Eu am început să desenez pe la șase ani, ai mei au păstrat câteva desene destul de coerente, în special tancuri și rachete cu stele roșii etc. Era tema de bază, în spiritul sovietic, lupta pentru pace, bla bla. Chiar dacă primii ani de școală i-am petrecut într-o generală, ai mei au observat atracția mea pentru desen și dintr-a cincea m-au dat la liceul de Arte. Acolo a început „nebunia". Era ca o insulă, cu totul specială. O școală internat de arte plastice, unde se dădeau examene serioase, iar pictura și desenul erau abordate la fel de serios.

Faza confortabilă pentru noi era că nu se punea presiune pe celelalte materii: dacă erai foarte bun la desen, pictură, anatomie, ți se iertau notele proaste la celelalte. Am învățat acolo între anii 1984-1989 și, cum spunea un profesor de-al meu, eram „talentat, dar leneș". Adevărul e că aveam alt ritm, colegii mei munceau mai mult și asta se simțea la rezultate. Oricum, compensam prin imaginație, aveam „apucături suprarealiste" de mic.

Unii erau foarte buni pe desen, alții pe culoare. La început n-am strălucit nicăieri, poate doar la aberații și improvizații, fiindcă îngrășam porcul în ajun mai tot timpul. Țin minte că am prins ceva tehnică la acuarelă și desen, dar la materiile celelalte eram cam pe din afară. Profesorul nostru de fizică, un tip foarte inimos, ne spunea: „Băi, voi sunteți Clei!‟. Poate că eram clei, unii, dar eram și buni, fiecare în felul său, exista și un fel de concurență între noi. Dacă de la alte materii mai chiuleam, de la pictură și desen nu se întâmpla.

Spre exemplu, unii erau buni pe portrete, eu am fost mai ok la peisaj, mai puțin pe anatomie. Dar cel mai bun am fost la desenat monștri și alte drăcii… Deci, s-o luăm de la bază. După cum știu și cei care au copilărit pe vremea lui Ceașcă în Ro, programul tv sub comuniști era total sec. La noi, în Basarabia la fel. Dar, fără alte repere sau comparații, era „super": așteptam desenele animate, așteptam filmele și ne uitam la ele pasional.

Apoi s-a întâmplat minunea: au apărut video-saloanele, cum le spuneam. Cred că au apărut prin 1987 și apoi s-au înmulțit ca ciupercile.

Primele filme pe care le-am văzut au fost cu Bruce Lee, dar apoi a fost o explozie de filme horror și realitatea noastră socialistă a fost dată peste cap. Îți dai seama, eram în clasa a șaptea, dar nu mai văzusem așa ceva. Filme horror, wtf? Și astăzi țin minte primul film horror pe care l-am văzut: Evil Dead, apoi Demons.

După care bomba: Aliens.

A fost wow, eram cu ochii cât cepele, la școală numai despre asta povesteam. Și când te gândești că Aliens, ăla din 86, rezistă și azi.

Astăzi un elev dintr-a șaptea e greu de impresionat, dacă nu e deja plictisit de oferte și variațiuni. Aveau rușii o vorbă: „Servește, nu vreau!". Dar în tinerețea mea, cam de două ori pe săptămână, seara la video-salon era un eveniment total. Și gândește-te că primele filme le vedeam la televizoare bombate, puse pe mese, în spații închiriate la bloc, în general la parter. O sală de șapte pe șapte, douăzeci de scaune și dă-i bătaie. Biletul era o rublă, echivalentul a zece lei. Filmele dublate în rusă. Cînd se terminau, ieșeam afară împliniți pentru următoarele zile.

În aceste condiții, care școală, care materii? Învățam mai mult pe pilot automat. Era perioada în care făcusem cunoștință cu Occidentul, restul părea tot mai sec și dubios. Despre desenele animate ce să mai vorbim? Cine mai ține minte, înainte de începerea filmelor la salon, în timp ce se aduna lumea, ăia rulau în prostie Tom și Jerry. Ce să mai… Dragul nostru Nu Pagadi devenea peste noapte plat și neinteresant.

Odată cu explozia filmelor de groază, s-a dat peste cap și imaginația colectivă, asta clar. Rareori eram atent la ore, pur și simplu nu se lega nimic de mine. Ca să nu-mi iau bătaie acasă pentru notele proaste, le ștergeam din carnet cu lama, foarte atent.

Uneori mai rupeam foile, dar tot eram prins cu minciuna și mi-o luam de două ori mai hard. La un moment dat, devenise obișnuință, întârziam cât mai mult acasă, fiindcă știam cam ce mă așteaptă.

În paralel, caietele mele deveneau tot mai pline cu desene, care mai de care.

Încă un detaliu. Cum spuneam, fiecare dintre colegii mei de liceu era foarte bun pe o zonă sau alta. Unii, spre exemplu, erau specializati pe caricaturi. Era o vreme când ne desenam între noi: cel mai tare era cel care surprindea mai bine trăsăturile. Fiecare avea o caricatură, prin caietele cuiva, dar cele mai demente erau caricaturile profesorilor.

Tot în acea perioadă mă apucasem și de scris drăcii și tot felul de chestii porno. Apoi, după ore le citeam împreună cu băieții și ne stricam de râs. Partea bună că la povestiri avem un concurent în clasă, cu care de altfel mă înțelegeam foarte bine. Mai târziu am scris împreună niște chestii total dezaxate. Unele s-au păstrat, altele s-au pierdut.

Acum vreo cinci ani am găsit în pod, într-o ladă cu hârtii și reviste vechi, un caiet roșu. Era caietul colegului meu de liceu, câteva caricaturi, dar mai mult texte, unele scrise împreună, fiindcă pasam caietele de la unul la altul. Așa a rămas la mine peste ani, printre hârtii, într-o ladă.

Când ne-am revăzut, după vreo 25 de ani, în România, i-am spus că am o surpriză pentru el și i-am dat caietul. Nici nu-și mai amintea exact, apoi nu i-a venit să creadă. A fost wow! Un caiet roșu, cu foi îngălbenite, regăsit după 25 de ani.

Cât despre desenele mele cu monștri, noroc că ai mei au păstrat câteva. Le-am decupat, fiindcă erau răsfirate, iar mai târziu le-am scanat. Toate desenele astea au fost făcute în timpul orelor, între '87 și '89. Azi le postez pentru prima dată aici. Distracție plăcută.

…era să uit. După ce am ajuns în România, am mai avut un puseu și am făcut o serie de desene în continuarea tradiției, dar cu o abordare ceva mai serioasă. Poți vedea aici despre ce e vorba.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre filmele horror:
Ăsta e cel mai tare film horror din ultimii ani
GIF-urile astea horror sunt demențiale
Întrebarea zilei: Care a fost cea mai mare sperietură pe care ai tras-o vreodată?