Publicitate
18+

​Ce sunt orgasmele din timpul somnului și cum poți obține așa ceva?

E posibil ca propriul tău creier să-ți provoace un orgasm fără ajutorul corpului. Îți jur c-o să ți se pară ca un miracol de Crăciun.

de Stevie Martin
17 Decembrie 2015, 8:57am

Am orgasm în somn de vreo trei ori pe lună, așa că m-am gândit că ar fi timpul să le spun și altora secretul meu.

Mi se întâmplă cam de trei ori pe lună. Sunt în teritoriul ăla cețos dintre somn și trezie, mă agăț de un vis vag sexual pe care nu mi-l amintesc foarte bine și simt cum crește ceva în mine. Până ajung să mă trezesc, deja am avut un orgasm.

Probabil că e cel mai bun mod de a începe ziua, pe lângă micul dejun adus la pat, și durează mereu câteva minute să îmi confirm că s-a întâmplat. Chiar am...? Da. Am avut din nou. Bat palma cu mine însămi. Apoi mă ridic, îmi verific telefonul și uit de abilitățile incredibile ale corpului meu din cauza îngrijorării că iar o să întârzii la muncă.

Dar chiar e incredibil. Raportul Kinsey a confirmat că aproximativ 37 de procente dintre femei vor avea orgasme în somn până la vârsta de 45 de ani. Dacă ai douăzeci sau treizeci de ani și nu te-ai trezit niciodată cu un orgasm, s-ar putea să ai noroc. Cele mai mari șanse de producere a unui orgasm nocturn la femei sunt în perioada dintre patruzeci și cincizeci și ceva de ani – spre deosebire de situația bărbaților, cărora șansele de a avea orgasme nocturne le scad după vârsta de douăzeci de ani.

„E ca un cadou din partea propriului creier", mi-a zis Jade, 24 de ani, care are orgasme în somn doar în perioadele de secetă sexuală. „Nu prea fac sex, uneori mă plictisește și ideea de masturbare și atunci creierul îmi reamintește că pot avea orgasm și ar trebui să profit de asta." Când e într-o perioadă de abstinență sexuală, Jade poate avea și câte două orgasme nocturne pe săptămână. Uneori se ajută de mâini, alteori nu folosește deloc mâinile.

Când eram mai tânără și frustrată că nu pot avea orgasm la comandă ca un pornostar, una dintre cele mai interesante statistici pe care le-am găsit a fost cea care susținea că doar 25 de procente dintre femei pot avea regulat orgasme vaginale. Orgasmul femeii e mai complex și are legătură mai mult cu starea ei mentală și emoțională.

Fotografie de Lumina via Stocksy

„Aproape toate femeile știu că orgasmele – sau lipsa lor – au legătură cu starea psihologică. Există mai mulți factori care le împiedică pe femei să aibă orgasm în timpul sexului", a explicat dr. Debby Herbenick, profesoară la Universitatea din Indiana, cercetătoare la Institutul Kinsey și autoarea cărții Exerciții pentru orgasm. „Se poate ca femeia să nu aibă suficiente informații despre obținerea unui orgasm, sau să aibă un partener neglijent care nu are grijă de plăcerea ei, sau să fie complexată de corpul ei și așa mai departe. La fel ca și în cazul sexului de calitate, orgasmele în somn nu se pot obține exersând cu mâna până se întâmplă ceva."

Din fericire, pentru că au legătură cu încrederea, siguranța și propriul nostru creier, orgasmele devin tot mai bune odată cu înaintarea în vârstă. „Orgasmul se obține mai ușor cu vârsta și experiența și atunci când femeile fac sex regulat cu un partener care le iubește", a zis dr. Herbenick. „Astfel ratele orgasmului cresc înspre vârsta de treizeci și patruzeci de ani."

Ai zice că e valabil și la orgasmele nocturne. Dar de fapt, capacitatea de a avea orgasm în somn nu are nicio legătură cu capacitatea ta de a avea orgasm când ești conștientă.

„Avem multe motive să credem că orgasmele în timpul somnului nu sunt rezultatul stimulării genitale, ci sunt create în creier", au scris Barry R. Komisaruk, Beverly Whipple și Sara Nasserzadeh în Ghidul Orgasmelor. Studiile au mai descoperit că persoanele cărora, în urma unor accidente, le lipsește legătura dintre creier și organele genitale, tot pot avea orgasme în somn. Practic, dacă ai un clitoris și/sau un vagin funcțional, ar trebui să poți avea orgasm în timpul somnului.

