FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Şase oameni locuiesc într-un vulcan ca să vadă cum ar fi pe Marte

Echipa HI-SEAS testează cum e să supravieţuieşti din energie solară.
22.6.15

Habitatul HI-SEAS via HI-SEAS

Pe panta nordicǎ a vulcanului Mauna Loa din Hawaii stǎ, din 2013, un mic dom geodezic construit cu fonduri de la Universitatea din Hawaii, Cornell şi NASA. Ȋn ultimele şaşe luni şi jumǎtate, domul a fost ca o locuinţă pnetru echipajul de şase oameni care trec prin cea de-a treia şi penultima rundǎ de misiuni de izolare planificate acolo.

Comparativ cu alte simulǎri de trai pe Marte, HI-SEAS se situeazǎ la un nivel similar cu Concordia şi Mars500 ca rigurozitate, izolare şi nivel de stress. Spre deosebire de Mars 500, HI-SEAS simuleazǎ viaţa echipajului dupǎ amartizare, adică partea de simulare a voiajului nu face obiectul misiunii de faţǎ.

Publicitate

HI-SEAS a fost conceput ca un poligon de ȋncercǎri pentru un mai multe experimente care variază de la testarea printǎrii 3D ȋn spaţiu (inclusiv a pieselor de schimb pentru repararea habitatului), pȃnǎ la efectele fizice ale stresului şi izolǎrii asupra corpului uman. În principium, membrii echipei ȋşi fac treaba independent, fiecare lucreazǎ la propriul proiect de cercetare, iar treaba asta nu a erodat deocamdatǎ coeziunea grupului. Ȋn fiecare sǎptǎmȃnǎ, trei zile sunt dedicate activitǎţilor ce mǎsoarǎ cȃt de bine lucreazǎ echipajul ca membri ai echipei şi ca indivizi. Rezultatele ajung la NASA sub forma a 40 de rapoarte sǎptǎmȃnale.

Echipajul primeşte o temă suplimentară, la douǎ sǎptǎmȃni, ce ţine de explorarea geologicǎ: trebuie sǎ mapeze terenul şi sǎ culeagă mostre, ȋn costume pseudo-spaţiale. E genul de sarcinǎ ce impune echipajului un nivel superior de coordonare a acţiunilor, ne explicǎ Lenio.

Echipajul HI-SEAS ȋn Misiunea 3; imagine via Neil Scheibelhut.

Deşi nivelul de izolare impus nu le permite membrilor echipajului sǎ primeascǎ oaspeţi ȋn timpul şederii, ei au mijloace prin care ţin legǎtura cu lumea exterioarǎ. Cele douǎ forme primare de comunicare sunt emailul şi Voxer, un sistem de mesagerie vocalǎ cu o ȋntȃrziere a rǎspunsului setatǎ la 20 de minute, pentru a mima ȋntȃrzierile când transmiţi ceva de pe Planeta Roşie. Deşi capacitatea de a comunica este mult peste cea a membrilor echipajului Mars 500, care şi-au fǎcut experimentele (şi s-au jucat Counter Strike pe rupte) ȋntr-o capsulǎ din mijlocul Moscovei, timp de 520 de zile, unii din membrii echipajului HI-SEAS mi-au zis cǎ, până acum, una dintre cele mai grele pǎrţi ale misiunii a fost imposibilitatea de a comunica şi a-şi vedea familiile.

„Mi-e dor de lucruri banale, ca larma copiilor la joacǎ sau lǎtratul cȃinilor," ȋmi zice membrul echipajului Jocelyn Dunn, prin email. „Avem genul ǎsta de sunete aici, pe un dvd cu un curs de yoga, şi asta ne face super fericiţi!"

Publicitate

Pentru Sophie Milam, cea mai grea parte a fost cȃnd a realizat cǎ nu are cum sǎ intervinǎ pentru a-i ajuta pe cei apropiaţi cu problemele lor „de pe Pǎmȃnt".

