După ce-am trecut pragul psihologic de 30 de ani, lucrurile s-au schimbat în viața de zi cu zi. Serios, m-am trezit că adopt un stil de viață tot mai moderat, că devin sictirit în relațiile cu ăia din jurul meu, iar într-o zi am descoperit o colecție bogată de fire de păr care ieșeau rebel din urechea dreaptă. Crede-mă, grozăviile astea se întâmplă și n-ai cum să le oprești.

Nu înseamnă că m-am boșorogit definitiv, că mi-am tras pe mine pijamaua scumpă și aștept poștașul să aducă pensia. Doar că, odată ce-au trecut anii, am realizat că nu mai sunt chiar cel mai simpatic tip din încăpere. Tot mai des arunc un scurt „Trebuie să plec, mai vorbim noi!", când vreun amic vorbăreț vrea să-și descarce sufletul.

Dacă și tu găsești mereu scuze expirate ca să stai în fața computerului la jocuri dubioase, în loc să ieși cu gașca sau îi gonești la scara lor pe copiii care bat mingea sub balconul tău, e clar. Lumea rea te consideră antipatic, frate. Din tânărul entuziast care rânjea politicos la cine știe ce mizilic, ca să fie agreabil, te-ai transformat în tipul ăla urâcios, cu dureri lombare și început de chelie.

Ca să scapi de catalogarea asta neplăcută, ți-am făcut un ghid bazat pe experiența mea și a cunoscuților mei. Nu, n-o să te transforme în cea mai îndrăgită persoană de pe Pământ (nici nu ți-ai dori asta!), dar măcar n-o să te mai vorbească lumea pe la colțuri.

Odată cu vârsta, se înmulțesc momentele în care găsești mai distractiv un serial pe net sau să supervizezi mâța când toarce, decât să te-ntâlnești cu gașca de amici plictisitori, pentru tradiționala labă-n cerc de vineri seara. E în regulă, însă trebuie să fii atent ce scuze bagi la înaintare, ca să nu-ți pună prietenii tăi tagul de „antipatic".

Un cinstit „N-am chef!" n-o să fie apreciat pe cât speri, iar celebrul „Stau prost cu banii!" e chiar mai rău de atât, pentru c-o să te trezești cu vreo trei mesaje, de la trei tovarăși diferiți, pe sistemul „Las ' că-ți fac eu cinste azi, bro!". Iar într-o situație d-asta o să fii aproape obligat să ieși din casă, dacă nu vrei să fii luat drept cel mai nesuferit om din Univers. Pe deasupra, trăim în era internetului, deci doar un click îi desparte pe cunoscuții tăi de-un articol BuzzFeed gen „Ce scuze penibile folosesc oamenii ca să-ți dea țeapă la întâlnire". Durerea de cap, trezitul devreme a doua zi, statul peste program la birou sau o vizită neașteptată în oraș a părinților sigur se regăsesc pe lista aia cu scuze expirate.

Așa că inventează scuze cât mai originale, dar nu prea complicate. Nimeni n-o să înghită o poveste despre fantome care te-au sechestrat în dormitor sau vreun complot mondial împotriva ta. Însă dacă, spre exemplu, ai luat păduchi de la noul coleg de muncă, nu-i doar acceptabil, ci și amuzant. Parcă-i auzi, din fața computerului, pe prietenii tăi cum se hlizesc pe seama ghinionului tău.

Într-un top neoficial al persoanelor nesuferite, conduc detașat ăia care se cară primii de la o petrecere. Motivele variază, de la oboseală până la predarea dis-de-dimineață a unui proiect mega important. Oricum ai da-o, e de rahat. E ca și cum ai spune pe față c-ai venit doar ca să semnezi condica și că, de fapt, ai o mie de alte locuri în care ai vrea să fii. Treaba asta e valabilă indiferent de vârstă, dar cu atât mai mult după 30 de ani, când chefurile nu mai sunt așa de numeroase ca la 20, deci dai mai rar ochii cu cunoscuții tăi.

Dacă tot ai acceptat invitația și te-ai dus, trage un pic de tine. Bagă o cafea tare, butonează telefonul, rupe-n două rețelele sociale și roagă-te că cineva nerăbdător o să cedeze primul și o să-și ia tălpășița. După ce se-ntâmpla asta, poți s-o tulești liniștit, că istoria nu te va consemna ca „nesimțitul ăla care a plecat primul de la petrecerea de ziua mea".

În aceeași ordine de idei, ai grijă să nu pici în extrema cealaltă. Dacă te lungești prea tare și rămâi ultimul mohican al nopții, e la fel de aiurea. Gândește-te doar că gazda visează la momentul în care trage ușa după tine și-și proptește mecla-n pernă, în timp ce tu lipăi ultima bere din frigider și filozofezi avântat despre cele mai recente evenimente politice din țară.

Știu cum te simți, pe bune. Ai 30 de ani în spate, experiența a sute de discuții nocturne în contradictoriu și numeri pe degete oamenii pe ale căror opinii dai doi bani. E vârsta când o dai în auto-suficiență. Trăiești cu impresia că ai auzit absolut toate argumentele posibile, pe orice temă de interes, și-ai băga mâna-n foc că n-ai cum să fii surprins de vreun punct de vedere inedit. Sau măcar pe care să nu-l fi rumegat alții, de mai multe ori, înaintea lui.

