mancare

Cât de greu e să ții regimul Paleo, la fel ca strămoșii noștri

Chiar simți că-ți gătești ca să supraviețuiești, cam ca strămoșii noștri din vremurile dinainte de descoperirea agriculturii.
18 Iulie 2016, 5:00am
Fotografie Kirsty Begg via Stocksy

Ce s-a întâmplat când carnea a devenit tovarășa mea număru' unu, iar pâinea – buna și drăguța pâine – mi-a devenit dușmancă.

E opt dimineața. Prietenul meu a plecat deja la serviciu și-mi sună alarma de la iPhone. Tot ce vreau să fac e s-o opresc temporar și să mă vait, dar dacă mă trezesc acum o să am un pic sub numărul perfect de minute ca să fac în același timp toate lucrurile pe care trebuie să le fac ca să ajung la timp la serviciu, sau doar cu o mică întârziere. Așa că mă trezesc: trag pe mine halatul și intru la baie să mă spăl pe față cu un demachiant ușor, dar nu și să mă spăl pe dinți.

Ajung în bucătărie și înșfac o gamă variată de fructe și legume, care au o oarecare logică puse laolaltă: cel puțin două feluri diferite de frunze de salată verde, o banană, un fruct care nu e banană, altă legumă, lapte de cocos și citrice, ca să scoată în evidență aromele. Toc toate astea în robotul Vitamix, le torn într-un pahar, pun în el un pai de metal și le-arunc în frigider. Spăl Vitamix-ul în chiuvetă și-l pun la loc pe suport. Acum sunt gata să-mi torn niște ulei de cocos pe gât și să fac gargară cu el vreo 15 minute cât fac duș, să mă dau cu înălbitor dentar și să „extrag toxinele". Îl scuip. Mă spăl pe dinți, îmi pun halatul la loc, intru înapoi în bucătărie să-mi iau sucul de fructe și legume și-l beau prin paiul de metal. În timp ce-mi prăjesc niște bacon într-o tigaie de fontă, îmi fac un prânz scârbos, pentru că am intrat în criză de timp: niște ouă fierte pe care-am reușit să mi le fac ieri dimineață, un cartof dulce pe care l-am copt la-nceputul săptămânii, niște pudding din semințe de chia, dac-aș fi fost suficient de prevăzătoare cât să arunc niște căcaturi în borcanul ăla ieri seară. Poate și niște sardine, acest salam crud uscat al peștelui.

Mai trebuie și să-mi hrănesc cameleonul. Și să mă-mbrac!

În momentul ăsta, colegul meu de apartament, Spencer, iese de la din cameră, îmbrăcat în hainele în care-a dormit, în zona de living și pare supărat. „E super nasol", zice el, iar eu dau grav din cap, sau zic ceva de genul: „mă simt ca o mamă singură". Cred că încercam să fim amuzanți, dar nu râdem, pentru că suntem pe bune supărați. Intră și el în bucătărie să-și facă un suc la Vitamix. Eu mă duc în cameră să-mi trag pe mine niște haine, iau bacon-ul și-ncerc să ies pe ușă.

Ce face situația poate cu-atât mai nasoală, e că eu am ales asta. Am ales să-ncerc dieta paleo.

