Fotografiile astea dintr-un cimitir de animale te vor face să-ţi iubeşti potaia şi mai mult

Nu ştiu dacă toţi câinii ajung în Rai, sau doar dacă unii dintre ei, sau dacă Raiul există. Ştiu, totuşi, că atunci când părăsesc această lume, câinii lasă în urmă cadavre mult prea mari ca să le arunci în toaletă, cum ai face cu peştii, şi mult prea dragi ca să le arunci la gunoi.

Ce faci, în cazul ăsta, când îţi moare cel mai loial prieten? Dacă locuieşti în Los Angeles, nu poţi să-l îngropi în curte, pentru că e ilegal. Poţi, totuşi, să-l îngropi printre cei 40 de mii de câini, pisici, hamsteri, cai, păsări, porci, oi şi Dumnezeu mai ştie ce, la Los Angeles Pet Memorial Park and Crematorium.

Fondat în 1928 de un veterinar celebru, cimitirul, cunoscut înainte drept Los Angeles Pet Cemetery, nu se află tocmai în Los Angeles (ci în Calabasas, un orăşel de pe valea San Fernando, unde locuieşte şi familia Kardashian şi unde se află şi sediul central al companiei Cheesecake Factory), dar lista de animale care au fost înmormântate acolo îţi dă o idee despre cât de aproape de marele oraş este: leul de la MGM, câinele din Little Rascals, calul lui Hopalong Cassidy, Kabar, potaia mult îndrăgită de Rudolph Valentino (despre care se spune că ar bântui cimitirul) se descompun în incinta sa.

Cimitirul de animale este unul dintre cele mai vechi de felul său de pe Coasta de Vest şi e plin cu un secol întreg de animale moarte. Dacă faci o plimbare printre morminte, n-ai cum să nu observi diferenţele dintre decenii, în special când vine vorba de nume. În anii '20 nu făcea nimeni nazuri dacă îţi numeai câinele „Big Dick." La fel cum, în anii '30, nu îi păsa nimănui dacă îţi botezai animalul de companie „Spook", „Nig", „Tar Baby" sau „Swastika".

Oamenii nu îşi mai numesc animalele după insulte rasiale. Sau, dacă încă o mai fac, cel puţin nu şi le înmormântează în Calabasas. Acum, lumea le da câinilor nume ca „Gucci". Un nume de brand din prezent şi o insultă din anii '30 sunt, aparent, unul şi acelaşi lucru atât timp cât pe oamenii nu îi deranjează să strige cuvintele alea în public.

Mormintele mai noi sunt mai îngrijite şi mai ornate cu jucării, fotografii şi epitafuri precum „Cel mai bun prieten al meu. Inima mea. Iubirea mea. Viaţa mea. Tot ce am avut eu mai de preţ." şi „Dacă dragostea te-ar fi putut salva, ai fi trăit veşnic."

„M-ai înţeles mai bine decât a facut-o vreodată un om," scrie pe piatra funerară a unui câine care a trăit doar şapte ani. Cu cât de îndepărtăm mai mult de oamenii din jurul nostru, cu atât de apropiem mai multe de animalele noastre de companie: s-ar putea să nu ştim cum îi cheamă pe vecinii noştri, dar ştim că Brownie Mama e „scumpetea mea!" Apropierea asta face ca pierderea lor să fie cu atât mai greu de suportat şi explică de ce mormintele din prezent sunt mult mai sentimentale decât cele din trecut. Numele animalelor nu sunt singurele lucruri care-ţi arată cum s-au schimbat vremurile.

Nimeni nu mai depude flori pe mormintele câinilor pe nume Sambo. Proprietarii lor sunt morţi şi îngropaţi de mult. Nicio femei în doliu nu depune buchete de trandafiri înecaţi în lacrimi la mormântul câinelui lui Rudolph Valentino. Crezi că tu o să fii uitat odată ce-ai murit? Spune-i asta lui Sir William Shakespear, pisicuţa care a murit în 1953 şi a al cărei mormânt a fost ultima dată vizitat în 1954. Gucci, câinele, e mort de cinci ani. Şi încă mai primeşte cadouri. Cadourile, însă, vor înceta să apară, când va înceta şi viaţa stăpânei lui. Mă întreb dacă ei o să-i jelească cineva moartea.

Vezi restul pozelor mai jos.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Vezi mai multe galerii foto:
Botezul din România implică uneori albii de râu, butoaie imense şi bazine
Fotografiile astea apocaliptice îți arată de ce moare planeta
Fotografiile astea cu magazine de la țară îți vor aminti de copilărie
Amintirile cromatice ale unei fotografe pe acid