Din cauza asta, dacă n-ai două-trei beri la bord, după 30 de ani te trezești tot mai des că întrerupi oamenii; că le omori entuziasmul fix când sunt mai în formă ca niciodată. Sau, mai rău, îi lași să turuie la greu despre subiectul care-i macină, în timp ce te scarpini nonșalant după ureche și te gândești la leacuri miraculoase pentru chelie.

Dacă nu vrei să se răspândească prin târg vorba că ești un meltean nepoliticos, soluția-i la îndemână: concentrează-te un pic. Ascultă și ce-are de spus hăndrălăul ăla cu care s-a nimerit să trăncănești și prefă-te măcar puțin interesat, chiar dacă ai fumat mulți ca el la viața ta.

Ca să nu fii un român antipatic, d-ăla pe care îl arată cu degetul orice individ destupat la minte, e esențial să nu rămâi blocat în trecut. Știi, adică fixat pe ideea aia tâmpită, care implică sentințe ca „Generația noastră a fost mai ok decât asta!", plus nelipsitele variațiuni. Exemplu concret: dacă nu te prinde un joc ca Pokemon Go, nu e cazul să zbieri că șotronul din anii '80 era miezul din dodoașcă . Sau să te superi ca prostul, să-i pălmuiești virtual pe ăștia mai tineri și s-o arzi la modul pseudointelectual, ca Oana Pellea.

Din păcate, e invazie de ignoranți abia trecuți de 30 de ani, care se comportă ca niște babalâci cu un picior și jumate în groapă. Nu numai că oamenii ăștia nu fac efort să-nțeleagă preocupările puștanilor din ziua de azi, dar mai aruncă și cu rahat, în timp ce-s cuprinși de nostalgie și fac apologia magnetofoanelor, a jocurilor ca „de-a v-ați ascunselea" și „rațele și vânătorii" ori a mIRC-ului.

Nu spun c-ar trebui să faci tumbe și să sari de bucurie la orice chestie pe care o fac puștanii din ziua de azi. Dar nu-l lua pe „nu" în brațe. Ieși din zona ta de confort și-o să vezi că mIRC-ul e primitiv pe lângă Tinder, oracolele-s mai plictisitoare decât chaturile de pe rețelele sociale, iar jocurile alea pe televizor, pe care le lauzi cu orice ocazie, nici nu se compară cu jocurile video de azi.

După 30 de ani, aterizezi ceva mai rar pe la băute și, de regulă, ești atât de sictirit pe lume și jobul tău pe care-l urăști, că dai shot-uri pe gât doar ca să nu ți se mai pară monotoni amicii tăi de pahar. Partea nasoală e că, în momentul ăla de beție crâncenă, îți dai drumul la gură mai ceva decât o făceai prin studenție. Știu băieți care, aburiți bine de alcool, au dat în vileag secrete rușinoase din vremea adolescenței. Toată chestia asta e ca o descătușare și nici nu-ți dai seama când ajungi să pălăvrăgești vrute și nevrute.

Dacă ai noroc ca oamenii de la masă să fie la fel de rangă ca tine, ești salvat, că a doua zi n-o să mai țină minte nimeni, nimic. În caz că te-ai dus pe ulei prea devreme, o să-și aducă toți aminte cum ți-ai povestit viața în detaliu, de la grădiniță și până acum, înainte să-ți bârfești toate cunoștințele și să te lauzi ostentativ cu puținul pe care l-ai realizat în carieră. O să devii nesuferit în timp record, de la o zi la alta.

Ca să eviți să se-ntâmpla așa ceva, e musai să fii conștient cât duci la băutură, fără să bravezi aiurea, și să te oprești înainte să dai tot din casă. Pe deasupra, ai grijă cu cine bei, ca să limitezi pierderile, în cazul (foarte probabil) în care te-ai supraestimat la partea cu rezistența la alcool.

Unii optimiști o să-ți spună că „30 e noul 20", dar e o minciunică, să știi. Adevărul e că, în funcție de materialul din care ești croit, asta-i vârsta la care începi să te lovești de-o serie de probleme de sănătate. O să te mai trezești înțepenit din cauza spatelui, o să te chinuie stomacul mai ceva ca după o masă la cantina studențească, iar durerile de măsele n-or să-ți dea pace. N-ai de ce să te panichezi, însă. Câtă vreme miști sau te duci la medic să te cauți, în caz că nu te lasă durerea, înseamnă că ești în regulă.

Problemele de sănătate te transformă într-un om antipatic în momentul ăla-n care țipi de durere ca-n gură de șarpe, dar refuzi cu încăpățânare o vizită la doctor. Spre exemplu, am un amic care băga-n el calmante cu pumnul, din cauza durerilor crunte de dinți, dar n-ar fi mers la stomatolog nici mort. Se văita în permanență cât suferă, ca un român adevărat, numai că aștepta să se vindece de la natură, în stilul Olivia Steer. Bineînțeles că, într-un târziu, tot pe mâna dentistului a ajuns, iar noi am scăpat de-o bocitoare sâcâitoare la bere.

Sigur, e greu să accepți că nu mai ești chiar la prima tinerețe și că durerile nu prea mai trec de la sine, ca pe vremuri. Dar, dacă bravezi în amintirea adolescenței și alegi să te tratezi cu ierburi și ceaiuri minune, măcar nu te plânge întruna. Luat la mișto tot o să fii, dar măcar n-o să ai pe frunte eticheta de „antipatic".

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre vârsta de 30 de ani:
Ce-am învăţat ca student la 30 ani, în România
30 de lucruri pe care le-am zis după ce am făcut 30 de ani
Cum se schimbă vacanța la mare după ce faci 30 de ani, în România