Publicitate
Sport

Povestea Universității Cluj îți arată că istoria unei echipe de fotbal o scriu suporterii

Din toamnă, Universitatea Cluj pornește pe un nou drum: va juca în liga a patra.

de Ionuț Axinescu
05 August 2016, 11:15pm

Fotografie via Silviu Cristea

Acum două luni, Universitatea Cluj trăia unul din cele mai negre momente din istoria ei de aproape o sută de ani. Aflați deja în insolvență și-n căutare disperată de investitori care să salveze clubul de la faliment, clujenii pierdeau la Tărlungeni, în ultima etapă a Ligii a II-a, și retrogradau în a treia divizie. În acel moment, viitorul era sub semnul întrebării: jucătorii erau pe picior de plecare, neplătiți de luni întregi, iar potențialii salvatori nu se-nghesuiau să preia clubul, cu atât mai mult din al treilea eșalon.

Dar nu era prima dată când Universitatea Cluj, una din echipele de tradiție din fotbalul românesc, se găsea într-o situație critică. De-a lungul timpului, „U" nu doar că n-a fost printre protagonistele fotbalului românesc, dar a trăit mai mereu pe muchie de cuțit, măcinată de probleme financiare și perioade împărțite între prima și a doua ligă a țării. Ba chiar și într-a treia, unde studenții au petrecut un sezon, la începutul anilor 2000.

De fiecare dată, însă, „U" a supraviețuit și-a renăscut din pasiunea suporterilor, care au rămas alături de simbolul lor și au refuzat să-l lase să moară. Din toamnă, echipa se pregătește s-o ia de la zero, din liga a patra, și își propune ca peste trei sezoane, adică fix în anul centenarului, să revină pe prima scenă fotbalistică a României.

Ca să aflu cum arată viitorul Universității și ce-nseamnă spiritul „u"-ist, am vorbit cu trei oameni care au trăit o viață pentru echipa asta: Alin Șutea, fost PR al clubului și jurnalist clujean, Angus, unul din suporterii reprezentativi ai echipei, și profesorul universitar Coco Predescu, care a făcut parte din prima grupare de fani ai lui „U", în anii '70.

„U", ECHIPĂ DE STUDENȚI

Fotografie via Peluza Șepciile Roșii

Înființată în 1919, Universitatea Cluj a fost încă de la începuturi o echipă boemă. Chiar fondatorul ei, doctorul Iuliu Hațieganu, spunea că obiectivul lui „U" este să atragă tinerii studenți către sport, nu să fabrice campioni:

Scopul nostru nu e acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria rațiunii; nu speculă, ci jertfă."

Filosofia asta s-a văzut mereu și-n rezultatele de pe teren ale clujenilor. Palmaresul clujenilor înseamnă doar o Cupă a României, cucerită în 1965, într-un moment când nimeni nu se aștepta. Cupa a ajuns la Cluj după o finală jucată la București, pe stadionul Republica, împotriva lui Dinamo Pitești, condusă în teren de marele Nicolae Dobrin. Romantismul era la cote atât de înalte, încât fotbaliștii lui „U" nici nu dădeau importanță finalei, iar golgeterul echipei a ajuns la meci direct de la propria nuntă. Victoria a fost o mare surpriză, descrisă pe măsură în cartea „Șepcile roșii", de Ioan Chirilă:

Universitatea Cluj a învins și a pierdut atunci când nu se aștepta nimeni. Pâna și victoria ei din Cupa României este rezultatul unor coincidențe de calendar, când studentii au găsit forma maximă prin legile hazardului."

Dacă rezultatele n-au fost niciodată la înălțimea suporterilor, „U" s-a remarcat prin faptul c-a refuzat compromisurile. Cel mai bun exemplu a fost în 1940, când clujenii au făcut unul din cele mai apreciate gesturi ale vremii: n-au acceptat să joace în campionatul maghiar de fotbal, după ce Transilvania de Nord a devenit teritoriu al Ungariei Fasciste, în urma Dictatului de la Viena. Așa că, timp de cinci ani, studenții clujeni s-au mutat la Sibiu, de unde au continuat să evolueze în campionatul României.

CE ÎNSEMNA UNIVERSITATEA CLUJ ÎN ANII '70

Imnul Universității Cluj

La începutul anilor '70, a apărut prima galerie organizată de suporteri ai lui „U". Se chema „Amicii U" și era formată din tineri care simțeau nevoia să-și manifeste dragostea pentru Universitatea. „Microbul" era moștenit încă din copilărie, de la părinți, și favorizat de faptul că-n stadion exista un sector special pentru copii, în dreapta tribunei oficiale.

