FYI.

This story is over 5 years old.

Sport

​Wrestlingul japonez feminin e înfricoșător până și pentru wrestlerii de sex masculin

În Japonia, meciurile profesioniste de wrestling feminin sunt la fel de aranjate ca și meciurile de wrestling masculin, dar implică mai multe șuturi în față.

În Japonia, meciurile profesioniste de wrestling feminin sau „joshi puroresu" sunt la fel de aranjate ca și meciurile de wrestling masculin, dar implică mai multe lovituri în față.

După cum îi sugerează și numele, Kris Wolf e un lup captiv într-un trup de om și iese în fiecare noapte pe străzile din Tokyo, în căutare de carne proaspătă. Într-o altă viață, avea douăzeci și ceva de ani, era logodită și lucra ca fotograf în Bay Area. Dar după ce logodna s-a dus dracu', a acceptat invitația de a locui cu o prietenă în Japonia. Inițial, trebuia să fie o vacanță de douăzeci de zile, dar după ce s-a plimbat cu bicicleta și a campat în sălbăticie, țara i-a devenit o nouă casă.

Publicitate

La fel ca mulți alți expați, Wolf a acceptat un job nesatisfăcător de profesoară de limba engleză ca să rămână în țară, dar a rămas deschisă și la alte oportunități ceva mai stimulatoare din punct de vedere fizic. Într-o zi, o colegă a menționat că văzuse un meci de wrestling între femei și așa a început transformarea ei.

„Prietena mea mi-a zis să mă uit la o companie anume și m-am uitat la câteva videoclipuri și, Doamne, erau numai fetițe drăgălașe în costume strălucitoare care făceau salturi, se aruncau una peste alta, își trăgeau genunchi în gură și nu mureau", a zis Wolf. „Erau vedete de acțiune."

Compania cu care a semnat Wolf se numește World Wonder Ring Stardom, una dintre numeroasele companii care promovează wrestlingul feminin sau joshi puroresu în țară, iar femeile din industrie sunt responsabile pentru cele mai brutale meciuri din întreaga lume a wrestlingului profesionist. Rezultatele se știu dinainte, iar luptătoarele fac tot posibilul să nu se rănească foarte tare, dar totuși, un șut în față e un șut în față.

„Joshi e mai violent decât wrestlingul masculin", a zis Enuhito, reporteriță și bloggeriță care scrie despre industria wrestlingului din 1998. Frumusețea nu e mai importantă decât puterea. Femeile participante sunt minione, așa că pot primi lovituri violente fără să aibă probleme majore. Mulți luptători bărbați spun: „Dacă am face același lucru, noi ne-am omorî."

Publicitate

În ultimii ani, Asociația Americană de Wrestling a încercat din greu să modernizeze și să legitimizeze divizia feminină – luptele în noroi și meciurile în costume de baie sunt relicve ale unei epoci apuse – dar luptele sunt totuși atent monitorizate. Dacă te uiți la un meci american, n-o să vezi niciodată un superstar feminin care încasează pumni în față sau e trântită de pământ în halul ăsta. Libertățile fizice violente din joshi nu se mai întâlnesc nicăieri în lume.

Personajul lui Kris Wolf e chiar un lup. Tipa intră în ring cu o căciuliță de blăniță sură și de curând a amenințat cu bătaia un copil. „Îmi place carnea delicioasă – ai carnea delicioasă? Vrei să te bați cu mine? Sună-mă! Pa!" N-a crescut pasionată de wrestling, e un domeniu nou pentru ea, dar se vede că se distrează grozav.

„Meciurile atrag, în general, publicul masculin, dar după ce am văzut un meci de joshi prima oară am vrut să mă implic ca să transmit această pasiune tuturor fetelor din lume", mi-a zis ea. „Pentru că există și alte ciudate ca mine care nu se pot adapta la lumea reală."

Japonia a devenit destinația ideală pentru o generație de atlete super talentate din industria wrestlingului. Unele din cele mai mari staruri de wrestling – Becky Lynch, Natalya Neidhart – s-au călit în Japonia, iar campioana actuală NXT, Asuka, e importată din lumea joshi. Sasha Banks, posibil cea mai tare wrestleriță din lumea wrestlingului de ambe sexe, a fost pasionată de mica de wrestlingul feminine japonez. E un teren fertile, dar e atât de agresiv încât ai senzația că e un produs de contrabandă.

