FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Câțiva tineri mi-au spus în ce moment au realizat că întâlnirea lor e un eșec

„S-a strâmbat, mi-a zis că-s plictisitor și apoi mi-a băgat mâna în pantaloni, în mijlocul pub-ului."

Cele mai multe întâlniri sunt ordinare, ca majoritatea oamenilor. Nouzeci și cinci la sută din cocktailurile de 40 de lei și sărutările din separeurile restaurantelor vor pluti din conștiința noastră în marea de amintiri ale tinereții, de care ne debarasăm ușor, în timp ce ne îndreptăm către relații de lungă durată, căsătorie, copii și moarte.

Dar sunt câteva întâlniri care vor rămâne întipărite în memoria ta. Acele întâlniri în care partenerul a făcut ceva atât de ciudat sau oribil, sau surprinzător, că ai știut instant, într-un moment precis de iluminare divină, că nu te vei mai întâlni cu omul respectiv niciodată. Am întrebat câțiva oameni despre acele momente, în memoria sfârșitului oficial al sezonului romantic de vară.

Publicitate

„Poate avea diaree?"

Cu o seară înaintea întâlnirii, tipul mi-a trimis un poem foaaaarte lung și explicit sexual. Adică, 13 strofe aprinse, dar și pline de ciudățenii despre cum „vei suge din perla mea dulce". Întâlnirea a fost cu un tip care avea gluga peste cap, într-un restaurant de la colț, în miezul unei zile frumoase. Arăta jalnic, cu căștile în urechi. Nu a venit să mă salute și mi-a lăsat imediat impresia că nu prea voia să fie acolo.

Decisive au fost, totuși, cele zece telefoane și drumuri la toaletă pe care le-a făcut într-o oră. A fost ireal, iar un bătrân care privea tot scenariul de la o masă apropiată chiar se căca pe el de râs. Ziceai că-și întreține un fel de dependență intensă de cocaină. Sau poate avea diaree? În orice caz, ultima oară când s-a ridicat, am fugit din restaurant, am sunat-o pe mama și am plâns până am ajuns acasă. (Caroline, 23)

„Toate acele așteptări, zdrobite într-o secundă"

Nu a fost ca și cum eu am decis că nu vreau s-o mai văd vreodată, mai degrabă lucrurile au stat exact invers. Am decis să ne-ntâlnim într-un mediu fără presiuni, așa că m-a invitat la o petrecere pe care o dădea acasă la ea, iar eu am venit cu un prieten, pentru suportul moral. Ne-am învârtit o mie de ani până am găsit casa. Când am ajuns, o prietenă ne-a deschis ușa, s-a uitat la noi și ne-a spus nimicitor: „Stephanie, din păcate, a petrecut prea mult."

Puteam să văd prin ferestre că petrecerea nu se terminase, așa că am zis „ești sigură?..". Dar a dat din cap și ne-a trântit ușa în nas. Toate așteptările, zdrobite într-o secundă. Ne-am întors la mine și am jucat Fifa, iar pe tipa asta nu am ajuns să o cunosc niciodată." (Rob, 25)

Publicitate

„A văzut niște travestiți și a avut o reacție ciudată"

L-am găsit pe Tinder. Era neobișnuit, arăta bine, dar avea o aură de mister. Ne-am împrietenit pe seama unei pasiuni comune pentru mâncare. La început, părea prea interesat să ne cunoaștem și să-i arăt Londra, pentru că era din Lincoln și nu era foarte umblat. Am zis să-l duc la Pride, care avea loc în Trafalgar Square. N-aveam idee că e un homofob furios!

Inițial, a fost confuz și a crezut că e un fel de festival, apoi a văzut steagurile în curcubeu și travestiții și a întrebat „ce se-ntâmplă?". I-am explicat ce e Pride-ul și se uita în jur cu o expresie de genul „unde pula mea m-a dus tipa asta?". Când l-a văzut pe fratele meu, fără să știe cine e, s-a întors spre mine și m-a întrebat „cine e băiatul ăsta scrântit?". Eu însămi sunt bisexsuală, așa că a fost un moment cu totul decisiv. M-a făcut să mă simt ca și cum ar fi greșit să mă bucur de un eveniment extraordinar.

