FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Am aflat cum face bani Statul Islamic

Acest document subminează propaganda Statului Islamic. Faptul că obține majoritatea veniturilor din furturi nu pune grupul într-o lumină prea bună.

Deși se știe că Statul Islamic (SI) a dezvoltat multe instituții care definesc alte state – școli, poliție, presă, o armată – nu se știe de unde a avut bani pentru toate astea.

Dar niște documente care au apărut recent în presă ne oferă ocazia să vedem cum face gruparea teroristă rost de bani. Documentele provin din provincia siriană Deir Ezzor și arată că SI nu taxează oamenii care trăiesc sub conducerea lor, ci le fură banii ca să plătească salariile luptătorilor și alte costuri de operare.

Publicitate

Documentele, care detaliază cheltuieli și surse de venit din interiorul provinciei dintre decembrie 2014 și ianuarie 2015, a fost făcut public de Aymenn al-Tamimi, un analist de la Forumul britanic despre Orientul Mijlociu, care se află undeva la granița cu Siria. E primul document bugetar al SI făcut public.

Conform documentului, între decembrie 2014 și ianuarie 2015, SI a adus un profit de peste opt milioane de dolari în Deir Ezzor, o provincie bogată din estul Siriei care e controlată de SI de la începutul anului 2014. Dar aproape 45 de procente din aceste fonduri au provenit din ceea ce SI numește „confiscare" și reprezintă mai mult decât toate celelalte surse de venit precum comerțul, taxele sau vânzarea de petrol.

„Dacă ratezi rugăciunea de trei ori consecutiv, ți se confiscă magazinul. Dacă transporți bunuri interzise precum țigările, îți confiscă toți banii pe care îi ai la tine", a explicat Tamimi. Marea majoritate a acestor confiscări a avut loc la granița provinciei, unde luptătorii SI le-au luat călătorilor toate bunurile de valoare ca să-i lase să treacă.

„Acest document subminează propaganda Statului Islamic. Faptul că obțin majoritatea veniturilor din furturi nu pune grupul într-o lumină prea bună", a zis Tamimi.

SI ține să se prezinte ca un miracol în ce privește talentul lor de a construi un stat; campaniile de propagandă ale grupului sărbătoresc regulat nu doar victoriile militare, ci și puterea birocrației grupului. În ultimul an, SI a stabilit cu succes un serviciu sanitar și o armată.

Publicitate

„Cel mai important argument pentru suporterii SI e noțiunea că grupul construiește ceva de la zero", a zis el.

Dar documentele scurse din provincia Deir Ezzor reflectă un proiect de stat destul de șubred. Aproximativ 63 de procente din cheltuielile SI – aproape 5 milioane – merg la armată sub formă de salarii și cheltuieli de bază. SI mai cheltuiește alte zece procente pe forțele poliției. Asta înseamnă că mai rămân doar două milioane de dolari pentru birocrația SI, sistemul de sănătate și serviciile sociale.

„Asta înseamnă că SI e periculos de aproape de eșec", a zis Mecham, deși a avertizat că nu ar trebui să ne bazăm părerea pe un singur document. În ultimele câteva luni, Mecham a încercat să cuantifice capacitatea de stat a SI, un termen pe care analiștii politici îl folosesc pentru a descrie funcționarea eficientă a instituțiilor guvernamentale. Mecham estimează că SI e pe locul 16 în topul statelor eșuate din lume.

Documentele din Deir Ezzor evidențiază limitările SI, mai ales în privința capitalizării resurselor de petrol. După ce SI a invadat nordul Siriei și Irakul vara trecută, analiștii au estimat averea pe care gruparea o va genera din câmpurile petroliere și conturile bancare de pe noile teritorii cucerite. Deși conturile bancare reprezentau o sursă finită de venit, câmpurile petroliere aveau potențialul să fie o sursă de finanțare regenerabilă care să țină SI pe linia de plutire mulți ani. În ultimul an, mai multe estimări au stabilit producția de petrol a SI la 44 000 de barili pe zi doar în Siria, ceea ce înseamnă profituri zilnice de patru milioane de dolari – dar nu există documente concrete care să confirme aceste estimări.

Publicitate

Deir Ezzor are cele mai productive câmpuri petroliere aflate sub controlul SI în Siria.

„Dacă SI ar avea capital, putere de muncă și cunoștințe, aceste câmpuri petroliere ar trebui să fie destul de profitabile. Dar există un mare dacă", a zis David Butter, expert în energia Orientului Mijlociu, economie și afaceri.

Butter spune că aceste câmpuri petroliere și-au trăit apogeul în anii 1990 și că exploatarea lor în prezent ar necesita investiții majore și cunoștințe foarte solide pe care SI nu le posedă. El estimează că SI operează câmpurile la mai puțin de jumătate din capacitatea lor, ceea ce indică un sector energetic SI mult mai slab decât se estima inițial. Documentele arată că SI produce doar 66 433 de dolari pe zi din petrol și gaz în Deir Ezzor.

„Concepțiile populare despre veniturile SI trebuie să aibă o perspectivă mai lucidă și mai realistă asupra veniturilor din petrol și gaze. O estimare mai clară ar stabili aceste venituri la nu mai mult de cinci până la zece procente din cele patru milioane de dolari pe zi estimați", a zis Tamimi.

În loc să profite de o operațiune sofisticată a petrolului, SI sifonează o cantitate mică de venituri și le permite localnicilor să facă niște bani în plus din contrabanda cu petrol.

„Nu m-ar mira să aflu că vând petrolul comercianților cu 5 sau 10 dolari barilul", a zis Butter.

Totuși, dacă cifrele din documentul din Deir Ezzor sunt corecte, asta nu înseamnă că SI are o problemă gravă cu banii.

Publicitate

„Statul Islamic are mulți bani", a zis Daniel Glaser, expert în finanțări ale grupurilor teroriste în cadrul trezoreriei americane. Trezoreria e responsabilă pentru implementarea de sancțiuni americane împotriva SI și de tăierea resurselor. Autoritățile americane au refuzat să comenteze despre documentele scurse pe internet.

Deși Trezoreria n-a vrut să spună câți bani face SI, Glaser a speculat într-o conferință din Aspen că s-ar putea să obțină profituri de cinci sute de milioane de dolari pe an din petrol. Dar Tamimi nu e de acord cu această cifră.

Chestiunea veniturilor din petrol pe termen lung e esențială pentru că ar putea determina dacă modelul economic SI e sustenabil – iar documentele din Dier Ezzor nu arată multe despre asta. Pe lângă faptul că beneficiază de veniturile din petrol și de exproprieri, SI operează un sistem de taxe, dar acesta le aduce doar 23 de procente din venituri, ceea ce e chiar mai puțin decât le aduce industria petrolului.

„Va fi greu să mențină acest buget și să păstreze susținerea populațiilor pe care încearcă să le controleze", a zis Mecham. „Lucrurile nu vor avea o traiectorie pozitivă – până la urmă n-o să mai aibă ce să confiște."

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Statul Islamic:
Am fost în vizită prin Statul Islamic, ca să aflu cum funcţionează
Statul Islamic a publicat un ghid amuzant de supravieţuire în Occident, pentru agenţii secreţi jihadişti
Statul Islamic recrutează femei europene care să se alăture Califatului