Cum a dus cocaina la muzica ta favorită din anii '80

Dacă excludem heroina, krokodil și ibuprofen, cocaina are potențialul de a fi cel mai groaznic drog. E o substanță pentru oamenii plictisiți, o modalitate crâncenă prin care să pierzi cincizeci de euro și un weekend. În 2017, coca a devenit drogul preferat al persoanelor care-și comandă mâncare prin aplicații. E o scăpare pentru managerii frustrați și un stil de viață pentru generația legumelor de apartament. Mai pe scurt: cocaina e de rahat.

E nasoală din mai multe motive, dar principalul este că, spre deosebire de alte droguri, cocaina nu te duce prea departe. Practic, te blochezi în sufrageria cuiva sau într-un club penal, unde debitezi numai prostii despre seriale și cât lași tu bacșiș la curierul care-ți aduce pizza, făcând pauză doar ca să vezi dacă restul se mai bagă la o liniuță, că de ce nu, e sâmbătă. Fumătorii de iarbă măcar au decența să se rezume la hăhăieli și fast food, spre deosebire de băieții slăbănogi, care umblă prin cluburi în fiecare săptămână și se gudură la câteva ore din ceva ce pare transcendental, dar nu e. Cocainomanilor le dau pe afară sângele din nas și sentimentul de importanță.

Asta-i cocaina în 2017. Pe vremuri, era altfel, dar de unde știu eu că era diferită cocaina în vremurile de glorie? Evident, din muzică. Unele piese chiar sună ca niște linii de cocaină incredibil de scumpă. Asta vom examina astăzi, cinci dintre cele mai prăfuite discuri care au existat vreodată. Sau mai bine zis, vom analiza cinci piese diferite care reproduc cele cinci stagii ale unei experiențe cu cocaină.

Seara de vineri e mereu la fel. Patru halbe băute cu o viteză amețitoare, ca și cum e ultima șansă să mai sorbi niște spumă de Stella, urmată de aceeași conversație obositoare de: „ce-ar fi dacă, poate ar trebui, cel mai probabil așa va fi". Apoi, te urci în autobuz până la cineva acasă și pe drum te oprești pentru niște chipsuri și vreo zece pachete de țigări. E un sentiment slab de entuziasm, senzația tacită, dar împărtășită că lucrurile ar putea fi altfel de data asta. Știm cu toții că nu, pentru că mereu e la fel.

Foșnete, trăsnituri și piesa asta în continuu.

Da, deci chestia nasoală e că știm cu toții, toți de aici și cei din bucătărie și toată lumea care e cu noi în seara asta, oricine a stat la masa noastră și cu toți prietenii prietenilor știm că cocaina e de căcat. Toată săptămâna numai despre asta vorbești cu toți oamenii pe care-i cunoști și care se prefac că te ascultă: cocaina e nasoală și regreți că ai dat banii pe așa ceva și te-ai plictisit să nu ai bani pentru vacanța aia în Palermo, din cauză că ai futut toți banii pe droguri din nou, chiar după ce ai promis să nu mai faci asta, știi și toată lumea o să fie de acord, chiar e un obicei nasol, dar cred că pot să mă abțin când vreau și tu poți să faci asta, iar în cazul ăsta e chiar ok, pentru că e practic același lucru cu câteva beri, și berile costă bani, nu? Evident, trebuie să cumperi multe beri… scuze frate, bat un pic câmpii.

În fine, deci cocaina e destul de nasoală, dar ajungi într-un punct al serii în care realizezi că tu de fapt crezi că e fantastică și oricum dă-i în pula mea de bani pentru că în curând o să devii vegetarian și o să economisești o grămadă de bani cu asta, deci vacanța aia poate să mai aștepte.

„Dance Baby" - despre care am mai scris pe THUMP UK, este o piesă neînfrânată și extatică, o odă plastică, efervescentă și sclipitoare a puterii unei plăceri pure. Cum ar fi, dacă de fapt Ribeiro ar fi înregistrat piesa asta în adolescență?

Alinierea, băieți!

Bryan Ferry arată a cocaină. Bryan Ferry e o viziune imaculată în alb. Bryan Ferry îmi aduce aminte de neon, cocktailuri și piscine pline de cea mai pură cocaină imaginabilă. Acest avatarul dionisian al orașului Durham, e o dovadă vie a oricărei fantezii decadente pe care am avut cu toții, mai exact ingerarea unui cantități herculeană de droguri, în numele distracției. Dar asta, cum ne-au sfătuit avocații noștri, nu are nici o legătură cu problemele foarte reale și foarte personale ale lui Brian Ferry cu cocaina.