„Mi-a fost foarte greu cȃnd am aflat despre membri ai familiei sau prieteni care s-au ȋmbolnǎvit sau despre oameni din cercul de apropiaţi care au fost rǎniţi sau au murit," ȋmi povestea Milam. „Mǎ cam bagǎ-n boalǎ chestia asta, dar mǎ asigur cǎ ei ştiu cǎ liniile de comunicare cu mine sunt deschise, dacǎ au vreodatǎ nevoie sǎ vorbim despre ceva grav sau trist, şi cǎ primesc susţinere emoţionalǎ din partea familiei din dom."

Pentru alţi membri de la bazǎ, precum Martha Lenio, comandantul misiunii HI-SEAS în faza actuală, izolarea n-a fost o problemǎ.

„Cȃnd am trǎit ȋn Ghana, timp de şase luni aveam acces la net doar prin dial-up, timp de o orǎ pe sǎptǎmȃnǎ, la un internet cafe. Aici, la HI-SEAS, am acces la net zilnic oricȃnd am chef, deci asta e parfum."

Pentru Dunn şi restul echipajului, problema principalǎ e lipsa spaţiului personal şi a intimitǎţii. Cȃnd trǎieşti ȋn 92,25 de metri pătraţi din care cea mai mare parte e spaţiu comun, modulul pare cǎ se micşoreazǎ cu fiecare lunǎ ce trece. Orice conversaţie ȋn privat e aproape imposibilǎ, poţi să ai parte de aşa ceva doar ȋn containerul folosit ca o cǎmarǎ, cel pe care echipajul l-a botezat „conserva". Spaţiul e atȃt de ȋnghesuit ȋncȃt şi dormitul devine o sarcinǎ grea, iar asta e mai ales datoritǎ faptului cǎ membrii echipei au, datoritǎ naturii experimentelor lor ȋn curs, programe foarte diferite.

Publicitate

„Pereţii sunt subţiri, aşa cǎ sunetul ajunge oriunde ȋn dom," mi-a explicat Dunn. „Tre` sǎ ai şi cǎşti mari, şi mici. Uneori, le port ȋmpreunǎ: mi le bag ȋn urechi pe cele mici şi pun cǎştile mari peste, ca sǎ ȋmi pot asculta doar muzica mea."

Turul habitaclului HI-SEAS.

Cȃnd n-au de lucru cu experimentele, membrii grupului ȋşi omoarǎ timpul la fel ca ceilalţi din simulǎrile precedente. Adicǎ joacǎ jocuri de societate care dureazǎ câteva sǎptǎmȃni, vǎd filme, citesc (Dunn a solicitat cu insistenţǎ sǎ i se bage articolele de la VICE ȋn memoria cache, pentru cǎ accesul la ele ȋi era blocat ȋn reţeaua NASA), şi chiar joacǎ golf, iar curǎţenia o fac prin rotaţie. Mesele sunt evenimente spontane, adică membrii echipajului au voie sǎ ia micul dejun şi prȃnzul cȃnd vor. Cinele sunt preparate şi ele prin rotaţie, fiecare devine bucǎtar o datǎ pe sǎptǎmȃnǎ, iar asta e prilej de socializare.

Echipajul are o rutinǎ impusǎ de exerciţii fizice. E un lucru care ar fi obligatoriu pentru primii marţieni: ar avea nevoie de asta ca să prevină scǎderea densitǎţii osoase şi menţinerea tonusului muscular aflate ȋn pericol datoritǎ zilelor petrecute ȋn condiţii de imponderabilitate. Deşi echipa HI-SEAS nu riscǎ atrofia muscularǎ sau osoasǎ, regimul fizic foloseşte la menţinerea unei condiţii fizice bune, dar şi la ȋncurajarea coeziunii grupului.

DACǍ PǍŢEAM AŞA CEVA PE MARTE, ASTA AR FI FOST O SITUAŢIE DE VIAŢǍ ŞI DE MOARTE

„Uneori oamenii bagǎ o tura cu bicicleta, aleargǎ sau fac o sesiune de yoga, dacǎ nu se simt ȋn stare de exerciţii complete, dar pȃnǎ acum au fost destul de faine şi de motivante exerciţiile ȋn grup," mi-a zis Lenio. „Tony Horton de pe secvenţele video de antrenament P90X e deja ca un al 7-lea membru al echipajului."

