliştilor de ştiinţă, nu a existat o popularizare… chiar dacă, în ultimii patruzeci de ani, oamenii de ştiinţă care lucrează în acest domeniu au creat un cadru pentru asta. Dacă te gândeşti  în termeni de investiţie, e mult mai uşor să înţelegi cum evoluează lucrurile, decât dacă iei factorul deviant ca singurul element de care să te agăţi pentru a promova o astfel de descoperire.

Femela de cintezoi-zebră este îndrăgostită de mascul pentru că are o coroană excentrică pe cap. Dar coroana i-a fost lipită de un cercetător.

Demonstrezi în prima parte a cărţii tale că noi toţi suntem într-un fel fascinaţi de organele genitale, dar reprezintă un tabu să discuţi despre acest subiect la un anumit nivel. Există vreun tabu în acest domeniu, el însuşi tabu?
Domeniul se dezvoltă. Tot mai multe grupuri de cercetători din diferite universităţi ale lumii încep să dezvolte proiecte de studiu al evoluţiei organelor genitale. Dar, în acelaşi timp, dacă te uiţi la cercetările asupra primatelor şi oamenilor, observi că majoritatea au fost făcute în secolele trecute.

Puţini îndrăznesc să experimenteze cu oamenii şi maimuţele. Un motiv ar fi, desigur, că regulile etice au devenit tot mai stricte în privința experimentelor pe animale sau chiar pe oameni. Dar cred că, de asemenea, are legătură cu tabuul. Sau poate sunt cele două părţi ale monedei.

Care crezi că este cel mai greşit înţeles aspect legat de organele genitale?
Faptul că ele sunt nişte organe cu scopuri precise, precum ficatul sau rinichii. Cred că dacă întrebi oamenii la ce folosesc organele sexuale, vor spune: „Penisul e un organ care transferă spermă, iar vaginul e un organ care primeşte spermă”, indiferent despre ce animal vorbeşti şi ce termeni foloseşti.

E adevărat, dar nu explică toată această diversitate. Dacă te uiţi la rinichii câtorva mamifere, vei vedea că arată aproape identic. Dar dacă observi penisurile şi vaginele unor mamifere, ele arată complet diferit. Asta spune că nu poate fi vorba despre nişte funcţii obişnuite. E ceva mai mult de atât.

Cred că oamenii nu sunt obişnuiţi să vadă lucrurile în felul ăsta, iar biologia abia acum începe să se trezească.

Labirintul în care mai multe insecte își țin ouăle.

Corect. Acum, care crezi că este cel mai prost înţeles lucru despre cei care fac cercetări în acest domeniu?
Păi, reacţia cea mai obişnuită pe care o ai de la oamenii obişnuiţi care aud despre tine că eşti un om de ştiinţă serios, finanţat din fonduri publice, care studiază ceva prostesc precum sexul unor insecte mici este că probabil eşti cam pervers, dacă îţi petreci timpul cu aşa ceva. Consideră că este manifestarea unei obsesii ciudate. Ceea ce nu-i adevărat.

Pe de-o parte, ca toţi ceilalţi, oamenii de ştiinţă sunt fascinaţi de sex, dar noi ca biologi ne dăm seama că reproducerea şi sexul joacă un rol cheie în evoluţie şi că dacă vrei să înţelegi adevărata dimensiune a evoluţiei trebuie să vezi ce se întâmplă cu aceste organe reproductive. În acest punct constă adevărata putere a evoluţiei. Şi cred că este motivul principal pentru care facem ceea ce facem.

Mersi, Menno!

Toate fotografiile sunt de la Viking.

Traducere Diana Marinescu