FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce am învățat după niște întâlniri cu un alcoolic din România

Pe scurt, finalul sună cam așa: omul are cancer acum și nu știe cât mai are de trăit.
Fotografie via How I Realised I Had a Drinking Problem

Datele și statisticile astea sunt seci. Alcoolul creează o dependenţă fizică și psihică, fiind responsabil de dezvoltarea a peste două sute de afecţiuni, dintre care cele mai populare sunt: gastrita, ulcerul, diabetul, hepatita, ciroza, tuberculoza, accidentele vasculare cerebrale şi cancerul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii plasează România pe locul cinci, din 194 de țări, în topul consumului de alcool în lume. Imediat după Rusia. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că, pe căpățână de locuitor, în Romania se beau, în medie, 15 litri de alcool pur pe an. Adică aproximativ 1 500 de beri sau 263 de sticle de vin într-un an.

Publicitate

În fine, și cu asta aș încheia capitolul ăsta, mulți bețivani nu știu sau nu vor să știe că 4% din decesele înregistrate la nivel mondial sunt cauzate tot de consumul de băuturică. Alcoolul face mai multe victime decât SIDA, iar româncele ocupă primul loc la rata mortalității europene, cu 14,7 procente.

Citește și: Un tip a trăit doar cu alcool timp de o săptămână

După cum ziceam, date și statistici seci. Le-ai citit sau le-ai văzut de multe ori, toată lumea pare să aibă câte o povestioară tragică cu cineva care suferă sau a suferit cândva de alcoolism. Structura e cam la fel: ăsta era un om ok, a dat de alcool și viața i s-a dus pe pulă.

Poveștile astea sunt bune, măcar ca semnal de alarmă, dar nimic nu te poate pregăti cu adevărat până când nu ți se-ntâmplă ție să cunoști un alcoolic. Experiența mea a fost scurtă și intensă.

Finalul sună cam așa: omul are cancer acum și nu știe cât mai are de trăit.

Dar să o iau de la început.

Începutul: primele semne de întrebare

Simptom:
„Alcoolul afectează hippocampusul, o componentă importantă a creierului uman care face parte din sistemul limbic şi joacă un rol major în consolidarea informaţiilor din memorie. (…) Substanţele din alcool deteriorează memoria indiferent de vârstă, dar cei mai afectaţi sunt tinerii care beau acest tip de băutură de la vârste fragede." (sursa)

Pe tipul ăsta l-am întâlnit acum două luni, când i-am luat un interviu și am râs mult împreună. Interviul era despre aventurile lui sexuale din facultate. Odată a făcut un experiment timp de o lună, într-o cameră cu studente. Deși știau una de alta, făceau sex pe rând cu el. Într-un final, mi-a spus el, și-a dat seama că e de rahat ce face, i s-a făcut scârbă și a tirat-o. După interviu, am mai vorbit pe net.

Publicitate

Prima chestie dubioasă pe care am observat-o, era că se repeta. Îmi spunea aceleași povești de două-trei ori. Prima dată m-am gândit că vorbește cu mai multe tipe în același timp, și că încurcă ferestrele. Probabil că mă nimerește numai pe mine cu aceeași poveste.

Dar de ce uită?

Apoi am pus faza cu repetiția, pe seama vârstei, deși atunci te apropii de patruzeci de ani, nu ești tocmai un boșorog senilizat.

Primul indiciu: casa dintr-un film horror

Simptom:
„Dependența de alcool cauzează (…) tulburarea relațiilor interpersonale la serviciu și în cercul de prieteni și reducerea sentimentelului de responsabilitate‟. (sursa)

Fără să-mi dau seama, conversațiile cu tipul ăsta au intrat în rutina mea zilnică. Îmi povestea de toate: de la agricultură la vise, de la Ioan Gură de Aur, la proiecte europene și tot așa. Câteva povestioare personale mă oripilau, dar mă și intrigau. De exemplu, mi-a povestit cum a mers la un bancomat, iar cineva l-a atacat din spate în plină zi și i-a spart fața.

În altă zi, mi-a spus că și-a luat iar bătaie. De data asta, pentru că i-ar fi luat apărarea unei prostituate care se certa cu peștele ei pe stadă. Mi-a zis că bătaia lăsase urme: rămăsese fără telefon și un dinte.

Într-un timp relativ scurt, primesc invitația de „a pune roșii în grădină împreună". Am decis să-l văd, fără să mă gândesc prea serios la treaba asta.

Ezitam totuși să merg singură. Așa că m-am sincronizat cu o altă invitație, a unor fete pe care le cunoscusem la un curs de antreprenoriat. Am băut ceva în Centrul Vechi și, pe la zece seara, le-am propus să schimbăm decorul și să mergem împreună la un artist boem. Trei dintre ele au acceptat invitația, cu entuziasm.

Publicitate

Când am ajuns la el acasă, l-am găsit mai spart decât noi toate la un loc. Cât timp fetele au intrat în atmosferă, încurajate tacit și de gazdă, care le numea „animalelor‟, eu contemplam cât de sinistru era decorul întâlnirii.