Publicitate

Citește și: Top 10 artiști japonezi care arată isteric de mișto

Am întrebat-o pe Wolf dacă i se pare că joshi e fetișizat de bărbații care vin la spectacole.

„Mă gândesc des la asta", a zis ea. „Mă uit la wrestlingul american, unde majoritatea fanilor sunt bărbați, dar nu e neapărat o chestie de fetiș. Dar nici nu încerc să contrazic lucrul ăsta pentru că îmi dau seama că lentilele camerei se focusează des pe fundurile care ies de sub fustițele scurte."

Meciurile de joshi sunt singurele în care vezi femeile cum se rup între ele pe ring cu violență fără limite, cruzime și ferocitate. Iar o sală plină de bărbați care plătesc bani ca să vadă niște femei cum se bat are totuși niște semnificații.

„Cred că se poate spune că e un fetiș, dar numai pentru bărbați", a zis Enuhito. „Fanele feminine le văd pe luptătoare ca pe niște eroine puternice sau Takarazuka (o trupă de teatru japonez în care toate rolurile sunt jucate doar de femei). Dar pentru bărbați, meciurile au ceva fetișist."

Cu alte cuvinte, joshi e complicat: cumva, e nedrept să consideri un domeniu care promovează eliberarea atletică nelimitată a femeilor doar un fetiș pentru bărbați excitați, dar, într-adevăr, e greu să nu iei în considerare privirile bărbaților și perspectiva lor asupra industriei. Kevin Wilson, un american care se ocupă de site-ul pentru fani Puroresu Central, e sensibil la aceste acuzații și a zis că ar vrea să distrugă de la rădăcină acest stereotip.

Publicitate

„Pot spune cu mâna pe inimă că n-am cunoscut niciodată un fan joshi care să se uite la meciuri pentru că îl excită să vadă două femei care se bat – îl privesc la fel de serios ca pe wrestlingul masculin ", a zis el. „Cu excepția meciurilor parodice, luptătoarele nu fac abuz de sexualitatea lor în timpul meciurilor. Deci sunt puțini bărbați care se uită la meciuri pentru că au un fetiș, iar cei care o fac nu se laudă cu asta."

Citește și: Moartea e o călătorie high-tech în cimitirele futuriste din Japonia

În cea mai mare parte, wilson are dreptate. Discuțiile despre joshi sunt, de cele mai multe ori, pe tema luptei din ring, dar e imposibil să-ți dai seama ce rol joacă totuși sexualitatea în treaba asta. Joshifans.com, una dintre comunitățile joshi occidentale mai active, are un forum intitulat Wrestler Love, unde utilizatorii postează fotografii provocatoare cu luptătoarele. Mio Shirai, o luptătoare care s-a retras și a devenit arbitru, e una dintre cele mai cunoscute figuri din industrie și a lansat niște DVD-uri softcore.

Dar asta nu neagă faptul că joshi e un teren al libertății – unul dintre puținele spații din lumea wrestlingului profesionist în care femeile se pot exprima la maximum fără să-și facă griji în legătură cu standardele estetice ale restului industriei. Deși știe că ideea că japonia e Mecca pentru femeile din industria wrestlingului e una simplistă și nesinceră, tot se simte puternică și liberă atunci când primește un șut onest în coaste. Nu i-a fost ușor, dar a reușit să găsească un mediu în care să se simtă ca acasă.

„Am făcut o pauză după un accident nasol, dar am luptat cu mine însămi în tot timpul ăsta", mi-a zis Wolf. „De ce mă supun acestor chinuri? Ce le face să merite? Asta e chestia când vrei să obții ce-ți dorești – inițial nu vezi imaginea întreagă. Ești infatuată, apoi începi să înveți mai multe. Există atâtea straturi și nivele. Acum simt că eu și joshi suntem un cuplu stabil care ne-am rezolvat problemele de relație – iar asta te face să te întrebi dacă îți dorești asta cu adevărat. Poate că nu ne-am iubit niciodată cu adevărat, dar am lucrat să ne rezolvăm problemele și a meritat. "

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Japonia pe VICE:
Cel mai impuțit oraș din Japonia destinat sexului e pe moarte
Armata Japoneză devine agresiv de drăgălaşă
Sunt chelneriţă, nu prostituată