Toți membrii galeriei purtau șepci roșii la meciuri, iar cântecele pe care le fredonau pe stadion semănau cumva cu melodiile populare ardelenești. Tot atunci, au fost compuse și versurile imnului Universității, „Slavă ție, studenție!", pe care fanii îl cântă și azi, la începutul partidelor:

Evitam să-l numim «imn», pentru că-n perioada aia nu era acceptat decât un singur imn, cel al republicii socialiste. Așa că-i ziceam «marș». Galeria noastră era diferită față de ce se-ntâmplă azi. Nu aveam fulare, ci doar steaguri pe care ni le făceam noi, iar cântecele erau într-o gamă englezească; puneam accent pe vocale frumoase, nu pe mesaj, cum se face azi. Iar singura coregrafie era aruncatul de confetti, adică rolele de hârtie de la magazinul de lângă stadion.

În deplasări mergeam câteva zeci de inși, poate sute. Nu existau selfie-uri, rețele sociale sau telefoane mobile, dar ne întorceam acasă cu poveștile și le împărtășeam cu oamenii din oraș. Mi-aduc aminte de o deplasare la Petroșani, cu un autobuz vechi, de 44 de locuri, și supărarea noastră că unul din locuri era ocupat de-o studentă care mergea acasă. Asta însemna cu un suporter mai puțin", își amintește Coco Predescu.

O altă caracteristică definitorie pentru „U" din vremea aia era că jucătorii și suporterii se cunoșteau între ei, ba chiar erau prieteni. Majoritatea fotbaliștilor erau și ei studenți, cei mai mulți la Medicină și Stomatologie, iar ofurile suporterilor se limitau doar la o vorbă de duh, când echipa pierdea, după care mergeau mai departe. Coco Predescu face un portret al fanilor clujeni de atunci și spune că trăsătura lor caracteristică era „seninătatea":

„Prototipul suporterului lui «U» s-a construit pe prietenia cu colegii de generație. Era o plăcere să mergi pe stadion și să vezi pâlcuri de studenți cum coborau de la Căminul 16 sau de la Hașdeu. Suporterii aveau o bunătate și o boemie, pentru că altfel nu puteau rezista în România acelor ani. Spre exemplu, mergeai să joci cu Dinamo sau Steaua, echipele sistemului. O făceai bine, dar arbitrii erau în stare să-ți bage ei mingea-n poartă. Chiar la un meci cu Dinamo, un jucător de-al nostru, Pecks, sătul de deciziile potrivnice, a luat mingea-n brațe și i-a dat-o arbitrului, în semn de protest. Astea sunt lucruri care nu se uită."

ÎN ANII '90, „U" JUCA MECIURILE DE ACASĂ CU 20 DE MII DE FANI ÎN TRIBUNĂ

Fotografie via Facebook

După revoluție, generația de fani s-a schimbat. Cei vechi au fost prinși cu problemele tranziției din țară, iar tradiția lui „U" a fost dusă mai departe de tineri entuziaști. Cântecele s-au upgradat, de la cele cu „vocale frumoase" s-a ajuns la unele cu mesaj puternic, iar peluza clujeană a adoptat stilul italian de susținere a echipei. Pasiunea, însă, a rămas aceeași; pe la mijlocul anilor '90, meciurile de pe stadionul „Ion Moina" se desfășurau cu peste 20 de mii de fani în tribună. Alin Șutea își aduce bine aminte de perioada aia:

Pe la mijlocul anilor '90, aveam o echipă solidă, cu Predatu, Cioloboc sau Ovidiu Maier. Erau anii în care oamenii nu uitaseră drumul către stadion și veneau în număr mare să susțină Universitatea. Un moment de neuitat pentru fani a fost în 1997, când echipa a mers cu juniorii la Târgoviște și avea nevoie de un punct ca să se salveze de la retrogradare. L-a obținut, după un penalty ratat de târgovișteni în ultimul minut și-un meci formidabil făcut de portarul Vasile Mare, care a primit 10 în Gazeta Sporturilor de a doua zi. A fost doar a treia notă de 10 din istoria ziarului."

