​Nici măcar n-am trecut de 30 de ani și deja mă simt prea bătrână pentru festivaluri

Ultimul weekend a avut loc ultima mea încercare de campare cu cortul la un festival.

Mai fusesem la festivaluri de muzică, dar erau fie evenimente de o zi, fie alegeam eu să stau la cazare în loc să campez cu cortul cu mulțimea.

Totuși, deși urăsc să stau la cort, simțeam că poate ratez un fel de ritual de trecere. Majoritatea prietenilor mei au mers cu cortul la toate festivalurile și am auzit de la ei tot felul de povești despre nopți înecate în alcool și ecstasy și sex turbat în cort. Cum era ultimul an înainte să împlinesc treizeci, am hotărât să merg și eu cu cortul la un festival, acum sau niciodată.

Așa că am pornit împreună cu câțiva colegi de muncă spre WayHome, un festival de trei zile la câteva ore de Toronto. Eram încântată de line-up, mai ales de LCD Soundsystem, care urmau să deschidă festivalul. Dar au fost câteva semne proaste încă înainte să ajungem. Urma să fie cea mai fierbinte perioadă a verii, iar eu trebuia să dorm pe căldura aia într-un cort de trei persoane cu un coleg de-al meu care e cât un pui de girafă.

De cum am ajuns, mi-am reamintit că aproape tot personalul unui festival e compus din adolescenți care s-au băgat voluntari doar ca să nu plătească biletul – așadar, toți sunt complet inutili în caz că le ceri ajutorul. Am pus cortul și am rugat un tip să ne arate unde sunt scenele. S-a uitat la noi cu o privire goală. „Unde e muzica?", l-am lămurit. „De ce să vă mint? Mai bine vă spun sincer că habar n-am." Am râs nervos și m-am pregătit emoțional pentru un weekend de nervi.

Până la urmă, am ajuns la locul potrivit și, cum era cald ca-n iad, m-am dus direct spre primul bar. Am trecut pe lângă niște fete care își făceau selfie-uri și un băiat a venit spre mine, urlând: „BATE PALMA! BATE PALMA!?" Deja urăsc pe toată lumea de-aici, mi-am zis în gând. După asta m-am simțit prost și m-am gândit că poate sunt o nemernică. Ambele afirmații sunt adevărate, de fapt, dar să nu deviem de la subiect.

Odată ajunsă la bar, am cerut o apă minerală, dar când am încercat să plătesc, casiera mi-a zis că nu acceptă cash. „Trebuie să descarci aplicația și să încarci niște bani pe brățară." Super. Sunt în mijlocul unui câmp imens din Ontario, aproape fără semnal la telefon și singura mea speranță ca să-mi potolesc stea e să descarc un căcat de aplicație. Patruzeci de minute mai târziu, reușisem să descarc aplicația, dar transferul bancar nu fusese încă procesat. Atunci am dat peste un prieten care mi-a zis să merg la o stație de încărcare unde puteam să-mi încarc brățara direct cu cardul de credit. Ce să mai, până la urmă mi-a luat mai mult de o oră ca să obțin o cutie de apă minerală de un sfert de litru la zece lei.

Din păcate pentru mine, am o vezică mică și o fobie de toalete ecologice. În copilărie, taică-miu era maniac cu curățenia, poate de la asta mi se trage. Ne obliga să ne spălăm la fund după ce făceam treaba mare și să facem două dușuri pe zi. Maică-mea îl certa când îi făcea baie câinelui pentru că îl spăla agresiv și-i dădea cu săpun în ochi, de făcea mereu iritații nasoale. În fine, nu mi-a luat mult să simt nevoia să mă piș, așa că m-am îndreptat spre cutiuțele iadului. Aliniate fix în soare, veceurile erau împuțite și înfierbântate ca niște cuptorașe cu microunde. Mi-am făcut treaba și am ieșit de-acolo cât mai repede, cu respirația întretăiată.

Primul concert la care m-am dus cu amicul meu a fost Metric. La ultima piesă a fost foarte emoționant, pentru că publicul a cântat refrenul împreună cu trupa. Dar nu m-am putut bucura de moment, pentru că tipul de lângă mine, care deja era pilaf la ora șapte seara, tot urla: „ÎNCĂ O PIESĂ! " și mă tot lovea în țâță cu cotul.

Era timpul să mă îmbăt. M-am dus la mașină să iau alcoolul pe care îl luasem la mine. Mă grăbeam, pentru că voiam să ajung la timp la LCD Soundsystem, așa că am desfăcut repede sticla de vodcă și am tras o dușcă zdravănă. Proastă idee. Se copsese bine în portbagaj ore în șir și era de-a dreptul fierbinte. Am scuipat-o imediat afară. Totuși, am turnat un pic într-o sticlă de apă, ca să am la mine pentru mai târziu.

LCD au fost super tari, dar n-o să vă plictisesc cu detalii. A fost cel mai mișto moment din tot weekendul. Pentru că eram beată și ruptă de oboseală, am adormit super repede în noaptea aia. Dar atât m-a ținut norocul.

M-am trezit pe la ora nouă într-o căldură infernală și am descoperit că îmi venise ciclul. Surpriză. Cum sunt o vacă aeriană, nu-mi adusesem tampoane, așa că a trebuit să folosesc unul vechi care zăcea demult pe fundul rucsacului, pătat cu niște cerneală. Am stat o oră la cortul de încărcare a telefoanelor ca să îmi pot suna prietenii.

Mi-am dat seama că oricâtă apă aș fi băut, tot nu reușeam să-mi mențin hidratarea. Era pur și simplu prea cald. Acasă îmi jurasem să profit la maxim de concerte, dar m-am trezit că mă scutura un bodyguard care mă găsise leșinată lângă scenă la concertul Third Eye Blind.

Îmi mai revenisem un pic până la concertul Arcade Fire, dar abia puteam sta în picioare. Cum s-a terminat, am fugit repede la cort. După căldura din timpul zilei, se făcuse deodată super frig și am simțit cum mă ia răceala instant. Oricât m-am foit, n-am reușit să mă încălzesc. Și nu m-a ajutat nici faptul că foloseam un prosop drept pernă și un ghemotoc de hârtie igienică în loc de tampon. Colegul meu de muncă s-a târât și el în cort și a adormit imediat. Știu că m-am uitat la el înciudată că habar nu are prin ce chin trec.

E cea mai inconfortabilă noapte din viața mea, m-am gândit, după care m-am certat singură că o dau în dramatism. Mi-am scanat toate amintirile să văd dacă a mai fost vreo noapte atât de nașpa, dar am concluzionat că asta chiar era cea mai nasoală.

În dimineața următoare, am făcut un drum lung până la dușuri să mă împrospătez puțin. Când colegul meu de cort a început să fredoneze o piesă de la LCD Soundsystem, m-am trezit că îl reped: „Mai taci! "

Ajunsă acasă, mi-am aruncat la gunoi pantalonii mei de trening preferați pe care îi pătasem cu sânge și, odată cu ei, și ideea stupidă că voi reuși vreodată să mai îndur un alt festival.

Urmărește-o pe Manisha Krishnan pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre festivaluri pe VICE:
Cum să eviți să te caci la un festival
Ghid de festival pentru cei peste 20 de ani
De ce DJ-ii care sunt cap de afiș la festivalurile mari din România sunt impostori
Toate tipurile de persoane enervante pe care le întâlnești la festivaluri