Nu-mi dau seama dacă e mai bine, mai rău, sau la fel de plictisitor, că fac asta la ani de zile după ce dieta a fost numită un fenomen și a apărut în New York Times și în New Yorker în 2014, ca o curiozitate culturală. Înainte să trec pe paleo, aveam o dietă standard americană, adică, altfel spus, mâncam orice: paste ca suport pentru diverse sosuri și proteine; salate la muncă; pâine; sucuri presate la rece; sucuri din concentrat; boluri de cereale; produse de patiserie; curry-uri cu orez; amestecuri de legume cu orez; orice cu orez; pâine. Din când în când mai beam și câte-o băutură carbogazoasă; mă dedam din plin la comandatul de mâncare de pe Seamless; mă abandonam poftei de cheeseburger de la McDonald's (din păcate, stau chiar lângă un restaurant de-al lor); mă îndopam cu Doritos – cele mai bune chipsuri din lume – și, practic, mâncam tot ce-aveam la-ndemână când mă spărgeam, adică des. Mi-a plăcut ideea că paleo o să restrângă ce mănânc la „alimente integrale" și să elimine tot ce e procesat. Întotdeauna mi-am închipuit că mănânc sănătos, dar m-au învins poftele, în momentele de slăbiciune. Cu dieta paleo, chiar aș reuși să-mi actualizez regimul alimentar, ca atunci când dai jos un strat de grăsime ca să scoți la iveală mușchii abdominali.

E bine că-mi place cu-atât mai mult să mi se impună limite din exterior. Prietenul meu Rion a vrut să-ncerce și el dieta din nou – se mai ținuse de ea mai demult și se lăuda frecvent cât de mult bine îi făcuse, ca să mă atragă și pe mine – iar colegul nostru de apartament, Spencer, a zis că se bagă și el, fără vreun motiv anume. Am jurat toți să mâncăm doar carne, legume, fructe și nuci (cu măsură), timp de cel puțin 30 de zile. Ca să marcăm evenimentul, ne-am făcut fripturi pentru prima dată-n viață și din oase am făcut supă. Toți am crezut că n-o să reușim niciodată să supraviețuim fără pâine – buna, drăguța pâine – și nu ne-a ajutat nici faptul că Rion și Spencer cumpăraseră cutii de bomboane de dimensiuni din alea de cinema, în valoare de 18 dolari, de la magazinul unde totul costă un dolar (și lângă ăsta locuim), înainte să ne hotărâm, pe nepusă masă, c-o să ne înfruptăm doar cu bomboane naturale, dar adevărul e că ne-am cam ținut super bine de treabă.

Citește și Am încercat regimul în care nu mănânci nimic timp de opt ore și mergi la sală

Dar și dieta s-a cam ținut scai de capul nostru. Trebuie să muncești pentru dieta asta. Chiar simți că-ți gătești ca să supraviețuiești, cam ca strămoșii noștri din vremurile dinainte de descoperirea agriculturii, care n-aveau la dispoziție luxul de a-și cumpăra chestii pre-ambalate, numai bune de mâncat. La regimul ăsta, mâncarea se transformă în viața ta. Ăsta nu-i neapărat un lucru rău: în principiu, chiar ar trebui să-ți ia ceva timp să-ți faci de mâncare și ar trebui să avem grijă ce băgăm în noi. Dar lumea modernă nu-i construită ca să-ți permiți s-o iei încet. Trebuie să ajungi la întâlniri și să prinzi Pokémoni. Chiar și-n weekend, când stai mult mai relaxat cu timpul, tot e obositor să gătești. Ai multe vase de spălat. Spencer a zis odată despre paleo: „chiar umple golul, dacă n-ai altceva de făcut". Se referea la efectul dietei asupra vieții noastre sociale, care a devenit din ce în ce mai anemică și a început să nu ne mai includă decât pe noi, ăștia.

