Publicitate
Chestii

Am fost șoferul unui traficant de droguri și încă sunt în viață

Omul făcea trafic cu MDMA și heroină, iar banii falși nu lipseau din buzunarul lui.

de Sarah Ontell
29 Martie 2016, 12:31pm

Toate fotografiile aparțin autoarei

Playa del Carmen din Mexic este un oraș de la litoral, la 45 de minute distanță de Cancún. De-a lungul ultimilor zece ani, în mare parte datorită grămezilor de turiști care se-nghesuie s-ajungă în fiecare an la BPM Festival, a ajuns un centru internațional de petreceri pentru fanii înrăiți ai dance-ului și o destinație bine ascunsă pentru oamenii care nu vor să fie găsiți.

Primul meu contact cu partea mai tenebroasă din Playa a început în octombrie 2013, când lucram ca vânzătoare și recepționeră la o firmă care închiriază vile de lux pentru turiștii care-s dispuși uneori să plătească și peste trei mii de dolari pe noapte. Printre altele, trebuia să mă ocup de rezervări, să răspund la întrebările turiștilor și să mă asigur că oaspeții noștri aveau tot ce le trebuie pe durata sejurului. Am luat jobul chiar când au stat ai mei acolo. După câteva shot-uri de tequila și după ce mi-am dat seama, cu amărăciune, că n-am niciun chef să mă-ntorc la școală prea curând, l-am întrebat direct pe patronul firmei dacă n-are nevoie de ajutor. Se pare că avea, și o lună jumate mai târziu eram într-un avion doar dus, din orașul meu natal, Los Angeles, spre Mexic.

Playa del Carmen e-un oraș mic și-n cele trei luni cât am stat acolo m-am tras de șireturi cu tot felul de personaje din toate colțurile lumii: expați, nomazi, clubberi din toată lumea, chiar și oameni care recunoșteau că-s infractori și se ascundeau de FBI. Cu toate astea, povestea lui Micha* e aia pe care n-o s-o uit niciodată, pentru că a fost prima (și probabil ultima) oară când am aruncat o privire în lumea misterioasă și strălucitoare a traficului de droguri. Când mă uit în urmă, îmi dau seama că, de fapt, am aruncat mai mult de-o privire. Timp de câteva săptămâni, am fost un personaj în povestea lui Micha, complet integrată în stilul de viață al unui baron de cartel internațional de droguri.

L-am cunoscut pe Micha în ianuarie 2014, când a închiriat de la noi o vilă cu șase camere, pe plajă. Avea 1.90 metri și și-o ardea pe stilul clasic, avea o afinitate pentru hainele bine croite, pantofii de firmă și ceasurile care costau cam cât leafa unui polițist debutant. Probabil că o parte din ce mă atrăgea la el era faptul că părea întruchiparea masulinității clasice, cu un fizic sculptat de luptător K-1, o prezență impunătoare de mafiot stil Nașul și-un maxilar bine definit, care se-ncleșta de fiecare dată când se enerva sau cădea pe gânduri. După ce-am schimbat niște politețuri la-nceput, am aflat că e din Manitoba, în Canada, avea 30 și-un pic de ani și-avea origini europene.

Micha a sosit cu tovarășul lui Tim, pentru care excursia asta în Mexic era și prima oară când ieșea din Canada, după ce-și petrecuse toată tinerețea la pârnaie pentru tentativă de omor. Tim avea 29 de ani, dar avea nivelul de energie al unui adolescent. Parcă nu se mai maturizase de când intrase la-nchisoare.

Relația mea cu Micha a fost neconvențională de la bun început. Înainte s-apuc eu să-mi fac numărul de recepționeră și să le fac turul vilei, Micha a scos din buzunarul de la pantaloni o pungă cu fermoar, plină-vârf cu 75 de pastile de ecstasy și-o folie de acid, cică. După ce mi-am revenit din șocul inițial, am intrat în sevraj de adrenalină. Lipsa de jenă a lui Micha era o schimbare tare binevenită, după toți burghezoii plini de bani și mamele scăpate de-acasă cu care avusesem de-a face tot sezonul.

- Vrei?
- Clar.

Mi-a dat cinci pastile de ecstasy.

M-am întrebat de ce dracu' ar umbla cineva cu atâtea droguri la el, așa, lejer, și i-am întrebat pe tipi cu ce se ocupă. Micha, absent, a scos trei telefoane mobile și mi-a zis că lucrează „în construcții". Am insistat și i-am zis, zic: „Știți că vila asta e pentru zece persoane. Sunteți doar voi doi?" Micha mi-a zis că mai aduce un tovarăș și niște gagici din Columbia.

