Cele mai bune albume româneşti din 2012

Problema cea mai mare cu realizarea unui top al celor mai bune albume româneşti e să găseşti albume bune româneşti. Ca să ajung la lista de mai jos a trebuit să ascult multe trupe de căcat care încearcă să sune ca cei din Occident, mulţi solişti cu accent englezesc care l-ar face şi pe-un elev de clasa a treia să râdă şi alte materiale care nu merită nici să aibă un loc în lada de reduceri din hipermarket-uri. Dar nu regret. Am descoperit un underground care pune accent pe creativitate, nu doar pe imitare. Albumele reprezintă un colaj fonic de rap-patriotic, muzică electronică, rock pentru hipsteri, un puşti de 19 ani care nu are doar imagini cu pizde în cap, metal progresiv şi multe altele. Într-o ţară în care anul 2012 a dovedit că norma e copy-paste, mai jos e o listă cu cei care se pişă pe reguli.

Dacă îţi iubeşti prietena, nu-i da să asculte acest EP. Ea va fi impresionată că nu îs străini, iar apoi va căuta clipuri cu ei pe Youtube şi se va îndrăgosti de Doru Trăscău după a doua piesă. Tu îți vei cumpăra multe sacouri şi pulovere cu gât într-o încercare lamentabilă de a părea indie, ca s-o recucereşti. Dar ea îl va iubi întotdeauna pe el, nu pe tine.

Ascultă albumul aici.

De fiecare dată când ascult Singularity mă văd dansând cu glow stick-uri într-o bibliotecă sau librărie, sub privirile celor ce iau viaţa prea în serios. E un album inteligent, ce se potriveşte la fel de bine în club ca în colecţia personală a lui Horia-Roman Patapievici.

Album preview aici.

Singurul mod prin care să faci oamenii să uite de numele tău oribil de trupă este să lansezi un album cu o denumire şi mai penală. Iar dacă muzica de pe el e chiar bună, atunci cu siguranţă o să-i transformi în fani. Cam aşa stă treba cu Robin and The Backstabbers.

Album preview aici.

Îmi place mult Coughy. Sunt excelenţi. Sunt la fel de pretenţioşi ca mine. Fug în atâtea direcţii muzicale încât după ce se aşterne praful rămâne un pattern indescifrabil. De fiecare dată când ascult albumul mă trezesc într-un labirint din care nu pot ieşi până la final. Oricât de mult aş încerca. Muzică claustrofobică şi sufocantă. Iubesc sentimentul. Nu ştiu ce spune chestia asta despre mine.

Ascultă albumul aici.

Premiul pentru cel mai narcisist nume de album al anului 2012 se acordă MC-ului raku. Dar are dreptate, ce să-i faci?

Cumpără albumul aici.

Albumul TKOVCTRL e instrumentul de teleportare în mijlocul Tokyo-ului. Sunt înconjurat de lumini stroboscopice, ecrane colorate de pixeli, panouri publicitare ce transformă noaptea în zi şi cu toate că sunt în una dintre cele mai populate zone de pe

glob, unde conceptul de individ dispare, mă simt gata să fut lumea.

Ascultă albumul aici.

Eu la 19 ani eram în limbă după o tipă de 15 ani, începeam o facultate la fel de respectată precum un curs on-line de PR şi încercam să mă obişnuiesc cu dieta de chiftele şi zacuscă inerentă trăirii într-un alt oraş. A fost cea mai faină perioadă din viaţa mea. Pentru Andrei Argatu, vârsta de 19 ani a însemnat debutul pe scena muzicală naţională cu un material excelent lansat în colaborare cu băieţii de la Subcarpaţi. În comparaţie, cea mai faină perioadă din viaţa mea pare destul de lame.

Ascultă album aici.

Dacă la finalul albumului nu simţi o dorinţă puternică de a merge într-un pelerinaj la Sarmizegetusa, înseamnă că nu ai înţeles nimic din Dar de Duh.

Ascultă album aici.

Ştii care e reţeta perfectă pentru a înregistra un viral? Du-te într-o cârciumă din orice sat românesc şi pune albumul Underground Folcloric. Filmează beţivii din sat cum încearcă să danseze şi să imite rimele lui MC Bean. Îţi garantez că vei avea cel puţin un milion de vizualizări pe Youtube.

Ascultă albumul aici.

Albumul ăsta dovedeşte că Norzeatic e unul dintre cei mai buni storytellers din rap. Dacă TVR va ieşi într-o zi din căcat şi va produce o versiune a programului Teleenciclopedia pentru tinerii din cartierele româneşti, Vexxatu ar fi alegerea perfectă pentru narator.

Nu ai unde să asculți albumul.