Deși casa în care ne aflam nu era încă abandonată, nu părea nici locuită. Jegul era depus în straturi peste tot, iar pânzele de păianjen, țesute artistic dinspre tavan către țestele noastre, îți dădeau senzația unui platou pentru un film de groază cu buget redus.

Am încercat să iau o cană de pe masă, dar părea lipită. Toate hainele era pe jos, în mormane, combinate cu resturi menajere putrezite, gândaci, chiștoace, peturi și cărți vechi, pline de carii.

Mi-am dat seama că eram, probabil, singurele persoane străine care mai călcaseră în locul ăla, de multă vreme încoace. Părea spațiul unui om fără viață socială, complet izolat de lume și fără prieteni.

Declarații de amor de la un om sfârșit

Fotografie de Robert Foster, via Heavy Drinkers, Party Drinkers and Ex Drinkers Talk About Their Relationship with Booze

Simptom:
„Alcoolul produce distrugerea treptată a neuronilor, care cauzează lacune în memorie și reducerea capacității de gândire. Consumul abuziv poate provoca în timp leziuni organice la nivelul sistemului nervos central ce pot provoca demență."(sursă)

A doua zi de dimineață am primit un mesaj de dragoste de la el. Mă informa că i-a plăcut extrem de mult întâlnirea cu mine și că-și dorea să ne mai vedem.

Mi-a mai spus că a divorțat cu ceva ani în urmă și că de atunci e deprimat. Are un copil și un job la stat, pe care nu-l prea mai frecventează. În rest, își făcea planuri de viitor alături de mine. Mi-a spus că vrea un copil și să-i fiu nevastă.

Publicitate

După care, mi-a zis că el știe rusă, germană, idiș, franceză, latină, greacă veche, engleză și multe altele.

Tot atunci, mi-a promis că va face curat în casă și că văruiește. Că s-a săturat de viața pe care o duce și pentru că a văzut în mine luminița de la capătul tunelului, acum e motivat să schimbe totul.

Citește și: Cum să bei până îți sângerează fundul

După câteva săptămâni, și alte câteva declarații de dragoste, gen „cel mai minunat lucru care mi s-ar putea întâmpla azi, ar fi să mă întâlnesc cu tine‟, ne-am revăzut. Era treaz, bărbierit și tuns, aproape că nu-l mai recunoșteam.

M-a fixat cu ochii, m-a sărutat și mi-a spus că mă iubește. Mi-a și arătat că, uite, pentru mine a făcut curat în casă.

Locul arăta cam la fel, doar că haosul părea să se fi restrâns puțin.

Alcool + Xanax = delir

Simptom
„Atacurie de panică pot fi cauzate și de consumul excesiv de alcool, de consumul de droguri excesiv, fumat sau consumul de cofeină. Alcoolul în combinație cu Xanax duc la distrugerea sistemului nervos central, dificultăți de coordonare, comă, risc ridicat de supradoză și deces‟. (sursa)

Poate că am fost o proastă, dar asta e. Am decis să-l ajut, să iasă din lumea aia.

Prima chestie pe ordinea de zi, m-am aruncat pe bucătărie. Am curățat-o împreună de păianjeni, sticle și mizerii. I-am făcut o supă de legume. Am făcut și piața.

După câteva ore, și alte câteva declarații de dragoste, tipul a băgat câteva beri și a căzut lat. Lângă locul prăbușirii, am găsit și un flacon de Xanax, abia folosit.

Publicitate

Calculatorul îi rămăsese deschis, în mijlocul unor conversații neterminate cu două dintre fetele cu care fusesem prima oară în vizită.

„Te iubesc‟, „Vreau să fii soția mea, să ai grijă de fetița mea‟, „Te ling, pizda, curu‟, „Obsedatule‟, „Te vreau‟.

Citește și: Cum îţi ajuţi partenerul când suferă de depresie?

M-am simțit ca proasta satului și am ieșit. Supa a rămas pe foc. M-a sunat cât eram pe drum și m-a înjurat.

Că n-am fost clară cu el în privința unei relații, că a fost cu fetele alea înainte de a fi cu mine, că una dintre ele e analfabetă, că alta îl șantajează că e însărcinată, că cealaltă e lipsită de Dumnezeu și imorală, că l-a forțat să se pișe pe ea.

Și alte nenorociri.

Mi-a spus că e impotent.

I-am închis telefonul.

Finalul ăsta e previzibil

Simptom:
„Consumul de alcool creşte riscul apariţiei cancerului de esofag‟. (sursa)

Îmi promit că nu mă mai interesează omul, dar mai avem o conversație telefonică.

Mă anunță că tocmai a aflat că are cancer și ciroză. Că e speriat de moarte și că are nevoie de mine. Că înțelege dacă vreau să-l părăsesc și nu mă condamnă.

Îmi promite că s-a lăsat de alcool și Xanax, acu că doctorul i-a spus că în proporție de 70% e dus.

Îl încurajez.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre alcool:
Am încercat să mă îmbăt cu bomboane cu alcool
Să fumezi alcool nu e atât de cool precum pare
M-am făcut rangă cu alcool pudră