Turiști techno în Playa Del Carmen

Evident, a doua zi, au intrat pe ușă două dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut în viața mea și mi s-au prezentat drept Lorena și Mari. Gagicile erau genul vulpițe din videoclipuri, la față ca Sofia Vergara, la corp ca Nicki Minaj. Purtau niște tricouri și bikini minuscule, unghii false lungi și-o poală de bijuterii. Mi s-a zis că „sunt plătite să petreacă toată săptămâna".

Fetele au fost drăguțe cu mine. Ne-a unit pasiunea pentru muzica electronică și călătorii, iar Lorena chiar mi-a arătat filmulețe cu DJ-ii de la party-uri din oraș, în Cali, Columbia. Dincolo de asta, totuși, interacțiunile noastre au fost destul de reduse, ma ales că fetele își făceau selfie-uri și trăgeau o pudră dubioasă pe nas, direct din pungă, mai tot timpul. „Ningunas personas en Colombia les gustan cocaine", „nimănui nu-i place cocaina în Columbia", mi-a zis Mari în spaniolă. În schimb, mi-au zis că e 2C-B, un drog de laborator gen MDMA.

O petrecere pe zi la Kool Beach Club, în timpul festivalului BPM

A doua zi după ce-au venit gagicile, a sosit și Ivan, tovarășul lui Micha, tot din Cali, Columbia. În timp ce-și desfăcea liniștit bagajele în living, Ivan a mai scos niște droguri de laborator și niște miare în bancnote de o sută de dolari și mi-a zis chill că banii sunt falsificați, calitatea-ntâi. Apoi ne-a zis că l-au reținut nițel pe aeroport la Cancún, fiindc-avea în cazier un mandat pentru un incident în trafic la Miami.

Citește și Confesiunile tipului care livrează droguri pentru traficanţi

Micha mi-a zis că l-a cunosct pe Ivan acu' niște ani la Guadalajara, în una dintre călătoriile lui frecvente în Mexic, și c-au rămas tovarăși de-atunci. La ora aia, Ivan era practic mâna dreaptă a lui Micha când veneau în Mexic. Se ocupa în primul rând cu tradusul între Micha și haremul lui de latino-americance, făcea pe șoferul pentru toată lumea și coordona atent ieșirile în oraș.

Micha s-a lipit de mine, probabil pentru că eram singura tipă cu care putea să comunice în engleză. Câteva nopți la rând ne-a dus pe toți în club, pe la Mamita's, Kool Beach Club, Canibal Royale și La Santanera. Era chiar perioada dinainte de Festivalul BPM, așa că DJ-ii băgau mai mult house underground și techno. Lui Micha îi plăcea mai mult vibe-ul de Vegas, dar o ardea pe-acolo, cât timp erau pe zonă gagici mișto și o tonă de șampanie.

Sticle de Dom Pérignon, niciodată Moët

Cam așa arăta o seară obișnuită: ajungeam la club, plăteam o masă și, instant, ne tratau regește. Chelnerii aduceau Moët, dar pe Micha nu-l satisfăcea, așa că se-ntorceau cu Dom Pérignon. Nota? Minimum zece mii de dolari. Plătiți cash întotdeauna. În fiecare seară era loc și de cantități enorme de droguri, mese în oraș cu note astronomice și o grămadă de sex columbiano-canadian. A fost hedonism de-ăla dement, ca-n filme gen Spring Breakers și, sincer, m-am bucurat de fiecare secundă.

Cu câteva zile înainte de plecare, Micha s-a hotărât că vrea să facă o vizită inopinată la Guadalajara, la niște prieteni. Între timp, femeile și Ivan au luat avionul înapoi spre Columbia, deci am rămas doar eu cu Micha și Tim. Instant am dat de-o problemă: băieții nu puteau să-și plătească biletele de avion cu cardurile de credit, fiindcă nu voiau să lase urme sub formă de documente electronice. După cât timp petrecusem împreună și după ce, practic, Micha mă lăsase să o ard și eu cu ei, în vacanța lui all inclusive, am vrut să-i ajut. La faza asta știam deja că, cel mai probabil, Micha nu-i patron la nu-știu-ce companie de construcții, dar, la momentul asta, îmi plăcea deja atât de mult s-o ard cu ei, așa că am trecut peste propriile mele bănuieli din ce în ce mai mari.