Angus își amintește și el cu nostalgie de anii '90: „Eram tineri, boemi și n-aveam bani. Mergeam în deplasări și împărțeam sucul sau sandwichul cu patru-cinci oameni, iar chestia asta ne-a unit". În anii ăia, suporterii au redescoperit cântecele vechi, au compus multe noi și-au creat mesaje celebre în toată țara. Unul din ele e „Mamă, te iubesc, dar nu ca pe «U»", a cărui poveste o știe Angus:

„Un suporter de-ai noștri, Sziga, a scris mesajul ăsta, cu spray, pe zidurile fostului stadion Ion Moina și tuturor ni s-a părut o idee faină. Țin minte că i-am spus chestia asta și mamei mele, care mi-a răspuns: «Ei, atunci să te duci să-ți dea U de mâncare!»"

Chiar dacă pe la mijlocul anilor '90 Universitatea a ajuns să joace și-n cupele europene (a treia și ultima oară-n istorie), sfârșitul deceniului i-a găsit pe clujeni în Divizia B, iar în vara lui 2000 echipa a ajuns, pentru prima dată, în a treia ligă a țării. Dar, chiar și atunci, odată cu revenirea lui Ovidiu Sabău la Cluj, ca antrenor, fanii au rămas alături de club. „Veneau câte cinci-șase mii de oameni la meci și cumpărau bilete, din respect pentru Sabău", spune Alin Șutea.

Citește și: Povestea de succes a Politehnicii Timișoara îți arată de ce fotbalul e cel mai tare sport

RIVALITATEA CU CFR-UL A FOST ALIMENTATĂ DE CONDUCĂTORII ECHIPEI DIN GRUIA

Coregrafia fanilor lui „U" la un meci de B cu CFR-ul, fotografie via Peluza Șepcile Roșii

„U" a fost întotdeauna echipa fanion a orașului și a regiunii, dar în Cluj există și CFR, un club care-n ultimul deceniu a avut perioade în care a dominat fotbalul românesc. Dar, chiar și așa, cu trei titluri naționale câștigate, patru Cupe și victorii în Liga Campionilor, CFR-ul a rămas a doua echipă a Clujului, din punct de vedere al susținerii locale.

Rivalitatea „U" - CFR n-a fost una puternică până pe la începutul anilor '2000, când feroviarii au revenit în a doua ligă. Coco Predescu povestește că, pe vremuri, CFR-ul era o echipă de cartier, fără fani. Nici acum, după atâtea performanțe, nu-s prea mulți suporteri CFR în Cluj. Alin Șutea crede că elocventă pentru lipsa de interes a clujenilor față de CFR este victoria „vișiniilor" de la Manchester, din Liga Campionilor. După acel succes incredibil, doar 30 de suporteri i-au așteptat pe jucătorii cfr-iști la aeroport, iar trei zile mai târziu, la un meci de campionat, cu Ceahlăul, în tribunele stadionului „Constantin Rădulescu" au venit numai 600 de spectatori.

Citește și: Am jucat fotbal printre capre și găini, c-un portar fără o mână

Tocmai pentru că fan-baseul CFR-ului este irelvant la nivel local, rivalitatea adevărată este între suporterii lui „U" și conducătorii echipei din Gruia, care au încercat mereu să pună bețe în roate Universității, după cum explică profesorul Predescu:

„Conducătorii CFR-ului au vrut să omoare această memorie a locului. Spre exemplu, tipăreau bilete nominale pentru meciurile cu «U», ca să verifice la sânge fiecare suporter al șepcilor roșii. Biletele costau enorm, iar la intrarea în stadion se făceau controale care durau zeci de minute, astfel încât fanii Universității nu apucau să intre la meci decât în repriza a doua. Dar, degeaba. Au luat campionate, cupe, au jucat în Europa, dar n-au reușit să aibă Clujul la picioare. Toate șicanele lor i-au mobilizat pe suporterii Universității să reziste."

RENAȘTEREA, DECLINUL & ULTIMA POVESTE FRUMOASĂ

Fanii Universității la finala Cupei României din 2015. Fotografie via FC Universitatea Cluj

Universitatea a supraviețuit la limită până-n 2009, când clubul a fost preluat de Florian Walter. „U" era falimentară și abia scăpase de o altă retrogradare în liga a treia, dar, deodată, s-a ridicat. „Au venit banii, erau echipamente, se făceau transferuri, lucru nemaivăzut pentru o echipă obișnuită să trăiască într-o mediocritate financiară. Se vorbea de cupe europene deja", povestește Alin Șutea.