Bryan Ferry, personajul imaginat al acestui articol, ca să înțelegi, poate fi într-o noapte ca asta, pe care deja începi s-o regreți imediat ce prima bancnotă e rulată, un ghid intențional. Gândește-te la el, dacă vrei, ca la un din ăla care organizează sesiuni în natură pentru copii sub zece ani, doar că el te învață despre droguri tari, decât cum să faci diferența între diversele specii de lilieci.

Remixul lui Leo Zero pentru piesa „Driving me Wild", relativ recent, pișicher, alungit și gumat ca dracu, e soundtrack-ul unei nopți inevitabile. O manifestare a momentului în care suni a doua oară dealerul și deja ai început să te gândești la scuze ca să nu te mai vezi cu maică-ta a doua zi.

O noapte de cocaină pare infinită. În cameră e o atmosferă stătută și un sentiment forțat de energie consumată de-a-n boulea, care se poate transforma, dacă te duci cât de puțin pe arătură, într-un iad pe pământ. Fiecare participant devine un personaj dintr-o dramă diabolic de anostă.

Dacă aduni aceeași oameni împreună de mai multe ori, deloc surprinzător, ei o să aibă aceleași discuții. Dacă mai bagi în schemă și un drog care molipsește cu logoree până și pe cel mai mut dintre voi, atunci te alegi cu un fel de dezastru unic și alarmant, dar silențios. Toate panicile pe care le-ai ușuit acum câteva linii, încep să bată din nou la ușă, iar o anxietate colectivă se strecoară pe geam. Țigările, un factor activator al interacțiunii sociale, au devenit o atelă ruptă, singura constantă dintr-o experiență care se apropie de un sfârșit sec.

O melodie potrivită pentru această experiență este esențială și probabil există câteva variante mai bune decât bucata asta semi-uitată, de disco franțuzesc simandicos. Explicația e simplă: în momente de anxietate emoțională, majoritatea dintre noi își găsesc alinarea în repetiție. Toată lumea știe asta, chiar se înțelege de la sine. Nu prezintă riscuri, nu ai de ce să-ți fie frică, cu excepția gândului care te înnebunește încet încet, că tu, da tu, s-ar putea să te blochezi în loop. Da, asta s-ar putea întâmpla, dar la fel de bine, și alte multe chestii s-ar putea întâmpla. Trebuie să ignori vocea interioară cicălitoare și încearcă să te pierzi într-un univers infinit, cu ajutorul acestei piese, care are una dintre cele mai emblematice linii de bass.

Plus, disco=cocaină. Evident.

Cum cânta un mare înțelept, „totul trebuie să se schimbe, nimic nu poate să rămână la fel" și să fiu al dracului dacă nu avea dreptate. Nimic nu durează o viață, iar la un moment dat va trebui să realizezi că trebuie să preiei cârma cetei de lumină. Ultima linie tristă și sporadică, nimic mai mult decât o rază de praf și resturi jalnice, este acompaniată de un moment oribil de revelație rușinoasă: ai intrat din nou în rahat. Iarăși ai băgat banii într-o gaură neagră de conversații superficiale, pe care nu voiai să le ai oricum, într-o cameră plină de fum și lichele palide.

Cel mai ușor mod să ieși din situația asta, tu și prietenii tăi de care îți place din ce în ce mai puțin în fiecare weekend, e să preiei frâiele și să pui ceva suficient de dubios, încât să trimită acasă pe toată lumea într-o stare de panică și disconfort. Evident, nu poți să-i dai prea tare, dar poți să bagi We Spit on Their Grave de Sutcliffe Jugend și cel mai probabil nu o să mai fii niciodată invitat la gazdă acasă.

Trebuie să reziști tentației de a asculta Deathprod sau Atmosphere de Ross Abbott și bagă mai bine Iggy. Nightclubbing e probabil cea mai lascivă, ieftină și jalnică piesă scoasă vreodată, care se potrivește destul de bine, dacă ții cont de starea în care se aflau Iggy și David Bowie prin '77. E o aventură bălăbănită, poticnită, patetică și, în cele din urmă, o examinare neputincioasă a bucuriei și ororii hedonismului, ca stil de viață. O să-i dea afară pe toți înainte să propui un Uber.

Îl găsești pe Josh pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre cocaină:
De ce se poartă oamenii ca niște dobitoci când iau cocaină Pisici, cocaină şi bani Am sunat dealeri de cocaină să-i întreb dacă Red Bull cu vodcă au același efect ca drogul