Le-am zis băieților că le plătesc eu biletele cu cardul și-mi dau ei banii înapoi cash. Au refuzat politicos. În schimb, Micha mi-a dat o mie de pesos (cam o sută de dolari) ca să mă duc cu mașina la Aeroportul Internațional din Cancún și să cumpăr două bilete pentru el și Tim, cu banii jos.

După Mexic, Micha s-a întors cu avionul în Canada, iar eu m-am dus acasă, în L.A. Am ținut legătura șase luni dup-aia, pe Whatsapp. Mi se părea super tare că-s prietenă cu un băiat rău misterios, care se-nvârtea în cercuri mult mai înalte decât dealerii de cartier cu care mă futusem la Playa și-n L.A. Tot nu știam sigur cu ce anume se ocupă, dar aveam să aflu în curând.

Micha vizitează ruinele din Playa

În august 2014, Micha m-a anunțat că vine în L.A. pentru o vacanță de o lună și că se gândea să investească în lanțul de restaurante El Pollo Loco, după ce-i spuseseră niște prieteni ce pui bun fac la grătar, în stil mexican. Mi-a zis că poate-și deschide unul acasă, în Manitoba.

Mi-a oferit 150 de dolari pe zi, plus mese și excursii moca la cumpărături, ca să-i fiu șofer. N-aveam job pe vremea aia, așa că mi-a sunat tare bine. În plus, dacă lucram pentru Micha, puteam s-o ard cu el tot timpul și asta era tot ce-mi doream, sincer. Dintotdeauna am avut o slăbiciune pentru băieții răi, iar Micha arăta bine și se purta frumos cu mine. După cum o arsesem în Mexic, știam că-i distracția garantată dacă o ard cu el și-n L.A. Clar era băgat în cine-știe-ce afaceri dubioase, dar îmi plăcea suficient de el cât să nu mai fiu deloc în stare să judec rațional. Mi-am zis, „eh, nimeni nu-i perfect, nu?"

Primele câteva zile pe care le-am petrecut împreună în L.A. au fost super tari. L-am dus de câteva ori la El Pollo Loco și i-a plăcut la nebunie. Am fost la plajă și-am frecat-o prin Hollywood și Santa Monica. Ne-am oprit la Fred Segal's și mi-a luat bijuterii, pe care le-a plătit cu un teanc gros de bancnote. Ca și-n Mexic, totul se achita cash, ca să nu lase urme.

Apoi, într-o după-amiază a dispărut brusc. Ne făcusem planuri să mergem la plajă în Malibu, dar n-a mai dat niciun semn toată ziua. Cu o seară-nainte îmi spusese în treacăt că a aranjat să se vadă cu niște tovarăși în niște locuri super cool, așa că am presupus că a petrecut într-o demență toată noaptea, la Playhouse sau la Greystone Manor în Hollywood. Se arătase interesat de ambele cluburi, așa că nu m-am gândit prea mult la toată faza.

Micha se simte bine la El Pollo Loco

Mai pe seară am primit o tonă de SMS-uri și apeluri de la el, în care mă ruga să ne-ntâlnim pe strada pe care stătea, în parcarea unui complex comercal. La telefon părea același Micha calm și adunat cu care mă obișnuisem, dar simțeam din vocea lui că ceva nu-i deloc în regulă.

Când am ajuns, s-a suit rapid pe scaunul din dreapta. „Calc-o", mi-a zis. Nicio explicație. A dat scaunul de tot pe spate, ca să se asigure că nu i se vede capul de-afară, pe geam. Din când în când, se mai uita peste umăr, în urmă. Eu eram băgată-n ceață, dar, de fapt, mă topeam după aventură. Parcă trăiam într-un blockbuster de la Hollywood.

Într-un final, când ajunsesem la cel puțin 25 de kilometri de cazarea lui, Micha și-a ridicat scaunul. Am insistat să-mi spună care-i faza și mi-a zis că, noaptea trecută, o groază de polițiști locali, agenți FBI și agenți de la Narcotice au făcut o razie la el în apartament și i-au confiscat trei sute de mii de dolari. Îl filaseră tot timpul cât a stat în L.A. și l-au văzut că interacționa cu un grup de „bărbați suspecți, cu pălării de cowboy". Cam asta a fost toată explicația pe care mi-a dat-o pentru razie, dar nici n-am avut nevoie de mai mult, ca să mă prind ce se-ntâmplă, de fapt.