Mai degrabă decât poftele, cel mai dificil a fost cu planificarea meselor. În prima săptămână, ca să preîntâmpinăm problema, ne-am hotărât să facem o oală mare de chili cu carne și cu legume. N-aveam o rețetă, propriu-zis, dar ne-am gândit că dacă aruncăm mai multe chestii într-o oală cu niște pastă de tomate, roșii pasate și condimente de chili, am cam rezolvat problema. Vai, cât de tare ne-am înșelat. Însuși gestul de-a aduna ingredientele a fost o vânătoare. Mai întâi ne-am dus la Meat Hook, măcelăria din cartier, ca să ne asigurăm că folosim doar carne de super calitate, vită hrănită cu iarbă. Chestia e că-i scumpă. Puteam să evităm să dăm aici 80 de dolari pe materia primă, pentru o singură masă, dacă plănuiam lucrurile mai bine. Dar n-am făcut asta. Am și luat-o un pic razna: usturoi verde? Clar ne trebuie. Fix marca asta de conservă de roșii, culese din zonă? Claaar. Nici nu mai știu să zic ce altceva am cumpărat, pentru că pare că n-am mai luat mare lucru. E posibil ca, în stare asta febrilă, să fi cheltuit și 18 dolari pe o pungă de cireșe organice, pe care ulterior am încercat, fără succes, să le returnez, „pentru că aveau mucegai". N-am făcut decât mai mult rău. Gama de legume de la Meet Hook e destul de restrânsă, așa că am fost și la aprozarul normal, unde-am mai dat încă 50 de dolari pe diverse sortimente de ardei. Iar chili-ul a ieșit mai degrabă ca o ciorbă cu carne, decât un chili de consistența clasică.

Citește și Adevărul bolnăvicios despre dietele de purificare

Asta clar a fost o greșeală și-mi place să cred că am devenit mult mai pricepută la cumpărături. Mâncăm paleo deja de un pic peste două săptămâni și, în ciuda faptul că-i laborios, chiar îmi place să mănânc așa. Rion, Spencer și cu mine ne-am format rapid obiceiul de a fierbe mai multe ouă odată (știu că sună nasol); ne facem mai multe sucuri pe zi, ca să folosim la maximum Vitamaxul obscen de scump pe care l-am cumpărat cu toții împreună, ca o mare familie paleolitică; iar seara când ajung acasă frig un pui întreg sau mai multe cotlete de porc, cu niște legume. De asemenea, e drăguț că nu prea pot să beau altceva în afară de apă, cu un pic de oțet din cidru de mere în ea, dacă am chef de finețuri, pentru că de la asta a ajuns să-mi strălucească superb pielea.

Per ansamblu, pur și simplu mă simt mai bine. Poate-i totul o chestie psihologică, dar nici asta nu-i de ici de colo. Tocmai s-a publicat un studiu în American Journal of Public Health, care sugerează că dacă mănânci mai multe fructe și legume crește „satisfacția despre calitatea vieții, într-o proporție echivalentă cu trecerea de la șomaj la un loc de muncă". Clar, dacă te ții de paleo, ești obligat să mănânci mai multe verdețuri; niciodată, până acum, nu ieșisem dintr-un aprozar cu șase sacoșe pline doar cu fructe și legume. Și, deși (încă) n-am devenit dependentă de CrossFit, fac mișcare mai des de când m-am apucat de un regim care mă face să mă gândesc la sănătatea mea zilnic.

La fel

Cu toate astea, ca stil de viață, dieta paleo încă e o sursă de confuzie și ciuca mișto-urilor. Ceea ce are sens. Ideologia în care e înglobată dieta paleo încă pare contra-intuitivă, prin comparație cu tot ce ni s-a spus până acum despre mâncare. În mai toate cercurile de oameni care se gândesc la sănătate și la sănătatea mediului, carnea e principalul dușman. Când voia să descrie dezechilibrul ăsta, colegul meu de apartament, fost vegetatiran, zicea chestii de genul: „Nu știu ce să zic, eu îl cred pe Michael Pollan" și: „De ce fac eu asta?", pe post de concluzii ilogice, în primele noastre zile de explorare a regimului din Epoca de piatră. N-ajută nici faptul că cei mai celebri oameni care se țin de regimul ăsta sunt Jeb Bush și fanaticii din Silicon Valley.

Ca orice regim dubios, restrictiv, chiar pare că ești dement când vorbești despre el. Și n-am cum să nu vorbesc despre el, pentru că-mi tot pun colegii întrebări: cum mâncau oamenii din peșteri ouă? Le fierbeau? (Nu știu.) De ce e rea fasolea? (Se pare că provoacă inflamare.) N-ai mâncat tu o cană de carne la prânz atunci? (Ba da. Îmi făcusem tocăniță.)