După ce i-am zis că trebuie să plec, nu i-am mai dat nici un mesaj și el m-a șters din toate conturile de social media. (Katie, 23)

„Ooo … ți-ai adus chitara? Da, e chiar cool. Mișto" (Foto de Neil Odhia via)

„Și-a băgat mâna în pantalonii mei, chiar în mijlocul pub-ului"

Semnalele de alarmă au începunt să sune destul de devreme, când, la șapte seara, partenera mea a ajuns în pub deja mangă și a comandat două tequila pentru fiecare. După cinci minute, m-a întrebat dacă vreau să trag niște cocaină și să pornim într-o „aventură". Eram ceva de genul: „Nu. E marți." S-a strâmbat, mi-a zis că-s plictisitor și apoi mi-a băgat mâna în pantaloni, în mijlocul pub-ului. I-am scos mâna de pe penisul meu flasc și am făcut nebuneasca sugestie de a încerca să ne cunoaștem un pic înainte de orice.

Deși toată partea asta nu a fost cel mai bun început, momentul de epifanie pentru mine a fost ceva mai târziu, după ce a călcat un tip pe picior și a țipat la el că-i stă în cale. Urăsc lipsa de politețe mai rău decât potențialele probleme cu substanțe, așa că i-am zis că e vina ei. S-a uitat la mine și mi-a spus „Îmi place vibe-ul tău", apoi m-a mușcat de buză așa de rău, că mi-a dat sângele.

Publicitate

Citește și: Poveștile tragicomice ale tinerilor români la întâlniri

După încă zece minute acolo, am inventat o scuză. În drum spre metrou, a urlat că îi e foame și a intrat într-un magazin. Când a ieșit, ținea în mână un covrig imens, pe care l-a scăpat imediat pe jos.

„O, ce păcat", i-am zis.

„Ce e păcat?" m-a întrebat. S-a aplecat și a luat covrigul murdar de pe jos și l-a terminat din două mușcături. Am luat-o la fugă, la propriu, spre metrou. (Cooper, 25)

„Subiectul s-a mutat către treburi mai serioase, ca religia și rasele"

Eram la a doua întâlnire cu o tipă care arăta bine și care locuia singură, doar cu un iepure de casă. Vorbeam nimicuri, când subiectul s-a mutat către treburi mai serioase, ca religia și rasele. Mi-a zis „Nu cred că aș putea să am o relație cu un tip negru pentru că ar fi o diferență prea mare de culturi și toate astea. Ar fi dificil pentru familiile amândurora".

Am crezut că e un lucru amuzant de stupid și am decis în momentul ăla că s-a terminat. Dar, pentru că eram în mijlocul mesei, am rămas până la sfârșit și am plecat după un sărut ciudat. Practic, am avut o cină romantică cu o rasistă acoperită pentru câteva ore. (Michael, 21)

Citește și: Cu ce replici agățau adolescenții din România, în anii '90

„Se ducea brusc și des la toaletă"

Ne-am cunoscut îăntr-un bar și m-a dat întâlnire. Era chiar drăguț. La prima și singura întâlnire, am mers la un restaurant cu stele Michelin, lucru pe care l-am apreciat. Dar, când ne-am așezat, a comandat în locul meu băuturile și mâncarea, fără să mă-ntrebe ce aș fi vrut.

Am încercat să mă simt bine oricum, dar mi-am dat seama că nu prea aveam cum să vorbesc cu el, pentru că se ducea brusc și des la toaletă. După a milioana vizită, am cronometrat. Partenerul meu nu mergea să facă pipi, ci că să tragă cocaină. De fiecare dată când se-ntorcea, își trăgea nasul și-ncepea să vorbească cu viteza luminii. În plus, nici măcar nu s-a oferit să tragem împreună, nu? După cea mai lungă cină din viața mea, am plecat din restaurant.

Plin ochi cu crab și cocaină, tipul a înșfăcat entuziast un tuk tuk. M-am prefăcut că sunt impresionată și m-am urcat, pentru că ne așteptau un club de jazz și mult mai multe vizite la toaletă. În club, cel mai nasol moment a fost când partenerul meu a început să urle nervos că saxofonistul nu știe nimic. Apoi s-a aplecat spre mine, pentru un sărut bălos îngrozitor. Mi-a venit să vomit și am decis că nu o să meargă. Mai târziu, când a insistat că ar trebui să găsim un loc deschis non-stop, mi-am cerut scuze, i-am rupt inima cocainomană și am plecat acasă. (Daisy, 25)

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre întâlniri:
Care-s cele mai absurde scuze prin care au scăpat oamenii de la întâlniri penibile
Cum să mergi la întâlniri amoroase când ești tânăr și sărac
E nașpa să ieși la întâlniri când ești lefter, dar din alte motive decât te aștepți