Poate că orgasmele implică și sistemul corporal, dar sunt controlate de creier. Bărbații adolescenți nu-și pot controla, de multe ori, erecțiile – li se poate întâmpla în timpul orei de istorie sau în miez de noapte. Excitația e dominată de propriile lor creiere, și nu de contactul fizic. Orgasmele nocturne incontrolabile se diminuează pe măsură ce bărbații îmbătrânesc și încep să le poată controla, iar abilitatea de a avea orgasm devine mai mult o reacție a corpului la contactul fizic. Dar la femei orgasmul rămâne psihologic – orgasmele nocturne ajung la punctul culminant, în cazul nostru, după vârsta de patruzeci de ani.

Deși orgasmele nocturne pot fi o ușurare pentru persoanele care trec printr-o perioadă de abstinență sexuală, sunt foarte frustrante pentru persoanele care nu pot avea orgasm decât în somn. Forumurile pe această temă sunt pline de strigăte de ajutor.

„Am o mare problemă", scrie o femeie pe un forum despre sănătate. „Am treizeci de ani și n-am reușit niciodată să am orgasm prin masturbare sau prin sex cu un bărbat. Dar atunci când dorm, am în timpul visului un singur gând erotic și ajung la un orgasm atât de intens încât mă trezesc și mă ating ușor și deja explodez."

Echivalentul masculin al acestui fenomen ar fi ejacularea prematură, a cărei cauză de bază nu e cunoscută, dar a fost asociată cu anxietatea, vinovăția sau depresia; în mod similar, anorgasmia (inabilitatea de a avea orgasm) la femei e asociată cu aceleași simptome. Dacă nu e o problemă ginecologică sau nu iei anumite medicamente care să te împiedice să ai orgasm (antidepresive, de exemplu), nu ai ce să faci altceva decât să te relaxezi. Cu cât vei încerca mai mult să ai orgasm, cu atât te vei îndepărta de el, ceea ce este, probabil, la fel de enervant ca atunci când îți spune lumea că vei găsi dragostea abia când vei înceta să mai cauți. „Nu există studii la scară mare despre femeile care au doar orgasme nocturne și nu pot ajunge la orgasm prin sex sau masturbare", a zis dr. Herbenick. „Așadar, nimeni – nici eu – nu poate explica diferența sau oferi soluții. "

Pentru femeile care pot avea orgasm când sunt treze există anumite moduri în care se pot încuraja orgasmele nocturne. Poate că e o zonă necercetată, dar din fericire, am destulă experiență în domeniu cât să vă pot da niște sfaturi.

Citește și: Cum să ai orgasm vaginal

În primul rând, ajută dacă ai avut câteva orgasme urmate de o perioadă de abstinență. Abstinența poate dura câteva zile sau câteva săptămâni, suficient cât să ajungi să-ți pui problema că n-ai mai avut orgasm de ceva vreme – trebuie să-ți plantezi ideea asta în minte.

În al doilea rând, trebuie să dormi pe burtă. Știu că sunt cărți care susțin că nu are legătură cu stimularea genitală, dar nu strică să punem niște presiune acolo, nu? În plus, s-a dovedit că dormitul pe burtă provoacă vise sexuale (aparent, pentru că rămâi fără respirație la un moment dat), așa că nici asta nu strică. În al treilea rând, trebuie să fii obosită. Epuizată de-a dreptul. Nu există dovezi științifice pentru asta în afară de articolul lui Daisy Buchanan despre orgasmele nocturne – experiența ei coincide cu a mea.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să te gândești la ceva sexi înainte să adormi. Orice îți trece prin minte, n-o să te judece nimeni.

Dacă ai norocul să te trezească un orgasm, atunci dă și tu vorba mai departe. Faptul că nu vorbim despre asta cu prietenii sau iubiții înseamnă că sunt multe femei care nu știu de această bucurie pe care le-o poate oferi corpul. E posibil ca propriul tău creier să-ți provoace un orgasm fără ajutorul corpului. Îți jur c-o să ți se pară ca un miracol de Crăciun.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre orgasm pe VICE:
Mașina de orgasme
Cum îi place iubitei tale să aibă orgasm și ce spune asta despre ea
Am 23 de ani și n-am avut niciodată un orgasm
Poţi avea orgasm cu jucării improvizate?
Cum să mimezi un orgasm (Ghid pentru fete)

Tagged:
Sex
orgasm
Vice Blog
erectie
masturbare
Stiinta
femeia
satisfactie
orgasm nocturn
orgasm in somn
abstinenta sexuala