FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Tot ce știm până acum despre elicopterul moldovenesc capturat în Afganistan

Incidentul ăsta e făcut după rețeta moldovenească: confuz și cu elemente dubioase.
26.11.15

Acesta este modelul de elicopter care s-a prăbușit, ieri, în Afganistan, fotografie de Filip Vidinovski, via Wikimedia Commons

Un elicopter de transport, de tipul Mi-17, operat de o companie din Republica Moldova a aterizat forțat, ieri, în Afganistan. În acest moment, există două variante cu privire la cauza incidentului. Fie talibanii au deschis focul asupra aparatului de zbor, fie, cum spun proprietarii aparatului, citați de Deutsche Welle, a avut loc o defecțiune tehnică. Cert este că talibanii au capturat o parte dintre persoanele aflate la bord.

Proprietarii au declarat, ieri, la Chișinău că la bordul aparatului se aflau 18 membri ai forțelor de securitate afghane și trei membri ai echipajului, aceștia din urmă cetățeni ai Republicii Moldova. Patru persoane, printre care unul dintre moldoveni, au fost ucise, însă nu se știe exact în ce circumstanțe – dacă în urma aterizării forțate, când s-a deschis focul împotriva aparatului, sau au avut loc lupte la sol. De cealaltă parte, talibanii au anunțat că au capturat 15 persoane, doi americani și 13 afghani, și că au ucis trei – un american și doi afghani.

Publicitate

M-am gândit că e foarte posibil ca, până la momentul ăsta, nici măcar să nu fi auzit de incidentul ăsta. Și m-am decis să fac puțină lumină, ca să prinzi repede doar ce e esențial, ca un om modern, care ești.

Premierul interimar moldovean a dovedit de ce toată lumea face mișto de el

Nu trebuie să îți închipui că există cine știe ce teorii ale conspirației pentru a ascunde numărul de victime sau de pasageri. Când se întâmplă ceva într-o zonă de război, situația este deseori confuză în primele ore. Nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat, jurnaliștii au surse diferite pe care le presează să le spună ceva și tot așa. Nu în ultimul rând, părțile aflate în conflict încearcă să se pună într-o lumină cât mai bună.

Confuzia făcută de talibani între moldoveni și americani nu e chiar așa de greu de explicat: au văzut străini, știau că prin zonă sunt americani și, cum prima lor grijă era să fugă și să se ascundă, n-au mai stat la șuete să le afle povestea vieții.

Premierul interimar al Republicii Moldova, Gheorghe Brega, urolog de profesie, a găsit, însă, o explicație mult mai isteață: „Talibanii i-au luat drept americani pentru că vorbeau rusa‟. Înțeleg că talibanii au un grad de retard – în definitiv, cât au fost la putere au interzis dansul și jocul cu zmee, le-au obligat pe femei să umble acoperite cu burka, un gen de corturi albastre, si au organizat execuții publice, inclusiv lapidări. Totuși, îmi vine greu să cred că, după aproape 10 ani de război cu rușii, în anii '80, și aproape 15 cu americanii, în anii '90, afganii ar face o confuzie între rusă și engleză. Și mai greu îmi vine să cred că Brega ar avea surse printre talibani, ca să știe exact ce-au crezut ăștia.

Compania implicată în incident a fost menționată într-un context destul de dubios

Valan International Cargo Charter este o companie fondată, în 1998, la Chișinău, de cinci cetățeni moldoveni și doi ruși. În Afganistan, compania avea trei elicoptere Mi-17: două contractate de guvernul Statelor Unite și unul de ONU. Clienții companiei sunt, de altfel, respectabili, potrivit presei de la Chișinău: organizații internaționale, gen World Food Program, și corporații care lucrează cu acestea.

Compania ar fi avut legături, potrivit unei publicații franceze, cu celebrul Viktor Bout, traficantul rus de arme, după a cărui poveste s-a făcut, la un moment dat, și un film. Bout a avut ceva legături și afaceri pe la Chișinău, dezvăluite la un moment dat de presa de investigație de acolo, așa că n-ar fi exclus ca și Valan să fi făcut afaceri cu el.

Zona în care s-a prăbușit elicopterul este noul teren de joacă al talibanilor

Elicopterul s-a prăbușit în provincia Faryab, din nordul Afganistanului. Aceasta este situată în zona cu populație predominant uzbekă și, în primii ani de după invazia Afghanistanului de către coaliția coordonată de americani, a fost destul de liniștită, dat fiind că talibanii își recrutau majoritatea luptătorilor dintre pashtuni, concentrați în sudul țării.

În ultimii ani, însă, talibanii au prins tot mai mult curaj și, mai ales după ce NATO și-a retras majoritatea efectivelor din Afganistan, la sfârșitul lui 2014, atacurile lor au devenit tot mai îndrăznețe. Luptători talibani au început să apară tot mai des și în zone care fuseseră ferite de război.

Publicitate

În Faryab au capturat mai multe sate, iar, în octombrie, amenințau chiar și capitala provinciei. În plus, acum o săptămână, au lansat un atac, în urma căruia l-au capturat pe șeful poliției împreună cu 17 dintre oamenii săi.

Citește și De ce tot pierde America războaiele?

Ce se va întâmpla mai departe

Republica Moldova nu are ambasadă în Afganistan, așa că autoritățile au apelat la România, Statele Unite și ambasada Afganistanului la Kiev pentru a afla mai multe. Forțele de securitate afgane au declanșat, deja, o operațiune de căutare a ostaticilor, iar talibanii au amenințat că aceștia vor fi uciși dacă operațiunea nu se va încheia.

Talibanii nu sunt, însă, atât de grăbiți ca alte grupări islamiste, gen Statul Islamic, să își lichideze captivii. Anul trecut au eliberat, în cadrul unui schimb de prizonieri, chiar și un militar american, pe care îl capturaseră cu cinci ani mai devreme.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre Republica Moldova:
Aflată în pragul Pornaghedonului, Republica moldova și-a ales la cârmă un urolog
Haideți să ne unim cu Republica Moldova, dar nu prea tare
Trenul România-Moldova a fost inaugurat cu lăutari și politicieni care fumau ilegal