Arhitectura dubioasă dintr-un sat din Liban
Casa Piramidă, Miziara, Liban. Fotografii de Gaia Squarci

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Arhitectura dubioasă dintr-un sat din Liban

Există o clădire care imită un avion până la cel mai mic detaliu. Are 30 de ferestre de ambele părți și două etaje.

Urmărește drumul care e marcat de câmpurile cu măslini. Cere direcții de la bătrânul care stă de vorbă la cafeneaua Abi Nasr. Ocolește prin Ehden și vei ajunge la ceea ce seamănă de la depărtare cu un sat tipic din nordul Libanului.

După semnul de la intrarea în Miziara există o scenă redată la mărime naturală cu sute de figurine. Aproape la jumătate de milă, panorama devine și mai suprarealistă – sunt câteva exemple extravagante de arhitectură megalomaniacală în California, dar niciuna nu ajunge la nivelul celor din Miziara.

Publicitate

Ridicată în 1975, cea mai extravagantă dintre clădiri e Casa Avion. Două etaje, 30 de ferestre pe fiecare parte, un bot rotund, două reactoare la fiecare aripă; e o copie detaliată a unui Airbus A380, până ajungi la coadă – cercul cu stelele steagului Uniunii Europene a fost transformat într-un cerc cu statuia Fecioarei Maria.

La capătul drumului prăfos stă ceea ce pare a fi un templu grecesc care se formează treptat din marmură. La următoarea ușă, alt architect a ridicat turnuri de toate dimensiunile într-o structură care pare făcută din piese Lego.

„Oamenilor le place să facă ceva diferit și au puterea să facă asta. Așa că o fac", spune localnicul Joseph Chagoury din Miziara, când a fost întrebat să explice cum s-a transformat satul ăsta creștin modest într-o curiozitate turistică. Fratele său a construit altă minune din Miziara la poalele dealului în anii 1990, care se numește „Casa Piramidă", din motive ușor de ghicit. Proiectul lui Chagoury a fost un hotel convențional, deși e luxurios. E și unul dintre elementele turistice ale orașului. „Iubim Miziara", spune el. „Toată lumea e de aici, așa că ne dezvoltăm, dar nu schimbăm sufletul Miziarei. E un progres."

Găsești mai jos restul de fotografii.

Mai vezi și alte tipuri arhitecturale:
Cele mai tari modele de muzee din 2015

Fă-ţi singur casă de pe net cu proiectul WikiHouse

Fotografiile astea își fac de cap cu geometria arhitecturii din Istanbul

Publicitate