Ultrașii sunt niște bulangii

UPDATE: Textul asta a aprins mai multe spirite decât dacă mă apucam să fac apologia oricărui subiect sensibil. Am primit nenumărate mesaje de amenințare pe facebook, dar și la telefon. La alea cu număr necunoscut n-am răspuns, știam deja ce-o să aud. Dar am vorbit cu un suporter stelist, care mi-a zis cu respect despre prietenia dintre galerii și mi-a explicat calm și degajat cum stă treaba cu „ultrașii” și unde am greșit: am confundat fenomenul „ultras” cu huliganismul. E ca și cum aș fi confundat iarba cu heroina. „Ăia din metrou erau cocalari care mai mult ca sigur stau în ultimele locuri și nu se implică în susținerea echipei”, mi-a explicat stelistul și a întărit că un ultras n-ar face asta niciodată, ba în trecut galeriile chiar au ajutat sinistrați. Stelistul mi-a mai spus și că unele manifestări n-au nimic de-a face cu sportul ori cu ce înseamnă „ultras”, că violența nu-i cea mai bună rezolvare, dar „orice pădure are uscături”. Și eu să știți că la alea mă refer în textul de mai jos.

Foto: Laurentiu Mich/Mediafax Foto

M-am urcat în metrou la Victoriei și am auzit următoarea stație încă de la jumătatea drumului, pentru că peronul de la Ștefan cel Mare suna ca și cum cineva l-ar fi demolat. „Cineva” era de fapt o adunătură de aproximativ 50 de suporteri ai echipei Dinamo, fericiți nevoie mare că echipa lor favorită s-a impus cu un incredibil 1 la 0 în fața arhicunoscutei echipe Corona Brașov. Nu că ultrașii celorlalte echipe ar fi cu măcar un semestru școlar peste cei văzuți aseară, dar pe parcursul a doar trei stații de metrou am observat mai multe animale decât pe Animal Planet și mai multă poponăreală decât pe pornhub.

Au reușit să întârzie plecarea metroului din stație pentru că săreau în el ca niște oligofreni fericiți că-s scoși la plimbare în parc, ca mai apoi să scandeze tot drumul, s-o înjure pe Steaua și să bată cu pumnii și picioarele în plafon, podea și pereți. Exact ca niște zombie fără creier, aveau aceleași manifestări idiotice pe care le-am văzut și la ființele pe care încerca Will Smith să le vindece în  filmul I am legend. Nu mai e nevoie să spun că paznicii din metrou, ăia care nu mai pot de grija ta dacă stai pe scaun cu ghiozdanul în spate, ori dacă ai o bicicletă, s-au făcut că plouă căcați pe ei să nu mănânce bătaie.

E sinistru să vezi că singura fericire a unor ființe umane, capabile genetic să discearnă și să realizeze lucruri mărețe în viață, constă în faptul că alți 11 au fost în stare să împingă o bășică de la unul la celălalt într-o plasă. Nu vreau să reduc importanța sportului și farmecul fotbalului, dar când mă uit la maimuțele dezbrăcate la bustul gol din tribune cumse bat în piept, se îmbrățișează pătimașși par venite la agățat homosexuali sado-masochiști, mă întreb ce legătură mai are asta cu evenimentul de pe gazon.

Să-i analizați și voi data viitoare când îi vedeți pe stradă cu fularele echipei favorite sugrumate de gât sau de încheietură. Câți dintre ei crezi că au făcut burta aia jucând fotbal, ori stând pe canapea și consumând bere și labă?Mulți dintre ei nici nu se duc pe stadion pentru a vedea meciul. Stau toată partida cu spatele la gazon și se invită reciproc la alții acasă pentru a fute niște gospodine, care bag mâna-n foc că abia așteaptă să fie vizitate de atâția masculi feroce. Fiecare mamă de ultraș și fotbalist are în debara o pereche de port jartiere pe care e gata s-o tragă peste vergeturi când va avea parte de vizita unei galerii.

Mă mir că pe fotbaliști nu-i deranjează. Îi mai auzi la final de meci: „Suporteri au făcut o atmosferă fantastică”. Ce-i drept, e fantastic să-ți imaginezi un stadion de 11 mame și fiii lor, așa cum strigă ăia: „Pe ei, pe mama lor.”

Îți dai seama cât de greșit e tot ce se întâmplă în capul unui ultraș când echipa lui favorită dă gol. Analizat în slow-motion observ că:

Reacția 1: belirea ochilor până la cote inimaginabile. Aproape că-i ies din orbite. Ai putea să-l scuipi în ochi și tot nu va clipi;

Reacția 2: deschiderea la maximum a cavității bucale și urlarea continuă a unui singur cuvânt. Statistica anuală cu spălatul pe dinți la români e confirmată de această imagine.

Reacția 3: îmbrățișarea și împingerea persoanei de lângă, de cele mai multe ori bărbat. Are loc un joc cvasi-erotic de dute-vino, timp în care creierul îi spune: „Acum trebuie și să înjuri, și să scuipi”. Se produce o blocare neuronală și gura se manifestă haotic.

Reacția 4: revenire în poziția „cu spatele la gazon” și continuarea scandărilor.

Foto via

Ultrașele sunt o specie mult mai sinistră, pentru că-ți dai seama că-n fizicul ăla de femeie zace un burtos, spărgător de semințe, care-n timpul unei partide de sex, dacă o pui să-ți vorbească murdar, îți va spune „muie Steaua/Dinamo/Rapid/etc” de trei ori, apoi se va întoarce către o galerie imaginară și va țipa de trei ori și la ei. Nu-s ca puștoaicele obsedate de Beckham, nu au (neapărat) postere prin casă cu vreun sex simbol fotbalistic, ci pur și simplu sunt varianta cu manichiură a celor enumerați mai sus.

Nici jandarmii parcă nu pun destul suflet pentru a-i calma. Când vine vorba de un protest unde oamenii vociferează și se manifestă pentru ceva logic (salarii, pensii, un trai mai bun) sar imediat cu bastoanele. Când ăștia devastează un stadion și realmente fut plăcerea altora, parcă-i masează, ori se mulțumesc doar să-i scoată de pe arenă. Unde mai pui că mi se pare risipă de bani, personal și energie să încerci să aplanezi lupta dintre două galerii. E ca și cum n-ai vrea să lași doi interlopi să se omoare între ei. De ce nu? Problema oamenilor civilizați se reduce cu 50%.

Nu-l urmări pe Moustache Man după ce citești textul ăsta.

Mai bine citește o replică scrisă de o gagică.