Și mai și arăți ca un nebun, mai ales când îți aduci un vas deprimant de plastic, plin cu cartofi dulci și ouă fierte la serviciu și cartoful dulce pătează un pic ouăle fierte (mai multe, întotdeauna sunt mai multe), iar apoi trebuie să le ștergi un pic cu șervețelul înainte să le cureți la birou. (Recunosc că încă n-am ajuns să perfecționez estetica prânzului paleo la serviciu.)

my bf said I would be persecuted for saying I'm doing paleo but I feel more at risk eating boiled eggs without explanation

— Gabby Bess (@seemstween)June 27, 2016

Și eu am fost cât se poate de sceptică. La câteva zile după ce m-am apucat de regim, am făcut „gripa paleo", cu migrene și senzație de oboseală fizică, de la tranziția de la stilul tradițional de alimentație. Era ca și cum aș fi intrat în sevraj după un drog, iar drogul erau carbohidrații. Mi-am pierdut simțitor răbdarea; prietenului meu i-au crescut șansele să mă enerveze dacă se comporta fie doar și-un pic altfel decât aș fi vrut eu. Am început și să am vise lucide foarte intense, pe care încă nu mi le explic. La un moment dat, a trebuit să plec mai devreme de la serviciu fiindcă amețisem: băgasem în mine cu-atâta convingere prânzul cu două ouă că mi se făcuse rău. În fiecare dimineață, în timp ce prăjeam bacon-ul și puneam deoparte untura, ca să prăjim alte chestii în ea mai târziu, glumeam cu Spencer că paleo fie e cea mai nesănătoasă dietă din istorie, fie e cea mai sănătoasă.

Cei care susțin că e bine să mănânci cât mai multă grăsime merg pe a doua variantă. Toți cei care se țin la modul profesionist de paleo – adică cei care au un blog de lifestyle sau care-au scris cărți despre „stilul ăsta de viață" – o să-ți spună-n față cât de nasoală e dieta noastră occidentală modernă. Ar trebui să mâncăm ca strămoșii noștri necivilizați!, urlă ei. De multe ori, parc-ar fi de-ăia cu teoria conspirației, care insistă să te convingă că „sistemul" alimentar e greșit din capul locului sau că încearcă activ să ne distrugă.

Nu pot să spun că-s complet convinsă de teoria evoluționistă, dar autoritățile din domeniul nutriției au început, încet-încet, să susțină argumentul de bază a tot ceea ce-au spus obsedații de paleo de la bun început: grăsimea e ok, e chiar bună pentru om. Grăsimile nesaturate, care se găsesc în uleiul de măsline și în avocado, s-au încetățenit fără drept de apel ca„grăsimi sănătoase". Și un studiu nou, întreprins de cercetătorii de la Harvard, a recunoscut că până și grăsimile saturate, care se găsesc în unt (un aliment considerat paleo, când provine de la vaci crescute în libertate și hrănite cu iarbă, chiar dacă, tehnic vorbind, face parte din familia lactatelor), untura și cărnurile n-o să-ți provoace niciun atac de cord. Singurele grăsimi pe care te sfătuiesc nutriționiștii contemporani să le eviți sunt grăsimile trans, care apar în alimentele procesate din greu, care-s făcute cu uleiuri hidrogenate.

„Din punctul meu de vedere, grăsimile saturate sunt relativ neutre, per ansamblu", a declarat autorul studiului, Dr. Dariush Mozaffarian, pentru Time. „Carnea slabă de curcan sau covrigii sau fulgii de porumb sau băuturile carbogazoase îți fac mai mult rău decât untul."