Micha mi-a zis că-l băgaseră la zdup aseară, dar plătise pe cineva să-l scoată pe cauțiune ca să-i dea drumul de dimineață, cu doar câteva ore înainte să vin eu să-l iau. Deci de-aia nu-mi mai dăduse mie niciun semn o vreme.

Apoi m-a rugat să-l duc la biroul avocatului lui, ca să-și facă un plan să se-ntoarcă urgent în Canada. Dar deja la faza asta, eu începeam să conștientizez gravitatea situației și mă luase cu panică.

- Dacă vrei să te mai duc undeva, tre' să-mi zici cu ce pula mea te ocupi de-adevăratelea, i-am cerut și am argumentat că-mi risc siguranța.
- Dă-mi telefonul, mi-a zis, și m-a privit intens în ochi, cu ochii lui albaștri sfredelitori.

I l-am dat. L-a închis și l-a băgat în buzunar.

- Plimb MDMA și hero.
- A, ok, m-am bâlbâit, șocată că în sfârșit a recunoscut.
- Dacă spui cuiva, te omor, în pula mea, a râs. Știam în sinea mea că e măcar parțial adevărat.

În mod straniu, după „confesiunea" lui, m-am liniștit, pentru că știam că nu-s dusă și că Micha nu-i cine știe ce magnat din construcții care stă mai prost cu finanțele. M-a asigurat c-o să fiu în siguranță și, în mod straniu, l-am crezut.

L-am dus cu mașina la avocat, pentru că am reușit să mă conving că nu fac nimic ilegal și că pot oricum să zic la proces că n-am știut nimic. Biroul avocatului era într-o zonă suspectă din Van Nuys; am presupus că era și avocatul bandelor mari de droguri, gen Van Nuys Boys sau Pacoima Piru Bloods, cunoscute prin zona asta din L.A. Am așteptat în anticameră, pân-a apărut un tip slăbănog, cu un ceas de neam prost și-un costum cu dungulițe. Micha a intrat cu el într-o cameră și, când a ieșit, avea vești bune: avocatul lui știa cum să-l ajute să ajungă acasă, în Canada. Tot ce avea Micha de făcut era să-i dea 35 de mii de dolari, probabil pentru încă multe alte ceasuri de neam prost și costume cu dungulițe.

După ce-am plecat de la biroul de avocatură, Micha a dat niște telefoane de pe unul dintre telefoanele lui de aruncat și a aranjat să vină două tipe din Manitoba la L.A., să-i mai aducă niște telefoane de aruncat și cash.

Într-un moment de luciditate, așa naivă și ahtiată după aventuri, cum eram la 22 de ani, am fost în stare să prevăd apele tulburi care mă așteptau, dacă o mai ardeam cu Micha. Așa că, după ce l-am lăsat acasă, l-am sunat pe tata din mașină și i-am cerut sfatul. Deși m-a crescut într-un stil destul de relaxat, de „lasă-mă să te las", tata s-a îngrijorat pe bune pentru siguranța mea când i-am povestit toată faza. M-a sfătuit să-i șterg imediat numărul lui Micha, dacă nu voiam să am dosar și să mă urmărească oamenii legii peste tot, sau chiar mai rău.

A doua zi i-am dat mesaj lui Micha să-i zic că plec din oraș o vreme. L-am mințit și i-am zis că mă gândesc să mă mut înapoi în Mexic, deci s-ar putea să-i fie mai greu să dea de mine. Mi-a scris înapoi să-mi ureze distracție plăcută, să ținem legătura și poate ne mai vedem prin Mexic. Apoi, i-am șters numerele din telefon fără nicio tragere de inimă și, în cele din urmă, mi-am schimbat și eu numărul.

Despărțirea aia amiabilă a fost ultima dată când mi-a mai dat Micha semn. Mă mai gândesc și-n ziua de azi din când în când la el. Câteodată chiar îl căutam în bazele de date ale închisorilor din State și din Canada, în speranța c-o să dau de urma lui pe undeva. Dar nu găsesc nimic. De fapt, nici azi nu știu dacă Micha era numele lui adevărat.

*Toate numele au fost schimbate

Urmărește-o pe Sarah Ontell on Twitter

Traducere: Ioana Pelehatăi și Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre carteluri:
O grupare de traficanți de droguri și-a deghizat afacerea în florărie
M-am întâlnit cu unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri de pe Silk Road
Cei mai căutaţi zece traficanţi de droguri din lume

Tagged:
FBI
heroína
Mexica
Vice Blog
petrecere
traficanti de droguri
pericole
bani falsi