​O fotografă și-a documentat mama bipolară

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​O fotografă și-a documentat mama bipolară

Imaginile rezultate sunt un portret șocant, onest și intim al relației mamă-fiică.
7.9.16

Melissa Spitz, o fotografă originară din Brooklyn, și-a documentat, timp de ani de zile, mama bipolară pentru un proiect intitulat N-ai de ce să-ți faci griji. Imaginile rezultate sunt un portret șocant, onest și intim al relației mamă-fiică.

Toată lumea zice: „Maică-mea e nebună". Dar eu îmi amintesc că mă gândeam: „Băi, maică-mea chiar e nebună." Melissa Spitz știe pe bune ce înseamnă asta. Fotografa s-a născut în Missouri, locuiește în Brooklyn și e autoarea proiectului N-ai de ce să-ți faci griji, un proiect complex, cu tot cu cont de Instagram, prin care își documentează mama bolnavă mintal și dependentă de diverse substanțe.

Publicitate

Fotografia e o a doua natură pentru Melissa. „Am făcut fotografii toată viața. Bunicul m-a introdus în lumea fotografiei când eram mică." După divorțul părinților ei, a folosit fotografia ca pe un refugiu. „Eram supărată și nu știam să-mi gestionez sentimentele. Îmi luam aparatul și plecam de acasă."

Mama Melissei nu are nume, dar e blondă și seamănă cu o pasăre, iar fotografiile în care fumează, lenevește sau se scarpină sunt mai mult decât o simplă documentare. „Am o fotografie în care mama urlă pe o bancă…Avea atâta durere în voce…și atunci mi-am dat seama că asta simt și eu. Am simțit un ecou: Îmi documentez mama, dar o folosesc metaforic ca să exprim ce se petrece în viața mea și viceversa ." Melissa privește fotografiile ca pe un dialog între ea și mama ei. Relația fotografică e fragmentată, de multe ori întunecată. Fiecare se reflectă în cealaltă ca într-o oglindă spartă.

„Cred că la început mi se părea o prostie tulburarea ei mintală", a zis Spitz despre mama ei bipolară, care a trecut prin mai multe diagnostice. „Dar acum îmi dau seama că e foarte, foarte bolnavă și văd cu totul altfel tulburările mintale. Cred că persoanele care suferă de așa ceva trebuie susținute și finanțate de familie și de copii, de cercul de prieteni."

Dacă te aștepți la o poveste cu un final înduioșător și fericit, opera lui Spitz n-o să-ți ofere asta. „Uneori simt că lucrările sunt îndulcite, pentru că mama nu e o victimă. Îi place să fie fotografiată și îi place să-și prezinte durerea pe o scenă. Iar asta înseamnă că e puternică și conștientă de starea ei."

Publicitate

Xanaxul mamei, 2012. Fotografii de Melissa Spitz.

Cineva a comentat la o fotografie: „Ce fată bună a crescut femeia asta." Mi-a venit să-i răspund: „Ba n-a crescut pe nimeni", a zis Spitz. „Cum ziceam, mulți vor să îndulcească lucrările mele."

Citește și: Hormonii feminini îţi pot da sănătatea mintală peste cap

Întrebarea cea mai pregnantă e cea despre consimțământ: oare mama Melissei își poate da acordul să fie fotografiată? Și oare fotografiile o ajută? Spitz spune că da: Fotografiile o fac pe mama să se simtă importantă și o validează ca ființă umană. Sunt moment când mă bucur mult că fac asta și momente când simt că profită de mine…Dar mă bucur că m-am inclus și pe mine în asta și am început să-mi prezint și povestea mea."

Mama se machiază, 2016

„Unii mi-au zis că o exploatez, alții că o pun într-o lumină proastă. Eu zic că, dacă viața îți oferă lămâi, trebuie să faci limonadă. "

Spitz tace.

„De fapt, retrag ce am spus. Nu simt niciodat ă că aș exploata situația asta într-un fel. De exemplu, e o imagine în care își ridică halatul de spital și se expune. Mi-a zis să-i fac poză cu rana ei. I-am zis: «Mamă, n-o să-ți fotografiez vaginul!» Și mi-a zis: «Ba trebuie!» Face des pe dictatoarea. Uneori simt că n-am niciun control."

De multe ori, persoanele cu tulbur ări mintale sunt prezentate drept excentrice sau vehicule pentru salvarea altei persoane. Dar realitatea implică instituții, regimuri de medicamente, comportament auto-distructiv. Multe tulburări nu se vindecă niciodată. Spitz colaborează cu mama ei din 2009 și are de gând să continue cât de mult vor rezista amândouă și să publice proiectul final într-o carte.

Publicitate

Citește și: Cum e să trăiești cu boala psihică în care te vezi altfel decât ești

Instagramul a devenit platforma ei preferată din mai multe motive, nu doar pentru că e ușor să-ți distribui lucrările. Trebuie să-i privești contul de la distanță ca să înțelegi fotografiile fragmentate. „Instagramul mi s-a părut o metaforă pentru înțelegerea bolilor mintale pentru că, dacă te uiți la contul meu așa cum trebuie, are sens. Dar apoi lucrurile se amestecă. Vezi colțuri ciudate și lucruri în ceață. La fel ca în cazul sănătății mintale, trebuie să faci un pas în spate și să vezi imaginea în mare ca să aibă sens."

„Când o să fac o expoziție, nu știu dacă imaginile vor fi întregi sau tăiate în bucăți, ca pe Instagram. Îmi plac liniile albe dintre fotografii când mă uit la ele. "

„Am nevoie de el pentru protec ție". Pistolul mamei, 2014.

Ultima oară când tata și-o amintește pe mama ca fiind normală. Bumbershoot, Seattle, Washington, 1994.

Pastilele mamei, 2014

Țipătul, 2015

Tapet, 2013.

Păpădie, 2016.

La piscină, 2015

Mama la expoziția mea în 2014.