FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Iarba și bunele maniere - Când viața îți oferă iarbă, fă-ți un cui cât o prăjină

Mulțumesc universului pentru jointurile neașteptate pe care mi le-a scos în cale de-a lungului timpului.
9.9.13

Imagine via utilizatorul Flickr Alex Weimer.

În viața mea de „ierbivor”, încerc să mă concentrez pe micile bonusuri norocoase pe care mi le aruncă în cale universul. Multe dintre aceste bucurii sunt un rezultat direct al memoriei mele proaste  - câte un gram uitat într-o pereche de blugi, un prezervativ descoperit într-un colț al camerei, sub o carte, cealaltă jumătate din sendvișul minunat de ieri. Nimic spectaculos, mici bucurii care îți dovedesc că soarta e de partea ta. Încerc să nu consider că mi se cuvin, dar am avut de curând niște zile stresante și m-am trezit gândind: „Am nevoie de o pauză!” N-am primit nicio pauză, dar stresul mi-a amintit de o întâmplare dintr-o excursie pe care am făcut-o cu fratele meu, căruia îi spun Bhai.

Publicitate

Eu și cu Bhai am făcut o grămadă de excursii împreună și îmi place mult să călătoresc cu el, chiar dacă uneori e un șofer nazist – din ăla care crede că șoferul face toată treaba și trebuie să aibă tot confortul necesar; spre exemplu, e singurul care are dreptul să aleagă muzica. În fine, e frate-miu, așa că îi pot tolera chestia asta. Într-o excursie, călătoream în grup cu familia spre nunta unchiului meu din Toronto. Adulții și copiii erau într-un SUV gigantic, iar tinerii, eu și frate-miu, mergeam în fruntea convoiului cu o mașină închiriată.

Când am plecat din New York în dimineața aceea, mașina familiei era chiar în spatele nostru, așa că nu puteam fuma fără să fim observați. După vreo oră, am rulat pe furiș un cui și, la momentul potrivit, Bhai s-a băgat în trafic pe altă bandă și ne-am ascuns de mașina din spate cât să-l fumăm. Câteva minute mai târziu, ne-am strecurat din nou în fața mașinii familiei. Am repetat mișcarea de vreo cinci-șase ori, deși unii șoferi ne-au claxonat că ne băgam aiurea printre mașini.

Planul era să lăsăm mașin la aeroportul Buffalo, unde trebuia să ne întîlnim cu un văr care să ne ducă cu mașina la casa unchiului nostru din Canada. Vărul nu era de acord cu iarba, așa că am început să mă panichez. Nu mă paranoizam pentru că eram fumat, ci pentru că mai aveam vreo două grame de iarbă în borcan. Nu voiam să riscăm să trecem granița cu ele, dar nici n-aveam destul timp să le fumăm – și în niciun caz nu voiam să le arunc la gunoi. Dar până la urmă n-am avut de ales. Cu inima în stomac, am aruncat cutiuța într-un loc ascuns din parcare și m-am întors la Bhai și la văru-miu. Când m-am așezat pe bancheta din spate a mașinii, mi-am dat seama că aveam la mine o grămadă de foițe. Cum n-aveam chef să trezesc suspiciuni la graniță, am aruncat și rolele de foițe pe geamul mașinii în timp ce demaram.

Publicitate

După asta, am ars-o prin Toronto câteva zile, pălăvrăgind cu tot felul de rude îndepărtate de care n-aveam niciun chef și evitând să agățăm fete la nuntă, în caz că erau verișoare de-ale noastre. Am băut câteva beri și am jucat biliard, altceva palpitant nu era de făcut. Plictiseala a continuat pe drumul de întoarcere spre Buffalo, unde trebuia să luăm avionul înapoi spre New York. Cea mai nasoală parte e că mai aveam vreo patru ore de pierdut până la plecarea avionului, pentru că văru-miu a vrut să se întoarcă la Buffalo mult mai devreme, că avea de lucru.

După ce văru-miu ne-a lăsat la aeroport, eu și Bhai ne-am aprins o țigară și bineînțeles că mi-a fugit gândul la cutiuța aruncată în parcare: „Oare o mai fi acolo?”

„N-are cum”, mi-a zis frate-miu, uitându-se la mine cu o umbră de speranță în privire. Niciunul dintre noi n-a mai scos un cuvânt, dar am pornit amândoi spre parcare, spre numărul 346, unde parcasem atunci mașina. Am dibuit cu mâna în spațiul îngust unde aruncasem cutiuța și nu mi-a venit să cred când am atins-o cu degetele.

Iarba stătuse în umezeală, dar cu puțin tutun uscat, ar fi fost numai bună. Dar nu mai aveam foițe. Am hotărât să întind coarda și să caut și foițele în locul de unde plecase mașina. Ce să vă mai zic, a fost noroc până la capăt! Rola era fix în același loc.

I-am dat toate instrumentele lui Bhai, care a fugit la toaletă și a rulat imediat două cuie imense. Cum nu fumasem câteva zile la rând în Toronto, ne-am spart în ultimul hal, iar restul excursiei a fost o plăcere. A fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat. Pe această cale, îi mulțumesc universului, și vă doresc și vouă la fel de mult noroc cu iarba în viitor.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Iarba și bunele maniere - Shoob, hoțul de iarbă