Echipa a promovat în Liga I, din primul an, după care au urmat două sezoane terminate la mijlocul clasamentului. Lumea era cât de cât mulțumită, chiar dacă promisiunile de cupe europene nu erau îndeplinite. Dar totul s-a rupt, din nou, în 2012:

„Walter a plecat la Ploiești, iar în 2013, s-a declanșat procedura de insolvență. Echipa s-a salvat cu greu de la retrogradare, dar în sezonul următor n-a mai avut niciun fel de finanțare. A fost schimbat și antrenorul iubit de suporteri, Mihai Teja, iar în locul său a venit George Ogăraru, alături de un secund olandez. Ogăraru n-a fost bine primit de fani și n-a avut nici rezultate, deși ideile sale erau bune și-a încercat să revoluționeze stilul de joc al echipei. Nu i-a ieșit, au apărut și tensiuni în vestiar, între jucătorii români și olandezi, așa c-a fost dat afară, iar echipa a retrogradat", spune Alin Șutea.

Până să fie concediat, Ogăraru a dus echipa în semifinalele Cupei României. Acolo, „U" a eliminat-o pe rivala din oraș, CFR Cluj, și s-a calificat în finala disputată la București, cu Steaua. Meciul a fost pierdut clar, cu 0-3, dar suporterii o percep ca pe una din marile victorii ale lui „U". Angus explică de ce:

„Am fost mii de oameni care am cântat pentru «U» la București. Erau fani veniți de afară și din toate colțurile țării, inclusiv din zona Moldovei, foști studenți la Cluj. N-o să uităm niciodată drumul, opririle la o bere, trenurile pline, coloanele de mașini sau oamenii care ne încurajau și ne urau succes. Momentul ăla ne-a unit din nou. N-a contat ce s-a întâmplat pe teren, pentru că-n tribune a fost superb. Poate că jucătorii n-au realizat, dar noi am câștigat finala aia."

OBIECTIVELE NOULUI PROIECT: TRANSPARENȚĂ ȘI REVENIREA ÎN PRIM-PLAN

Fotografie via Peluza Șepcile Roșii

După retrogradarea în liga a treia, de acum două luni, vechea societate nu s-a înscris în nicio competiție, pentru că n-avea niciun fel finanțare. Așa că s-a născut un nou proiect Universitatea, realizat de asociața Alb-Negru, constituită din cele șase universități mari ale orașului, alături de primărie, care vor asigura și bugetul echipei. Dar asta doar pentru început, pentru că tot proiectul este unul comunitar, care își dorește să creeze emulație în jurul lui „U".

Proiectul ăsta se bazează pe atragerea sponsorilor, dar și pe implicarea suporterilor, care vor avea posibilitatea să cotizeze anual, ca un fel de socios. Chestia asta ar trebui să prindă la fani, să-i strângă în jurul clubului și pe suporterii latenți, care au nevoie de acțiuni concrete ca să se-ntoarcă alături de clubul pe care-l iubesc. Pentru prima dată, suporterii vor avea un cuvânt de spus la destinul echipei lor favorite", spune Alin Șutea despre filosofia noii Universitatea Cluj.

Echipa va începe de jos, din a patra ligă și se va baza exclusiv pe jucători locali, tineri. Nu se știe încă cine sunt ei, nici cine va fi antrenor, singura certitudine e că Ovidiu Sabău, unul din idolii Universității, va ocupa funcția de director sportiv. Obiectivul este promovarea succesivă an de an, astfel încât anul 2019, în care se serbează centenarul clubului, să-i găsească pe clujeni înapoi în prima ligă. Dar, pentru fani, nu-i obligatoriu:

Sunt mulți suporteri fericiți c-o să jucăm în a patra divizie. Eu unul nu m-aș supăra ca la centenar echipa să fie în a doua sau a treia ligă, pentru că rezultatele n-au fost niciodată importante pentru Universitatea. Important e ca echipa să trăiască și să ne bucure la fiecare meci."

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre fotbal:
Top 5 povești ale echipelor mici din fotbalul românesc care au dat lovitura, ca Leicester
Povestea Argeșului îți arată că doar suporterii pot salva fotbalul românesc
Adevărata Poli Timișoara adună mai mulți oameni la un meci decât Liberty Parade

Tagged:
locale
Vice Blog
suporteri
fotbal romanesc
Universitatea Cluj
sepcile rosii
„U” Cluj
slava tie studentie