Gustare cu bacon

Ce e interesant e că fix de la explicații de genul ăsta strâmbă lumea din nas. Sinceră să fiu, chiar sună a pseudoștiință. Mai sună și greșit: cine-ar vrea să mănânce ca niște oameni care, în medie, mureau la 35 de ani? Dar când te ții de dietă, în fiecare zi, observi că, pe bune, mănânci mult mai sănătos decât ai fi mâncat altfel. Cred că cel mai bine-a zis-o prietenul meu, care lucrează în marketing: susținătorii dietei paleo ar trebui să facă un rebranding. Colegul meu de apartament a adăugat: „Lumea o vede ca pe o dietă scârboasă, super masculină, numai cu carne, dar nu-i deloc așa."

Deși, adevărul e că devine cam obositor să te ții 100% de plan. Uneori pur și simplu vrei să mănânci niște carbohidrați. Au fost seri în care voiam să mă sparg și-am luat o gură minusculă de negresă cu iarbă. Nici n-am pus asta la socoteală ca trișat, pentru că aveam nevoie de o cantitate prea mică să mă sparg, ca să pot măcar să mă bucur de ea. Dar prietenul meu și colegul meu de apartament au luat-o razna de gelozie pentru bucățelele mele de carbohidrați.

Weekend-ul trecut, când împlineam oficial două săptămâni, ăștia doi s-au hotărât că merită o zi de trișat. Inițial m-am opus complet, pentru că nu voiam să mă gândesc la alimentația mea în termeni de „privațiune" și „recompensă", dar în ziua dinaintea zilei de trișat, m-am îmbătat îngrozitor de rău de la două guri de Jägermeister la muncă. (Fără carbohidrați, alcoolul te afectează mult mai repede.) Beam băutura asta, a cărei apartență la dieta paleo merită pusă la îndoială, pentru că la VICE e disponibilă la discreție și clar nu pot să beau bere, singura altă variantă, pentru că e făcută din pâine. Am început să mă gândesc că, până la urmă, nu-i o idee atât de rea să mănânci o masă non-paleo. M-a luat prietenul meu de la serviciu și a înfipt și mai adânc sâmburii revoltei în gândurile mele, în starea de vulnerabilitate în care mă aflam. A doua zi m-am regăsit la Chick-Fil-A, mâncând cu cea mai mare poftă un Sandviș Original cu Pui. Mi-am luat și strips.

Dar, după cum mă și temeam, am pierdut complet controlul.

În aceeași seară m-am spart – iarba e paleo – și începusem să am pofte. Apoi s-a întâmplat cel mai rău lucru cu putință: mi-am adus aminte de punga de bomboane pe care o cumpăraseră Rion și Spencer de la magazinul de un dolar, înainte să ne fi găsit adevărata chemare a nutriției. O ascunsesem într-un dulăpior din bucătăriei, dar n-o aruncasem. Deîndată ce-am amintit de ea, ne-am năpustit toți trei să mâncăm necontrolat din punga uriașă de plastic, de la magazinul de un dolar, în care se aflau alte pungi, mai mici, cu dulciuri: Twix, Sour Patch Kids, Peppermint Patties, mini Butterfingers și alte chestii la care nu vreau să mă mai gândesc. La început, am mâncat sfios, doar gustam câte-un pic din fiecare bomboană și aruncam restul. Apoi, m-am înfipt pe bune în ele. Imediat am început să mă simt rău psihologic, dar a doua zi când m-am trezit, mă simțeam rău și fizic: aveam un gust dubios, ca de săpun, pe limbă. De parcă iar „mă detoxifiam" de carbohidrați. A fost foarte neplăcut. Nu meritau așa ceva bomboanele alea, iar colegii mei și-au mai bătut joc de mine și cu ocazia asta.

Am decis să nu mai fac așa ceva niciodată – în timp ce contemplam și alte alimente de care mi-era dor – mi-am făcut niște bacon și un suc, pe care l-am băut cu paiul de metal.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre regimuri:
Cum arată dieta unei culturiste care arde 5 000 de calorii pe zi
Cele mai cretine regimuri încercate de femei de-a lungul timpului
Cum să nu fii un român prost pe internet: Detoxifiere