FYI.

This story is over 5 years old.

jocuri video

Ce crede unul dintre cei mai mari regizori din lume despre Pokemon Go

Cum ar fi un material narat de Werner Herzog despre „realitatea augmentată", în timp ce aruncă pokemingi și prinde Charmanderi?

Ilustrație de Liz Renstrom

Era inevitabil. Cineva l-a rugat pe regizorul Werner Herzog, cunoscut de peste 40 de ani pentru filmele sale originale și documentare excepționale, să-și dea cu părerea despre Pokémon Go.

Werner Herzog: Când două persoane care caută pokemoni se ciocnesc la colțul dintre Sunset și San Vicente poate fi considerat un act de violență? Are loc o crimă?
The Verge: Păi ei oricum se luptă virtual.

N-ai înțeles, se bat fizic?
Nu…

Se mușcă de mâini? Își dau pumni în gură?
Oamenii sau…
Da, trebuie să fie oameni reali, dacă e vorba de întâlniri reale.

Păi, e interesant pentru că există toate anecdotele astea despre oameni care se joacă, însă ei nu și-au cunoscut nici măcar vecinii, de exemplu. Iar când ies afară ca să caute Pokemoni realizează că se joacă același lucru și încep să vorbească unii cu alții.
Trebuie să-mi dai un telefon, pe care oricum nu-l voi folosi, habar nu am ce se întâmplă acolo, dar nu simt că-mi trebuie jocul ăsta.

Publicitate

Regizorul își promova următorul documentar despre internet, numit Lo and Behold. Filmul explorează originile, posibilitățile și abuzurile internetului și include replici Herzogiene ca „Internetul visează? Și „Coridorul ăsta arată oribil"(s-a referit la aripa de inginerie computerizată a campusului UCLA)

Pare puțin probabil ca documentaristul originar din Bavaria, de 73 de ani, care se dădea mare că nu are un telefon - OK, doar pentru urgențe, a concluzionat el - a fost atât de interesat de tehnologie. Dar, pe lângă Lo and Behold, Herzog a lansat recent un curs online de regie pentru MasterClass.

Citește și Am ars-o mai multe zile-n lumea Pokemon Go, ca să văd cum e să vânezi dubioșenii prin România

Când te gândești puțin la asta, poate că nu e tocmai ciudat ca regizorul unor documentare de neuitat despre pedeapsa cu moartea, erupții vulcanice și viața la Polul Sud, ar vrea să exploreze rolul umanității la maginea abisului digital. Până la urmă, e același om glorios care a fost capabil să-și mănânce propriul pantof, să fie obsedat de WrestleMania și să vorbească din punctul de vedere a unei pungi de plastic (scurtmetrajul, un anunț public împotriva poluării, e extrem de puternic).

Cum ar fi un material narat de Herzog despre „realitatea augmentată", în timp ce aruncă pokemingi și prinde Charmanderi? Într-o lume cu viziunile lui Herzog asupra mash-up-urilor lui David Attenborough pentru Curious George și Pokemon Go, e doar o problemă de timp ca și asta să se întâmple.

Urmărește VICE pe Facebook