Din cauza izolǎrii, echipajul e influenţat de capriciile vremii de pe insulǎ. Facilitatea HI-SEAS se bazeazǎ pe energie solarǎ pentru funcţionarea pe timpul zilei şi economiseşte excesul energetic ȋn bateriile pe care le foloseşte seara. Conservarea energiei a devenit o parte importantă a rutinei zilnice a membrilor echipei: gǎtitul, apa caldǎ, echipamentul ştiinţific şi aparatura de fitness electricǎ depind de ce oferǎ vremea.

Publicitate

Hawaii e un loc cu un climat extrem, aşa cǎ echipa a trebuit sǎ abordeze creativ calupurile de zile mohorȃte. Ȋi ajutǎ celulele cu combustibil hidrogen şi generatorul pe benzinǎ. Au avut nevoie de ele la jumǎtatea misiunii, cȃnd au avut parte de vreme pe care nu puteai folosi bateriile solare.

Ȋn sǎptǎmȃna care a urmat, au fost dependenţi de ele pentru menţinerea ȋn funcţiune a sistemelor importante, frigiderele pentru urinǎ şi mostre de salivǎ, toaletele cu compost şi echipamentele de comunicare. Astea au avut ȋntȃietate ȋn faţa altor rǎsfǎţuri, aşa cǎ zile ȋntregi echipa s-a descurcat aproape fǎrǎ apǎ, cǎldurǎ, gǎtit şi filme. Sfȃrşitul sǎptǎmȃnii a adus o problemǎ nouǎ: generatorul nu mai ȋncǎrca bateriile, iar benzina era pe terminate. N-au reuşit sǎ ȋşi rezolve problemele singuri şi a trebuit sǎ aştepte sǎ se opreascǎ furtuna ca sǎ le vinǎ ȋn ajutor un membru al echipei de suport.

„Dacǎ pǎţeam aşa ceva pe Marte, asta ar fi fost o situaţie de viaţǎ şi de moarte", ȋmi povestea Lenio. „Aici am fǎcut tot ce era posibil pentru a ne prelungi resursele pȃnǎ la venirea ajutorului şi ne-a ieşit. Dacǎ nu ne-ar fi ieşit, nu e ca şi cum am fi murit cu toţii, deci nivelul de stres nu e acelaşi cu cel care ar fi fost pe Marte."

Cȃnd m-am vǎzut eu cu echipajul, tocmai sǎrbǎtoreau două sute de zile ȋn staţie şi se bucurau cǎ mai erau doar 40 de zile pȃnǎ la ȋntoarcerea la viaţa realǎ, ȋn iunie anul ǎsta. Ziceau cǎ experienţa la HI-SEAS i-a schimbat ȋntr-un milion de moduri, probabil cel mai semnificativ este modul în care ar vedea misiunile viitoare de pe Planeta Roşie.

„Mi-am schimbat percepţia ȋn legǎturǎ cu o participare la o misiune de lungǎ duratǎ realǎ," a recunoscut Dunn. „Să iei parte la o misiune spaţialǎ ce dureazǎ mai mulţi ani e un sacrificiu imens, unul pe care nu eram sigur cǎ vreau sǎ ȋl fac, dar acum simt cǎ percepţia mea a evoluat de la simpla curiozitate ȋn legǎturǎ cu planeta Marte, cǎtre dorinţa de a o explora pe bune. Am avut parte de o experienţǎ incredibilǎ şi foarte satisfǎcǎtoare, iar asta doar cu un Marte fals. Nu mǎ simt ȋncǎ pregǎtit pentru o cǎlǎtorie doar dus, dar dacǎ e dus-ȋntors, mǎ bag!"

Traducere de Radu Negoiţǎ

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre expediţii spaţiale:
De ce e nasol să ai vagin în spaţiu Sexul în spaţiu e mult mai dificil decât crezi O artistă vrea să crească un copil în spaţiu cu ajutorul NASA